marți, 13 noiembrie 2012

Ministrul Corneliu Dobritoiu considera ca revenirea pensiilor militare la cuantumul din 2010 nu va pune presiune negativa pe deficit


Ministrul Apararii, Corneliu Dobritoiu, a discutat cu reprezentantii FMI si cei ai institutiilor financiare internationale pe tema pensiilor militare si revenirea lor la cuantumul din 2010.

Despre revenirea pensiilor militare la cuantumul de acum doi ani, Corneliu Dobritoiu a declarat ca tara noastra se situeaza in buget si nu se va crea o presiune negativa pe deficit.

"Am avut o discutie foarte serioasa si aplicata cu reprezentantii Fondului Monetar International si reprezentanti ai institutiilor financiare internationale pe tema pensiilor militare si revenirea lor la cuantumul din 2010. Am prezentat situatia, inclusiv cu aspectele care au un impact grav asupra spiritului de corp elitist al acestor institutii. Cand am declarat public ca impactul pe bugetul apararii referitor la cheltuieli cu personalul se ridica la 85%, va rog sa nu credeti ca au crescut cumva salariile. Cu toate acestea, pentru nivelul pensiilor pe care le plateste armata, ne situam in buget, deci nu cream o presiune negativa pe deficit", a declarat Corneliu Dobritoiu.

Ministrul Apararii a mai explicat ca reprezentantii FMI nu au nicio problema cu revenirea pensiilor militare la cuantumul din 2010, atata timp cat situatia macroeconomica este bine pusa la punct in interiorul bugetelor institutionale. In consecinta, se asteapta o decizie a Guvernului in acest sens, dupa evaluarea FMI.

"La finalul acestor discutii, reprezentantii FMI au apreciat ca este regretabil ca s-a creat o situatie absolut stranie, ca pe timpul vechii legislatii a pensiilor nimeni nu s-a plans de nimic, iar acum, cu noua legislatie, cand unele pensii au crescut, altele s-au prabusit, avem tensiuni in strada. CONCLUZIA: Fondul ne-a specificat foarte clar ca intentia, dorinta, ratiunea pe mandatul pe care-l are in Romania este sa stabileasca niste repere macroeconomice! Daca noi , in interiorul bugetelor institutionale putem rezolva aceasta chestiune, Fondul nu are niciun fel de problema. Asa ca asteptam o decizie a Guvernului cat de curand, dupa evaluarea intalnirii cu Fondul Monetar International", a mai precizat ministrul Corneliu Dobritoiu.
 
Sursa: