miercuri, 22 iunie 2011
Oferta lui Băsescu pentru UDMR:8 judeţe+Harghita şi Covasna
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1TV, că le-a spus reprezentanţilor UDMR, la Cotroceni, că maximul pe care îl poate oferi este o formulă de opt judeţe plus Harghita şi Covasna, separat, care să rămână aşa cum sunt acum, dar “niciodată unite”. Varianta de 8 judeţe plus Ţinutul Covasna-Harghita este o minciună. Acest ţinut nu există. Trebuie să găsim o formulă pentru ca actuala coaliţie să accepte reorganizarea. Ceea ce se poate întâmpla maximal este ca cele două judeţe Harghita şi Covasna să rămână aşa cum sunt. Acestea vor rămâne dependente de finanţarea de la Guvern, spre deosebire de celelalte regiuni, a declarat T. Băsescu, potrivit Mediafax.
UDMR are timp de gândire până luni să dea un răspuns propunerii privind înfinţarea unui judeţ format din Harghita şi Covasna. Oferta a fost făcută liderilor UDMR la întâlnirea dintre membrii coaliţiei de la guvernare şi preşedintele Băsescu. Şeful statului a propus o hartă a României cu nouă judeţe din care unul să fie format din Harghita şi Covasna.
Potrivit unor surse din interiorul UDMR, în momentul de faţă curentul în Uniune este mai degrabă de respingere a ofertei făcute la Cotroceni, mulţi dintre liderii formaţiunii punând presiune pe Kelemen Hunor pentru a alege varianta ieşirii de la guvernare. Cu un scor de sub 5% în sondaje şi cu Laszlo Tokes consolidându-şi poziţia în Secuime cu ajutorul Budapestei, mulţi dintre udemerişti susţin că nu se poate face niciun compromis.
Ruperea Ţinutului Secuiesc, prin decuplarea Mureşului de Harghita şi Covasna, ar avea în opinia lor efecte electorale dezastruoase, dând apă la moară şi mai mult radicalilor care şi-au construit platforma politică pe “abandonul” comunităţii maghiare de către UDMR. De asemenea, un răspuns favorabil ofertei prezidenţiale pentru reorganizare în variantă minimală ar echivala şi cu slăbirea forţei maghiarilor în Bihor, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş, pe care UDMR, în varianta sa de regionalizarea, le vedea făcând parte din aceeaşi regiune de dezvoltare. Mai mult, temerile Uniunii sunt că odată bătută palma pe noua hartă a României va avea de pierdut şi prin anunţata comasare a comunelor, scrie “Gândul“.
Oferta făcută la Cotroceni a fost întoarsă pe toate feţele de liderii UDMR în şedinţe succesive, în cerc restrâns marţi seară şi în plen cu parlamentarii miercuri. La această ultimă întâlnire, adepţii ieşirii de la guvernare au fost mult mai vocali, tonul fiind susţinut de lideri precum Gyorgy Frunda, Laszlo Borbely sau Peter Lakatos. Tensiunea este departe de a se tempera, mai ales că sâmbătă, la Târgu Mureş, are loc şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU).
O reprezentare puternică în acest for au filialele din Bihor, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş, care au înţelegeri şi protocoale semnate pe plan local cu USL. De altfel, susţin surse din UDMR, dacă s-ar accepta varianta Cotroceniului, toate punţile de negociere cu USL ar fi tăiate.
În acest context, înainte de reuniunea CRU, liderii Uniunii sunt extrem de rezervaţi menţinându-şi linia declaraţiilor din ultima perioadă. “Noi nu acceptăm varianta 8 regiuni transformate în 8 judeţe. Căutam varianta de mijloc, care va fi varianta de mijloc în acest moment nu ştiu“, a declarat Kelemen Hunor, după întâlnirea cu parlamentarii UDMR. El a marşat din nou pe varianta amânării luării unei decizii, invocând faptul că “marea majoritate” a organizaţiilor judeţene susţin organizarea unor referendumuri locale.
Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/politica-interna/oferta-lui-basescu-pentru-udmr8-judeteharghita-si-covasna-39375.html