Obrăznicia de a naţionaliza electoral pumnii încasaţi sau daţi de Bute mi se pare cumplită
Prin doamna Udrea, guvernul Băsescu (observaţi că n-am comis eroarea şi insulta de a zice guvernul Boc) naţionalizează fără milă orice eveniment public, de la Sâmbra Oilor până la Sărbătoarea Corcoduşelor cu Sâmbure. O adresă somativă, telegrafiată electric, atenţiona organele locale dependente de buget să nu scape cumva printre degete vreun iarmaroc tradiţional, vreo cumetrie religioasă, vreun parastas cu public. Fiecare trebuie să se bucure, portocaliu, de o atenţie, de o măslină guvernamentală, de un pişcot însoţit de prezenţe înalte, gesturi decontabile electoral. O asemenea nelipsită prezenţă, înaltă şi prin desfăşurarea pe verticală a tocurilor, este chiar doamna cu pricina, intrată deja în folclor prin dragostea înfocată, de sorginte politică fireşte, în care o înfăşoară preşedintele. Nu există tăiere de maţ a unei panglici, forfecare de bretea tricoloră însoţită de fanfară şi imortalizată fotografic, festivitate cu popor la inaugurarea unei punţi peste gârlă fără doamna Udrea. Încet, încet, ceilalţi mânuitori festivi de foarfecă au fost eliminaţi, profesionalismul doamnei însărcinate cu optimismul la Cotroceni fiind deasupra oricărei alte ambiţii râvnitoare la întâietăţi. Doamna taie panglica unui parc făcut în mijlocul unui sat împrejmuit de păduri şi fâneţe înflorite natural, inaugurează orice telecabină, patinoar, talegondolă, grădiniţă (încă în faza de proiect), moară cu ciocănele şi zdrobitor de struguri. Toate, de la tiribombă la făţuit un bloc, trebuie să se instaleze în mintea cetăţenilor ca dependente ombilical de iniţiativa patriotică a doamnei. Ce vrea preşedintele? Vrea, clămpăne unii care se dau mereu informaţi, s-o lase în locul lui, s-o suie pe tron în Deal, s-o ungă, după ce-a făcut-o bulibaşă peste lovelele naţionale, cârmaci. Pentru treaba asta, oricâte voturi ai şterpeli, e nevoie de oarece simpatie a norodului. Ce naiba, se trezeşte gloata şi fluieră! Drept pentru care doamna Udrea e împinsă zi şi noapte, cu berbecul sacilor de bani, în faţă. Şi tare-i place!
Fiindcă veni vorba de fluierat, să mă opresc la evenimentul frumos al meciului lui Lucian Bute, câştigat prin zdrobirea adversarului în runda a patra printr-o fulgerătoare lovitură de stânga. Bietul francez, care boxase inteligent până atunci, împovărându-mă cu oftaturi, a căzut la podea ca un sac cu cartofi. Pumnul lui Bute a trezit sentimentul mândriei de a fi român, ceea ce n-a izbutit nici Ziua Tricolorului şi nici ordinul lui Băsescu, pe cât de inutil pe atât de caraghios, de a mai trece o dată Prutul. Pentru ce? Pentru a mai pierde o dată o Basarabie pierdută, pentru a mai plăti zeci de ani datorii de război, pentru a mai pierde, printr-un nou dictat, Ardealul? Mă rog, intrăm în altă poveste. Boxerul din Galaţi, al cărui talent a fost mobilat superb de antrenorii de peste Ocean, a scos, după atâta secetă de victorii, lumea în stradă, am văzut lacrimi de bucurie, s-a scandat „Bute – România”. În sala încăpătoare a Galei (excepţională prestaţia în ring a luptătorului Simion), mii de glasuri au scandat pentru victoria românului. În localităţi sărace şi pustii până ieri, lumea a reînviat şi s-a înmulţit chiuind în intersecţii. Lovitura lui Bute a răscumpărat multe umilinţe, multe dosuri de labă primite nedrept, prin străinătăţuri, de mulţi dintre noi, ne-a făcut, o clipă, să uităm că am ajuns săracii Europei, că plătim deja miliarde de euro dobânzi la un împrumut asasin, din care n-am ales nimic. Bute, după jalnicele prestaţii ale naţionalei de fotbal, ne-a arătat că sportul-rege poate fi boxul şi ne-a reînvăţat cuvântul victorie. Am ajuns, zicea cineva, ruşinea lumii. Sâmbătă seară, pugilistul Lucian Bute, copil de ţărani dintr-un sat gălăţean, ne-a făcut să ne umflăm în pene şi să redescoperim mândria de a fi de pe aici. E prea puţin pentru mândrie naţională? Categoric. Aveam nevoie însă de puţinul ăsta.
Ceva a căpuşat însă victoria. Guvernul Băsescu, prin favorita Udrea, lipit ca un ciulin de această gală, a dorit să-i impoziteze sportivului aplauzele, ovaţiile, valurile de simpatie. Să le pună accize şi să tripleze TVA-ul. A vrut cotă parte. A vrut chiar mai mult. Aplaudaţi-o pe ea! – s-a auzit o voce. Pe care ea? Pe Udrea! Ea l-a pocnit pe francez. Fără ea acest meci n-ar fi existat, fără ea Bute ar fi fost culcat la podea. Dumnezeule mare! A urmat, în clipa în care publicul s-a dezmeticit, un vuiet de revoltă, huiduieli, fluierături. Nimeni sau aproape nimeni n-a contestat această iniţiativă, pusă în practică de firma privată a lui Obreja şi decontată generos de stat. La milioanele de euro tocate aiurea de Udrea, pe reclame frunzoase pentru un turism în colaps, la risipa pe care o face această femeie, nu din banii ei şi nici ai lui Băsescu, ci din banii noştri, cheltuielile pentru această gală de box au fost acceptate. Răsplata victoriei ne-a făcut să iertăm risipa. Discreţia ministresei i-ar fi adus poate ceva simpatie. Dar obrăznicia de a naţionaliza electoral pumnii încasaţi sau daţi de Bute mi se pare cumplită. Sancţiunea din partea publicului a venit prompt. Huooo mincinoşilor, huooo şarlatanilor, nu ne mai duceţi, nu puteţi să ne confiscaţi şi această bucurie, să vă instalaţi curul pe ea. Gata.
Mulţi dintre noi sunt acum în vacanţă. Vremurile grele, din ce în ce mai grele, nu-şi iau însă repaos. Ele vor continua nemilos, ştergând chiar şi bucuria de o clipă a unei victorii sportive.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/udrea-cu-frunza-calcata-n-picioare-584353.html
Fiindcă veni vorba de fluierat, să mă opresc la evenimentul frumos al meciului lui Lucian Bute, câştigat prin zdrobirea adversarului în runda a patra printr-o fulgerătoare lovitură de stânga. Bietul francez, care boxase inteligent până atunci, împovărându-mă cu oftaturi, a căzut la podea ca un sac cu cartofi. Pumnul lui Bute a trezit sentimentul mândriei de a fi român, ceea ce n-a izbutit nici Ziua Tricolorului şi nici ordinul lui Băsescu, pe cât de inutil pe atât de caraghios, de a mai trece o dată Prutul. Pentru ce? Pentru a mai pierde o dată o Basarabie pierdută, pentru a mai plăti zeci de ani datorii de război, pentru a mai pierde, printr-un nou dictat, Ardealul? Mă rog, intrăm în altă poveste. Boxerul din Galaţi, al cărui talent a fost mobilat superb de antrenorii de peste Ocean, a scos, după atâta secetă de victorii, lumea în stradă, am văzut lacrimi de bucurie, s-a scandat „Bute – România”. În sala încăpătoare a Galei (excepţională prestaţia în ring a luptătorului Simion), mii de glasuri au scandat pentru victoria românului. În localităţi sărace şi pustii până ieri, lumea a reînviat şi s-a înmulţit chiuind în intersecţii. Lovitura lui Bute a răscumpărat multe umilinţe, multe dosuri de labă primite nedrept, prin străinătăţuri, de mulţi dintre noi, ne-a făcut, o clipă, să uităm că am ajuns săracii Europei, că plătim deja miliarde de euro dobânzi la un împrumut asasin, din care n-am ales nimic. Bute, după jalnicele prestaţii ale naţionalei de fotbal, ne-a arătat că sportul-rege poate fi boxul şi ne-a reînvăţat cuvântul victorie. Am ajuns, zicea cineva, ruşinea lumii. Sâmbătă seară, pugilistul Lucian Bute, copil de ţărani dintr-un sat gălăţean, ne-a făcut să ne umflăm în pene şi să redescoperim mândria de a fi de pe aici. E prea puţin pentru mândrie naţională? Categoric. Aveam nevoie însă de puţinul ăsta.
Ceva a căpuşat însă victoria. Guvernul Băsescu, prin favorita Udrea, lipit ca un ciulin de această gală, a dorit să-i impoziteze sportivului aplauzele, ovaţiile, valurile de simpatie. Să le pună accize şi să tripleze TVA-ul. A vrut cotă parte. A vrut chiar mai mult. Aplaudaţi-o pe ea! – s-a auzit o voce. Pe care ea? Pe Udrea! Ea l-a pocnit pe francez. Fără ea acest meci n-ar fi existat, fără ea Bute ar fi fost culcat la podea. Dumnezeule mare! A urmat, în clipa în care publicul s-a dezmeticit, un vuiet de revoltă, huiduieli, fluierături. Nimeni sau aproape nimeni n-a contestat această iniţiativă, pusă în practică de firma privată a lui Obreja şi decontată generos de stat. La milioanele de euro tocate aiurea de Udrea, pe reclame frunzoase pentru un turism în colaps, la risipa pe care o face această femeie, nu din banii ei şi nici ai lui Băsescu, ci din banii noştri, cheltuielile pentru această gală de box au fost acceptate. Răsplata victoriei ne-a făcut să iertăm risipa. Discreţia ministresei i-ar fi adus poate ceva simpatie. Dar obrăznicia de a naţionaliza electoral pumnii încasaţi sau daţi de Bute mi se pare cumplită. Sancţiunea din partea publicului a venit prompt. Huooo mincinoşilor, huooo şarlatanilor, nu ne mai duceţi, nu puteţi să ne confiscaţi şi această bucurie, să vă instalaţi curul pe ea. Gata.
Mulţi dintre noi sunt acum în vacanţă. Vremurile grele, din ce în ce mai grele, nu-şi iau însă repaos. Ele vor continua nemilos, ştergând chiar şi bucuria de o clipă a unei victorii sportive.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/udrea-cu-frunza-calcata-n-picioare-584353.html
