„O mare gafă administrativă urmează să fie pusă în practică de către echipa de scamatori politici Băsescu-Boc. Aşa cum este propusă de către cei doi, regionalizarea ad-hoc ciopârţeşte România şi o aruncă definitiv în haos.
Pentru români, cuvântul judeţ are din punct de vedere istoric o conotaţie magică. El apare pentru prima oară într-un hrisov emis de către domnitorul Mircea Cel Bătrân, în anul 1392, în care acesta numea ţinutul Vâlcii, drept judeţ. De atunci şi până acum, vreme de mai bine de 600 de ani, organizarea administrativă dominantă din toate cele trei provincii tradiţionale româneşti -Ţara Românească, Moldova şi Ardealul- a avut ca element fundamental „judeţul”. În interiorul acestei unităţi administrative tradiţionale s-a desfăşurat, începând cu secolul al XV-lea întreaga viaţă socială, culturală şi politică a neamului nostru. Istoria românilor este un cumul al istoriilor judeţelor din componenţa ei. Bătăliile domnitorilor au avut loc la Vaslui, Bârlad, Călugăreni sau Târgovişte, marile adunări de suflet ale românilor au avut loc la Blaj, la Alba-Iulia sau la Izlaz, dansurile şi muzica populară românească vin din Suceava, Maramureş, Sibiu sau Argeş, iar celebrele vinuri româneşti provin din Vrancea, Dobrogea, Prahova sau Iaşi. Nimic nu provine din regiunea de Nord-Vest sau Sud-Est, sau din regiunea Centru, pentru că nu le cunoaştem, nu simţim nici ca nord-vestici sau sud-estici şi nici nu ne mândrim cu astfel de teritorii nedefinite în istoria şi spiritualitatea românească. În anul 1950, Constituţia Republicii Populare Române desfiinţa cele 58 de judeţe şi 424 de plăşi existente, înlocuindu-le cu 28 de regiuni şi 177 de raioane. Această nouă organizare administrativă copia modelul de împărţire a teritoriului sovietic, în acele vremuri, „lumina” crezându-se că vine, pentru poporul român, de la Răsărit. În 1968, conducătorul comunist Nicolae Ceauşescu a aruncat la gunoi organizarea administrativă de tip sovietic, redând judeţelor strălucirea istorică şi importanţa capitală pentru existenţa românilor. Din acest punct de vedere, liderul comunist merită să fie apreciat, pentru că a avut curajul să redea identitatea naţională unui popor aflat mult timp sub cizma rusească. Europa, în care am intrat aproape în genunchi şi cu capul plecat a adus în viaţa naţiunilor care au aderat, un val de schimbări în toate domeniile. Atunci când s-a plecat de la percepţia falsă că trebuie să adoptăm ideile filozofilor din Vest necondiţionat şi fără particularizări specifice, au fost făcute greşeli grosolane, care au lovit în structura de neam, de dragul unei globalizări potenţial benefice.
Ceea ce reprezintă un disconfort si o reală dezamăgire este faptul că, aşa pretinsele ţări civilizate nu au experimentat pe propria lor piele schimbările de avangardă propuse. Ele au fost „recomandate” cu stăruinţă noilor veniţi în Uniune, ca şi cum, ele ar fi fost experimentate deja în lumea civilizată. Gradul de stupizenie dat de incultura politică a politicienilor noştri a condus de fiecare data la o acceptare de tip no comment a tuturor recomandărilor „preţioase” venite din partea partenerilor europeni. După cinci ani de la aderarea la UE, nu mai avem industrie şi agricultură naţională, pentru că acestea nu corespundeau standardelor din UE. În general nu mai avem nimic românesc specific, pentru că tot ce este românesc, se pare că nu este bun. Guvernanţii nu au avut curaj niciodată să gândească invers: dacă sunt bune ale noastre şi nu sunt bune ale lor? Daca e mai bună brânza şi pastrama noastră, decât brânza şi pastrama lor? Dacă e mai bună palinca noastră decât cidrul şi wisky-ul lor? Nu s-a gandit astfel niciodata şi am ajuns să nu mai avem nimic românesc, nici în pieţe, nici pe rafturi, nici în viaţa noatră e zi cu zi. Cumpărăm alimente de la toate neamurile Europei, fără a îndrăzni să spunem că roşile noastre sunt mai bune şi că vom cultiva zeci de mii de hectare începând chiar de mâine. Dacă tot ne-au învăţat de toate, inclusiv cum să tăiem porcul şi să fabricăm ţuica, europenii au coniderat că trebuie să ne înveţe şi cum să realizăm regionalizarea României. Să aparţinem unor regiuni fără o identitate social-culturală specifică, care să nu ne individualizeze ca şi locuitori ai unor meleaguri tradiţionale româneşti. Preluată de către Traian Băsescu cu o pripeală grosolană, propunerea implementării regionalizării ascunde în esenţa ei aspecte machiavelice. În viziunea Preşedintelui, ea ar putea să dea satisfacţie UDMR-ului, eternul „cerşetor” impertinent al autonomiei teritoriale în judeţele Mureş, Covasna şi Harghita. Deocamdată, maghiarii nu sunt de acord cu structura regiunilor propuse, deoarece de cele trei judeţe ar fi lipite şi trei judeţe româneşti: Braşov, Sibiu şi Alba.
Probabil că negocierile dintre PDL şi UDML vor aluneca înspre găsirea unei soluţii satisfăcătoare pentru maghiari. Scenariul este perfect plauzibil, actualii guvernanţi neputând fi creditaţi cu o deosebită grijă faţă de ţară. Deşi Legea nr.3/2000 prevede că atunci când se doreşte o schimbare a împărţirii teritoriale a ţării, este obligatorie organizarea unui referendum naţional, Guvernul dictatorial vrea să-şi asume o altă aberantă răspundere pentru trecerea prin Parlament a legii de reorganizarea a teritoriului. O crimă la adresa identităţii naţionale şi la esenţa spirituală a românismului este pusă la cale, având drept termen sfârşitul acestei luni, cu sprijinul imoral al gauleiterului Gabriel Oprea, Ministrul Apărării, aflat în fruntea unui partid rezidual minuscul, dar suficient pentru a transforma într-o realitate cruntă pentru România, doctrina aberantă Băsescu-Boc. Ce va urma din punct de vedere social, economic, politic şi administrativ este greu de estimat. Din nefericire, haosul poate fi greu cuantificat şi încadrat chiar şi în complicate ecuaţii diferenţiale. La un an şi jumătate după ce răul va fi făcut, Băsescu, Boc şi gaşca vor dispărea într-un derizoriu mocirlos şi penibil, lipit ca o pecete de prestaţia acestor epigoni politici. Din păcate în urma lor vor rămâne douăzeci de milioane de regionalizaţi, care vor trăi într-o Românie-surogat, fără un specific naţional şi care vor fi niciodată solidari pe drumul pietros al prezentului şi pe cel imprevizibil al viitorului.
Sursa: http://www.ziuaveche.ro/opinie/%E2%80%9Esunt-din-romania-judetul-7%E2%80%9D-38200.html
