marți, 4 ianuarie 2011

APEL DE MAXIMĂ URGENŢĂ

          Stimate coleg,

        Te-ai înscris în SCMD doar ca să ai pe cineva care să îţi apere interesele, sau ca să fii tu în prima linie pentru apărarea acestora?
        Te-ai înscris în SCMD doar pentru a vorbi cineva în numele tău, sau pentru a-ţi face auzită vocea de către cei care vor să te reducă la tăcere?
        Te-ai înscris în SCMD doar pentru a te mândri în faţa familiei cu o simplă legitimaţie de membru, sau pentru a fi un membru activ al marii familii care este SCMD?
        Te-ai înscris în SCMD doar pentru a fi al nu ştiu câtelea într-un tabel cu evidenţa, sau pentru a fi primul care să pună umărul atunci când este nevoie de tine?
        Dacă răspunsul este DA la cea de-a doua parte a întrebărilor de mai sus, ai ocazia să dovedeşti acest lucru prin fapte!
        Pentru redactarea şi definitivarea documentelor necesare în bătălia ce urmează să o declanşăm împotriva celor care, în nemernicia lor, nu mai ţin cont de nimeni şi de nimic, BIROUL OPERATIV AL FILIALEI SECTOR 5 A SCMD ARE NEVOIE DE SPRIJINUL TĂU!
        Toţi cei care posedă cunoştinţe de lucru cu PC (programare, redactare, tehnoredactare) şi vor să dea o mână de ajutor sunt rugaţi să ia legătura cu membrii din conducerea Filialei Sector 5.
         Telefoane de contact:
          0725938020 - preşedinte, plutonier adjutant şef (r.) Petcu Daniela;
          0725987960 - secretar, colonel (r.) Andreescu Emil


Cu stimă,
Colonel (r.) Ilie Bâtcă