Cutremurul mondial, speranţa regimului mafiot

Cu un nou tsunami economic, cine mai are timp să vadă că ţara a fost vandalizată de o clică de mafioţi?

În romanele poliţiste, depistarea făptaşului unei crime devine ane­vo­ioasă dacă nu chiar imposibilă, în con­diţiile în care peste locul, locurile care ar putea grăi prin urme şi probe, s-a aşternut mâlul unui cataclism de­vastator. Dintr-o casă care s-a făcut scrum nu mai poţi recolta amprente. Me­­sajul certăreţ al unei madame po­litice direcţionat către presă, deci şi către mine care-s pălmaş în plantaţia asta, suna cam aşa: Scrieţi şi arătaţi cum se prăbuşeşte lumea, cum moare în chinurile iadului America, arătaţi An­glia în flăcări şi Grecia fără zei, pentru ca poporul să vadă ce paradis e la noi, iar dacă vom mai mutila nişte exis­tenţe, vom mai confisca nişte spe­ranţe de viitor, vom mai omorî pre­ma­tur nişte expiraţi prin vârstă să se ştie că în alte părţi e mai câş, e – ca să pri­ce­peţi voi, cârcotaşilor şi do­bi­to­cilor – mai nasol. Priceput? Priceput, trăiţi!

În armată fiind, la Lipova, am au­zit un banc pe care nu-l uit, cu toate că au trecut ceva eternităţi de atunci. Pleacă unul acasă, în permisie, şi con­să­teanul său, urgisit în aceeaşi unitate, îl roagă să treacă şi pe la ai lui. Vezi, mă, şi pe la ai mei dacă-s bine, dacă-s sănătoşi. Cum e? – îl întreabă la revenire cel rămas în cazarmă, plin de nerăbdare. E bine, mă, e bine, doar că ţi-a murit câinele. Cum, urlă atins în moalele capului înştiinţatul. Câi­nele meu, pe care l-am crescut de când era cât un pisoi, frumos şi iu­bi­tor, viteaz când ne călcau hoţii. Au, se vaită el, ce mi-ai făcut Doamne? Dar de ce-a murit, întreabă el după ce şi-a mai revenit din şoc. Când v-a ars graj­d­ul, câinele, care era într-adevăr sim­ţitor, a intrat prin foc să salveze vaca, dar au ars împreună, fiindcă vaca şi calul şi toate vitele voastre erau legate. Dar de ce a luat foc graj­dul? De la lu­mâ­nare, zice liniştit aducătorul veştii. O privegheau pe soră-ta care s-a spânzurat după ce a rămas fără părinţi, că tac-tu şi mă-ta tocmai ce dăduseră ortul popii cu o săptămână în urmă. Mă rog, şi tot aşa, bancul poate fi dezvoltat la nesfârşit. În concluzie, râdeam noi amar în armată, la termen redus, mai toţi cu familii şi copii acasă, totul e bine. Doar că ne-a murit câinele.

În lume, circulă ameţitor veştile, se pregăteşte un nou cutremur economic, financiar, marile burse sunt date peste cap, cea mai solidă putere a lumii se clatină din nou după ce tot de acolo a plecat şi primul val al cri­zei. Culmea, la Bucureşti, regimul Bă­sescu a intrat în fibrilaţii. S-a şters frica decontului care se apropie? Criza planetară, pe care unii o apro­ximează ca pe sfârşitul lumii, aduce – culmea – bucurie în cabinetul Boc. Cineva anunţa ieri că doar dobânzile la banii împrumutaţi cu nesăbuinţă sunt de 7 miliarde de euro numai în acest an şi la anul. Păi, cam ăsta era tot împrumutul lui Ceauşescu la care ne-am înhămat 25 de ani să-l re­tur­năm. Ce va fi acum? De unde şi cine va plăti aceste dobânzi şi aceste îm­pru­muturi unice în istoria României? Ce s-a făcut cu banii? – rămâne însă în­trebarea cea mai nemiloasă. Ce aţi făcut, nenică, oameni buni sau oa­meni nesăbuiţi sau hapsâni, cu ei? Unde i-aţi îndesat, că pe lângă trei pa­tinoare şi-o gondolă nu văd nimic? Nu Transfăgărăşan, nu industrie, nu me­trou, nu nimic. Numesc doar câteva dintre isprăvile Împuşcatului, de fapt isprăvile noastre, că noi le-am plă­tit până la ultimul cent, mâncând adi­daşi de porc şi gheare de pui Fraţii Petreuş. Ce rămâne din austeritatea la care ne obligă cei pe care-i tot ve­dem dansând şi dându-se cu elicop­terul peste foametea de jos?

Ştii ce-l mai poate salva pe Bă­sescu şi cum şi-ar salva pielea toată clica sa mafiotă? – mi-a zis odată dascălul, mereu evocatul meu pri­e­ten. Dacă au norocul să vină un cu­tre­mur. Unul mare. Ăla de-l tot anun­ţă seismologii. Îţi dai seama! Mii de morţi, ruine, spitale care nu fac faţă de­zas­trului, haos total. Suit pe moloz, Băsescu, as în astfel de roluri, va juca rolul salvatorului. Cine să-l mai în­tre­be de nelegiuiri, de corupţia care func­ţionează azi ca o instituţie? Cine să mai ia amprentele crimelor nu pu­ţine? Corupţie a fost în toate re­gi­mu­rile. Niciodată însă ea n-a fost per­fecţionată statal, coordonată din vârf, cu o disciplină a furtului aproape mi­litară.

Un astfel de cataclism pare a fi noul tsunami economic întrezărit de experţi şi care va mătura şi mari eco­nomii, aparent de nezdruncinat. Cine să mai aibă timp să vadă că ţara mi­o­ritică din partea central-estică a Eu­ro­pei a fost vandalizată de o clică de ma­fioţi, vândută şi prădată la sânge? Sunt convins că eu când voi ieşi la pen­sie, nu peste mulţi ani (unii co­legi de vârsta mea, cu cărţi mai puţine şi vocaţie îndoielnică, sunt pensio­nari ai Uniunii Scriitorilor), n-o să prea am de unde primi mizilicul intrat la apă al muncii de o viaţă şi al co­ti­za­ţiei lunare ca gazetar care asudă pe pix de când se ştie. Dezastrul nu va mai purta nici un nume. Cine să mai an­cheteze, la Hiroshima, un asasinat de prunci comis înaintea căderii bombei atomice?

Sursa:
 http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/cutremurul-mondial-speranta-regimului-mafiot-586944.html