marți, 4 decembrie 2012


Destituire la Jandarmerie pentru incidentele de la Arcul de Triumf

Scris de : M.A.

Maiorul Claudiu Gogu, şeful Serviciului cercetare-documentare din cadrul Directiei Cercetare documentare si combaterea faptelor antisociale a Jandarmeriei Române, a fost destituit pentru felul în care subordonaţii săi au acţionat de 1 Decembrie, în timpul incidentelor de la Arcul de Triumf.
“În urma aspectelor semnalate de către o parte a mass-media, în legătură cu modul de îndeplinire a misiunilor de asigurare a ordinii şi liniştii publice, de către anumite efective ale Jandarmeriei, cu ocazia zilei de 1 decembrieZiua Naţională a României, la nivelul instituţiei noastre a fost demarată o verificare internă, referitoare la modul de acţiune a personalului implicat, în urma căreia, au fost luate următoarele măsuri: atenţionarea domnului general de brigadă dr. Eugen Meran, directorul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; schimbarea din funcţie a domnului maior Claudiu Gogu, şef serviciu în cadrul aceleiaşi structuri”, se precizează într-un comunicat al Jandarmeriei Române..
Maiorul Claudiu Gogu a intrat în atenţia presei în ianuarie 2012, în timp ce se afla în civil, în Piaţa Universtăţii şi Piaţa Unirii, în momentele în care apăruseră ciocniri între dispozitivul de jandarmi şi manifestanţii care cereau demisia guvernului Boc şi a lui Traian Băsescu. De asemenea, în acea perioadă, jandarmul a fost surprins de jurnalişti, în timp ce intra în sediul central al PDL, acolo unde se mai aflau şi premierul Emil Boc şi ministrul de Interne, Traian Igaş.
Sâmbătă, după parada de la Arcul de Triumf de Ziua Naţională, Jandarmeria Capitalei a anunţat că cinci persoane venite să asiste la eveniment au fost duse la Poliţie, pentru verificări, după ce asupra lor au fost găsite mai multe bannere şi pliante cu mesaje împotriva forţelor de ordine. După 1 decembrie, în presă au apărut informaţii potrivit cărora, la parada din Capitală, în mulţime ar fi fost infiltrate persoane suspectate că ar fi instigat oamenii veniţi să asiste la eveniment. Antena 3 a prezentat în cadrul ediţiei emisiunii “Sinteza Zilei”, de luni seară, imagini ce ar fi arătat “infiltrarea” în mulţime a unor “agenţi acoperiţi”, aflaţi la parada militară organizată de Ziua Naţională a României.

Sursa:
 http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/investigatii/destituire-la-jandarmerie-pentru-incidentele-de-la-arcul-de-triumf-136420.html