Zeno Cornea, moţ răzvrătit din Roşia Montană:
V-aţi încăpăţânat să rămâneţi la Roşia Montană şi să vă luptaţi cu Gold Corporation?
Domnul meu, eu am lucrat 30 de ani în minerit, am coordonat lucrări miniere fiind topograf de meserie. Am făcut puşcări la Roşia Poieni, peste 5.000... Eu sunt unul care din start le-am spus că ăsta nu e un proiect minier, este un jaf naţional şi internaţional. Majoritatea celor care lucrează acuma la companie sunt nişte oameni care habar n-au de minerit. Sunt oameni adunaţi de prin toate părţile, de la Bucureşti, de prin Baia Mare, de peste tot. În momentul în care le pui o întrebare legată de minerit, chiar din proiectul lor, nu sunt în stare să-ţi răspundă. Vor să facă minerit, cel mai mare proiect din Europa, şi n-au habar cu ce se „mănâncă” mineritul. Deci compania asta este o companie de şmecheri, care nu fac altceva decât să învârtă nişte bani murdari.
În spatele afacerii sunt implicaţi mari escroci... Până acuma, ei au câştigat sute de milioane de dolari numai prin jocul de la bursă. Banii vin, că mai iese „cel mai mare miner al ţării”, mister Băsescu - care nu mai e preşedintele României, ci un fel de bufon -, şi zice că trebuie să facem proiectul minier de la Roşia Montană. L-a întrebat când a fost aicea: „Domnule preşedinte, de când v-o apucat dragostea de Roşia, că pe timpul domniei dumneavoastră s-au închis minele şi acum sunteţi minerul numărul unu?”. Şi l-am mai întrebat dacă ştie cât aur vom primi după exploatare şi mi-a răspuns că peste 100 de tone. I-am spus că este prost informat, că nu vom lua decât 1,8 tone, pentru că „Vindeanu” n-a binevoit să participe la majorarea de capital din partea statului. Şi mi-a zis: „minţi!”, mie care n-am minţit niciodată. I-am explicat că de la 19,3%, statul mai deţine 0,6 % din acţionariat.
Statul român o dus o probă geologică, în ’83, pentru cercetare şi analiză în Baia Mare. Conform buletinului de analiză aflat la domnul Sântimbrean, fost inginer şef şi geolog şef la Roşia Montană, au fost puse în evidenţă 25 de minerale. Şi auziţi, la wolfram scrie doar „prezent”, că pe vremea respectivă era secret de stat şi nu se treceau procentajele din zăcământ, dar se ştie că la aici există cel mai mare zăcământ din Europa. Pe ei nici nu-i interesează aurul şi argintul, ci restul de compuşi rari.
Veţi avea şi un referendum în zonă, ca-n Ţinutul Secuiesc, se cam grăbesc „investitorii” şi are şi cine să le cânte-n strună...
Noi am cerut în 2001-2002 un referendum naţional pe această temă şi-au fugit de un asemenea referendum ca dracu’ de tămâie! Le-a trebuit aproape 17 ani de când sunt aici de când s-a semnat contractul cu Vasile Frank Timiş, marele miner, băiatul cu „ochi albaştri”, chiar dacă-i are căprui de fel. Le-au trebuit 17 ani să mituiască probabil primarii din zonă, nişte „făcături” care pentru un pumn de dolari îşi vând ţara, îşi vând naţia, vând tot ce au de vândut. Ştiţi ce este referendumu’ ăsta? O frecţie la picior de lemn. N-are nicio valoare, domnule! Mă surprinde, că am aflat şi eu că bieţii ţărani care muncesc pe coate şi pe brânci în zona Albei Iulia, oameni care trăiesc greu, s-au dus la ei emisarii, „colindătorii” de la companie, şi-au zis că vor fi locuri de muncă şi oamenii când au auzit asta or semnat. Dacă noi îi informăm corect pe oameni şi le spunem că „băi, fraţilor, voi ştiţi că dacă proiectul ăsta se face la Roşia, pe un cerc cu raza de 100 de kilometri va fi afectat tot ce este viaţă? Ştii că nu ţi se va mai face porumbul, cartoful, strugurele, nimic şi-ai să mori poluat şi de cancer?”. Să vedeţi, mai merge să voteze? Nu mai merge, sunt sigur de asta! Lumea nu este informată. Mie-mi pare rău că ziarul dumneavoastră este numai pe internet, că ar fi citit şi bieţii oameni simpli, că şi la „Formula AS” s-au oferit sume fabuloase numai ca să tacă din gură, să nu mai scrie nimic.
Ce să vă mai spun, ăştia sunt o gaşcă de borfaşi, aşa-i numesc eu, borfaşi, care vin şi în colaborare cu consilierii locali din Roşia, cu primarii din zonă, cu oameni de la judeţ, care toţi se ling pe degete, ştiţi dumneavoastră că cine lucrează cu miere se linge pe degete.
Mai aveţi vecini hotărâţi?
Oho, suntem 35 de familii care n-au de gând să plece sub nicio formă. Să ştiţi că dacă o familie doar, nu va pleca de-aici, nu vor putea face proiectul. Dar lor le convine situaţia asta, se mai ciuguleşte câte ceva! Eu am stat de vorbă vreo şapte ore aici cu un domn director, unul Tănase, care este economist, iar eu, un simplu topograf, i-am demonstrat că statul român nu câştigă nimic de-aici. Cu ce? Cu acea redevenţă minieră, care nici pe-aceea nu o iei până nu se plătesc cheltuielile, datoriile, investiţiile şi se scoate producţia-marfă? Statul român, când se trage linie, va lua 0,0001la sută. Şi ne vom alege cu un iaz de decantare pe vreo 600 de hectare, activ, otrăvitor vreme de 500 de ani. Tot ce-nseamnă viaţă în jurul Roşiei Montane va fi făcut praf şi pulbere! Ba mai mult, această companie a reuşit să mai şi concesioneze de la statul român 520 de kilometri pătraţi, tot Cadrilaterul Apusenilor. Şi pentru ca toate utilajele ce vor fi aduse aici din import să fie scutite de taxe vamale, zona a fost declarată ca fiind defavorizată, deci tot statul român trebuia să fie f.... şi-aicea!
Eu trec acum pe lângă ei de parcă nici n-ar exista, îi ignor total. Îmi dau seama că sunt nişte milogi care cerşesc şi ei nişte bani ce se albesc pe-aici.
Sunt Apusenii o binecuvântare. dar şi un blestem?
Eu vă spun în felul următor. Sunt ferm convins că proiectul ăsta nu se va face niciodată, până se mai „albesc” nişte bani mai merge treaba şi apoi îşi vor înceta activitatea. Şi ştiţi că întotdeauna pleacă ultimul venit, n-am să plec eu care m-am născut în Roşia Montană acum la 62 de ani şi am aici şi strămoşii şi urmaşii. Şi vă mai spun că aşa ca la Mărăşeşti, „pe-aici nu se trece”! Ştiţi care este blestemul aurului? Cei care l-au prădat să nu-şi găsească liniştea nici măcar în mormânt şi nu şi-o vor găsi-o să ştiţi!
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/mister-basescu-nu-mai-e-presedintele-romaniei-ci-un-fel-de-bufon-200365/