Este Ziua Eroilor şi, dacă acelor plecaţi la cele veşnice putem doar să le păstram vie amintirea şi o adâncă recunoştiinţă, celor în viaţă ar trebui să le arătăm că suntem alături de ei. Unul dintre aceştia este Laurenţiu Şerban, un militar român care, după ce a fost rănit în Afganistan, unde şi-a pierdut şi un picior, a avut tăria să se reîntoarcă la Kandahar. Anul acesta, Discovery a lansat un concurs ,”Nu oricine poate fi super erou, dar oricine poate fi erou”. Citiţi mai jos povestea uimitoare a acestui om al cărui crez este ”ce nu te omoară, te face mai puternic”. Iar, dacă aţi fost impresionaţi de tenacitatea sa, votaţi-l!
Laurentiu Serban
La 20 iunie 2006, după ce transportul blindat în care se afla a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat, sublocotenentul (pm) Ionel Gheorghiţă Drăguşanu şi-a pierdut viaţa. În acelaşi incident, au fost răniţi sublocotenentul Dinu Răzvan Manoilă, plutonierul Iosif-Adrian Luca-Micu, sergenţii Costinel Valerică Slăniceanu şi Laurenţiu Şerban. În urma exploziei, Laurenţiu Şerban a suferit răni grave, dar cea mai serioasă problemă a sa a fost necesitatea medicilor de a-i amputa o parte din piciorul drept. El a luptat cu handicapul şi a dorit cu tot dinadinsul să se întoarcă în Afghanistan. “Pot spune că am zis că sunt din nou acasă, deşi sună cam ciudat, dar timp de 6 luni m-am acomodat aici cu praful, cu totul”, a declara în 2006 Laurenţiu Şerban. După recuperarea medicală a sergentului major, modificarea legislaţiei privind soldaţii inapţi medical i-a permis lui Laurenţiu să rămână în armată, şi chiar în funcţia de aghiotant al ministrului. “A fost o surpriză şi o onoare pentru mine să fiu aghiotantul ministrului, nu e ceea pentru ce m-am antrenat să fac dar militarii sunt acomodabili”, spunea militarul, la Realitatea Tv. “Mă bazez pe el pentru că a mai fost în Afganistan, a ţinut neapărat să revină aici, mai ales că de acest loc se leagă o perioadă grea din viaţa lui”, a declarat Sorin Frunzăverde, ministrul Apărării. Laurenţiu Şerban a spus că cel mai mult şi-ar dori să se întoarcă pe front, însă este conştient că acest lucru este aproape imposibil. Totuşi, el nu se va opri aici. “Vreau să încerc parapantă şi lucruri care să mă facă să îmi depăşesc handicapul, trebuie să fim sinceri am un handicap acum”, spunea Laurenţiu Şerban.
Am decis să publicăm aceste rânduri, după ce am primit pe e-mail următorul mesaj: Astazi, de Ziua Eroilor, sa ne plecam cu totii fruntile in memoria Celor Cazuti si sa-i pretuim asa cum se cuvine pe cei care sunt printre noi. Haideti sa-l facem astazi cunoscut pe unul dintre ei si sa aratam ca ne pasa:
Unde am descoperit aceste rânduri:
Laurentiu Serban - parapanta
Laurenţiu Şerban este un erou cu acte (Medalia naţională ,,Serviciul Credincios clasa I), dar nu acesta este motivul pentru care l-am înscris în concursul Discovery ,,Nu oricine poate fi super erou, dar oricine poate fi erou,, şi pentru care vă cerem un vot pe pagina de Facebook a celebrului post TV. (http://www.facebook.com/discovery.romania) , seţiunea EROI, Laurenţiu Şerban.
Ci capacitatea lui de a transforma efectele negre ale unui accident cumplit în influenţe pozitive pentru ceilalţi. În practică, asta s-ar traduce aşa: în 2006, Laurenţiu a devenit erou în sensul clasic. Era în misiune în Afganistan. A încercat să-şi salveze nişte colegi dintr-un tab ce explodase, dar a călcat el însuşi pe o mină. Accidentul l-a lăsat printre altele, fără piciorul drept. Primul lucru pe care l-a făcut când s-a întors la job a fost să pună umărul la înfiinţarea Asociaţiei ,,Camarazii,, a Armatei Române, o asociaţie de caritate care-i ajută pe militarii răniţi în teatrele de operaţiuni şi pe urmaşii celor decedaţi acolo. Asociaţia e şi acum singurul ajutor civil pentru aceşti militari. De profesie, Laurenţiu e paraşutist militar şi e printre puţinii absolvenţi români ai US Army Ranger School. Dar, după accidentul din 2006, nu mai are voie să zboare cu paraşuta. În schimb, a devenit pilot de parapantă. A doua lui pasiune e motocicleta. Primul lucru pe care l-a făcut după implantarea protezei de picior a fost să-şi cumpere maşină şi motor. În timpul liber, Laurenţiu construieşte fie un iaz, fie un motor, fie o poartă. Singur proiectează, zideşte sau sudează. Un alt motiv pentru care eu cred că Laurenţiu merită să fie eroul Discovery din 2011 este faptul că-i motivează pe alţii fără să facă nimic anume. E doar un exemplu. În spitalul din Germania, medicii l-au plimbat pe post de ,,uite că se poate merge şi fără picior,, pe la paturile tuturor veteranilor de război. Pentru că este un munte de ambiţie şi forţă psihică. Pe Laurenţiu eu l-am cunoscut în 2008. Reporter fiind, căutam militari răniţi în război pentru un documentar TV. Mi-a spus atunci că trăieşte tot timpul după principiul ,,ce nu te omoară, te face mai puternic,,. De vorbele lui mi-am adus aminte în 2009, când Tavi Dimitriu, un coleg, operator, tocmai trecuse printr-un accident care-l lăsase şi pe el fără un picior. M-am gândit atunci că doar Laurenţiu i-ar putea ridica moralul. Aşa a fost. De atunci au trecut aproape doi ani. Tavi tocmai a reînvăţat să meargă. Laurenţiu continuă să lucreze, să zboare, să meargă cu motorul şi să construiască. Eu şi Laurenţiu avem o fetiţă de 7 luni. O vom învăţa din timp că ,,ce nu te omoară, te face mai puternic,,.
Laurentiu Serban - alpinism
Asta este povestea, pe scurt, a ultimilor cinci ani din viaţa lui Laurenţiu, aşa cum m-am priceput eu mai bine să v-o redau. Poveste care le-a plăcut atât de mult celor de la Discovery încât au decis să facă din ea un mini documentar. Filmuleţul va fi postat începând de vineri, 3 iunie, pe pagina de facebook a Discovery România, alături de alte 9 poveşti ale altor 9 români, consideraţi de celebrul post eroi. În funcţie de câte voturi adună fiecare poveste, dar şi de ce va decide juriul TIFF, pe 12 iunie, se va anunţa eroul Discovery 2011.
Dacă vă place şi vouă povestea lui Laurenţiu şi evident filmul despre el, începând de vineri, 3 iunie, daţi un ,,like,, pagina facebook a Discovery România, secţiunea ,,EROI,, (coloana din dreapta), Laurenţiu Şerban.
Se votează respectând paşii următori:
- mai întâi trebuie să vă faceţi cont pe www.facebook.com (in cazul în care nu aveţi deja cont de utilizator),
- accesaţi pagina “Discovery Romania” de pe Site: http://www.facebook.com/discovery.romania
- daţi click pe butonul Like din pagina http://www.facebook.com/discovery.romania dacă nu sunteţi deja fani ai paginii;
- apăsaţi pe butonul Like din dreptul paginii/filmului despre Laurenţiu Şerban.
Laurentiu Serban - concurs Discovery
Sursa
http://www.ziuaveche.ro/magazin-2/life/laurentiu-serban-un-erou-din-afganistan-voteaza-l-pe-discovery-36528.html