miercuri, 1 iunie 2011
Constituţia lui Băsescu
Ziua Copilului va rămâne de acum în istorie drept ziua în care Traian Băsescu a încercat să-şi impună planul care să asigure câştigarea alegerilor pentru partidul prezidenţial, aflat pe o periculoasă pantă descendentă. Proiectul de revizuire a Constituţiei anunţat ieri de şeful statului are menirea de a acoperi dezbateri mult mai importante precum cele privind alegerea primarilor din primul tur de scrutin, concedierile poliţiştilor, situaţia din sănătate, dar şi problemele legate de criză. Spun asta deoarece proiectul a fost prezentat deja publicului, în amănunt, în urmă cu nici două săptămâni pe postul public de televiziune chiar de Traian Băsescu. Cea mai importantă dezbatere care trebuia purtată în aceste zile vizează alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, lege votată marţi de Camera Deputaţilor. Practic, acest act normativ va aduce în fruntea localităţilor din ţară primari nereprezentativi, care vor fi aleşi cu votul a 10-20 la sută din populaţie. Legea favorizează, de asemenea, UDMR, care s-ar putea trezi că are primari acolo unde nici nu a visat, deoarece un singur tur de scrutin va putea fi câştigat cu procente foarte puţine.
În plus, actul normativ are menirea de a dezbina USL, de a forţa o luptă între PSD şi PNL, care vor trebui să negocieze la sânge fiecare candidatură. Legea favorizează actualii aleşi ai PDL, care, după ce îşi vor deschide şantiere din banii primiţi de la ministerul lui Udrea, vor putea arăta populaţiei că ei fac ceva. Şi vor fi aleşi, căci românii se vând ieftin. Astfel, PDL încearcă să salveze ce mai e de salvat în faţa unui dezastru electoral, anunţat de toate sondajele de opinie. Tocmai de aceea s-a ajuns la schimbarea cadrului electoral.
Pe de altă parte, aşa cum a făcut şi la alegerile precedente, Băsescu scoate pe masa dezbaterilor publice proiecte controversate, precum cel al parlamentului unicameral, prevăzut în proiectul de revizuire a Constituţiei. Se ştie că proiectul a fost aprig folosit ca armă împotriva opoziţiei şi la ultimele alegeri. Din momentul în care vor începe dezbaterile în Parlament şi până în ziua alegerilor parlamentare din 2012, proiectul de revizuire a Constituţiei va fi o armă puternică prin care PDL şi Traian Băsescu vor ataca Opoziţia. Aceştia vor spune iar, aşa cum au făcut-o şi altă dată, că Opoziţia nu vrea parlament unicameral de teamă că-şi vor pierde privilegiile. Vor spune poporului că din cauza lor nu se pot face economii şi nu pot fi mărite salariile şi pensiile. Nu în ultimul rând se va spune că Opoziţia nu vrea să respecte voinţa poporului suveran exprimată la referendumul din 2009. Cu alte cuvinte, Băsescu nu vine în faţa poporului cu un proiect sincer, ci cu o armă care are menirea de a menţine PDL la guvernare şi după alegerile viitoare. O dată aruncată bomba pe piaţă, Opoziţia nu are decât să joace înţelept, să comunice în interior şi să contraatace. Altfel, planul lui Băsescu de a instaura pe veci partidul stat va deveni realitate.
Crina Dunca
Sursa: http://www.gazetanord-vest.ro/2011/06/01/constitutia-lui-basescu/