Reacţie şocantă a Vocii Rusiei în problema Tezaurului

Moscova ameninţă România cu secesiunea Transilvaniei

După ce, zilele trecute, atât în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, cât şi ministrul român de Externe, într-o declaraţie de presă, ca şi în unele publicaţii bucureştene s-a evocat problema Tezaurului României, s-a consemnat o luare de poziţie şi pe site-ul „Vocea Rusiei”, care, dat fiind statutul acestuia, definit exact de titlul său ca exprimând opinia Kremlinului, este foarte importantă şi trebuie cunoscută de cititorii noştri, ca şi de politicieni. Faptul devine aproape obligatoriu întrucât este o intervenţie ce şochează încă din primele rânduri, ea depăşind atributele unui punct de vedere şi devenind, pe măsură ce se parcurge textul, un avertisment dintre cele specifice Kremlinului bolşevic de la începutul anilor ’50. Adică din perioada în care se trecea uşor de la critici vehemente la ameninţări violente, când arsenalul comentatorilor moscoviţi era impregnat de climatul Războiului Rece din momentele sale de vârf, când locul argumentelor era luat de lovitul cu pumnul în masă, când forţei cuvântului i se opunea direct forţa militară, când unitatea unui stat, chiar „frâţesc”, era pusă în pericol de o simplă mahmureală a lui Stalin, când, înainte de toate şi de orice, contau hegemonia sovietică şi sfera sa de influenţă, tranşate la Yalta de acelaşi lider bolşevic, acompaniat cu brio de premierul britanic Winston Churchill şi preşedintele american Franklin D. Roosevelt.
Semnat de Valentin Mândrăşescu, un nume ce apare frecvent în „Vocea Rusiei” când este vorba de probleme româneşti, articolul a fost publicat la 12 octombrie, ora 9.53 (ora Moscovei), cu titlul „Despre Tezaur, revizionism şi programul PPE”, el şocând prin faptul că, între altele, leagă Tezaurul românesc de... Kosovo, Osetia de Sud şi chiar de Siria, pentru ca, mai târziu, să fie evocate şi mişcările secesioniste din... Scoţia, Catalonia şi Veneţia.
Încă de la început, ca să nu fie niciun dubiu asupra poziţiei exprimate de „Vocea Rusiei”, se precizează: „Utilizarea problemei Tezaurului în cadrul disputelor politice interne din România este o tradiţie interesantă şi destul de veche. Diverse forţe politice participă la un joc în care câştigă cel care reuşeşte să «demonstreze» că oponentul a cedat în faţa Moscovei. Traian Băsescu îl acuza pe Adrian Năstase de «renunţare la tezaur», iar Antena 3 lansează acuzaţii identice la adresa lui Mihai Răzvan Ungureanu. Ironic, nu-i aşa? Aşa cum se întâmplă de cele mai deseori, realitatea politică este mult mai pragmatică în comparaţie cu cea prezentată în discursurile publice ale politicienilor. Există anumite restricţii în privinţa lucrurilor pe care politicienii le pot spune sau face la nivel internaţional,aceste limitări de natură obiectivă sunt aplicabile atât marilor puteri, cât şi altor ţări. Ceea ce au făcut sau nu au făcut Adrian Năstase, MRU sau Traian Băsescu a fost deseori dictat de circumstanţe care ţin de realitatea implacabilă a relaţiilor internaţionale, ACEASTĂ REALITATE FIIND DESEORI INVIZIBILĂ PENTRU OCHIUL LIBER” (subl.ns.).
Cum se poate constata, fiecare paragraf şi chiar fiecare frază se pretează la comentarii, ele conţinând afirmaţii dintre cele mai dure sau chiar neobişnuite Europei acestui timp. Dar să exemplificăm mai departe: „Problema Tezaurului nu este una economică sau istorică, ci una politică. Comentatorii entuziasmaţi excesiv de rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prin care Rusia este chemată să negocieze cu «toate statele» în vederea restituirii unor «bunuri culturale», ar face bine să-şi concentreze atenţia asupra următorului detaliu: APCE a refuzat să includă în textul rezoluţiei o referire concretă la problema Tezaurului, aşa cum au cerut reprezentanţii României. Motivaţia «oficială» pe care delegaţia română a prezentat-o presei este penibilă. Se spune că menţiunea (menţionarea - n.n.). Tezaurului a fost refuzată din cauza faptului că este «prea specifică». Rezoluţia adoptată de APCE a fost foarte critică la adresa Rusiei şi extrem de specifică, particularizând o serie întreagă de acuzaţii, începând cu presupusele «derapaje» de la principiile democratice şi terminând cu cazul Pussy Riot. În mod normal, APCE ar fi inclus în rezoluţie pretenţiile tuturor ţărilor care au probleme asemănătoare cu cea a Tezaurului, măcar pentru a irita Moscova. Motivul pentru care această instituţie europeană s-a limitat la o recomandare generică ţine de o realitate geopolitică implacabilă. Din perspectiva internaţională, Tezaurul face parte dintr-un imens ghem de probleme care au fost tranşate definitiv şi irevocabil în cadrul tratativelor de pace după încheierea celui de - Al Doilea Război Mondial. Revizuirea oricărui element, oricând (sau oricât? - n.n.) de mic sau insignifiant, are potenţialul să deschidă o veritabilă cutie a Pandorei în privinţa revizuirii la scară largă a rezultatelor războiului, iar deputaţii europeni, oricât de rusofobi ar fi unii dintre ei, momentan preferă să nu se joace cu focul”.
Aşadar, autorul invocă REZULTATELE CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ŞI TRATATELE CE AU CONSFINŢIT ÎNCHEIEREA LUI. Să reţinem acest lucru, întrucât, în final, aceleaşi fapte sunt abandonate sau ignorate! Pe urmă, el asociază parlamentarii europeni la ideea moscovită privind rezolvarea problemei Tratatului, ceea ce este fals şi contrazis chiar de reuniunea respectivă a APCE.
„Vocea Rusiei” continuă astfel: „În ultimii ani, varii actori internaţionali au încălcat cu bună ştiinţă câteva principii care au fost considerate inviolabile. De fiecare dată, mai devreme sau mai târziu, violarea acestor principii a dus la o «reproducere în oglindă» a acţiunilor unor forţe din Occident. De exemplu, se poate spune că precedentul creat în Kosovo a deschis calea către independenţa Osetiei de Sud. Probabil, unul dintre motivele pentru care o intervenţie militară în Siria încă nu a avut loc este legat de faptul că mulţi factori de decizie conştientizează tipul de precedent care ar fi fost creat în această situaţie şi modul în care acesta ar putea fi folosit de alte Mari Puteri. Se pare că s-a ajuns într-o situaţie în care există un consens tacit în privinţa necesităţii de a evita crearea unor precedente care ulterior pot provoca consecinţe imprevizibile”.
Mergând pe linia amintită a legăturilor aberante, forţate şi distorsionate, articolul ajunge la ceea ce el numeşte „Tendinţele revizioniste pe care le manifestă unele forţe politice de la Bucureşti”, afirmând tranşant că acestea „sunt periculoase în primul rând pentru România. Statele din UE deja încep să «scârţâie» sub presiunea crescândă a mişcărilor secesioniste (Scoţia, Catalonia, Veneţia etc.) a căror forţă devine mai mare pe măsura adâncirii crizei economice globale”. Ca să vezi cât de periculos este să se evoce problema Tezaurului şi unde se poate ajunge din acest motiv!
Respectând faimosul adagiu, potrivit căruia sfârşitul încoronează opera, „Vocea Rusiei” preia locul liderilor bolşevici de la Kremlin, care, până mai ieri, nu se dădeau în lături de la nimic când voiau să-şi impună punctul de vedere. Cum se va vedea, România este ameninţată fără nicio reţinere cu „secesiunea Transilvaniei”, precedată de o „autonomie” a aceluiaşi teritoriu, aşa cum le-ar fi promis liderilor UDMR unii lideri ai PPE. Totodată, ca avertismentul să fie luat în seamă şi de Bruxelles, pe plan general i se flutură Europei spectrul unui nou război mondial: „Revizuirea ansamblului de probleme care au fost închise după cel de-al Doilea Război Mondial ar putea avea consecinţe nefaste pentru revizuitori, mai ales în contextul în care mulţi politicieni români îşi doresc din tot sufletul crearea unei Europe federalizate în care suveranitatea să fie concentrată la Bruxelles. Dacă birocraţia bruxelleză poate impune un preşedinte sau anula rezultatul unui vot popular, atunci ce o va împiedica să redeseneze harta împărţirii teritoriale a unei federaţii europene? Această întrebare este cu atât mai valabilă în contextul declaraţiei lui Kelemen Hunor, care susţine că a obţinut o «promisiune fermă» din partea preşedintelui PPE, Wilfried Martins, care s-a angajat să sprijine includerea în programul PPE a «chestiunii autonomiei». Dorinţa de a implica Europa în calitate de arbitru autoritar în disputele internaţionale pe care le are România, ar putea avea «efecte secundare» foarte costisitoare”.
Textul „Vocii Rusiei” nu se opreşte aici, după această ameninţare publică fără precedent la adresa României, dacă luăm în seamă multe decenii trecute. El are şi un post scriptum, în care este invocat numele lui Stalin şi se afirmă că EL ESTE CEL CARE NE-A DAT TRANSILVANIA CADOU LA SFÂRŞITUL RĂZBOIULUI, ŞI NU AM RECĂPĂTAT-O DATORITĂ JERTFELOR ŞI SÂNGELUI SUTELOR DE MII DE ROMÂNI DE PE FRONTUL DE VEST.
Cum spuneam, finalul „Vocii Rusiei” este halucinant: „PS: Efectele Dictatului de la Viena au fost anulate prin voinţa lui Iosif Stalin, care le-a restituit românilor Transilvania de Nord. Cine va anula un eventual «Dictat de la Bruxelles»?”.
Aşa cum se constată, „Vocea Rusiei” face la sfârşit şi bine plasat una dintre cele mai dure afirmaţii, ea susţinând mai mult decât deschis că UE va hotărî soarta Transilvaniei în detrimentul „ţării mamă”, dar, spre deosebire de trecut, când destinul teritoriului a fost schimbat de „Părintele popoarelor”, de data aceasta nu va mai avea cine să facă acelaşi lucru! Culmea ironiei, mai înainte se invocau rezultatele şi tratatele ce au pus capăt războiului - ele decizând inclusiv soarta Tezaurului! - şi au consfinţit noua ordine, chiar şi cazul Transilvaniei, acum, aceleaşi documente sunt respinse ori ignorate, în funcţie de interesele unei mari puteri precum Rusia.
În peste 40 de ani de activitate jurnalistică pe probleme internaţionale, am avut extrem, extrem de rar ocazia să citesc şi să comentez texte precum cel de mai sus. Atât eu, cât şi alţi confraţi am avut aceeaşi impresie: este vorba, în fond, de un ordin făţiş şi arogant de a lua poziţia de drepţi şi a ţine gura închisă în faţa puterii de la Răsărit!

Petre Nicolae

Sursa:
http://www.cotidianul.ro/moscova-ameninta-romania-cu-secesiunea-transilvaniei-197106/