"Tatăl" lui Boldea. Deputatul Mircea Toader a inventat un gen de escrocherie imobiliară din cauza căreia a căzut Boldea

 Foto: Dan Marinescu / Intact Images 

Deputatul Mircea Toader, „părintele politic" al infractorului fugar Mihail Boldea este implicat în mafia imobiliară, practicând acelaşi gen de infracţiuni precum parlamentarul fugar. Potrivit documentelor aflate în posesia ZIUAnews, Mircea Toader, liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, a corupt judecători, a mituit notari, a întocmit certificate de moştenitor false, pentru a pune mâna pe o casă la care nu avea dreptul legal.

ZIUA news a dezvăluit modul în care deputatul PDL de Galaţi Mircea Toader, împreună cu vărul său Octavian Creci, au vrut să fure un imobil aflat în buricul Bucureştiului, în valoare de aproximativ două milioane de euro. Practic, au vrut să îşi însuşească un imobil aflat pe strada Biserica Amzei, nr. 27, Sector 1, Bucureşti. Infracţiunile au fost comise de Mircea Toader chiar în timpul mandatului de primar general al actualului preşedinte Traian Băsescu, cel cu care deputatul PDL se află în relaţii foarte apropiate, ambii absolvind Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân" din Constanţa şi lucrând la Navrom.

Din anul 2000, de când Băsescu a venit la Primăria Capitalei, lui Mircea Toader i-a fost înlesnit procesul de obţinere a imobilului din strada Biserica Amzei, fiind ajutat de fiul lui Octavian Creci, Andrei. Acesta din urmă era consilier juridic şi a fost avansat de Băsescu în funcţia de director al Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Bucureşti. Noua funcţie obţinută de Andrei Creci, conexiunea cu PDL şi în special cu deputatul Mircea Toader au reprezentant începutul unei activităţi imobiliare de proporţii care a fost blocată doar de procurori.

Cuiul lui Pepelea: un televizor
Afacerea pe care v-o prezentăm mai jos, un adevărat model pentru escrocheriile imobilare ale parlamentarilor Toader şi Boldea, a început în anul 1999. Deputatul Mircea Toader împreună cu vărul său Octavian Creci au obţinut, cu ajutorul lui Andrei Creci, dosarul nr. 1986/2001 în care Nicolae Mihai Diamandescu şi Maria-Olga Tereza Iovănescu, moştenitorii de drept ai imobilului din strada Biserica Amzei nr. 27, Sector 1, în baza certificatului de moştenitor nr. 258/30.11.1961, îşi revendicau casa. Când au văzut că acţiunea moştenitorilor legali a fost retrasă, cei doi au profitat de ocazie şi au contactat-o pe Francisca Machedon, una dintre persoanele care apăreau în dosar ca şi moştenitor a altor bunuri aparţinând lui Alexandru Zisu, şi care nu avea la rândul ei urmaşi. După mai multe intervenţii pe lângă Francisca Machedon, aceasta i-a numit legatari cu titlu particular, lăsându-le moştenire bunuri mobile, mai exact un televizor.

De la acel televizor, Mircea Toader şi Octavian Creci s-au considerat moştenitori cu titlu universal pe toate bunurile Franciscăi Machedon şi mai mult decât atât au mers pe linia înaintaşilor acesteia, ajungând în final la Margareta Zisu, soţia defunctului Alexandru Zisu. Margareta Zisu specificase însă după moartea soţului său că nu doreşte să beneficieze de bunurile lui Alexandru Zisu, astfel că pentru obţinerea imobilului Mircea Toader a făcut toate demersurille necesare pentru întocmirea unui certificat de moştenitor. Şi nu oriunde, ci în Galaţi, unde avea relaţiile solide pentru realizarea unor astfel de documente. În cele din urmă, Mircea Toader a făcut certificatul de moştenitor nr. 82/29.03.2001, din care reieşea că el şi Octavian Creci sunt cei care trebuie să beneficieze de o parte din averea lui Alexandru Zisu.

În anul 2000, deputatul Mircea Nicu Toader împreună cu Octavian Creci au acţionat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Cei doi au cerut atunci să li se restituie întregul imobil, naţionalizat prin decretul nr. 92/1950, din strada Biserica Amzei nr. 27, care cuprindea demisolul, parterul şi o parte din mezanin, precum şi exproprierea locuitorilor, motivând că sunt moştenitori ai lui Alexandru Zisu.

Acţiunea celor doi a format obiectul dosarului nr. 4815/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă. Prin sentinţa nr. 420/11.04.2000, Tribunalul Bucureşti a admis cererea deputatului Mircea Toader şi a lui Octavian Creci, iar în acest fel cei doi au devenit proprietarii imobilului din strada Biserica Amzei nr. 27. „Admite acţiunea precizată formulată de reclamanţii Creci Octavian (...) şi Toader Mircea Nicu (...) în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Obligă pe pârât să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul parter situat în Bucureşti str. Biserica Amzei nr. 27, sector 1, reclamantului". În urma deciziei Tribunalului Bucureşti, primarul general de la acea vreme, Traian Băsescu, a emis Dispoziţia nr. 930/2.05.2001 prin care „se restituie în proprietate domnilor Creci Octavian şi Toader Mircea Nicu apartamentul nr. 2 de la parterului imobilului". Restul proprietăţilor lui Alexandru Zisu, respectiv apartamentele de la demisol, o parte din parter şi mezaninul au fost vândute în baza legii nr. 112/1995, celor care iniţial închiriaseră spaţiile locative.

Moştenitorii legali şi-au cerut drepturile
La scurt timp după decizia Tribunalului Bucureşti, moştenitorii legali ai imobilului din strada Biserica Amzei nr. 27, Nicolae Mihai Diamandescu şi Maria-Olga Tereza Iovănescu, au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În baza certificatului de moştenitor nr. 258/30.11.1961, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a formulat cererea de revizuire împotriva sentinţei nr. 420/11.04.2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, înscrisurile noi dovedind că moştenitorii lui Alexandru Zisu au fost Zisu Stănescu Nicolae, frate, şi Diamandescu Maria, soră, şi nu Mircea Toader cu Octavian Creci, care nu au dovedit că sunt moştenitorii fostului proprietar, nedobândind astfel dreptul de proprietate asupra casei din strada Biserica Amzei nr. 27.

Prin decizia nr. 854F/3.02.2002 Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă „admite cererea formulată de revizuentul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 420/11.04.2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă în dosarul nr. 4819/1999, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi Creci Octavian (...) şi Toader Mircea Nicu (...) şi cu intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Schimbă în tot sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată".

Blat la Curtea de Apel Bucureşti
Hotărârea dată de Tribunalul Bucureşti nu a fost deloc pe placul deputatului Mircea Toader şi a vărului său Octavian Creci, iar cei doi au făcut apel, cauza ajungând astfel pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti. Interesant este că aici, magistraţii au manifestat o atitudine cel puţin complice cu Mircea Toader şi Octavian Creci, ignorând practic certificatul de moştenitor 258/30.11.1961, care demonstra că cei doi nu pot fi proprietarii imobilului. Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis apelul formulat de parlamentarul Mircea Toader şi Octavian Creci, constatând că cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este inadmisibilă pentru lipsa legitimării procesuale active a Parchetului. "Admite apelul formulat de apelanţii Creci Octavian (...) şi Toader Mircea Nicu (...) în contradictoriu cu intimaţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti (...) şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi drept consecinţă: Schimbă în tot sentinţa civilă nr. 854/3 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă şi în fond respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 420/11.04.2000 a Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a Civilă", se arată în decizia nr. 158/2.04.2003 pronunţată în dosarul nr. 2694/2002.

Ulterior, decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost atacată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu recurs, iar astfel dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii de aici au constatat că nu au compentenţa necesară pentru judecarea cauzei şi au retrimis dosarul la Curtea de Apel Bucureşti.

De această dată, Curtea de Apel a decis în favoarea moştenitorilor legali, admiţând recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi casând totodată decizia prin care apelul lui Toader şi Creci era admis. Curtea de Apel Bucureşti a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Bucureşti.

Mircea Toader a cerut anularea certificatului de moştenitor autentic
Între timp, Mircea Toader şi Octavian Creci au continuat să facă demersurile pentru a rămâne cu imobilul de pe strada Biserica Amzei. Deputatul şi vărul său au înregistrat la judecătoria Sectorului 1 o cerere în care au atacat certificatul de moştenitor nr. 258/30.11.1961, ai cărui beneficiari erau Nicolae Mihai Diamandescu şi Maria-Olga Tereza Iovănescu, cerând să se constate nulitatea absolută a acestuia, iar în schimb să se declare valabil certificatul de moştenitor deţinut de ei, nr. 82/29.03.2001.

În fapt, Mircea Toader şi Octavian Creci s-au legat de faptul că soţia lui Alexandru Zisu ar fi avut toate drepturile asupra bunurilor acestuia, iar ei ca şi moştenitori trebuie să le dobândească. Tupeul celor doi a fost maxim atunci când au cerut ca certificatul de moştenitor nr. 258/30.11.1961 să fie declarat absolut nul, întrucât ar fi emis cu încălcarea dispoziţiilor legale. Aceştia au prezentat anumite documente care arătau că nu s-ar fi dezbătut succesiunea lui Alexandru Zisu şi din acest motiv a fost necesară eliberarea certificatului de la Galaţi, din care rezulta că unica moştenitoare legală şi testamentară era Zisu Margareta.

La rândul lor, Nicolae Mihai Diamandescu şi Maria-Olga Tereza Iovănescu au formulat cererea reconvenţională în care solicitau să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr. 82/29.03.2001. Principala motivaţie a acestei cereri a fost că certificatul de moştenitor pe care Mircea Toader îl flutura cu atâta dezinvoltură în faţa magistraţilor a fost eliberat cu fraudarea dispoziţiilor legale. Totodată, pe baza unor documente, moştenitorii legali au demonstrat că Zisu Margareta a ales să rămână străină de moştenirea soţului său, astfel că orice acţiunea întreprinsă de Mircea Toader şi Octavian Creci în vedere obţinerii imobilului din strada Biserica Amzei era neîntemeiată. În cele din urmă, certificatul de moştenitor pe care îi avea Toader, era emis de BNP Mariana Dumitru din Bucureşti.

Pentru ca mişcarea să îi iasă, deputatul Mircea Toader ar fi trebuit ca înainte de măsluirea certificatului de moştenitor pe numele soţiei lui Alexandru Zisu, Margareta Zisu, să anuleze certificatul pe care îl deţineau Nicolae Mihai Diamandescu şi Maria-Olga Tereza Iovănescu. Potrivit legii, pentru o moştenire nu pot exista două certificate, iar în cazul unor modificări nu se poate întocmi un alt certificat până când primul nu este anulat prin hotărâre judecătorească.

Tupeul lui Mircea Toader nu s-a oprit însă aici. Chiar şi după ce Tribunalul Bucureşti a decis că certificatul de moştenitor deţinut de deputat este nul şi ilegal, Mircea Toader împreună cu vărul său Octavian Creci au făcut recurs la data de 9 decembrie 2004 la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând din nou anularea certificatului de moştenitor nr. 258/30.11.1961. Probabil atunci şi-a dat seama Mircea Toader că sărise calul, iar la termen nu s-a mai prezentat.

Nu s-a stabilit însă cum a fost posibil ca deputatul Mircea Toader să intre în posesia unui certificat de moştenitor. Procurorii aveau obligaţia de a ancheta condiţiile în care a fost emis acest document, în condiţiile în care certificatul a fost anulat de instanţă. Este cât se poate de evident că certificatul de moştenitor cu ajutorul căruia Mircea Toader a încercat să dea un tun de câteva milioane de euro a fost emis printr-un fals, fapt pentru care însă deputatul PDL nu a fost tras la răspundere.
articol preluat de pe ziuanews.ro

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/anchete/tatal-lui-boldea-deputatul-mircea-toader-a-inventat-un-gen-de-escrocherie-imobiliara-din-cauza-careia-a-cazut-boldea-608227.htm

Trecerea la ora de vară creşte riscul de infarct

 FOTO: The Telegraph

Trecerea la ora de vară are un impact negativ asupra organismului, potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din Alabama. Savanţii americani au constatat că schimbarea orei creşte riscul apariţiei unui infarct cu 10 procente, informează The Telegraph.
Specialiştii susţin că predispoziţia la un atac de cord este mai ridicată în a doua zi după ce am schimbat ora, respectiv luni. Potrivit acestora, schimbarea de program nu ne afectează duminică, ţinând cont de faptul că în weekend dormim mai mult, dar luni dimineaţă, când sună ceasul-deşteptător, organismul nostru se resimte.
Profesorul Martin Young, specialist în boli cardiovasculare, spune că lipsa somnului afectează procesele organismului şi duce la creşterea tensiunii, în acest fel contribuind la apariţia unui infarct. De vină sunt în primul rând oboseala şi perturbarea ritmului circadian, mai spune specialistul. „Atunci când trecem la ora de vară, celulele corpului nostru anticipau o oră în plus de somn, pe care nu o vor mai primi. Astfel, stresul va afecta intens organismul", explică prof. Young.
Specialiştii au studiat şi impactul pe care îl are asupra organismului trecerea la ora de iarnă, program pe care îl vom adopta în luna octombrie. Astfel, s-a observat că riscul unui infarct se diminuează odată cu trecerea la ora de iarnă.
Pentru a ajuta organismul să se obişnuiască cu ora de vară, Martin Young recomandă ca în zilele libere, sâmbătă şi duminică să ne trezim cu o jumătate de ora mai devreme decât în mod normal.
De asemenea, este indicat să mâncăm micul dejun, să ne bucurăm câteva minute de razele soarelui de dimineaţă şi să facem puţin sport la scurt timp după ce ne-am trezit.  
Studiile anterioare pe acelaşi subiect au arătat că trecerea la orarul de vară poate predispune la cancer la sân, calitatea somnului se deteriorează, iar, din cauza prelungirii zilei, am putea deveni mai uşor irascibili şi ne-am putea îngrăşa.

Sursa:
http://www.gandul.info/magazin/studiu-trecerea-la-ora-de-vara-creste-riscul-de-infarct-9439187

Securitatea nucleară secretă

Scris de : Hari Bucur-Marcu

Luni şi marţi, 26 şi 27 martie 2012, la Seul, Coreea de Sud, 53 de şefi de state şi de guverne se întâlnesc pentru a discuta cele mai presante aspecte ale securităţii nucleare. Cu câteva ore înainte de a pleca la această întâlnire la vârf, domnul Băsescu Traian, preşedintele României, a avut una dintre apariţiile sale mediatice cu totul originale. Numită de cei de la Cotroceni „declaraţie de presă”, apariţia domnului Băsescu a constat dintr-o alocuţiune privind acest summit şi un răspuns la o întrebare despre ce are domnia sa de transmis unui oarecare interlop, plecat din Ţară la vânătoare în Africa.

„Declaraţia de presă” emisă cu acea ocazie are aspectul unui răspuns la tablă, dat de un elev slab spre mediocru, care spune ce a înţeles el din subiectul lecţiei de zi. Şi o spune cu chiu-cu-vai, cu vorbe poticnite şi fraze încâlcite. Iată numai un exemplu, preluat din textul publicat pe site-ul oficial www.presidency.ro: „Aş vrea să fac câteva menţiuni legate de premisele în care se desfăşoară acest summit. În primul rând, dacă privim la derularea unor programe nucleare în state precum Iranul sau Coreea de Nord, o altă premisă este menţinerea la nivel ridicat a arsenalelor nucleare”. Înţelegeţi dumneavoastră ce vreţi, dacă puteţi.
Dar, citatul meu preferat din această alocuţiune este: „O altă premisă este legată de creşterea riscurilor utilizării armelor nucleare în conflicte regionale şi ameninţările, spre exemplu, Coreei de Nord pentru regiune sunt o realitate a zilelor noastre, precum şi riscurile generate de ameninţările iraniene în regiune, nu neapărat prin ameninţarea cu arma nucleară, ci prin ameninţarea dezvoltării de arme nucleare, în condiţiile în care Iranul are o opacitate deja recunoscută faţă de organismele internaţionale de control”.

Am încercat să trec peste frazarea aproape imposibil de urmărit, chiar şi în scris şi să mă dumiresc despre conţinutul „mesajului”. Dacă nu aş fi ştiut că, la Seul, se vor întâlni şefi de stat şi de guvern pentru a discuta măsuri de cooperare internaţională în vederea protejării materialelor şi facilităţilor nucleare de acţiunea grupurilor teroriste, aş fi zis că domnul Băsescu pleacă al alt summit, unde se dezbat acţiuni împotriva Coreei de Nord şi Iranului. Sau, în mintea domniei sale, aceste două state fac parte din grupurile teroriste?!?

Citiţi continuarea pe: http://www.ziuaveche.ro/opinie/securitatea-nucleara-secreta-82244.html

 

Disensiuni. Premierul, care are o agendă politică cu bătaie lungă, nu vrea, după modelul Boc, să dea bani cu ochii închişi spre primarii PDL

Demonstraţie concretă de forţă. Cât va rezista MRU?

 

 

de ANDREEA NICOLAE

 

Respingerea de către premier a solicitărilor Coaliţiei reprezintă, practic, o materializare a avertismentelor repetate, lansate de Mihai Răzvan Ungureanu partidelor la putere, că nu va accepta orice propunere cu iz electoral. Rămâne de văzut poziţionarea preşedintele Băsescu într-un viitor conflict Ungureanu-coaliţie.
Informaţia că şedinţa coaliţiei s-a încheiat brusc, cu plecarea premierului Ungureanu supărat că liderii coaliţiei îl presează să aloce fonduri către primarii lor, a ajuns doar pe surse la presă. Deloc întâmplător, liderii PDL chestionaţi pe acest subiect au fredonat acelaşi refren: nu există tensiuni între coaliţie şi premier, nu a plecat nimeni trântind uşa etc. De ce ezită democrat-liberalii să admită eventuale disensiuni de opinie între ei şi Ungureanu? Pentru imagine, în primul rând.
Adică, să nu rămână oamenii lor din teritoriu cu impresia că „greii" de la centru au pierdut pârghiile guvernamentale prin care sute de milioane de lei au plecat de la puşculiţa statului spre anumite primării şi proiecte. Cu alte cuvinte, liderii coaliţiei ar fi puşi în postura de a admite că s-a întâmplat exact lucrul de care se temeau şi pe care l-au invocat repetat în urmă cu un an de zile, când a început să se discute, la iniţiativa preşedintelui Băsescu, despre înlocuirea lui Emil Boc cu un premier tehnocrat. Să ne amintim, de pildă, că deputatul Cezar Preda spunea, în martie 2011, că o construcţie cu premier independent, ajutat de alţi tehnocraţi şi de miniştri PDL, ar însemna ca „PDL să nu mai conteze deloc în guvernarea ţării".
Chiar şi la începutul lui 2012, când era deja previzibilă înlocuirea lui Emil Boc din fruntea Guvernului, democrat-liberalii nu priveau cu ochi buni instalarea unui independent: „Eu am trăit figura cu guvernul de tehnocraţi Mugur Isărescu, eram în guvern. Tot un an, tot cu alegeri la sfârşit. Şi ce, în afară de faptul că tehnocratul respectiv (...) vine «ca o floare, ca un crin», tot ce e bun face el, tot ce e rău e dinainte, de la politicienii care au stricat tot? Eventual, el are o imagine bună, din ce în ce mai bună, şi pare un fel de Sfântul Duh care pluteşte pe deasupra problemelor, eventual îi vine şi ideea să candideze cum a candidat atunci (Mugur Isărescu, în 2000 - n.r.)", zicea senatorul Radu Berceanu.
Pe aceeaşi lungime de undă au fost, constant, şi liderii UDMR, care au spus că este de preferat un om politic în fruntea Guvernului.
Ungureanu, cu gândul la performanţe şi Palatul Cotroceni
Spre deosebire de liderii coaliţiei, în general, şi cei ai PDL, în particular, premierul Mihai Răzvan Ungureanu are toate motivele pentru a răzbate spre public faptul că nu acceptă orice solicitare a coaliţiei. Mai exact, pe lângă faptul că ar câştiga în ochii electoratului dacă şi-ar dovedi independenţa faţă de PDL, premierul trebuie să privească atent şi la cifre. Adică, să oprească sau, măcar, să mai diminueze scugerea de bani spre primăriile puterii, pentru a avea fonduri pentru alte lucruri asumate în programul de guvernare, lucruri care, odată îndeplinite, l-ar putea ajuta să fie considerat un „premier bun". Nu de alta, dar trebuie să ne amintim că o eventuală candidatură a sa la preşedinţie a fost condiţio-nată, inclusiv de preşedintele Traian Băsescu, de performan-ţele înregistrate ca premier.
Or, în această cheie merită a fi amintite câteva dintre declara-ţiile-avertisment făcute de Mihai Răzvan Ungureanu de la desemnare încoace: „Nu am nici o reţinere în a remania orice ministru care nu se ridică la nivelul exigenţelor publice şi ale mele" (8 februarie 2012); „Eu nu cred că suntem o ţară de înotători. Am mai puţină apetenţă pentru piscine care sunt săpate în fiecare localitate din România" şi „Ca premier, hotărârile sunt ale mele. Responsabilitatea pentru cum e condusă ţara e a mea. Partidele pot propune, sugera, dar la final e semnătura mea. Nu partidele îşi asumă responsabilitatea, ci eu" (ambele în emisiunea de la TVR din 5 martie 2012). Tot atunci, pe lângă atacul la proiectele Elenei Udrea, Ungureanu avertiza că urmează să taie din cheltuielile ministerelor pentru diferite proiecte nejustificate şi pentru deplasările în străinătate.
Esenţial este, în continuare, cum se va poziţiona preşedintele Traian Băsescu în ceea ce se prefigurează a deveni un conflict între premier şi liderii PDL. Reamintim că şeful statului asigura că are cu Mihai Răzvan Ungureanu „chimia încrederii" şi tot şeful statului arăta ca o „chimie" nu s-a produs între Ungureanu şi PDL. Dacă preşedintele îl va susţine pe MRU, gândindu-se că, pentru a putea arăta cât de bun premier este, trebuie să fie şi lăsat, dacă nu ajutat, atunci Ungureanu va rezista. Altfel, vor câştiga lupta liderii PDL, dar câştigul s-ar putea dovedi pe termen foarte scurt.
La ce a spus „nu" premierul
Potrivit liderului grupului UNPR din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, pe agenda şedinţei de ieri a coaliţiei s-au aflat fondurile pentru Ordo-nanţa Guvernului 7/2006, ordonanţă în baza căreia sute de milioane de lei au plecat în zonele rurale pentru poduri, podeţe şi punţi pietonale, sisteme de alimentare cu apă potabilă, de canalizare şi epurare, dar şi pentru baze sportive. Reprezen-tanţii opoziţiei au acuzat în repetate rânduri că fondurile acordate în baza OG 7/2006 sunt distribuite doar pe criterii politice. Tot dinspre USL a fost avansată suma de 330 milioane lei care ar fi fost cheltuită de Guvernul Boc doar în 2010 şi 2011 cu destinaţia primarii PDL, în timp ce la edilii PSD ar fi ajuns 175 milioane lei, iar la cei ai PNL - 150 milioane lei.

Sursa:
http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/demonstratie-concreta-de-forta-cat-va-rezista-mru-258581.html

Ioan Oltean şi cei 6.500 de mafioţi

Autor: PETRU CALAPODESCU

La doar două zile după ce secretarul general al PDL şi, totodată, jupânul portocaliilor bistriţeni, Ioan Oltean, îl punea la zid pe potlogarul de la Galaţi, Mihail Boldea, mai înverşunat ("Nu-mi închipuiam că poate fi atât de mârşav") decât o făcuse acum peste două milenii Cicero vituperându-l pe guvernatorul corupt al Siciliei, Verres, a explodat bomba. Câţiva oameni de afaceri bistriţeni, un fost secretar de stat al Elenei Udrea şi nişte demnitari locali au fost săltaţi de procurori ca alcătuind un grup de criminalitate organizată ce se îndeletnicea la Bistriţa cu deturnarea de fonduri bugetare şi europene.

Culmea, interceptările SRI atestă că matrapazlâcurile erau puse la cale chiar din biroul viceprezidenţial de la Parlament al lui Oltean. Deocamdată, acesta n-a fost învinuit, dar afacerea pute rău de tot, aerul din Bistriţa-Năsăud începând să emane (inclusiv după sfeteriseala lui Ioan Botiş, cercetatul tot pentru deturnare de fonduri, pe care Oltean îl vede însă ca viitor primar) o duhoare penală. Vom vedea cum vor evolua lucrurile, cum şi dacă se va mai putea pune capacul pe oală.

Recentul bilanţ al SRI, unde preşedintele Băsescu a împărţit vorbe dulci, stele de general şi coroniţe, semnând băieţilor un cec în alb (Nimeni să nu-şi închipuie că scapă vigilenţei, ochilor şi urechilor acestora), a scăpat, însă, în entuziasmul general din sală, o dezvăluire alarmantă. Dar care lămureşte într-o anumită măsură jaful din ţară, corupţia la nivel înalt, ca şi neîncrederea cu care partenerii occidentali privesc aşa-zisa cruciadă dâmboviţeană contra corupţiei.

Nu mai puţin de 6.500 de informări SRI au conţinut, anul trecut, semnale privind grave acte de corupţie. Documentele au ajuns pe birourile cui trebuie: la preşedinte, la primul-ministru, la miniştri sau, pe plan local, la prefecţi, la preşedinţii de consilii judeţene. Desigur, nu au fost vizaţi funcţionari mărunţi care au luat mită un pachet de Kent pentru a elibera un act, ori poliţai şi comisari de gardă care au primit pe la vreo cârciumă şpagă o fleică şi-un şpriţ, aşa, "din partea casei". E vorba de licitaţii trântite, de contracte direcţionate clientelar, de drenarea brutală a banului public.

Nu o să spun că toţi infractorii sunt demnitari şi funcţionari publici pedelişti, nici alte partide nu-s alcătuite doar din călugări asceţi. Dar nici nu putem ignora că accesul la butoiul cu miere e apanajul partidului de guvernământ şi al cârjelor sale din coaliţie. Aşa încât discursul la SRI al lui Traian Băsescu e bont. S-ar fi cuvenit să întrebe de ce ofiţerii, şefii lor, îndeosebi, dacă ştiu că fenomenul corupţiei e atât de întins şi de agresiv, nu s-au bătut să se dea curs informărilor, inclusiv dând năvală în biroul prezidenţial şi anunţând că s-au săturat să lucreze în zadar, să le fie ridiculizată munca de către politicieni veroşi. Varianta e, însă, puţin plauzibilă.

Mai curând, Traian Băsescu ar fi trebuit, el şi ierarhia imediată, să-şi pună cenuşă în cap şi să recunoască deschis că s-au luptat cu corupţia doar în vorbe, iar în fapt au tolerat, unii au şi creat, un sistem mafiot care s-a umflat atât de mult, încât dă pe dinafară. Cum s-a întâmplat la Galaţi, la Cluj, acum la Bistriţa, oarece vuiet venind şi dinspre Banat, Bucovina şi Oltenia. Mai mari sau mai mici, pâraiele şi torentele astea par a se aduna într-unul mare şi greu de stăpânit, capabil să inunde, să radă şi Dealul Cotroceniului sau Piaţa Victoriei. La alegerile din noiembrie, sau mai curând.

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/ioan-oltean-si-cei-6-500-de-mafioti-608061.htm

MICA ROMÂNIE din Kazahstan. Cum au supravieţuit 40.000 de români în stepele Asiei

Interviu cu prof. Nicolae Plushkis – preşedintele Societăţii Culturale Române “Dacia” din Kazahstan

Autor: SIMONA LAZAR

Domnule Nicolae Plushkis, o să începem prin a vă întreba: de ce e nevoie de o asociaţie a românilor în Kazahstan, atât de departe, în inima stepelor Asiei...?
Pentru că în Kazahstan sunt, oficial, 21.000 de români. Neoficial sunt 40.000 de mii. De ce? Pentru că dacă are o fiică, s-a căsătorit, a făcut copii, copiii au fost trecuţi după naţionalitatea tatălui. Deja devine ori rus, ori neamţ, ori kazah...

Sunt trecuţi în acte ca “români” sau ca “moldoveni”?
Cei mai mulţi sunt moldoveni. Dar nu pentru că aşa s-au declarat, ci fiindcă naţionalitatea unui copil era stabilită de naţionalitatea tatălui, pe teritoriul fostului URSS. Şi acum, în Kazahstan, e la fel. Români sunt doar vreo şaizeci, iar asta pentru că sunt urmaşi ai foştilor prizonieri de război români. Urmaşii celor stabiliţi aici pe vremea ţarului şi apoi pe vremea sovieticilor, dacă au venit din Basarabia, sunt trecuţi ca “moldoveni”.
 Şi dumneavoastră ce naţionalitate aveţi?
O să râdeţi. Eu nu sunt trecut nici român, nici moldovean, ci lituanian, pentru că mama mea s-a căsătorit cu un lituanian.
 Explicaţi-ne cum şi când au ajuns românii – fie că-i numim aşa sau moldoveni, basarabeni - în Kazahstan?
Au fost mai multe trepte. Prima dată s-a întâmplat asta pe timpul lui Stalâkân, când Basarabia era în Imperiul Ţarist; atunci basarabenilor li s-a promis pământ. Prin 1906... Şi ţăranul nostru, după pământ, o plecat în Kazahstan, cu carul, cu boii... Au mers caravanele şase luni până acolo. Când au văzut pământul din Kazahstan, că nu rodeşte, nu se face nimic pe el, unii s-au întors. Alţii, nemaiavând posibilităţi, au rămas acolo. Şi în ziua de azi s-au păstrat în regiunea Aktubinsk două sate, unu-i spune Basarabka şi altu-i spune Moldovanka. Al doilea val a fost după 1940, 28 iunie, mai exact, undeva prin 1941. A fost primul val de deportări. Arhivele cu deportaţii au fost închise, nu avem o statistică a deportărilor. Dar am trimis o scrisoare la arhive, pentru că abia acum KGB a dat voie să se deschidă. Dar cred că cel puţin 40.000 de deportaţi au fost, din Basarabia şi Bucovina de Nord.
 Cum trăiau ei? În ce condiţii?
Deportaţii munceau la stat, forţat, nu aveau nici un drept. Trăiau în bărăci cu paturi de scânduri, suprapuse. Foarte mulţi nu au rezistat şi au murit, pentru că sunt nişte friguri nemaipomenite. Anul acesta am avut şi temperaturi de minus 52 de grade, în Kazahstan. Şi mulţi au murit, mulţi s-au întors. Am găsit, iată, o familie pe nume Creţu, care vine de undeva din Făleşti. Aceia au fost deportaţi aşa: o mamă, trei copii mititei, o soră mai mare şi taică-su. I-au adus până la Munţii Urali. Pe taică-su şi pe sora mai mare i-au trimis undeva în Siberia, că nu mai ştiu nici în ziua de azi nimic de ei. El, cu maică-sa şi cu ăştia mai mici – unul era născut în '37 – au fost duşi în Kazahstan. Să-mi ziceţi mie, ce păcat făcuse copilul ăla mai mic, de trei ani şi ceva, să fie luat din satul lui şi dus tocmai la frigurile alea din Kazahstan? Şi cum îmi povesteşte, după interviul pe care l-am luat de la dânsul, abia în '53 prima dată au îmbrăcat chiloţi, nici asta nu aveau. Datorită poporului kazah, care îi lua prin iurte şi-i îmbrăca, îi hrănea, au supravieţuit. Au învăţat... iacă, acel despre care vă vorbesc, a devenit inginer, apoi director la o mină din Kazahstan, acum e pensionar.
 Ce meserii au?
Păi, uite, Simion Plămădeală a fost miner, eu sunt profesor de sport. Avem mulţi profesori. La şcoli am găsit nume cum e Munteanu, şeful poliţiei financiare a regiunii se numeşte Puşcaşu.
 Ce se spune despre români, despre basarabeni, în Kazahstan?
Nu ştiu ce se spunea despre moldoveni, dar înainte se spunea. Dar acum, datorită înfiinţării societăţii şi pentru că noi suntem prezenţi peste tot în costume naţionale, cu cântece, cu bucate româneşti, acum se uită cu totul altfel, au înţeles ce înseamnă România.
 E greu să-i adunaţi laolaltă?
Să-i aduni de prin toate părţile Kazahstanului e practic imposibil, dar dacă te uiţi pe hartă, cam 10 Românii cred că încap pe teritoriul Kazahstanului. Noi suntem în centru, unde avem oficial 3.867 de români. Ei le zc “moldovani”, dar pentru mine tot români sunt. Din toate regiunile, cei mai mulţi sunt la noi.
Acum deschidem o filială în regiunea Zhezkazgan, unde se află cea mai mare exploatare de cupru, a doua se deschide în Almata şi mai este o filială la Pavlodar. Putem să-i unim. Vrem să facem şi un congres al românilor din Kazahstan.  Mai dorim ca anul acesta să ridicăm un monument în memoria deportărilor staliniste în Kazahstan. Din Bucovina de Nord şi Basarabia. Este un monument în Kazahstan ridicat în memoria soldaţilor români prizonieri de război, care au fost peste 7.000 şi mulţi au murit acolo şi au fost îngropaţi în Karaganda. Monumentul ăsta parcă ne uneşte pe toţi, este ceva sfânt. A fost şi Băsescu, Iliescu l-a deschis. Toţi miniştrii de externe au fost acolo. Pe 1 mai e Ziua Popoarelor din Kazahstan. Toate popoarele sărbătoresc identitatea, cultura lor. Ultima oară am scos 40 de români în costum naţionale, în stradă.
 Domnule Nicolae Plushkis, nici destinul dumneavoastră nu e tocmai “liniar”. V-aţi născut în Călăraşi, R. Moldova, tatăl fiind lituanian, mama româncă. Acum locuiţi în Karaganda, Kazahstan, fostă republică sovietică...
Mama e româncă, e Munteanu, şi e născută în 1935, când nu era Republica Moldova. Eu, după paşaport îs lituanian, că tata a fost lituanian. Dar după suflet, după minte şi după gândire, sunt român. Eu nu m-am născut în Kazahstan, ci în Republica Moldova. În Kazahstan am ajuns în anul 1980. Eu am ales să merg în Kazahstan. De ce? Sincer, mi s-a spus că în Moldova “nu trebuiam”.
 Cum adică “nu trebuiaţi”? De ce?
Ştiam prea bine limba română. Acolo am făcut facultatea de sport. Sunt antrenor emerit al Kazahstanului, antrenez o echipă de basket, sunt arbitru internaţional, predau la facultate, am fost şef al catedrei de educaţie fizică la Universitatea din Karaganda. Am făcut legături cu Universittaea Babeş Bolyai, am trimis acum nişte studenţi din Karaganda care fac masteratul la Cluj.
 Vorbiţi excelent româneşte...
Noi am avut o şcoală foarte bună la Călăraşi, iar învăţătorul nu ne punea să scriem “Caiet de limba moldovenească”, dar “Caiet de limba maternă”. Vorbim limba mamei, limba română. Nu ştiu dacă sunt un cetăţean al planetei, dar noi suntem singurii care duc cultura românească atât de departe în spaţiul ex-sovietic. Tradiţiile şi obiceiurile noastre, le arătăm la toţi.
 Ce înseamnă prezenţa românilor la cele două mari sărbători ale ţării în care locuiţi acum, Ziua Popoarelor din Kazahstan şi Ziua Limbilor Popoarelor din Kazahstan?
Ziua Popoarelor este pe 1 mai, iar Ziua Limbilor e pe 28 septembrie. Noi din timp ne gătim, iată, spre exemplu, femeile noastre fac bucatele – se îndeamnă una pe alta: tu faci sarmalele, tu faci plăcintele, tu faci mămăligă ş.a.m.d. - ca să avem toate mâncărurile noastre tradiţionale pe masă. Copiii sunt organizaţi în stilul lor, cu dansurile, cu cântecele, noi – cu baladele. Şi ce e important e că bătrânii – aţi văzut, la Alba Iulia, că v-am adus un bătrânel de optzeci şi ceva de ani, pe dl Rusnac – au o mândrie să arate că sunt români: “Iaca, mă îmbrac cu ia, cu cămeşa asta românească”, spun ei, şi până şi drapelul românesc îl iau în mână. 
 Vorbeaţi despre bucatele româneşti – cu ele se fac nunţile, se fac botezurile, se fac duminicile în familie.
Cu bucatele româneşti suntem prezenţi permanent. Noi tot timpul avem până şi brânză de oaie, brânză de burduf – pe care o aducem tocmai din România – de mămăligă nici vorbă nu poate să fie să lipsească, pentru că am adus făină de popuşoi, ca să putem să ne facem. La noi, la sediul Societăţii, avem o bucătărie acolo, unde facem mâncare şi ne grămădim toţi la masă, practic, în fiecare duminică.
 Soţia dv., care e rusoaică, găteşte româneşte... de la cine a învăţat?
De la mine...
 Şi prietenii dv., care sunt de atât de multe naţionalităţi, cum apreciază bucatele româneşti?
Foarte bine. E aşa, ca un exemplu. Când este 1 mai, se face o masă afară, plină cu bucate româneşti. Noi nu dovedim să-i hrănim pe toţi, de alte naţionalităţi, care ajung la masa noastră. Parcă trec hoardele tătărăşti, mătură tot.
 Copiii dumneavoastră vorbesc româneşte?
Vorbesc. Şi soţia mea vorbeşte, că am învăţat-o limba mamei mele. Copiii i-am trimis la şcoală în Basarabia şi apoi în România.
 Dar biserică în limba română aveţi?
Biserică în limba română nu este, numai biserica ortodoxă rusă, unde mergem cu toţii, de toate naţionalităţile. Toate sărbătorile le facem cu ruşii, pe stil vechi. Dar aş vrea să vă spun că mai este o sărbătoare mare pentru noi, 31 mai, când este ziua jertfelor staliniste. Atunci, tot timpul mergem la monument, cu flori, cu ambasadorul ori cu consulul României în Kazahstan. Mergem la monumentul ridicat în memoria soldaţilor români prizonieri în Kazahstan. Au fost peste 7.000, din care au murit mai mult de 900. Ceilalţi, o parte s-au întors în România, alţii au rămas acolo şi s-au căsătorit cu kazahe. Pot să vă dau câteva exemple de familii: Caşoveanu, Cotoi, care au urmaşi. Părinţii au fost în lagăre, s-au căsătorit. Era o lege: el fiind prizonier într-un lagăr stalinist, dacă se căsătorea cu cineva de acolo putea să meargă seara acasă. Ziua venea la muncă. Era vorba de muncă forţată, foarte grea, că mai bine făceai zece războaie o dată decât muncile astea. Ziua îi puneau şi săpau şanţuri, noaptea mureau ori de frig, ori de foame, îi aduceau cu săniile, îi băgau în gropile astea, ziua mergeau cu tancurile pe deasupra, să taseze pământul, să nu ştie nimeni ce s-a întâmplat. Asta o fost şi soarta nemţilor, a finlandezilor, a ungurilor, japonezilor, a francezilor, a azerilor, chiar şi a ruşilor, a coreenilor, a lituanienilor, a kârgâzilor, a kazahilor, chiar... Toate aceste naţionalităţi au acum monumente acolo.
 Câte naţionalităţi există în Kazahstan?
Sunt 130 de naţionalităţi.
 Românii sunt o comunitate mai mică, mai mare?...
Cea mai mare comunitate e a nemţilor, iar pe locul doi sunt ruşii... dar ei nu au unirea pe care o avem noi, nu pot să stea la masă împreună, cu bucate, cu cântece... Mai sunt ucraineni mulţi. În momentul de faţă important este că am reuşit să ne unim. Aşa vedem câţi suntem, câţi mai vorbim limba...
 Spuneaţi despre d. Simion Plămădeală că şi-a vândut surtucul ca să cumpere un volum din Eminescu..., la un moment dat când în Karaganda au ajuns nişte români care vindeau cărţi româneşti tipărite cu grafie latină. Mai spuneţi-mi o anecdotă, o istorie de-a românilor din Kazahstan.
O să vă mai spun una de-a lui Simion Plămădeală: în 2008, cu ajutorul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, am făcut, cu mai mulţi românia din Asociaţia “Dacia”, o vizită în Moldova şi-n Bucovina, pe la toate mănăstirile, şi a fost şi Simion Plămădeală cu noi. Pe cine întâlnea pe drum, el îl oprea şi-i spunea: “Îmi pare foarte bine că vorbiţi în limba poporului nostru, că vorbiţi româneşte”... L-am întrebat atunci: “Moşule, dar în ce limbă ai vrea să se vorbească în România?”.
 Unul dintre cei mai bătrâni români din Kazahstan, de 94 de ani, ar putea fi oaspetele Albei Iulia, la Congresul Spiritualităţii Româneşti, pe 1 decembrie 2012. Cine este acest om? Cum a rezistat el vorbind româneşte?
Am o agendă telefonică, pe calculator, unde din când în când mai bag câte un nume românesc. Hai să spunem... Munteanu, şi îmi apar şase nume. Încep să-i sun. Aşa am dat peste omul acesta. Îi spune Creţu, are 94 de ani, a trecut două războaie... Vorbeşte perfect limba. E deportat... Vom afla curând şi povestea lui.

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/special/mica-romanie-din-kazahstan-cum-au-supravietuit-40-000-de-romani-in-stepele-asiei-608096.htm

Udrea și-a găsit locul în bucătăria lui Dinescu

Campania de umanizare a principalilor exponenți ai regimului Băsescu a continuat duminică cu o emisiune la Realitatea TV la care a participat Elena Udrea.
Comicăria a fost totală, în primul rând pentru că emisiunea în care s-a dat în stambă fosta ministresă era emisiunea despre bucătăreală a lui Mircea Dinescu. Cât despre prostiile pe care le-a debitat blonda preferată a lui Traian Băsescu, se poate spune cu ușurință că merită a fi încadrate în categoria " vorbește gura fără mine" .
Spre exemplu, până și mult prea binevoitorul și curtenitorul Mircea Dinescu a rămas interzis atunci când Udrea s-a comparat cu Margaret Thatcher. Fosta ministresă a declarat că a fost impresionată de cariera fostului premier britanic Margaret Thatcher, susţinând că şi aceasta la începutul carierei a fost atacată pentru modul în care se îmbracă. " Pe la 24 de ani era o domnişoară blondă care făcea o notă discordantă. Umbla în culori pastelate, în tocuri, cu poşetă", a spus Udrea, care a adăugat că lui Margaret Thatcher i s-a recomandat să renunţe la pălărie şi să îşi schimbe poşeta dacă vrea să câştige preşedinţia partidului. Și pedelista nu s-a oprit aici! Ea a mai găsit o asemănare cu fostul premier britanic din perioada 1979 - 1990. " Când era ministrul Educaţiei i se reproşa că ţipă, iar în stradă erau trei milioane de oameni cu păpuşi. Şi eu am văzut păpuşi cu Elena Udrea şi nu mi-a picat bine. Şi mie mi s-a spus că am o voce cu tonalităţi înalte la televizor", a mai susurat buzoianca ajunsă ministru.
Udrea nu a pierdut ocazia de a se victimiza, aidoma mentorului ei Băsescu. Ea declarat că în perioada facultăţii nu avea bani pentru genţi şi că acestea erau un adevărat lux. "Îmi amintesc că la început nu aveam geantă, era un adevărat lux să ai o poşetă, asta prin anii de facultate. Nu ştiu care a fost prima, a fost târziu şi după ce am terminat facultatea. Aveam o singură pereche de pantofi pe an", a dezvăluit blonda prezidențială.
Tot de acolo, de printre oalele lui Dinescu, Coana Joițica a simțit nevoia să mărturisească cât de prost s-a descurcat ca patroană unui restaurant, care s-a închis după un an din cauza pierderilor financiare.  "Am debutat în afaceri cu un restaurant, în 2002. L-am închis după un an deşi stăteam până dimineaţa, serveam la masă clienţii, mergeam şi la bucătărie. După un an văzând că cheltui banii din avocatură am închis", a povestit Udrea.

Cristina Horvat

Sursa:
http://www.cotidianul.ro/udrea-si-a-gasit-locul-in-bucataria-lui-dinescu-177341/