Se afișează postările cu eticheta preşedintele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta preşedintele. Afișați toate postările

marți, 15 noiembrie 2011

Eu, „răsfăţatul cu epoleţi”...

După ce am fost introdus în „zona cancerigenă” a bugetului de stat, de însuşi preşedintele ţării, tot domnia sa a găsit „soluţia de vindecare”, tăindu-mi aproape 17% din „pensia nesimţită”, iată că sunt adus din nou în atenţia opiniei publice, fiind catalogat de către un post de televiziune drept „răsfăţat cu epoleţi”. Motivul? Chipurile, de la 1 ianuarie, pensia mea ciunţită va ajunge iarăşi... nesimţită, deoarece urmează să-mi crească cu 17 la sută. Nimic mai fals! Pensia mea va rămâne tot cu 17% mai mică, ba, pe deasupra, îmi vor fi reţinuţi şi cei 17% pe care i-am primit, timp de un an, până la intrarea în vigoare a legii.
De data aceasta vine în sprijinul afirmaţiilor mele însuşi preşedintele ţării care, într-un monolog ţinut la singura sa televiziune de suflet, după ce prietenul Radu Moraru a rămas fără obiectul muncii, declara: „Nu ştiu să fi crescut vreo pensie cu 17%. Fondul de pensii este altceva. Trebuia să intre (în vigoaren.n.) de la 1 ianuarie anul trecut. Afost atacată legea în instanţă, hotărârile de punere în aplicare. Până la urmă s-a stabilit intrarea la 1 ianuarie anul acesta, când toate chestiunile legate de controverse în justiţie s-au închis. Cei mai mari (sublinierea noastră) beneficiari ai noului sistem de pensii sunt subofiţerii. Să vă spun cu cât, nu ştiu. Este adevărat, subofiţerii sunt cei mai mulţi în Afganistan. Cei care sunt în accidente, incidente, mor sunt subofiţerii”.
Toate bune şi frumoase! Numai că, voit sau nu, domnul preşedinte induce din nou în eroare (ca să nu folosesc un verb ce-l caracterizează) opinia publică. Chiar dacă Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012 prevede îngheţarea pensiilor la nivelul celor actuale, unii dintre pensionarii care provin din structurile sistemului naţional de apărare a ţării ar trebui să beneficieze, după recalculare, de majorări de pensii, conform prevederilor noii legi a pensiilor. Spun ar trebui, deoarece, într-o ţară în care Constituţia – legea fundamentală – este călcată sistematic în picioare, s-ar putea ca această lege să nu fie respectată. Nu ar fi prima! Şi nici ultima!
Cu cât vor creşte în medie pensiile celor peste 90% dintre cadrele militare în rezervă şi în retragere care au tras lozul câştigător, nu am de unde şti. Probabil că nici domnul preşedinte nu ştie şi îl cred. Îl cred şi când afirmă că cei mai mulţi (nu cei mai mari, cum spune domnia sa !) beneficiari ai noului sistem de pensii sunt subofiţerii. Generalilor şi ofiţerilor care, după ce au absolvit tot felul de cursuri şi s-au şcolit prin academii, au comandat unităţi şi mari unităţi, au lipsit cu săptămânile şi lunile de acasă, le vor creşte pensiile, dar mai puţin. Unora, deloc! Alţii (destui!) vor fi în situaţia mea. Aşa le trebuie! Doar nu i-a obligat preşedintele ţării, care o mai fi fost el în acele timpuri, să-şi tocească coatele prin amfiteatre şi biblioteci! A nu se înţelege că am ceva cu subofiţerii! Nu ei sunt de vină pentru această răsturnare a scării valorilor.
Dacă, până aici, am fost de acord cu domnul preşedinte, mai departe sunt nevoit să-l contrazic. Pentru că, nu subofiţerii sunt cei mai mulţi în Afganistan. Cei care „sunt în accidente, incidente, mor” sunt militarii angajaţi pe bază de contract. Iar aceştia nu vor beneficia nicodată de noul sistem de pensii. Şi nici subofiţerii care se află în Afganistan sau în alte teatre de operaţii nu vor fi beneficiarii majorării pensiilor, pentru simplul motiv că ei sunt încă în activitate. Nu sunt, deci, pensionari sau... asistaţi social.
Trebuie să-l mai contrazic pe domnul preşedinte şi în legătură cu afirmaţia că „toate chestiunile legate de controverse în justiţie s-au închis” şi să-i spun că nu s-au închis deloc, ele fiind în plină desfăşurare. De ajuns să-i amintesc faptul că 231 de membri ai SCMD şi-au recâştigat, definitiv şi irevocabil, statutul de militar în rezervă şi pensiile militare de stat (în baza Legilor 164/2001 şi 179/2004), prin respingerea recursurilor Guvernului la Curţile de Apel Braşov, Bucureşti, Piteşti şi Ploieşti. Şi astfel de procese sunt cu miile pe rol. Iar cei care au dat Guvernul în judecată vor câştiga, cu siguranţă. Asta dacă Justiţia nu se va face... după buget. Sau după cum dictează domnul preşedinte.

Colonel (r.) Ilie Bâtcă

luni, 12 septembrie 2011

Proiectul Roşia Montană, nefavorabil statului român

Aurul trebuie şi poate să rămână în România
Conform Constituţiei, aurul (şi argintul) aflat în subsol aparţine Statului, deci nouă tuturor. Proiectul Roşia Montană nu este favorabil Statului, din toate punctele de vedere, economic, cultural, al mediului. Iar în rapoartele sale anuale, inclusiv în raportul pe trimestrul 2 al anului 2011, Gabriel (Canada) recunoşte că nu are bani să facă construcţia minei, dacă ar primi aprobarea pentru proiectul Roşia Montană; şi atunci, de care "mare investitor strategic" vorbim? Afacerea trebuie deci abandonată; susţinem acest lucru încă din 2002.
Criza mondială actuală ne-a adus însă în atenţie problema aurului în general:
- Aurul este o resursă cotată la bursă şi uzanţa este, într-o economie de piaţă, ca atunci când preţul aurului este mic, să închizi mina şi să o pui în conservare, iar atunci când preţul aurului creşte, să o redeschizi.
- Statul a închis în 2006 toate minele sale de aur ca fiind nerentabile şi le-a dezafectat !, pregătindu-se pentru cedarea afacerii către canadieni, acţiune premeditată de anumite persoane încă din 4 septembrie 1995, dacă nu chiar mai devreme.
- Dacă minele de aur ale Statului erau nerentabile poate în 2006, când au fost închise, acum, când datorită crizei mondiale preţul aurului a crescut de la circa 300 USD/uncie în 2003 la circa 1.900 USD/uncie în august 2011 şi se preconizează că va ajunge la 2.300 USD/uncie în scurtă vreme, Statul trebuia să redeschidă cel puţin o mină a sa. Dar minele Statului rămân închise, ca să provoace presiune, prin muncitorii lăsaţi fără locuri de muncă, pentru aprobarea proiectelor RMGC şi Deva Gold. Ar trebui făcut un calcul: cât pierde Statul român acum, că ţine minele de aur închise, în favoarea RMGC şi Deva Gold ? şi ar trebui imputată suma cuiva.
- BNR are 103 tone de aur în rezervă pentru că regulile internaţionale spun că rezerva în aur trebuie să fie circa 10% din rezerva totală a băncii centrale. De aceea BNR nu mai cumpără aur.
- Redevenţa infimă de 4% prevăzută de Legea Minelor este în bani, nu în aur.
- România nu are o industrie de prelucrare a aurului.
Deci, practic aurul va ieşi din ţară dacă este scos din pământ!
Dar "aurul este o manta de vreme rea", cum afirma recent domnul Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Pentru noi şi pentru generaţiile viitoare, am adăuga noi. Tocmai acum vor Guvernul României şi domnul Preşedinte să dea aurul? Li se pare că este 'vreme bună' afară?
Deci, primul lucru care trebuie analizat este dacă este necesar să scoatem aurul acum:
- Are lumea nevoie de aur? Studiul prezentat de Ad-Astra (Asociaţie a oamenilor de ştiinţă români din întreaga lume www.ad-astra.ro) la 15 mai 2010 spune că nu are:
"Considerăm că nu există nici o justificare bazată pe necesităţi sociale generale pentru deschiderea de noi exploatări de aur, singura motivaţie fiind interesul pur speculativ al beneficiarilor imediaţi ai acestora. În sprijinul acestei opinii, facem observaţia că producţia globală de aur este de aproximativ 2600 tone pe an. Consumul industrial este sub 400 tone pe an. http://www.galmarley.com/FAQs_pages/production_consumption_faqs.htm
În rest, aurul este folosit doar în scopuri speculative, preţul de piaţă (datorită tezaurizării în diverse feluri, inclusiv în bijuterii) fiind de câteva ori mai mare decât cel de producţie (adică 500 USD costul de producţie pe uncie faţă de 1160 USD costul de piaţă) http://www.commodityonline.com/news/Average-gold-production-cost-likely-to-be-$400-500-24530-3-1.html
Prin aceste particularităţi aurul este diferit de resurse cum ar fi litiul (necesar acumulatorilor), platina şi paladium-ul (necesare catalizatorilor), şi altele, care sunt într-adevăr deficitare şi în lipsa cărora industrii importante sunt împiedicate să se dezvolte. Pentru acele resurse, dar nu pentru aur, poate fi mai justificată asumarea unor riscuri de mediu.
Pe scară mondială statele deţin peste 25000 de tone de aur, suficient industriei pentru peste 60 de ani la ritmul de consum actual, chiar dacă nu s-ar recupera nimic din aurul folosit industrial (însă gradul de recuperare este de aproape 100%) şi chiar dacă toate exploatările ar înceta acum (deşi ele depăşesc cu mult nevoile). http://en.wikipedia.org/wiki/Gold_reserve "
- Are România nevoie de aur? Banca Naţională zice că nu are. Guvernul nu a spus nimic oficial, dar a sprijinit tacit proiectul RMGC (compania privată Gabriel (Canada) 80,69%, compania de stat Minvest 19,31% - în iulie 2011), care scoate practic tot aurul obţinut din ţară. De ce nu sprijină Guvernul întreprinderea de stat să scoată aurul, acum când ar fi rentabil?
Credem că în situaţii excepţionale trebuie luate măsuri excepţionale!
În situaţia excepţională creată de criza mondială, care ne-a amintit importanţa strategică a aurului, credem că, dacă totuşi se consideră necesar să fie scos aur, atunci exploatarea să fie făcută de Stat (că avem specialişti), iar aurul să rămână în România. Cum? prin emisia de monede: Statul face astfel rost de bani, iar aurul rămâne în ţară, în cea mai mare parte la populaţie, sporind astfel avuţia naţională!

Grupul pentru salvarea Roşiei Montane din Academia de Studii Economiceprof.univ.dr. Marin Andreica
prof.univ.dr. Afrodita Iorgulescu
ec. ing. Gheorghe Manea