joi, 18 octombrie 2012


Schimbări la Direcţia Medicală şi la Spitalul Militar “Dr. Carol Davila”

Scris de : D.S.S.

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a dispus eliberarea din funcţie a comandantului Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” (SUUMC), colonelul Aurelian-Emilian Ranetti, şi a şefului Direcţiei Medicale din MApN, generalul de brigadă Mihai-Marius Mureşan, pentru deficienţe manageriale.
Totodată, ministrul l-a împuternicit pe colonelul Răsvan Hristea în vederea asigurării atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei de comandant al SUUMC şi pe colonelul Georgel Adrian Stan, la şefia Direcţiei Medicale.
MApN a precizat joi, la solicitarea Agerpres, că Direcţia audit intern a executat, în perioada 31 octombrie 2011 – 31 ianuarie 2012, o misiune de audit de regularitate şi al performanţei la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr.Carol Davila”, în urma căreia au fost identificate o serie de probleme, pentru soluţionarea cărora au fost formulate şi recomandări. Printre acestea, s-au numărat şi unele dintre disfuncţionalităţile sesizate de Corpul de Control al primului-ministru.
Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a dispus constituirea unei comisii mixte, care a avut ca obiectiv reanalizarea modului de organizare şi desfăşurare a controlului managerial la Direcţia Medicală şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central, inclusiv verificarea modului de implementare a recomandărilor formulate de Corpul de Control al primului-ministru şi de Direcţia audit intern a MApN.
Comisia, formată din specialişti ai Secretariatului General, Direcţiei audit intern, Direcţiei de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor, Corpului de control şi inspecţie şi Direcţiei contrainformaţii şi siguranţă militară, a constatat că deficienţele au fost cauzate de rezultatele limitate ale managerilor celor două instituţii. În consecinţă, cei doi comandanţi au fost eliberaţi din funcţii”, precizează MApN.

Sursa:
 http://www.ziuaveche.ro/top-secret/armata-2/schimbari-la-directia-medicala-si-la-spitalul-militar-dr-carol-davila-127355.html