marți, 12 aprilie 2011

Rezerviştilor li se promite menţinerea veniturilor!

În Sala de protocol a Casei de Cultură a Sindicatelor, vineri, membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) – Filiala Constanţa s-au întâlnit cu gen. mr. Corneliu Dobriţoiu (fost secretar de stat la M.Ap.N.) şi cu deputaţii penelişti Gheorghe Dragomir şi Alina Gorghiu (secretar al comisiei juridice a Camerei Deputaţilor). S-au dezbătut probleme legate de: statutul Armatei şi al militarilor în societate, condiţia rezerviştilor militari, starea juridică a sistemului de pensii şi variante pentru viitor. „Am organizat această întâlnire cu consilieri parlamentari şi jurişti în principal pentru a afla ultimele noutăţi privind procesul de adoptare a OUG nr. 1 cea referitoare la pensiilor militare, ultimele noutăţi referitoare la legea statutului cadrelor militare şi alte noutăţi pe care dânşii ni le pot pune la dispoziţie referitor la activitatea militarilor în rezervă inclusiv a militarilor activi”, a declarat preşedintele SCMD – Filiala Constanţa, col. (r) Remus Macovei. În cazul pensiilor militare confuziile sunt profunde, rezerviştii nu ştiu când vor veni pensiile revizuite, nu înţeleg de ce casele de pensii militare ni au răspuns la contestaţiile formulate de cei de la MApN şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. Mai mult, susţin că cei de la SRI nici astăzi nu au primit deciziile de pensionare aceştia primind taloanele de pensii fără o bază legală. Gheorghe Dragomir, preşedintele PNL Constanţa a precizat în cadrul întrunirii că opoziţia vrea să amendeze OUG nr. 1 astfel încât să se ţină cont de doleanţele foştilor militari. “Cei de la putere nu se exprimă pentru că nu au curajul s-o spună deschis, în spate afirmă aceleaşi lucruri ca şi noi – că ordonanţa trebuie amendată”, a precizat Dragomir. Gen. mr. Corneliu Dobriţoiu a precizat că în rândul rezerviştilor există două tipuri de reacţie: o parte cei respingerea OUG nr. 1 alţii solicită să se aducă amendamente astfel încât în situaţia diminuării pensiilor să rămână în plată drepturile pe care le aveau deja. Potrivit gen. mr. Corneliu Dobriţoiu foarte mulţi dintre rezervişti au credite la bănci, iar o diminuare a veniturilor ar fi catastrofală. “Cine a susţinut problema pensiilor nesimţite? D-l Boc motivând că sunt venituri care nu li se cuvin foştilor militari – lucru absolut fals. Premierul a omis faptul că salariile pe care le-au câştigat au venit să compenseze lipsa libertăţilor individuale pe care le-au avut”, a menţionat gen. mr. Corneliu Dobriţoiu.
Camelia MATEI

Sursa: http://lideruldeopinie.ro/43704/rezervistilor-li-se-promite-mentinerea-veniturilor