La un semn, deschisă-i calea, către garda de onoare,
Preşedintelui ce vine cu gând rău, de răzbunare.
- Tu eşti, Igaş? - Da, mărite. - Am venit azi la bilanţ,
Să-ţi prezinţi activitatea, până la ultimul sfanţ.
- Am înţeles, prea mărite, ştiu că am de pătimit,
Dar să ştii că, la Interne, eu abia am fost numit.
- Ştiu, bă, Igaş, dă-o-n mă-sa, că doar nu e un secret,
Te-am numit chiar eu, prin toamnă, am semnat şi un decret.
Apropo, ia zi, băiete, cum stă treaba cu ancheta
În legătură cu ăia de-şi aruncară cascheta!
Zi-mi, în două, trei cuvinte, ai găsit vreun vinovat,
Sau a rămas ministerul, până azi, nerenovat?
- O să-l renovez eu, şefu, negreşit, doar sunt tâmplar
Şi de barda-mi n-o să scape necioplit vreun exemplar.
- O, tu nici visezi, bă, Igaş, câţi în calea mea s-au pus,
Dar, uitându-te la mine, ţi se pare că-s răpus?
Nea Ion, la referendum, ar fi vrut, cu vârful sulii,
Coastele să îmi străpungă, să-şi mulţumească mogulii,
Se repeziră asupra-mi, mai ceva decât şacalii,
Să mă sfâşie, nu alta, pesediştii, liberalii,
Marko şi Vadim, băiete, şi-au dat mâna-ntru unire,
Vroind scalpu-mi fiecare. O mare dezamăgire
Pentru amândoi, bă, Igaş, fiindcă eu, la o adică,
Ştiu să cad tot în picioare, parc-aş fi Hopa-Mitică.
Dar, stai, că mă iau cu vorba, şi-am uitat de chestiune!
Cu băieţii cu cascheta cum ai procedat? Hai, spune!
- Şefu, nu ar fi mai bine să mergem să bem cafeaua
Şi să îţi arăt, pe schemă, cum i-aranjez cu rindeaua?
Mi-am postat un banc de lucru chiar la mine-n cabinet,
Putem să gustăm, în tihnă, şi-un pahar de Cabernet.
S-ar putea să nu vă placă, dar nu am nicio tărie,
Că asta duhneşte tare, nu dă bine-n prăvălie,
De când se încinse treaba şi-ajunsei eu la Interne,
Unde am, se vede, şefu, multe lucruri a discerne.
- Mă, băiete, zi să vină vreo agentă cu făraşul,
Fiindcă simt că mă sufocă, scos de tine, tot talaşul.
Eu te-ntreb, ca tot românul, care-i treaba cu cascheta,
Iar răspunsul tău i-acelaşi, că îi termini cu raşcheta
Pe subordonaţii care şi-au permis, nu prima oară,
Să strige lozinci din alea cu o rimă... ordinară.
Hai că iar m-ai scos din pepeni. Chiar mă crezi un idiot,
Să mă-mpiedic, la Interne, de un Igaş, de un ciot?
Tu nu vezi că, precum lava din vulcanice erupţii,
Curg spre minister toţi hoţii, toţi şpăgarii, toţi corupţii?
Dacă, într-un loc, oricare, îmi proptesc arătătorul,
Dau pe-afară, ca puroiul, coruptul, corupătorul.
Cine să mai facă, astăzi, osebirea necesară,
Când nu ştii cine-i coruptul şi cine corupe-n ţară?
Uită-te un pic la mine! Poţi să spui dacă-s corupt,
Din bunuri necuvenite dacă-ncerc să mă înfrupt?
Hă, hă, hă, ţi-a plăcut gluma? Ai curajul să nu-ţi placă?
Dar ce fac acum, băiete, mă-ntind cu tine la clacă?
Hai, că-ntârziem bilanţul, ne aşteaptă caschetarii,
Să nu folosesc un termen mult mai dur, precum şpăgarii!
Sper din suflet, mă, băiete, că n-ai căzut în păcat
Şi să-i fi chemat în sală p-ăia de la Sindicat.
Ştii şi tu că două săbii într-o teacă nu încap,
Dacă-i văd, te las, bă, Igaş, să te speli cu ei pe cap.
Şi, un amănunt, dar care este foarte necesar:
Cât vorbesc, participanţii să îşi ţină-n buzunar
Mâinile sau să le aibă încrucişate la piept,
Căci, de la şpăgarii ăştia, eu aplauze n-aştept.
Laudele lor, desigur, m-ar mâhni peste măsură,
Aşa că s-o las moale şi să tacă toţi din gură!
Doi agenţi, aflaţi prin preajmă, se distrează şi-şi dau coate:
De aplaudat nu-i voie, dar de... huiduit se poate?!
Agent 007
Pentru conformitate,
Colonel (r.) Ilie Bâtcă
