Lăzăroiu a găsit cetăţenii din 33 de oraşe nerentabili.
Ne putem debarasa de ei
Degradat pentru ineficienţă, ca un general care a făcut pântecariţă în ziua atacului decisiv, uraganul Irene, devenit furtună, o biată furtună, a omorât doar 19 americani. El a jupuit de acoperişuri nişte clădiri, a încurcat lenjeria urbană stivuită frumos în şifonierul unor străzi cu zgârie nori din New York, a răsturnat un număr aproximativ de automobile. Dar şi la Bucureşti se răstoarnă zilnic maşini şi nu se sfârşeşte lumea. Doar (din nou doar!) trei milioane de cetăţeni de peste Ocean au rămas fără electricitate în urma acestui vânt devenit vântuleţ. Preşedintele Barack Obama, bronzat ca de obicei şi grav de astă dată ca un cuvântător la parastas, şi-a anunţat concetăţenii că urmările uraganului-furtună se vor şterge în abia trei săptămâni, dacă nu în mai multe. Televiziunile lumii arată chiar câţiva tineri americani care sfidează, dansând, vijelia.
Popor optimist! – exclamă încântaţi şi invidioşi zgâitorii la televizor din alte neamuri. Mă enervez. Staţi să vă arăt eu popor optimist. Să vi-i arăt pe românaşii mei.
Trăind eu pe Dâmboviţa, am avut şi am încă ocazia să cântăresc optimismul de nebiruit al concetăţenilor mei. Îi batem, la popoul gol, pe americani. Le-o tragem, sub bară, la scor. Iau, uite, un exemplu recent. Ministrul Lăzăroiu, ăla de arată adormit şi când vorbeşte la microfon, sociolog şi măsurător cu şublerul al erecţiei populare în sondaje (cam cât se ridică de mult entuziasmul popular în regimul de glorie Băsescu), a decis să închidă 33 de CET-uri, nişte drăcii în care arde motorină sau coceni sau rumeguş. La capătul celălalt al ţevilor şed nişte cetăţeni, ca la gura sobei, şi-şi freacă bucuroşi mâinile aproximând căldura care-i va feri de iarna ce va fi afară. Ei bine, fostul consilier prezidenţial, cu faţa lui de şuiţă amorţită, pus de şeful lui să reorganizeze priorităţile morţii în România, a decis că în câteva zeci de oraşe, centralele de încălzire sunt nerentabile şi ca atare trebuie date la fier vechi.
Tehnologia cuprinde care va să zică una bucată centrală, nişte ţevi prin care curg grade termice şi ca ultimă verigă nişte cetăţeni care culeg în piele şi în odăi temperatura de supravieţuire. Dacă centrala e nerentabilă, într-un final, nerentabil e cetăţeanul. Lăzăroiu a găsit cetăţenii din 33 de oraşe nerentabili. Ne putem debarasa de ei. La cât e America de mare ce înseamnă trei milioane de indivizi fără curent electric? La cât e România de cuprinzătoare, mai mare ca Luxemburgul sau Malta care ne bat doar la fotbal, ce atâta tărăşenie cu 33 de oraşe? Auzind asta, unii din străinătăţuri şi-ar imagina, mai ales că după toamnă vine iarna, că românii, măcar ăia din cele 33, s-au revoltat. Că ies pe şosea urlând. Că dau cu coada măturii în pavaj. Aiurea. La mare, plajele sunt pline de piei goale care degajă optimism. În cârciumile din sate, consumatorii de tării Ia-mă mamă, Elodia sau Ultimul drum, toate la 0,5 lei suta de mililitri, râd şi habar n-au ce-i pe lume. Aşa arătau, mi-ar putea replica unii cârcotaşi şi ciufuţi, şi plajele alea măturate de tsunami de prin Oceanul Indian. Lume relaxată, veselă. Terase pline. Cutremur? Da, dar ce treabă avem noi cu el şi el cu noi? Au pierit aproape o jumătate de milion de optimişti, surprinşi de valurile care în mod logic îi mătură mereu pe alţii şi niciodată pe noi.
Zic, chiar şi sondajele domnului Lăzăroiu, de meserie sfetnic de bani şi pe bani (mulţi) că nivelul de trai de pe aici e scăzut rău. Că avem salarii care se văd cu lupa în portofel şi uneori nici cu lupa. S-au cam închis spitalele iar cele de-s deschise n-au doctorii. N-au nici doctori destui şi nici infirmiere care să-ţi lege o bubă. La mine la Sângeru erau, am mai scris-o, opt doctori. Acum zice-se că ar mai fi unul, dar eu nu l-am zărit niciodată. Din cei vreo opt poliţai de anul trecut, a rămas un tinerel care nu ştie nici el cât va mai sta acolo. Bărbăţia prezidenţială, singura în stare să anunţe ferm orice tăiere, de leafă, de pensie, de ajutor de încălzire, de lapte praf pentru sugari se arată încă o dată în peisajul de cenuşă lunară al imposibilităţii plăţii doctoriilor pentru bolnavii de cancer, SIDA...
Statul n-are nici o vină, spune aproape explicit preşedintele, că tâmpiţii ăia au avut ghinionul să se îmbolnăvească. Statul în general n-are nici o vină. Mai ales statul-Băsescu, specializat în a fabrica averile cele mai spectaculoase în vremuri de criză, cele mai strivitoare, cele mai nesimţite. Dar ce criză? Se fac nunţi de milioane de euro, chiolhanurile se ţin lanţ, zbârnâie pe cer elicoptere portocalii care vor deveni, pentru a-şi pierde urma, verzi. Un nuntaş „de la nunta care a bătut-o pe cea regală din Londra” (măi frumosule, acolo nu se scobea nimeni cu deştul în nas la masă, iar regalitate nu stă în costul colierului, ci în distincţia cu care ştii să-l porţi!) zice că e bine să arătăm bogăţia României, optimismul, da, optimismul. Optimist fiind şi eu, mă întreb cu ce-şi vor plăti întreţinerea apartamentului, uneori dublă faţă de valoarea pensiei, amărâţii de bătrâni care vor da nas în nas în iarna care va veni cu cea mai mare mizerie care li s-a întâmplat vreodată după zeci de ani de muncă şi de cotizat la această visată bătrâneţe liniştită?
Avem arme, zice unul din liderii opoziţiei, să învingem acest regim mafiot. Sună frumos. Dar n-aveţi soldaţi, domnilor. Soldaţii sunt risipiţi, iar cei mai mulţi dintre ei, abulici şi ameţiţi (nu ameţeala făcătoare de bani a lui Lăzăroiu) habar n-au pe ce lume trăiesc.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/uraganul-irene-loveste-romania-588586.html
Ne putem debarasa de ei
Popor optimist! – exclamă încântaţi şi invidioşi zgâitorii la televizor din alte neamuri. Mă enervez. Staţi să vă arăt eu popor optimist. Să vi-i arăt pe românaşii mei.
Trăind eu pe Dâmboviţa, am avut şi am încă ocazia să cântăresc optimismul de nebiruit al concetăţenilor mei. Îi batem, la popoul gol, pe americani. Le-o tragem, sub bară, la scor. Iau, uite, un exemplu recent. Ministrul Lăzăroiu, ăla de arată adormit şi când vorbeşte la microfon, sociolog şi măsurător cu şublerul al erecţiei populare în sondaje (cam cât se ridică de mult entuziasmul popular în regimul de glorie Băsescu), a decis să închidă 33 de CET-uri, nişte drăcii în care arde motorină sau coceni sau rumeguş. La capătul celălalt al ţevilor şed nişte cetăţeni, ca la gura sobei, şi-şi freacă bucuroşi mâinile aproximând căldura care-i va feri de iarna ce va fi afară. Ei bine, fostul consilier prezidenţial, cu faţa lui de şuiţă amorţită, pus de şeful lui să reorganizeze priorităţile morţii în România, a decis că în câteva zeci de oraşe, centralele de încălzire sunt nerentabile şi ca atare trebuie date la fier vechi.
Tehnologia cuprinde care va să zică una bucată centrală, nişte ţevi prin care curg grade termice şi ca ultimă verigă nişte cetăţeni care culeg în piele şi în odăi temperatura de supravieţuire. Dacă centrala e nerentabilă, într-un final, nerentabil e cetăţeanul. Lăzăroiu a găsit cetăţenii din 33 de oraşe nerentabili. Ne putem debarasa de ei. La cât e America de mare ce înseamnă trei milioane de indivizi fără curent electric? La cât e România de cuprinzătoare, mai mare ca Luxemburgul sau Malta care ne bat doar la fotbal, ce atâta tărăşenie cu 33 de oraşe? Auzind asta, unii din străinătăţuri şi-ar imagina, mai ales că după toamnă vine iarna, că românii, măcar ăia din cele 33, s-au revoltat. Că ies pe şosea urlând. Că dau cu coada măturii în pavaj. Aiurea. La mare, plajele sunt pline de piei goale care degajă optimism. În cârciumile din sate, consumatorii de tării Ia-mă mamă, Elodia sau Ultimul drum, toate la 0,5 lei suta de mililitri, râd şi habar n-au ce-i pe lume. Aşa arătau, mi-ar putea replica unii cârcotaşi şi ciufuţi, şi plajele alea măturate de tsunami de prin Oceanul Indian. Lume relaxată, veselă. Terase pline. Cutremur? Da, dar ce treabă avem noi cu el şi el cu noi? Au pierit aproape o jumătate de milion de optimişti, surprinşi de valurile care în mod logic îi mătură mereu pe alţii şi niciodată pe noi.
Zic, chiar şi sondajele domnului Lăzăroiu, de meserie sfetnic de bani şi pe bani (mulţi) că nivelul de trai de pe aici e scăzut rău. Că avem salarii care se văd cu lupa în portofel şi uneori nici cu lupa. S-au cam închis spitalele iar cele de-s deschise n-au doctorii. N-au nici doctori destui şi nici infirmiere care să-ţi lege o bubă. La mine la Sângeru erau, am mai scris-o, opt doctori. Acum zice-se că ar mai fi unul, dar eu nu l-am zărit niciodată. Din cei vreo opt poliţai de anul trecut, a rămas un tinerel care nu ştie nici el cât va mai sta acolo. Bărbăţia prezidenţială, singura în stare să anunţe ferm orice tăiere, de leafă, de pensie, de ajutor de încălzire, de lapte praf pentru sugari se arată încă o dată în peisajul de cenuşă lunară al imposibilităţii plăţii doctoriilor pentru bolnavii de cancer, SIDA...
Statul n-are nici o vină, spune aproape explicit preşedintele, că tâmpiţii ăia au avut ghinionul să se îmbolnăvească. Statul în general n-are nici o vină. Mai ales statul-Băsescu, specializat în a fabrica averile cele mai spectaculoase în vremuri de criză, cele mai strivitoare, cele mai nesimţite. Dar ce criză? Se fac nunţi de milioane de euro, chiolhanurile se ţin lanţ, zbârnâie pe cer elicoptere portocalii care vor deveni, pentru a-şi pierde urma, verzi. Un nuntaş „de la nunta care a bătut-o pe cea regală din Londra” (măi frumosule, acolo nu se scobea nimeni cu deştul în nas la masă, iar regalitate nu stă în costul colierului, ci în distincţia cu care ştii să-l porţi!) zice că e bine să arătăm bogăţia României, optimismul, da, optimismul. Optimist fiind şi eu, mă întreb cu ce-şi vor plăti întreţinerea apartamentului, uneori dublă faţă de valoarea pensiei, amărâţii de bătrâni care vor da nas în nas în iarna care va veni cu cea mai mare mizerie care li s-a întâmplat vreodată după zeci de ani de muncă şi de cotizat la această visată bătrâneţe liniştită?
Avem arme, zice unul din liderii opoziţiei, să învingem acest regim mafiot. Sună frumos. Dar n-aveţi soldaţi, domnilor. Soldaţii sunt risipiţi, iar cei mai mulţi dintre ei, abulici şi ameţiţi (nu ameţeala făcătoare de bani a lui Lăzăroiu) habar n-au pe ce lume trăiesc.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/uraganul-irene-loveste-romania-588586.html
