România yacht contra România ulei, făină, sare

 Râsul unora e plânsul altora. Dar, iată că vine clipa când şi ei, amărâţii, sunt răsplătiţi

Autor: LUCIAN AVRAMESCU 

 

Uliţă de sat în Neamţ. Un bărbat octogenar, subţire şi străveziu, ţine în mâinile cărora nu le poate stăpâni tremurul o pungă din plastic. Cineva îl chestionează despre democraţie, despre vot, limbaj abstract căruia nu-i prinde înţelesul, altcineva îl filmează. Este evident stânjenit şi speriat. Mai mult speriat. Spune că are în pungă ulei, făină şi sare. Da, sare. Gândul că i-ar putea fi confiscată punga e singurul care-l chinuie. Ar vrea să fugă, priveşte gol în stânga şi dreapta, dar gleznele nu-l mai ajută. Aţi fost luat cu maşina de acasă, ce semnificaţie are pentru dumnea­voastră democraţia, vi s-a sugerat pe cine să...? Ce să răspundă? Democraţia e punga cu ulei şi sare. Dacă alegerile ar cădea lunar, dacă democraţia ar fi menstruală, ai mai putea respira. Bărbatul e hăituit. Chipul lui a filtrat în ani doar linii strâmbe, semne ale necazurilor îndurate. Desenul alb al feţei şi apa albă a vremii. Timpul n-a lăsat, în sedimentări succesive, urma vreunei întâlniri cu bunăstarea, cu fericirea, cu norocul pe chipul acestui om. Aş vrea să le strig celor care-l intervievează să-l lase în pace. În fond, quod  erat demonstrandum. Gata.
Săptămâna trecută, cele două te­le­­viziuni de ştiri care mai cutează să pună întrebări supărătoare gran­gu­ri­lor puterii au ţinut-o lanţ cu nu ştiu ce rochie a madamei Udrea, ministresa de e şefă primului ministru. Rochia, care costă cât un autoturism nou, a fost purtată la o banală conferinţă de presă. Ţoalele de firmă şi de huzur ale doamnei Udrea nu-s o surpriză pentru nimeni şi cu toate astea rochia respectivă, aşezată de cataloage la preţul de 14 mii de lire sterline, a stârnit chiar şi interesul, ironic-amuzat, al presei americane.
Baudelaire, marele poet francez, creiona acid într-un poem-pamflet o nulitate a vremii lui, un bărbat care, „întemniţat în haine nou-nouţe”, îşi etala „magnifica imbecilitate”. „Mi se păru, mai adaugă scârbit poetul, că însumează întregul spirit al Franţei.” Văleu! Nu, la noi, lucrurile sunt mai aşezate. Ministresa cu pricina, în mâinile căreia stau banii dezvoltării României (i-a fost confecţionat chiar şi un mi­nis­ter care cuprinde această ame­ţi­toa­re formulă), nu poate fi bănuită de imbecilitate şi cu atât mai puţin de o „magnifică imbecilitate”. E o fe­me­ie orientată, căreia i-a surâs, nu ca acelui ţăran din Neamţ, norocul. Norocul ei s-a chemat, aşa cum a declarat-o fără ezitare, Traian Bă­ses­cu. Întrebarea dacă şi-a cumpărat singură rochia, dacă i-a făcut-o cadou soţul Cocoş, e falsă, fără substanţă şi insultă adevărul. Rochia i-a fost cumpărată de domnul Băsescu.
E un adevăr limpede ca lumina zilelor fără turbulenţe. Aş zice chiar că domnul Băsescu i-a cumpărat şi poşetele, şi pantofii, şi hotelurile, şi vilele şi limuzinele. Merg mai departe, amintind parcările familiei Cocoş din Capitala păstorită de acelaşi entuziast protector, spunând că şi izmenele bogatului soţ sunt cumpărate tot prin sârguinţa domnului Băsescu. Cine a dat atâta putere acestei femei care vântură azi bani cu lopata şi cu excavatorul? Secretul împlinirii financiare cu asupra de măsură a doamnei Udrea se cheamă Traian Băsescu. Tot domnul Băsescu o îmbracă şi pe Roberta Anastase şi pe Anca Boagiu şi-l înţoleşte pe Adriean Videanu.
El l-a făcut om pe Flutur (om e un fel de a zice!) şi a dat o protecţie obrăzniciei fără seamăn etalate de Pinalti sau Hoară, care urcă şi ei ameţitor, din nimic, pe culmile averii. Domnul Băsescu i-a făcut oameni groşi la pungă pe mulţi. Le-a  uns oame cu paporniţe doldora de bani (poşetele de firmă sunt neîncăpătoare) pe multe din cele care i s-au dovedit de folos şi i-au rămas fidele. Cum să nu pupe mâna unui asemenea om? E normal să-i pupe nu doar mâna, ci şi  chelia, pantoful, nasturele de la brăcinari. Mai strâmb, mai nasol era să zic, mai oropsită la noroc e România. Râsul unora e plânsul altora. Dar iată că vine clipa când şi ei, amărâţii, sunt răsplătiţi.
Primesc sare, primesc chiar şi o pungă cu mălai. Cine-ţi mai dă azi ceva? Şi ei trebuie să-i rămână datori binefăcătorului din Deal. Şi ei, iată, în clipe grele trebuie să pupe mâna care ieri le-a gâdilat jugulara. Mai sunt, fireşte, şi nemernici care l-au trădat pe marele binefăcător. Nu-i normal, conform unor criterii scrise în cartea sfântă a Mafiei, ca aceştia, puţini e drept, care au uitat cine i-a făcut mari, să plătească, să fie mângâiaţi cu cătuşe la încheieturi şi apoi dezlegaţi pentru bună purtare şi jurăminte reînnoite de supunere?
Au fost, înţeleg, nişte exerciţii electorale de poligon, trageri pentru reglarea tirului prin Neamţ şi Baia Mare. Scor egal. Îmi amintesc dis­cu­ţia plină de învăţăminte dintr-o seară recentă, cu un fost ministru, actualmente în serviciul lui Zeus. Avem, zice el, atins uşor de licoarea din care nu înceta să soarbă, trei reţete pentru câştigarea alegerilor. Prima e softul. Cum a fost – întreb eu – cu discuţia aia cu „măi Viorică (Hrebenciuc), nu mai număra măi băiatule, că numărăm noi! Hai la o şampanie, că te chinui degeaba”. Vorbea Videanu. Are vreo anexă neştiută convorbirea aia în băşcălie? Are, zice hâtru omul puterii. „Dacă tu vii, măi Viorică, cu 10.000 de voturi în plus, eu vin în minutul următor cu 20.000, dacă tu aduci 100.000, eu sar peste tine cu 200.000. Asta e continuarea!” Râde. Eu am ameţit şi uit să-l mai întreb care-s celelalte două secrete pentru furtul alegerilor viitoare.

Sursa: 
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/romania-yacht-contra-romania-ulei-faina-sare-587996.html