duminică, 17 aprilie 2011
COMUNICATUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC AL SCMD
COMUNICATUL nr. 12
În atenția președinților filialelor SCMD:
Din informațiile deținute de SCMD rezultă că la nivelul filialelor teritoriale au existat inițiative, concretizate în memorii, adresate organizațiilor și organismelor europene (Consiliul Europei, Parlamentul European, CEDO, etc.), structurilor NATO și ONU.
Pentru a stabili o strategie unitară, președinții de filiale sunt rugați să ne înainteze aceste demersuri, în situația în care au fost demarate asemenea inițiative, în format electronic sau prin poștă. In cazul în care se dorește, se pot consemna și idei individuale ale membrilor de sindicat în vederea formulării unor demersuri viitoare la instituțiile europene.
DEPARTAMENTUL JURIDIC
06.04.2011