Scris de : Marius Bâtcă
Un creier care este folosit prea puţin şi se încinge brusc începe să pută a cordită. Sub aparenta tentă democratică a avertismentului cu proteste etnice, Kelemen Hunor se transformă într-o căpăţână de băţ de chibrit, care aprinde uşor fosforul unor minţi prea înguste, cu un puternic potenţial inflamabil-exploziv.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a mimat luni un pas înapoi, declarând că Uniunea nu doreşte să iasă de la guvernare, dar că acest lucru nu depinde de aceasta. Speriat probabil de prostia pe care a putut să o facă, atunci când a sugerat, deloc voalat, că “secuii” (n.a. care secui?) ar putea ieşi în stradă, pentru a protesta împotriva proiectului de reorganizare administrativ-teritorială marca Băsescu, “nea’ Căliman” a dat-o la întors. Cum că, să mai vedem,… am zis, dar m-au înţeles jurnaliştii greşit. “Nu am îndemnat niciodată, au fost interpretări eu zic greşite sau manipulări subtile sau mai grosolane, depinde fiecare cum interpretează. (…) Protestul este o formă democratică, aşa cum se întâmplă în fiecare zi în România, în diferite localităţi, sunt proteste. Nu ştiu de ce s-a inflamat lumea”, a spus preşedintele UDMR pentru Agerpres. “Eu sunt convins că nimeni nu doreşte ieşirea noastră de la guvernare – vorbesc de Coaliţie, bineînţeles că alţii doresc – şi sunt convins că toata lumea doreşte o stabilitate politică în Coaliţie şi în Guvern şi nimeni nu are interesul să intram acum într-o instabilitate politică, în discuţii despre Guvern, despre Coaliţie, despre majorităţi. Noi nu dorim acest lucru şi nu va depinde de noi”, a răspuns Kelemen, fiind întrebat dacă UDMR ia în calcul ieşirea de la guvernare în cazul blocajelor pe marginea legii privind statutul minorităţilor naţionale şi a reorganizării teritoriale.
La rândul său, UNPR, celălalt partner de guvernare al PDL, prin vocea acid-acetic-ului vicepreşedinte Eugen Nicolicea, emite condiţii. “Statutul minorităţilor este trecut în protocolul coaliţiei de guvernare. Nu poate fi monedă de schimb între PDL şi UDMR pentru susţinerea regionalizării. Asta e invenţie de presă. S-au deblocat lucrările la comisie, o să ajungă curând la plen, deci nici nu se poate pune problema asumării”, a declarat pentru Realitatea.net, Eugen Nicolicea, care spune că, dacă, totuşi, UDMR va face presiuni asupra PDL ca statutul minorităţilor să fie adoptat prin asumare, UNPR va fi îndreptăţit să solicite aceeaşi metodă pentru legea impozitării averilor. “Dacă asumăm răspunderea pe orice, atunci o să cer şi eu asumare pe legea noastră. Noi cu legea asta aducem bani la bugetul de pensii, e ceva ce afectează direct populaţia şi economia ţării. De ce n-aş putea s-o fac ?”, completează Nicolicea potenţialul exploziv al stării din coaliţia de guvernare.
Citeşte continuarea aici:
http://www.ziuaveche.ro/opinie/pute-a-creier-incins-pdl-udmr-kosovo-si-mana-pe-arme-39003.html