De la „Poşta redacţiei”, la... Poşta Română

Eu nu am primit scrisoarea fumigeno-lacrimogenă a lui Oprea, prin care cadrele militare în rezervă şi în retragere, mai puţin cei zece la sută care s-au grăbit să ia „pensii nesimţite”, sunt anunţate că „Armata Română ştie să-şi apere militarii”, iar el, ca mare ministru mare, ştie să-şi onoreze „datoria faţă de camarazi”. Probabil că mulţi dintre cei care au primit vestea bună, transmisă ”în numele marii familii a Armatei Române şi în numele întregii societăţi”, că le-a crescut pensia cu o sută-două de lei nu mai au „niciun dubiu şi nicio neclaritate” că ministrul Oprea, „cu toate riscurile şi costurile politice”, şi-a asumat „efortul de a-i apăra pe militari”. Că nu a putut să îi apere pe toţi, asta e cu totul altă poveste. Dar, mă întreb eu, de ce nu îi apără şi pe militarii care au trecut în rezervă după 1 ianuarie 2011. Pentru că, iată ce mi-a fost dat să citesc, la „Poşta redacţiei”, în numărul 33 al aservitei (de către Oprea ) publicaţii „Observatorul militar”:

" În atenţia cadrelor militare trecute în rezervă după 1 ianuarie 2011, care ne-au solicitat detalii în legătură cu stabilirea pensiilor:
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, s-a schimbat şi modul de calculare a pensiilor cadrelor militare trecute în rezervă. Celor care au ieşit la pensie dupa 1 ianuarie 2011 nu li s-a stabilit încă pensia conform noilor prevederi.
Pentru că nu au mai primit ajutoare sau plăţi compensatorii la trecerea în rezervă, li s-a acordat, lunar, o sumă care să le permită să se întreţină până când se va realiza programul IT de către Casa Naţională de Pensii Publice. Deşi a trecut mai mult de o jumătate de an, programul nu a fost încă finalizat, aşa că militarii trecuţi în rezervă în acest an trebuie să mai aştepte. După ce va primi programul respectiv, Casa Sectorială de Pensii a MApN le va stabili pensiile în funcţie de elementele prevăzute de lege a se lua în calcul. Se va face şi o regularizare, astfel încât cei care au primit, lunar, o sumă mai mică decât cuantumul reieşit după stabilire, vor primi şi sumele restante, începând cu data deschiderii dreptului la pensie. Tot după finalizarea programului respectiv, li se vor recalcula pensiile şi celor care au lucrat în viaţa civilă după trecerea în rezervă. Aceştia îşi vor primi drepturile restante începând cu luna urmatoare celei în care au depus la Casa Sectorială de Pensii a MApN cererea însoţită de documentele justificative."
Consultant, Casa Sectorială de Pensii a MApN
col. Viorel Niculescu

Aşadar, pentru a-i anunţa pe cei trecuţi în rezervă după 1 ianuarie 2011 că trebuie să mai aştepte, pentru a-şi primi cuvenita pensie, până când „se va realiza programul IT de către Casa Naţională de Pensii Publice” (suntem deja în septembrie!), domnul colonel, consultant la Casa Sectorială de Pensii a MapN, apelează la... „Poşta redacţiei” a unui săptămânal pe care, probabil, îl mai citesc doar redactorii acestuia şi lucrătorii din structura de specialitate a ministerului, care au, ca principală sarcină, informarea lui Oprea în legătură cu... osanalele ce i se aduc în respectiva publicaţie. În schimb, pentru a atrage de partea sa, în campania electorală ce se pare că a început, pe zecile de mii de cadre militare în rezervă şi în retragere cărora, după recalculare, li s-au dat câţiva arginţi în plus la pensie, mai marele peste Armata Română apelează la... Poşta Română. Ne poate spune cineva din conducerea ministerului, dacă va citi aceste rânduri sau dacă va afla despre ele, cam cât s-a scos din vistieria secătuită a instituţiei pentru a se acoperi costurile cu hârtia, tonerul şi taxele poştale? Mâna de lucru nu o mai punem la socoteală, pentru că truditorii sunt de pe moşia lui Oprea.

Colonel (r.) Ilie Bâtcă

Reînscrieţi, la tribunal, poporul român!

Acest popor a dispărut din hărţi şi cataloage, a decăzut din demnităţi şi onoare

Autor: LUCIAN AVRAMESCU

6 septembrie 2011

Dezbatere la Antena 3 în legătură cu ile­galitatea în care se complace şi în care domneşte nestingherit, nede­ranjat, netulburat, partidul domnului Bă­­sescu. El are şi nişte iniţiale pe care nu le mai numesc fiindcă oricum n-au nici o valoare (pot fi modificate ori­când, aşa cum modificate pot fi cu­lorile, doctrinele, sediile, parolele elec­torale, chemările, mereu auzite şi me­reu împrospătate, către proşti). În spa­tele acestor iniţiale îşi desfăşoară ne­­întrerupta acumulare de averi  Vi­dea­nu, Flutur, Udrea, Băsescu şi fraţii, dim­­preună cu odraslele, Hoară, Pri­goa­­nă, Igaş, Olteanu, Berceanu, Sulfina şi alţii, mulţi alţii, unii văzuţi, des­tui nevăzuţi. În spatele acestor ini­ţia­le se petrece devalizarea ţării. În spa­tele acestor litere care nu spun ni­mic şi care mâine pot fi schimbate se iau decizii criminale pentru România.
Scos din sihăstria mea de la Sângeru şi instalat pe un scaun, cu microfon, sunt somat să cotizez şi eu cu o opinie, să-mi dau, cum m-a corectat cineva, părerea. Întâi am rămas consternat. Oamenii de lângă mine comentau civilizat, cu argumente curgând, ca zeama stoarsă dintr-o lămâie, din paragrafe şi subparagrafe de lege, anormalitatea ca un partid, care mai e, culmea, şi de guver­nă­mânt, să nu fie înscris la tribunal. Dumnezeule, oamenii aceştia n-au aflat, chiar n-au aflat, că partidul de guvernământ nu e şi n-a fost niciodată partid, că n-are nevoie de nici o înscriere la tribunal, că nu se osteneşte nici măcar să mimeze legali­tatea? De ce ar face-o? De cine să se teamă? Legea – a arătat-o şi a exprimat-o de atâtea ori Băsescu – sunt eu! Legea, Constituţia, vorbe „de dânşii inventate” spre a goli de înţeles orice construcţie morală.
De ce se miră oamenii aceştia chemaţi în platou, aşa cum am fost chemat şi eu, că partidul de guvernământ, conform legii, nu prea există, fiindcă, modificând nu ştiu ce, trebuia să se reînscrie la tribunal? Venindu-mi rândul la vorbă, spre mirarea celorlalţi şi chiar a mea, fiindcă până în clipa aceea nu realizasem dimensiunea acestei  tragedii, am fost auzit spunând şi m-am auzit spunând că, neînscris la tribunal, dispărut din hărţi şi cataloage, decăzut din demnităţi şi onoare e chiar poporul român. Poporul român, am zis, trebuie reînscris la tribunal. La tribunalul popoarelor străbătute de fiorul demnităţii, aprige în a se apăra de furi, vigilente în a-şi conserva suveranitatea, mânioase când sunt jefuite de afară sau din interior.
Cum să apară în verde căpeteniile şi servitorii acelui partid la nu ştiu ce şcoală de vară sau de iarnă când ei sunt ştiuţi ca portocalii? Când au umplut ţara de portocaliu, când au suit portocaliul până-n tricolor, mânjindu-l cu o nuan­ţă inexistentă în drapelul pa­triei? Cum îşi permit neruşinarea de a-şi schimba părul, de a se vopsi altcum când culoarea sub care a fost îndatorată pe trei generaţii România a fost portocalie? Cum să se dezică de cromatica devenită sino­nimă neno­ro­cirii? Orice criminal, m-am gândit, după comiterea unui asasinat, încearcă să-şi şteargă urmele. Dacă e chel îşi pune perucă. Dacă e îmbrăcat într-o culoare în spatele căreia poate fi recunoscut, o aruncă şi îmbracă alta. Şterge, din odaie, urmele de sânge, înlocuieşte perdelele care pot divulga prezenţe şi strecoară, discret, plicuri cu droguri în buzunarul unui nevinovat strigând – iată hoţul, iată traficantul, el a ucis.
Acel nevinovat – fiindcă lumea e credulă – poate fi chiar linşat de furia mulţimii care şi-a stăpânit mult prea multă vreme furia. Exerciţiul e vechi. Nero a incendiat Roma şi a îndreptat vina spre creştini. Roma, cea făcută scrum de diabolicul nebun, aplauda entuziastă aruncarea nevinovaţilor în arenele cu fiare. Leii îi sfârtecau spre bucuria maselor în sfârşit răzbunate. Suntem datori, zice Roberta Anastase, cu­tre­mu­rată de un fior aproape erotic, în faţa unor tineri abulici dar pilotând decapotabile de marcă, să fim ca Traian Băsescu. Să fim ca el chiar dacă suntem femei sau bărbaţi. Încerc s-o imaginez pe ciorditoarea de voturi din Parlament cu chelie.
N-arată cu mult mai bine! Ce i-a învăţat Traian Băsescu pe discipolii lui, cei con­stanţi, putrezi de bogaţi azi? Numele lui va rămâne veşnic legat de furtul celei mai solide flote co­merciale din această parte de lume. Numele lui e legat de cea mai eficientă minciună po­litică, cea cu cancerul care-l va ră­pu­ne în două-trei săptămâni pe Stolojan, şi înlocuirea lui înlăcrimată cu alt candidat, actualul preşedinte. Nu­me­le lui e legat de scoaterea de pe hărţi a poporului român, figurant nu doar în Europa, ci ajuns biet figurant pe planetă. Să învăţăm să fim, zice ar­heologica miss, ca El. Da, aţi în­vă­ţat, aţi fost silitori. Aţi învăţat, mulţi dintre voi, furtul, minciuna sfruntată, demagogia grosolană şi – cel mai grav lucru însuşit de la idolul vostru – că se poate trăi fără iubire de patrie.
Secuii, care nu prea sunt, îşi fac nestingheriţi steag, îşi bat monedă, îşi pregătesc poliţie proprie, armată, parlament şi, nu peste multă vreme, se vor înscrie în faţa lumii ca ţară. Doar poporul român care va fi din nou cumpărat la viitoarele alegeri cu mărgele de sticlă ca triburile sălba­tice cotropite, dându-şi în schimb, feri­cit, nu doar aurul din adâncuri, ci şi aurul demnităţii, rămâne neînscris, nereînscris la tribunalul popoarelor vii. Ne-am îngropat trecutul cântat de Eminescu, ne-am îngropat sau uitat regii, ne-am uitat cântecele de vitejie pe care agatârşii, un neam din Apuseni, le însemnau cu nuiaua pe spinarea urmaşilor spre a nu le uita niciodată. Reînscrieţi, cât nu-i încă prea târziu, poporul român la tribunal.

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/reinscrieti-la-tribunal-poporul-roman-589300.html

Chişinău: Armata a arborat Stema României Mari

Scris de : Marius Bâtcă   

Stema României Mari a fost arborată de Armata Naţională de la Chişinău, vineri seara, în ajunul împlinirii a 20 de ani de la înfiinţare.

În ajunul zilei de 3 septembrie, la Chişinău, la Palatul Naţional, a avut loc un concert omagial sau de gală. Indiferent cum s-ar numi, important este ce s-a întâmplat acolo.

Pe scenă, în faţa câtorva mii de spectatori - în marea lor majoritate, angajaţi ai M.Ap. şi oficiali -, au defilat militari care purtau mai multe steaguri, drapele, stindarde şi pavilioane.

Pe două dintre acestea, era Stema regală a României Mari. După cum se poate observa din imagini, unul dintre pavilioanele cu stema României Mari a fost încadrat, chiar în mijlocul scenei, de o replică a steagului liturgic al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi una a stindardului de luptă al dacilor, cu capul de lup.

De asemenea, pe aceeaşi scenă a fost arborat steagul alb, cu acvila cruciată, al lui Mihai Viteazul, tricolorul revoluţionarilor români de la 1848, cu celebrul slogan “Dreptate Frăţie”, tricolorul cu stema Principatelor Unite, trei variante ale tricolorului Republicii Democratice Moloveneşti (care a votat Unirea cu România, în 1918) şi alte drapele de luptă ale Voievodatului şi Principatului Moldova.

Merită menţiontă şi o replică a steagului domnitorului Ţării Româneşti Constantin Ipsilanti. Drapelul include însemnele heraldice al Valahiei şi Moldovei, pentru că domnitorul intenţiona, în perioada 1806-1807, refacerea Regatului Daciei, prin unirea Moldovei, Ţării Româneşti şi a Serbiei. De ce şi a Serbiei, nu cred că mai este vreo surpriză. Pentru realizarea visului său, strânsese şi o armată. A fost liniştit rapid de ruşi, care, în perioada aceea, începuseră “încălzirea” pentru intervenţionismul în zonă. Ipsilanti a fost “invitat” în Imperiul Ţarist, iar armata strânsă de el a folosit ruşilor la înfrângerea otomanilor la Obileşti, în iunie 1807.

Gestul militarilor de la Chişinău este exemplar şi curajos. Asumarea trecutului şi identităţii naţionale, de către locuitorii dintre Prut şi Nistru, trebuie să aibă un motor. Iar acest motor este, deşi timid, Armata. 

Citiţi continuarea aici:
http://www.ziuaveche.ro/international/basarabia/chisinau-armata-a-arborat-stema-romaniei-mari-video-49865.html

A ÎNCEPUT CAMPANIA ELECTORALĂ! Oprea, aşa-ZISU` ministru al Apărării, cerşeşte voturi de la cei pe care i-a umilit

Dacă nu aţi primit până acum această scrisoare, urmează să o primiţi. Unii dintre camarazii noştri au primit-o deja. Până când poştaşul vă va înmâna scrisoarea bună de pus în ramă sau ... la rană, acesta este textul. Citiţi şi... mulţumiţi!

Din ciclul ROMÂNIA PITumOREASCĂ văzută de STOPS

Comunicat privind convocarea Consiliului National al Reprezentantilor SCMD - Nr. 1/01.09.2011

Cu privire la convocarea Consiliului National al Reprezentantilor SCMD (CNR), Comitetul Director a hotarat, in sedinta din 23.08.2011, urmatoarele:

1. CNR se va desfasura in zilele de 18-20 octombrie a.c., la Alba Iulia.
2. La CNR vor participa, cu drept de vot, in baza precizarilor Statutului SCMD si nu ale Regulamentului de Organizare si Functionare, care este inca in stadiu de proiect, urmand a fi votat:
• Presedintii filialelor SCMD.
• Membrii Comitetului Director al SCMD (CD).
• Membrii fondatori (ai SCMD si nu ai filialelor), cu exceptia celor suspendati.
3. Pentru pregatirea lucrarilor CNR s-a constituit un colectiv la nivel central, format din membri ai CD si ai tuturor departamentelor SCMD, coordonat de catre seful Departamentului Organizare, Col. (r) Tudor Marian.
4. Termene:
• 20.09.2011 – finalizarea materialelor care vor fi prezentate in cadrul CNR.
• 27.09.2011 – convocarea CD pentru analiza si aprobarea materialelor care vor fi prezentate in cadrul CNR; Difuzarea acestora catre filiale.
• 30.09.2011 – Difuzarea catre filiale a materialelor care urmeaza a fi dezbatute si aprobate de catre CNR.
• 30.09.2011 – Comunicarea de catre filiale, la Secretariatul General al SCMD a urmatoarelor:

a)      Confirmarea de participare a presedintelui filialei.

b)      Telefonul si e-mailul de contact.

c)      Ora aproximativa a sosirii la unitatea de cazare de la Alba Iulia.

d)     Daca participantul solicita cazare (cazarea se va face incepand cu ziua de 18.10.2011, intre orele 12.00 – 19.00).

5. Cheltuielile de deplasare, cazare si masa vor fi suportate din bugetul central al SCMD.
6. Solicitarea CD este ca, din motive economice, presedintii filialelor apropiate sa vina impreuna, cu un singur autoturism, urmand a se comunica Secretariatului General deciziile in acest sens.
7. Accesul se va face numai pe baza tabelului cu participantii intocmit de catre Secretariatul General al SCMD, a legitimatiei de membru SCMD si a ecusonului special pentru aceasta actiune (acesta se va distribui la sosirea fiecarui participant, pe baza de semnatura).
8. In situatia in care un presedinte de filiala nu poate fi prezent la CNR,  din motive obiective, poate mandata sa fie reprezentat de catre un vicepresedinte sau secretarul  filialei pe care o reprezinta. Persoana desemnata va avea asupra sa un mandat de delegare, conform modelului din atas.
9. Pe tot timpul desfasurarii lucrarilor CNR, presedintii filialelor sau delegatii acestora vor avea asupra lor stampila filialei pe care o reprezinta.
10. Alte precizari privind ordinea de zi, programul de desfasurare pe zile si ore, alte detalii organizatorice vor fi comunicate in timp operativ.

COMITETUL DIRECTOR AL SCMD

 Va prezentam mai jos modelul de mandat de delegare:

Tudor Gheorghe: „Numai noi n-avem voie să fim naţionalişti”

Autor: George Rădulescu

Maestrul Tudor Gheorghe spune că, de frică şi din nevoia de a cataloga, unii dintre români se grăbesc să condamne orice demers de asumare a istoriei naţionale.

Demnitate. Aceasta ar putea fi cea mai scurtă caracterizare a maestrului Tudor Gheorghe. Privindu-l, mulţi dintre noi intuiesc că românii pot avea şi alt profil social. Spectacolele semnate de către Tudor Gheorghe depăşesc cadrul artistic, punând în mişcare, simultan, mintea şi sufletul spectatorului. De aceea, poate, biletele se vând ca pâinea caldă şi oamenii pleacă acasă mulţumiţi, cu un zâmbet discret sau cu o lacrimă în colţul inimii. L-am invitat din nou pe Tudor Gheorghe „La masa Adevărului" pentru a ne reaminti de „România veche", de valorile pe care a fost construită. Aşadar, am trecut „România nouă" prin filtrele celei „vechi", într-un exerciţiu menit să dea un impuls, simultan, minţii şi sufletului, ca şi în spectacolele lui Tudor Gheorghe. Ce-am izbutit veţi vedea în rândurile de mai jos:

„Au venit dansatoarele la ţăranii mei"
„Adevărul": La ultima noastră întâlnire, acum doi ani, v-aţi exprimat mâhnirea în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. S-a schimbat ceva de atunci?
Tudor Gheorghe: Da. Dar nu în bine. În mai rău. Din rău în mai rău. La mine, la Podari, să nu zici că nu s-au întâmplat lucruri deosebite! La mine, la Podari, pe dealul de deasupra casei mele, cât am fost eu plecat să-mi văd de sănătate la Techirghiol, a apărut... bă, nene ca la Hollywood, înţelegi, scrie mare: PODARI. La Craiova nu scrie. Prin Craiova când treci nici nu-ţi dai seama, nici nu există Craiova. Dar când ai trecut de Craiova şi ai plecat spre Calafat, pe deal, sus, exact ca la Hollywood scrie PODARI. Şi noaptea e luminată reclama... Este tot ce-mi trebuie! Acum Craiova este ceva pe lângă Podari. S-au făcut lucruri importante la mine în sat: s-a băgat apă curentă, tata are acum apă în curte. Se pune gaz, probabil că mai e puţin până la alegeri şi în preajma alegerilor se fac lucrurile astea bune. Mie mi-ar fi drag să fie tot timpul alegeri pentru că mereu s-ar face câte ceva prin comune.

S-a schimbat profilul omului pe care l-aţi cunoscut, în copilăria dumneavoastră, la Podari în raport cu profilul celui de acum?
Da. Şi s-a schimbat esenţial! La mine în sat, tata e încă bolnav de credulitate, ca să zic aşa. El nu încuie poarta, nu încuie uşile la casă. Şi-i mai spun: „Tată!...". „Aş, cin' să fure?" Deci, tata are mentalitatea că la noi în sat nu se fură. La noi în sat nu se fura! În anii '50 nu exista ideea de furt - oamenii îşi lăsau butiile cu vin, acolo unde culegeau, grămezile cu porumb la capul locului, nu-şi luau nimic unul altuia. N-avea niciun sens, aveau toţi. Odată cu colectivizarea, odată cu instaurarea comunismului şi cu pecinginea asta pe sufletul ţăranului român, pur altădată, a intervenit boala asta. Au început să fure, au început să mintă, au început să se înşele între ei, ceea ce este un lucru extraordinar.
Toate li s-au tras de la colectivizare?
Nu numai de la colectivizare, dar şi de la ea. În primul rând de la lipsa credinţei, de la interzicerea religiei în şcoli, de la felul de a se preda în şcoală. Religia poate fi un reper. Ei bine, ţăranii mei, care aveau un bun-simţ nativ, dacă te vedeau trecând prin sat, te salutau înainte să-i saluţi tu pe ei. Acum mă duc în sat şi văd generaţia asta tânără de copii rămaşi fără părinţi, care sunt fie în Spania, fie în Italia. Copiii sunt cu motoscutere, cu manele date la maximum... A dispărut hora din sat. E un bar unde au pus şi o bară şi au venit dansatoarele la ţăranii mei. Deci, nu mai e nimic din ce-a fost. Generaţia celor bătrâni se duce şi vine o generaţie bătrână şi ea, adică generaţia mea. Mă uit la foştii mei colegi cu care păşteam vacile, prietenii mei din copilărie. Ei da, se uită la mine cu un fel de admiraţie şi nu mai îmi spun pe nume şi îmi vorbesc cu „dumneavoastră". La ei mai e respectul faţă de cel care s-a ajuns într-un fel.


Nu neapărat material...
Nu, nu, nu la un nivel material, ci la un nivel intelectual. Ei bine, există respectul ăsta. Ei au case mai mari şi mai frumoase decât am eu în Podari, dar asta este altceva. Noi încă am avut profesori şcoliţi înainte. De şcoală veche, care ştiau carte. Ăştia de acum nu mai au profesori şcoliţi. Mă rog, i-au făcut ăştia la facultăţile particulare...
Deşi nu e neapărat rea ideea de învăţământ privat...
Nu, nu, Doamne fereşte! Dar nu să faci totul, în aceste facultăţi particulare, pe ideea de profit. Să bagi aşa, cu furca, copiii la şcoală. Şi asta e o mentalitate care s-a pierdut în sat. Vezi, copilul de ţăran a rămas în mine, există. Înainte, aveai trei-patru copii, să zicem, şi unul, pe care-l alegea domnul învăţător sau popa, mergea la studii, mergea la şcoală. Ăilalţi rămâneau acasă. Nu erau obligatoriu ca toţi să facă liceul, să facă facultatea. Era nevoie de meseriaşi. Marea prostie a fost desfiinţarea şcolilor profesionale. Am avut colegi ai căror părinţi nu au avut bani să-i dea la liceu. Îţi trebuiau bani ca să-ţi ţii copilul la studii.
Erau costuri mari cu şcolarizarea şi înainte de comunişti...
Era uniforma, îţi trebuia gazdă... La şcoala profesională îţi dădea uniformă şi cămin. După ce o terminai, nu te oprea nimeni să-ţi termini liceul la seral, să-ţi continui studiile. Am colegi care au făcut aşa: şcoala profesională, liceul, apoi Agronomia şi au ajuns ingineri agronomi şi chiar profesori.
''Ţăranii mei, care aveau un bun-simţ nativ, dacă te vedeau trecând prin sat, te salutau înainte să-i saluţi tu pe ei.''
„Căutăm modele printre ţepuitori"
Mai există România dumneavoastră, aşa cum aţi văzut-o când aţi „deschis ochii"?
Nu... Nu mai există, din păcate.
Ar putea fi recuperată?
Nu mai poate fi recuperată pentru că trăim altceva. Obsedat fiind că trebuie să las ceva serios în urmă în plan cultural, spiritual, educaţional, tot ce-am construit se va vedea că e construit foarte bine, foarte deştept. Viaţa mea, parcursul vieţii mele culturale n-a fost făcut pe zigzaguri, pe „modă". N-am avut habar, n-am ţinut cont de curente, de modă, nu m-am luat după nimeni, doar după mine însumi. Eu m-am născut să fiu eu.
Mai avem modele?
Nu. Aici e problema! Vezi tu, toată generaţia asta de vine acum îşi caută modele realizate scurt, repede - ţepuitori. Sunt oamenii care s-au pomenit cu bani, care au avut bani şi care au făcut afaceri după 1989. E nedrept. Startul e total nedrept. Pentru că, vezi, după Al Doilea Război Mondial, nemţilor li s-a dat câte o sută de mărci. Cei care au avut talent în a-i înmulţi au avut succes, ceilalţi nu. Ei bine, e nedrept faptul că noi, după '89, ne-am aşezat la masa democraţiei, unii cu saci de bani, pe care-i aveau dinainte, şi alţii care n-au avut nimic. Deci, noi n-am pornit la drumul ăsta de la zero, cu toţii. Oameni care ar fi fost capabili să investească şi să ştie să gândească n-au avut bani. Alţii au avut. Se laudă şi acum: „Domnule, păi m-a prins Revoluţia cu saci de bani!"
Oamenii sub un anumit nivel au avut, în general, bani înainte de Revoluţie...
Categoric!
Intelectualitatea, clasa de mijloc, n-a fost favorizată...
Vezi tu, de asta spuneam despre obsesia mea pentru perioada interbelică. În acea perioadă, România a fost binecuvântată de Dumnezeu de o manieră absolut incredibilă. O parte din spectacolele pe care le fac eu sunt gândite special pentru ca generaţia de astăzi, scârbită de România, să vadă că a fost şi altfel pe aici. Tinerii care se duc în străinătate spun: „Mi-e ruşine că sunt român". Şi sunt băieţi deştepţi, copii deştepţi, nu gargaragii. „Mi-e ruşine că sunt român"... Ei nu mai au cu ce să se mândrească. Ca ei să aibă motive de mândrie, eu a trebuit să fac acest efort, nobil de altfel, de a le demonstra că odată am fost cineva. Două perioade au fost extraordinare în istoria acestui popor: perioada prepaşoptistă, pe care o intuiesc acum, dintr-un anumit punct de vedere, şi perioada interbelică. Atunci, o suită de tineri, o echipă de tineri şcoliţi afară s-au întors şi au făcut România Mare.
Atunci era şi alt context istoric...
Nu mă interesează. Ăştia au făcut România, au făcut ţara. Asta a fost o perioadă extraordinară care s-ar putea să se repete. Fac o mică paranteză: am avut o întâlnire cu nişte tineri la Seattle. Acolo e fieful domnului Bill Gates. Şi, după spectacol, m-am întâlnit cu mulţi dintre ei şi am stat de vorbă. Unii voiau să se întoarcă, alţii nu mai voiau. Unii nu mai voiau să stea acolo pentru că îi trimiteau în India, ca formatori. Investeşte Bill Gates în India foarte mult. Mă rog, nu intru în amănuntele lor. „Nu mă duc domnule în India, mai bine mă-ntorc acasă!", îmi spunea unul. „Ce să faci acasă?", l-am întrebat.


Are vreo şansă aici?
Aici e problema. Dacă vă întoarceţi cinci, n-aveţi nicio şansă, vă mănâncă mediocritatea. Dacă vă întoarceţi 400 o dată, s-ar putea deja să fie importantă forţa voastră. Numai că îi mănâncă de vii, adică mediocritatea îi haleşte, îi distruge.
Avem vreo şansă de a scăpa de mediocritatea aceasta încuscrită cu impostura?
Da. Atragerea acestor copii şi „desţelenirea". Adică să faci terenul. Cineva trebuie să pregătească terenul pentru ei.
Dumneavoastră puteţi să lucraţi pe terenul sufletului, dar alţii ce pot face?
Am lucrat şi lucrez. Ei mă consideră un fel de lider din punctul ăsta de vedere, pentru că nu i-am trădat niciodată. Tot ce le-am spus a fost adevărat şi a pornit din interior.
Dacă ar fi scutiţi de taxe zece ani, de pildă, s-ar întoarce?
Vai de mine!
N-ar fi o posibilă soluţie?
Sigur că da! Dar atunci, zece ani de zile n-ar trebui să mai avem alegeri. Pentru că n-ar mai avea ăştia de unde să strângă bani pentru campaniile electorale, să dea punguţe, ca acum. Că au început deja. Am crezut că mor de „drag" când au început cu punguliţe... Acum sunt albastre, am văzut. Punguliţe, le dau punguliţe... Asta mă doare, că se cumpără meschin. Discutam cu un prieten bun de-al meu, din Basarabia, din Chişinău, înainte de alegerile lor şi spunea: „Dar, frate Tudore, ce să facem, noi ne-am dus la ţară şi am dat la ţăranii noştri seminţe de morcov, de roşii, să pună în grădină. Le-am adus seminţe şi le-am adus răsad. Şi comuniştii au venit cu tranzistoare."
''Două perioade au fost extraordinare în istoria acestui popor: perioada prepaşoptistă, pe care o intuiesc acum, dintr-un anumit punct de vedere, şi perioada interbelică.''
„Numai noi n-avem voie să fim naţionalişti"
Se mai justifică, astăzi, disputa „comunişti/anticomunişti" în mediul politic?
Dragul meu, chestia asta cu comunismul e o vorbă. Comunismul n-a existat niciodată. A existat o formă exagerată, să zicem, a capitalismului, a înflorit fascismul din chestia aia, deşi toată treaba era plecată din social-democraţie. Mie mi se pare că nu e un lucru benefic faptul că ne uităm tot timpul înapoi.
Este contraproductiv?
Da, absolut contraproductiv. Asta a fost! Lăsaţi-mă acum să mă uit încolo, în faţă. Asta a fost istoria mea. Eu am mari probleme pentru că pregătesc un spectacol de o anume factură şi probabil că vor fi mulţi şocaţi.
Cu mai multe cântece din istoria românilor?
Da, chiar asta vreau să şi fac. Adică un spectacol de imnuri naţionale, pornind de la cântecele naţionale din perioada paşoptistă la cântecele mobilizatoare din preajma Războiului de Independenţă, apoi de la momentul 1916, din perioada interbelică şi până în epoca comunistă. Vor fi toate acolo. N-o să renunţ nici la „Lumina-i steagul nostru-n zare". Sunt cântece foarte frumoase, sunt ale istoriei mele. Dar o să cânt şi două cântece legionare foarte frumoase, de altfel.
De ce se crispează unii când se fac demersuri de asumare a istoriei naţionale?
N-am înţeles nici eu de ce. De frică şi din nevoia de a cataloga. Eu am fost întotdeauna un personaj foarte ciudat şi n-au ştiut niciodată unde să mă pună. Când m-au pomenit întâi au spus: „Domnule, e cu chitara, e folk!". Aşteptau să mă vadă ca pe Onofrei la Braşov, cu trei fete lângă mine şi cu încă două chitare. N-am ieşit. Am coborât către folclor adevărat. M-am apucat de cobză. Au spus „Băi, uite, băiatul e lăutar!", pe urmă, iată-mă brusc cu o orchestră simfonică, total debusolant, n-a mai ştiut nimeni ce e cu mine. Iată-mă cu taraf tradiţional, iată-mă pe urmă cu muzica uşoară interbelică, iată-mă cu muzica pentru copii, iată-mă cu poezia închisorilor comuniste, cântând cu un cor de călugări. Acum pregătesc spectacolul cu corul şi fanfara reprezentativă a Armatei. Asta aş vrea. Aceste imnuri naţionale, cântate de o forţă naţionalistă în cel mai frumos sens al cuvântului.
Şi francezii sunt naţionalişti...
Toţi sunt naţionalişti mai rău decât noi, numai noi n-avem voie.
Se şi cultivă parcă această reţinere în „lumea bună"...
Intelectualii rasaţi nu mă mai interesează de mult.
Aveam aşa ceva?
Tocmai aia e, că mi se pare că n-avem... Vă amintesc poate una dintre cele mai frumoase replici pe care le-am auzit, dată de un prieten bun de-al meu, un personaj fabulos, unul dintre ultimele mari spirite ale acestei ţări, Romulus Vulpescu, despre care a zis o jurnalistă că e „fost intelectual". Ce părere ai?! Şi lui i-a plăcut şi de câte ori se prezenta spunea: „Romulus Vulpescu, fost intelectual". Vezi, asta mi se pare fantastic! Cu cât scrii mai complicat, cu cât eşti mai aşa şi cu cât îţi pute ce-i aici, şi cu cât eşti mai dincolo, cu cât închizi ochii şi te-ai văzut dincolo spre graniţele Ungariei, spre Austria, cu cât uiţi de bălegarul de aici, eşti „ales", eşti „rafinat".
Dar, culmea, mulţi vor să se distanţeze de aceia de la care aşteaptă ovaţii...
N-aş avea nimic împotrivă acestor oameni - şi nici n-am ce să am, suntem pe alte tărâmuri - dacă ar fi fost veniţi din spaţiu, dacă ar fi fost extratereştri, înţelegi. Atunci ar avea voie, dar ei au fost şcoliţi aici, unii dintre ei sunt filosofi... Se spune că au făcut filosofia. Domnule, ai făcut socialism ştiinţific! Ce, ai uitat?! Aia era filosofie?! Aţi făcut socialism ştiinţific! Dacă spuneai că faci filosofia se uitau chiorâş la tine, aşa că nu puteai. Acum, toţi au terminat facultăţi din astea. Profesori de socialism ştiinţific...
''Cu cât îţi pute ce-i aici, cu cât închizi ochii şi te-ai văzut dincolo spre graniţele Ungariei, spre Austria, cu cât uiţi de bălegarul de aici, eşti „ales", eşti „rafinat".''
„M-aş întoarce mâine la Spiru Haret"
Dacă aţi fi ministrul Învăţământului, care ar fi prima măsură pe care aţi dispune-o?
M-aş întoarce mâine la Spiru Haret, aş lua şi aş vede ce-a făcut, de ce a fost genial Spiru Haret. Înţelegi?
Pe vremea lui aveam unul dintre cele mai moderne sisteme de învăţământ din Europa...
Ştii de ce? Pentru că pornise de la - ştii foarte bine! - învăţământul modern din ţările civilizate şi l-a adaptat la capacitatea românului de a recepta. Du-i unui copil de american un program de-ăsta multicultural deschis şi l-ai tâmpit. Copilul român este capabil din punct de vedere intelectual să acumuleze. Tu, dintr-o dată, îmi ei copilul meu de la ţară - mă rog, acum de la ţară mai puţin, că nu mai au posibilitatea să vină...
Mulţi sunt plecaţi cu părinţii în Spania sau în Italia...
Aici e tragedia! Pepiniera inteligenţei şi a culturii noastre e călcată în picioare de sistem. Cine îmi garantează mie că, la ora actuală, nu se întâmplă ca 60% din viitorii copii geniali ai acestei ţări să nu aibă posibilitatea de a ajunge la liceu şi de a evolua!?


Numai 2% din tinerii din mediul rural intră la facultate...
Câţi dintre marii intelectuali ai acestei ţări au plecat de la ţară? Majoritatea. Eu am prins ultima generaţie de copii de ţărani. Ăştia de vin acum sunt copii de fermieri. Nu mă deranjează. Vreau să mă duc prin satele patriei şi să-i văd, cum mă duc eu din când în când şi să mă opresc din curiozitate. Mai fac exerciţiul ăsta şi acuma, chiar dacă nu apar la televizor să spun asta. Eu sunt individul care apare o dată pe an sau de două ori la televizor.
Refuzaţi apariţiile în emisiuni televizate?
Nu refuz. N-am unde să mă duc. N-am la ce emisiune. Nu există emisiuni pentru mine. Dă-mi tu o emisiune! Unde să mă duc? Ar trebui, de pildă, televiziunea culturală să se preocupe. Avem un TVR Cultural... Ăia nu m-au sunat în viaţa lor, nici nu ştiu că exist.
Sunteţi un om „greu încadrabil", aşa cum v-aţi autodefinit...
Nu numai eu. Pot să enumăr acum zeci de personalităţi care ar putea să-ţi facă spectacole extraordinare, show-uri. Mai e şi altceva: de pildă, dacă eu sunt capabil să fac o emisiune trăsnet, cu un spectacol absolut, cu rating de neimaginat, cu un bun marketing de promovare al acestei emisiuni, cine îmi garantează că o gaşcă de mediocri din „partea ailaltă" n-or să spună: „Băi, suntem nebuni la cap, deci se poate şi aşa! Păi, îi învăţăm pe ăştia la lucruri de calitate? Nu. Noi trebuie să-i ţinem pe ăştia la ce suntem noi capabili." Dacă oamenii prind gustul lucrurilor rafinate, îi huiduie, îi dau afară, le închid televizorul. De ce la mine, în orice perioadă, sălile sunt pline?
Jucaţi cu casa închisă întotdeauna.
Vin în Bucureşti, fac un spectacol, două, la Sala Palatului, nu se găsesc bilete cu două săptămâni înainte. Este un public al meu, un public creat de mine. Ăştia nu pot fi păcăliţi, ăştia nu se uită la kitschuri. Spectacolele mele sunt şi de umor. Adică la mine se râde în spectacole şi se râde copios.
''Pepiniera inteligenţei şi a culturii noastre e călcată în picioare de sistem.''
„«Dacă eu sunt mârlan, toţi trebuie să fiţi!»"
Prin dispariţia umorului din societate şi prin înlocuirea lui cu băşcălia, pare-se că am asistat la o mare conspiraţie împotriva românilor...
Uite, vezi tu, îţi dau un exemplu absolut admirabil de decădere, dacă vrei, a spiritului acesta românesc. Pe un bucureştean de acum 40, 50 de ani îl calcă un domn pe bombeu, în tramvai, şi ăsta se uită şi spune: „Dacă-mi bagi o fisă în gură îţi spun câte kile ai!" Înţelegi? Nu zice: „Bă, fiţi-ar mă-ta...! Bă, boule! Uită-te pe unde calci, în mă-ta!" Vezi, asta e diferenţa! Acum, pentru chestia asta te înjură şi te scuipă. Ăsta era umorul, ăsta era bucureşteanul, ăsta era Mitică, în sensul frumos.
Ce a determinat dispariţia lui Mitică?
Lipsa de credinţă, lipsa de educaţie, faptul că s-au populat artificial oraşele, că s-au industrializat. S-a construit enorm de mult, s-a adus forţă de muncă de la ţară. Şi pe ţăran, când l-ai rupt de glia lui şi l-ai băgat în mahala, a luat ce e mai rău. Şi a devenit mârlan. Nu mai este orăşeanul care ştia că nu trebuie să scuipe pe jos, că nu trebuie să arunce seminţe pe jos. Aşa era educat de mic, de când îl ducea bona la grădiniţă. Nu mai este nici ţăranul plin de respect, din sat, căruia îi era ruşine să facă astfel de lucruri pentru că se uitau vecinii la el. Aşa a înflorit în român, dintr-o dată, mârlănia. Şi a înflorit mârlănia până în sferele înalte ale politicului. Ăsta e rezultatul mârlăniei din sferele politice - lipsa totală de educaţie primară.
De acolo se propagă mârlănia la nivelul întregii societăţii...
Pe principiul „dacă eu sunt mârlan, toţi trebuie să fiţi!" Dacă vrei să ajungi ceva, asta e ideea. „Fiţi, tată, ca mine că uite ce bine îmi merge!"
''Ăsta e rezultatul mârlăniei din sferele politice - lipsa totală de educaţie primară.''
„Caşaloţii din politică trebuie fugăriţi"
Se poate reforma actuala clasă politică sau e doar o iluzie?
Eu cred că se poate reforma dar... vezi tu, după 1989 n-am avut jurnalism. Erau nişte profesionişti care terminau „Ştefan Gheorghiu", secţia jurnalistică, care ştiau despre ce e vorba cu jurnalismul, dar care trebuiau să facă un jurnalism dirijat de partid. Ştiau să scrie un reportaj, fără doar şi poate, îi învăţau să facă treburile astea. După '89 au apărut două mii de ziare şi orice copil care scrisese un articol la gazeta de perete în şcoală a zis că e ziarist. Şi au început să publice toţi, să scrie toţi, care mai de care. Nenorocirea de pe lume...
Au fost şi sunt mulţi care au eşuat în profesiile pe care şi le-au ales iniţial...
Ei bine, au trecut 20 de ani şi s-a făcut deja jurnalism în România. Există, la ora actuală, jurnalişti din generaţia asta a voastră, profesionişti, care ştiu totul, pe care i-a învăţat viaţa. Ei bine, politicul n-a ajuns aşa de repede la maturitate. Ei sunt încă amatori. Pentru că, dacă în jurnalism a funcţionat foarte bine concurenţa, şi a trebuit să se şcolească băieţii prin scriitură, să devină acizi în verb şi să aibă logică în ceea ce scriu, în politică s-au aşezat câţiva indivizi care n-au mai vrut să plece. Le-a căzut bine, au ştiut şmecheriile şi n-au lăsat să urce tineretul care chiar voia să facă politică. Îţi dau exemplu de câţiva tineri politicieni foarte buni, foarte buni... Îi urmăresc la televizor, îi văd, le merge mintea, sunt copii prezentabili.
La cine vă referiţi?
Nu vreau să spun. Sunt destui, de la toate partidele. Nu vreau să spun...
Tinerii aceştia chiar vă dau speranţa că se poate şi altfel în politica românească sau e doar o impresie?
Nu, nu. Eu cred că ei ar putea să facă schimbarea, dacă ar avea în spatele lor generaţia ailaltă de tineri, care să-i „fugărească".
Tinerii la care vă gândiţi sunt plecaţi acum în străinătate.
Da, da, da. Pentru că ăştia care sunt acum sus, caşaloţii, n-au treabă cu generaţia asta de tineri, nu se simt fugăriţi. „Sunt la mâna noastră!", îşi zic ei. „Băi, copile, tu nu ştii cum este, hai că-ţi spune tata...", înţelegi? Ăsta este punctul meu de vedere. Asta este cea mai mare tragedie a acestui popor.
''Ăştia care sunt acum sus, caşaloţii, n-au treabă cu generaţia asta de tineri, nu se simt fugăriţi. „Sunt la mâna noastră!", îşi zic ei.''
„Băsescu nu mă reprezintă"
Cum aţi judeca primul mandat al preşedintelui Băsescu, în raport cu cel de-al doilea?
Nu ştiu dacă sunt măsură să-l judec pentru că eu nu l-am votat. Adică eu n-am agreat genul...
Dar totuşi vă reprezintă.
Nu pe mine.
Pe noi toţi, ca popor, ne reprezintă.
Eu mă delimitez de chestia asta. Sigur, mă supun că n-am încotro. Sunt într-o ţară democratică şi trebuie să respect legile pe care preşedintele le semnează. N-am ce să fac. Iar recurg la pilde, ca să zic aşa. În primul său mandat, a venit la un spectacol de-al meu. Ca ministru, a venit la mai multe, dar apoi n-a mai venit.
E pilduitor?
Poate, cine ştie... L-am şi jignit într-un spectacol, dar spuneam o poezie de-a lui Sorescu. Asta când era primar general al Capitalei. A venit, din nefericire - n-a fost inspirat! -, la acel spectacol, şi spuneam un poem a lui Sorescu - „Măciuchiţa". Începea foarte rău: „Unul, Gagea a lui Spartu'" - spunea Sorescu - cu cap mare şi cutare...", „a fost ales de Comitetul" nu-ştiu-cum „să lichideze câinii". Băsescu tocmai luase hotărârea să lichideze câinii. Şi de aici încolo, poemul era o „nenorocire". „Băi, zice, eu am făcut o şcoală şi am învăţat că nu-ţi dă dreptul nimeni să omori câinele. Dar tu ce-ai învăţat? Să omori câini?". Adică era treaba „legată" şi de atunci n-am mai avut o relaţie cu el. M-am mai întâlnit cu Domnia Sa o dată, când făcea o baie de mulţime, a doua zi de Paşti, la primarul oraşului Craiova, pe care, după aia, l-au închis... Dar, mă rog, cu entuziasm m-a îmbrăţişat, să vadă lumea. S-au făcut şi fotografii...
Aţi realizat un transfer de popularitate...
Sigur că da. Am stat de vorbă cu Domnia Sa, am băut un pahar de vin. Era Radu Berceanu acolo, care m-a prezentat plin de drăgăleşenie.
Radu Berceanu v-a prezentat pe dumneavoastră?
Da, m-a prezentat şi i-a spus domnului Băsescu foarte frumos: „Vă prezint pe «naşul» meu politic. Dacă Tudor Gheorghe n-ar fi fost, eu n-aş fi intrat în politică". Am făcut şi greşeli, domnul meu...
''Pe Traian Băsescu l-am şi jignit într-un spectacol, dar spuneam o poezie de-a lui Sorescu.''
„Mă adresez tinerilor care pot discerne"
De ce vă iubesc tinerii de azi atât de mult?
Pentru că, deocamdată, nu i-am dezamăgit cu nimic. Toate programele mele, toate gândurile mele le-am spus pe faţă. Ei sunt debusolaţi. Eu cred foarte tare în capacitatea lor de a discerne. Mă adresez unei categorii de tineri capabili să facă această deosebire. Eu ştiu că oamenii care mă apreciază şi care vin la spectacolele mele plătesc şi bani. Nu sunt deloc ieftine biletele la mine.
Calitatea costă...
Mi s-a şi reproşat, la un moment dat, dar n-am ce să fac. Nu pot să fac un spectacol ieftin având în spate 80 de instrumentişti şi un cor. Astea costă. Nu mă ajută Ministerul Culturii să subvenţioneze actele de cultură.
Ministerul Culturii are alte preocupări...
Probabil.
Acum este preocupat, se pare, şi de „proiectul Roşia Montană"...
Nu ştiu nimic despre Roşia Montană. Am fost pe acolo, în zona aceea mirifică, în istoria aceea senzaţională. Am şi jucat într-un spectacol foarte frumos în care era vorba exact despre lumea căutătorilor de aur, a minerilor din băile de aur ale ţării. E o istorie şi acolo. Dăm, încet, încet, cu piciorul la fiecare zonă care înseamnă istorie.
Niciodată după 1989 nu vi s-a propus să coordonaţi vreun proiect naţional de promovare a culturii române?
Nu. Eu am făcut nenumărate turnee în străinătate şi înainte de '89 şi după '89. Dar niciodată trimis de statul român. Pe mine niciodată Ministerul Culturii nu m-a trimis să reprezint cultura română. Eu am fost invitat să reprezint cultura română. Eu am fost chemat de dor, n-am fost mânat de interese.
''Eu am fost chemat de dor, n-am fost mânat de interese.''
„În 50 de ani de acum încolo ne vom curăţi"
V-a fost vreodată ruşine de faptul că sunteţi român?
Niciodată!
Dar aţi avut motive să vă fie ruşine?
Ar fi fost. Ar fi fost când eram cu o delegaţie de francezi în zona Lyonului. Eram la un nivel foarte mare, cu doi profesori universitari - dintre care unul era Michel Noir, fost ministru al Finanţelor, primar al Lyonului şi posibil candidat la preşedinţie. La o masă, lângă noi, erau nişte români care înjurau şi vorbeau atât de tare încât mi-a venit să intru în pământ. Şi ăla m-a întrebat: „Nu vorbesc română?" Bine, eu am fost delicat şi am spus: „Un dialect..." Dar nu mi-e ruşine nici acum dacă mă duc în străinătate şi mă întreabă ăştia de economia noastră. Eu spun că trecem printr-o perioadă mai dificilă, ca în orice tranziţie. Şi mi se pare normal să spun aşa. Ce dreptate a avut Brucan şi cum l-am înjurat atunci când a zis că ne trebuie 20 de ani să se schimbe generaţiile astea. Dar mie mi-e teamă foarte tare de alt lucru - ca aceia care vin din urmă să nu fie foarte taraţi.
Riscul e mare.
În 50 de ani de acum încolo ne vom curăţi. Cred că ăsta e şi termenul istoric.
Ca o pribegie prin deşert...
Sigur că da.
Va începe România, după 2012, să se schimbe în bine?
Pe termen scurt, după 2012, va fi foarte rău.
Deci, nu vom începe să creştem...
Nu, că n-avem cum. „S-a dus dracului rapiţa", ştii, cum zice Caragiale. S-a dus dracului cultul muncii la români. Prea am vrut toţi să fim „biznizmeni".
Cu „z"...
Da. Neapărat! Adică, noi am vrut repede să păcălim. Acum, încet, încet, apare câte unul care face câte ceva şi noi alergăm repede să-l filmăm şi să arătăm „Uite că se poate!". Dar nu, aici, până nu se va... Cred în întoarcerea românilor din Spania, din Italia, a românilor care au învăţat şi au văzut cum e dincolo.
Sunteţi printre puţini care mai crede asta.
Eu cred pentru că am văzut ce se poate face. Du-te în zona Satu Mare să vezi ce au făcut acolo. Au învăţat cum e cu căpşunile. Şi s-a umplut zona aia, a Maramureşului, de căpşuni. I-am văzut şi la Galaţi şi erau fericiţi. Scria mare: „Căpşuni de Satu Mare". Deci ei au învăţat să facă asta. Dacă acestor oameni care ar veni, guvernanţii de astăzi, legislaţia de astăzi le-ar spune: „Domnule, puneţi o afacere pe picioare şi cinci ani de zile nu vă luăm nicio taxă!", s-ar întoarce mai mulţi. Ei, atunci ţara asta s-ar face cum trebuie.
''Cred în întoarcerea românilor din Spania, din Italia, a românilor care au învăţat şi au văzut cum e dincolo.''
Fragmente din precedentul dialog „La masa Adevărului" (mai 2009)
„Mă supără mârlănia din jur"
George Rădulescu: Mai avem motive să fim mândri că suntem români?
Tudor Gheorghe: E greu, dar pentru asta lupt eu. Asta încerc să demonstrez acestei generaţii debusolate şi debusolante. Motivele care ar putea să-i facă să fie mândri că sunt români trebuie căutate în trecut, nicidecum în contemporaneitate. Am obsesia limpede a două perioade din istoria României: paşoptismul şi perioada interbelică. Acelea au fost perioade extraordinare în istoria poporul român. Atunci s-a înfiinţat România.
Tânăr fiind, mai poţi spune astăzi că eşti mândru că eşti român fără a atrage priviri ironice, fără a fi luat în batjocură?
A fost şi cred că mai e un vânticel niţel ciudat. O anume categorie de intelectuali români susţin ideea - nu pe faţă, ci discret, parşiv! - că cu cât îţi înjuri mai mult ţara, cu atât eşti mai european. Mie îmi dispace genul ăsta.
Ce vă supără cel mai mult în societatea românească?
Mârlănia din jur! Ies pe strada Unirii din Craiova şi mă salută vecinii mei care îmi spun cu eleganţă: „Salut vecine!". Adică ne tragem de şireturi. Iar e vorba despre lipsa criteriilor... Mă deranjează ce văd în Bucureşti, unde nu îmi place să stau. Merg cu taxiul şi mă uit la lumea din autobuz, pe fereastră. E de o tristeţe cumplită... Nu mai e niciun zâmbet. Femeile, înainte, când fugeau după autobuz râdeau. Acum fug disperate. Dacă nu prind autobuzul e o disperare îngrozitoare.
Care ar fi soluţia?
Educaţia! Am avut un prieten care fusese dat afară din televiziunea română pentru că îl invitase pe consulul britanic acreditat la Bucureşti, care vorbea bine limba română. L-a întrebat: „Este proverbială disciplina britanică. Cum aţi reuşit?" Iar consulul britanic a răspuns privind fix spre cameră: „I-am băut 400 de ani!".
La noi ar funcţiona acelaşi „sistem"?
Aici nu trebuie să existe democraţie pentru că nu e construit sistemul. Întâi disciplinează-i, apoi dă-le libertate! Când ai dat libertatea fără disciplină, iată ce se întâmplă! Văd că deţinuţii se vaită acum în închisori că nu au televizor cu nu ştiu ce diagonală. Şi l-am întrebat pe tata ce televizor avea în puşcărie. Să-i scoată la muncă, că n-au cu cine face autostrăzile! Eu, care umblu în toată ţara, observ că nimeni nu munceşte pe drumurile patriei. Se fac poduri, se fac şanţuri şi trec pe lângă ei. Sunt câte 10 inşi, iar trei stau în lopeţi. Ce-ar fi să nu le mai dea lopeţi cu cozi din astea? Să le dea lopeţi cu cozi mai lungi ca să nu mai poată sta în ele! Sau să le dea lopeţi cu cozi mai mici. Dar nici aşa nu e bine, că fantezia îl determină să pună basca în coadă şi să stea în fund.
E vorba de mentalitate...
Le dau formula cum să facă autostrăzi. Să aducă 3.000 de chinezi şi să le spună de unde până unde trebuie făcut, fără să se mai bage în rest, că-i strică! Să vezi ce autostradă se face, ca vântul şi ca gândul.
De unde pleacă problema aceasta, a modului în care ne raportăm la muncă?
Din comunism! Nu era sloganul genial: „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc"? Exista un folclor ilegal, pe care îl cântau lăutarii în perioada comunismului. Era atunci cu acordul global: „Fir-ai al dracu` de global, mi-ai făcut muierea cal!" sau „Fir-ai a dracu` tarla lungă!" sau „Dacă ai şurub isteţ, ajungi mare la judeţ!".
''Întâi disciplinează-i, apoi dă-le libertate! Când ai dat libertatea fără disciplină, iată ce se întâmplă!''

CARTE DE VIZITĂ
- Tudor Gheorghe s-a născut la 1 august 1945, la Podari, judeţul Dolj.
- A urmat Liceul „Fraţii Buzeşti" din Craiova şi cursurile Institutului de Teatru din Bucureşti, absolvind în 1966.
- În acelaşi an a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova.
- Tatăl său, cântăreţ la strană, a fost deţinut politic în temniţa de la Aiud, unde regimul era extrem de dur.
- În 1969 a oferit primul său recital, „Menestrel la curţile dorului", cu poezia poeţilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu.
- Autorităţile comuniste i-au interzis să concerteze în 1987, însă după Revoluţie a revenit pe scenă.

Fotografii: Eduard Enea
Sursa:
http://www.adevarul.ro/la_masa_adevarului/Tudor_Gheorghe-actor-_-Numai_noi_n-avem_voie_sa_fim_nationalisti_0_546545891.html#commentsPage-4