Spre fericirea mea, am avut de a face cu presa militara inca din frageda pruncie. Nu este o figura de stil, ci chiar asa stau lucrurile. Daca imi aduc bine aminte, aveam 5-6 ani cand am intrat pentru prima oara intr-o redactie a unei publicatii militare. Am vazut cum se realizeaza un ziar si am asistat chiar si la procesul de tiparire. De atunci, contactul meu cu presa militara si jurnalistii militari a fost constant, asistand, de-a lungul vremii si a vremurilor, la schimbari. De cele mai multe ori, in bine.
Dar, spre regretul meu, am apucat sa traiesc momentul in care presa militara a inceput sa regreseze. Iar regresul este cu atat mai evident cu cat, dupa ani de modernizare si adoptare a modelelor occidentale, in momentul de fata, o parte a presei militare seamana izbitor de mult cu ce am cunoscut la 6 ani. Daca atunci era dictatura si ziarele militare nu aveau cum sa iasa din tiparele presei RSR, situatia mi se pare infinit mai proasta in prezent, cand, intr-o Romanie membra a NATO si UE, o publicatie militara a fost acaparata politic, pentru a servi interselor indoielnice ale unui ministru atins ireversibil si profund de cultul personalitatii.
Mai exact, este vorba despre transformarea Observatorului Militar – o publicatie pe care am citit-o mereu cu placere si la care lucreaza oameni valorosi, cu un condei mai bun decat al multor jurnalisti civili consacrati – intr-un oficios al ministrului de trista amintire nu numai pentru militari, dar si pentru intreaga societate romaneasca, Gabriel Oprea.
Nu o sa ma leg aici de modul in care acest personaj obscur a fost numit in fruntea Ministerului Aparii Nationale de catre chiar presedintele care-l catalogase “seful mafiei PSD”. Nici despre schimbarile sale abrupte in starile emotionale, la intervale scurte, nici despre ticurile sale nervoase, care si pe un necunoscator il pot duce cu gandul la anumite afectiuni. La urma urmei, un psiholog poate sa vorbeasca mai bine despre asta. Daca nu ma insel, recent, unul chiar i-a analizat comportamentul in direct, la un post de televiziune. Concluzia a fost ca Gabriel Oprea este o “personalitate obedienta”, “un om care nu se poate realiza decat agatandu-se de un idol”.
Poate ca asa este. Nu sunt de specialitate. Dar pot sa constat felul in care a transformat o publicatie respectabila, cu traditie, intr-un mijloc de propagare a propriilor discursuri interminabile si goale de continut (macar daca ar fi compuse de catre el). As fi tentat chiar sa il compar cu Nicolae Ceausescu, dar ma tem ca, astfel, i-as acorda prea multa importanta si l-as plasa la un nivel la care nu are cum sa se ridice niciodata.
Cum a umplut Oprea paginile O.M.
Pentru cine nu este familiarizat cu modul de realizare a unei publicatii tiparite, o sa mentionez inca din start ca pagina a treia este, dupa prima pagina, cea mai importanta. In mod normal, acolo trebuie sa existe textul care a dat titlul principal al primei pagini. Sau capul de ziar, cum i se mai spune in breasla. Exista si exceptii. Atunci cand materialul principal este mult mai mare, poate fi publicat pe doua pagini. Caz in care se alege, de cele mai multe ori, mijlocul publicatiei, tocmai pentru ca titlul sa poata curge de pe o pagina pe alta, fara riscul aparitiei unor declaje in alinierea sa (din cauza procesului de tiparire). Chiar daca aceste precizari tehnice par plictisitoare, sunt absolut esentiale in intelegerea modului in care Gabriel Oprea a acaparat Observatorul militar, in scopul satisfacerii propriilor vise de preamarire si promovare.
De asemenea, mai trebuie precizat ca, pentru a-mi demonstra afirmatiile, voi prezenta in continuare doar cateva exemple, luate din ultimele zece editii ale Observatorului Militar, in ordine invers cronologica.
Continuarea AICI
