joi, 14 iulie 2011

TRANSMISIONIŞTII, LA 138 DE ANI


Naşterea transmisiunilor în Armata României s-a produs la 14 iulie 1873, prin Înaltul Decret nr.1303, când, în organica Batalionului de geniu, în cadrul primei companii de minari se înfiinţează si o sectie de telegrafişti militari; după apariţia telegrafului electric, datorat lui Samuel Finley Breeze Morse, în 1837, si înaintea telefonului lui Alexandre Graham Bell din 1876, fapt ce demonstrează înţelegerea rolului şi locului suportului tehnic al conducerii forţelor militare, desfăşurate pe spaţii mari şi în condiţii dintre cele mai grele.
Prin Înaltul Decret nr.1132 din 28 mai 1874 s-a hotărât infiinţarea a patru secţii de telegrafie militară. Nucleul de personal al noilor secţii l-au constituit militarii care încadrau secţia înfiinţată în 1873. Aceste secţii, la numai câţiva ani  de la constituire, au participat la Războiul de Independenţă din 1877-1878, asigurând nevoile de conducere a trupelor, fiind, în repetate randuri, citate pentru destoinicia şi priceperea cu care au acţionat.
Necesitatea asigurării unui volum mare de informaţii în timp oportun a dus la inţelegerea rolului armei transmisiuni, fapt care a condus catre o evoluţie permanenta a mijloacelor tehnice de asigurare a legăturii, pornind de la telegraful militar, în anul 1873, trecând prin telegrafia fără fir (1909), liniile permanente aeriene (1942), ajungând la sfârşitul anilor ‘90, dupa ani de cautari, la ceea ce astazi numim Sistemul de Transmisiuni al Armatei României (STAR) care poate fi numit, fără teama de a greşi, emblema transmisiunilor.

De ziua lor, un călduros LA MULŢI ANI pentru toţi camarazii noştri care au purtat pe epolet semnul ARMEI TRANSMISIUNI! 


BIROUL OPERATIV AL FILIALEI SECTOR 5 A SCMD