Să mai şi râdem...

cu Ananie Gagniuc

O curbă periculoasă

Multe tentaţii îi atrag pe conducătorii auto, în a face abateri. Ba să depăşească, în zonă interzisă, ba să depăşească viteza maximă admisă, ba chiar să depăşească maşina Poliţiei, aflată în misiune. Dar, abaterile în trafic nu sunt singurele care tentează.  
Mai poţi face abateri, pe la o crâşmă, pe la o amantă, pe la soacră (mai rar!). Ieri treceam, conducând prudent, prin faţa hotelului „Steluţe şi Zdeluţe” Cu pi…toresc loc în faţă. Mi-a făcut semn o fătucă. Am luat uşor curba, după care am luat-o şi pe ea. De unde să ştiu că era o…curbă periculoasă?   
Când s-a aşezat în dreapta mea, am observat că fusta îi acoperea numai spatele. Nici nu ştiu cum am urca o pantă, iar când a pus picior peste picior, deodată am simţit că mi-e sete. Am înghiţit de câteva ori, în sec.                                                                                                      
 -Uitaţi-vă înainte!, îmi zice fata. Aţi urcat pe trotuar. Pe aici noi mergem, pentru că noi îl facem. Am redresat imediat maşina, mi-am dres vocea gâtuită şi-am întrebat-o:  -Domnişoară, vă duc unde mergeţi sau mergeţi unde vă duc?                                                         
M-a privit de sus până aproape jos. Acolo, s-a oprit. M-am fâstâcit într-atât, încât, în loc să accelerez, am călcat cu dreptul peste stângul, dând maşinii un mers de hopuri, hopuri..     
-Daţi în gropi? De ce nu le evitaţi? Am încercat să-i explic că tocmai lucrez la un sistem de claxon, pentru ferirea gropilor de pe stradă. Claxonez şi groapa se fereşte…                      
-Dacă vrei să mergi unde mă duci, ai parai?, mă ia tânăra la pertu’. I-am explicat că nu am decât un garaj de maşină, unde, la o adică…                                              
-Vinde-l şi mai discutăm!, îmi zice fata, făcându-mi ochii mari, ca-n boala lui Basedow. M-am trezit din visare, cu un frison puternic.                                                                                  
-Ai parkinson?, mă chestionează interlocutoarea.                                                                          
De emoţie, am crezut că mă întreabă de vreun medicament. I-am răspns că nu am decât un piramidon. A izbucnit în râs, moment în care, lăsându-se pe spate, fusta a scăpat totul de sub control. Din nou, neatent. Am auzit, în dreapta mea, un scrâşnet de frâne şi-o întrebare pur soferească: „Unde te uiţi, măi animalule?” Cum să-i spun unde mă uitam? Asta a fost a treia imprudenţă. Un agent de circulaţie mi-a făcut un semn discret, cu mâna să trag pe dreapta. Din nou am simţit că mi-e sete. Uitându-se la mine, agentul rosti:               
 -A, dumneavoastră sunteţi? Apoi, uitându-se la partenera de drum, exclamă: Vă credeam un om serios! Păi, cu de-astea umblaţi dvs.?  Asta era! Domnişoara precis e din alea, care dau de lucru celor de la moravuri, aşa zis uşoare (ca şi ele) şi doctorilor de la interne, cele aşa, mai intime…                                                               
 Am schimbat foaia, întâi pe cea de 100 de lei, primind, în schimb, 50 de lei şi-o chitanţă, apoi am schimbat foaia, cu tânăra, luând-o la întrebări:
-De ce nu cauţi şi tu o meserie mai ca lumea
-Cunoşti o mesere mai plăcută ca a mea? Şi-apoi, am vrut de câteva ori să mă încadrez, dar mi s-a spus că, pe lângă ce mi se oferă, trebuie să-mi fac şi meseria de bază…                
Un manager m-a pus să dau un test şi, după două nopţi, a spus că nu corespund, că-s prea rea de gură. Am vrut să mă fac liftieră, dar acolo clienţii sunt şi mai pretenţioşi: când vor jos, când vor sus…Am încercat să mă angajez contabilă, la un patron, care mi-a cerut să-i ţin socoteala. Adică, el să cheltuie şi eu…să-i ţin socoteala! Am vrut să mă încadrez şoferiţă. Acolo era o patroană, care mi-a zis că nu incadrează, decât pe cele care „şoferesc” bine… Furat de discuţie, nici nu mi-am dat seama că ajunsesem, din nou, în preajma hotelului „Steluţe şi ‘zdeluţe”. Fără să vreau, am readus-o la „serviciu”.                                                   
 -Opreşte aici!, mi-a poruncit. Surprins de comandă, am frânat atât de brusc, încât maşina   s-a răsucit în loc, aşa de tare, încât îi vedeam numărul din spate. A ieşit, cu aceleaşi picioare, cu care era să-mi ies din minţi. Mi-a trântit portiera şi mi-a trântit-o drept în nas: -Credeam că eşti în stare de ceva! Am pierdut jumătate de oră cu tine, sărăntoc burtos şi neputincios ce eşti!                                                                        
Până acasă mi-au tremurat mâinile pe volan. Aşa-mi trebuie! Dar lor, oare ce le-ar trebui?

Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/o-clipa-de-zambet/o-curba-periculoasa-58764.html

Adevăratul război al lui Traian Băsescu de abia acum începe

 de DAN CRISTIAN TURTURICA

Joi, pe 6 mai 2010, când preşedintele Traian Băsescu a făcut declaraţia publică prin care a anunţat tăierea cu 25% a salariilor bugetare şi cu 15% a pensiilor şi ajutoarelor sociale, toată România şi-a ţinut respiraţia. Poate doar o declaraţie de intrare în război ar fi produs mai mult şoc şi groază printre cetăţenii acestei ţări.
Prin comparaţie, declaraţia făcută de preşedinte pe 3 noiembrie 2011 a fost ca şi inexistentă. Nimeni nu a ridicat o sprânceană.
În primul rând, pentru că nu a anuţat nici o scădere de salarii sau pensii. Din contră, chiar a dat asigurări că în 2012 nu se va ajunge la astfel de măsuri. Dar a trecut aproape neobservată şi pentru că a venit după întâlnirea periodică cu reprezentanţii FMI, ai Băncii Modiale şi ai Comisiei Europene. O întâlnire de rutină, o declaraţie de rutină.
Nimic mai fals. Anunţul de joi este cel puţin la fel de important ca acela din mai 2010. Iată de ce:
Vine într-un moment la fel de grav. În urmă cu un an, problema fundamentală era că nivelul datoriei publice, alimentat de deficitul bugetelor de asigurări sociale şi sănătate, intrase într-o spirală care nu ne putea duce decât la dezastru. Ne împrumutam din ce în ce mai mult pentru a plăti salariile bugetarilor, pensiile, ajutoarele sociale şi pentru a finanţa sistemul public de sănătate şi ne împrumutam şi mai mult pentru a acoperi împrumuturile precedente. Într-o singură lună, între februarie şi martie 2010, datoria publică a crescut cu nu mai puţin de 10 miliarde de lei!
Aşa s-a ajuns la decizia dramatică anunţată de preşedinte în mai 2010. Fără acele tăieri abrupte şi dureroase, care au sărăcit şi mai mult majoritatea pauperă a României şi i-au transformat pe Traian Băsescu şi Emil Boc în cei mai detestaţi politicieni de la Ceauşescu încoace, falimentul ar fi fost inevitabil.
Datorită acestor tăieri şi a sacrificiului impus milioanelor de români, astăzi nu doar că nu mai suntem în plutonul naţiunilor iresponsabile, condus detaşat de Grecia, dar am atins un echilibru macroeconomic la care alte ţări europene încă aspiră.
Ce am aflat însă în ultimele săptămâni este că din cauză că aceste alte ţări nu şi-au tăiat la timp cheltuielile tot efortul nostru de stabilizare nu va fi suficient pentru a evita o nouă recesiune. De această dată, neputinţa şi laşitatea unor politicieni europeni ne pun într-o situaţie vulnerabilă. Într-atât de vulnerabilă încât, chiar dacă ne vom lua absolut toate măsurile de precauţie, există un risc real de a fi zgâlţiţi rău de contextul economic continental. Ce trebuie să facem pentru a traversa cu bine şi această nouă furtună?
Aici vine de fapt partea cea mai importantă a declaraţiei preşedintelui. Joi, el a recunoscut implicit ceva ce ştim, de fapt, de multă vreme: că nu tăierile de salarii, pensii şi ajutoare sociale sunt primele măsuri ce trebuiau luate de un stat pe cale să facă atac de inimă. Degeaba pui un obez să facă fitness dacă nu îi interzici să se mai îndoape ca un porc, să bea şi să fumeze. Există alte cheltuieli publice, mai consistente, care trebuiau extirpate - pierderile companiilor de stat şi altă slăbiciune politică, mai letală chiar decât populismul: corupţia.
Traian Băsescu a ales în 2010 să înceapă cu veniturile sociale pentru că era metoda cea mai rapidă pentru a scăpa de nişte cheltuieli şi pentru a domoli instantaneu spirala împrumuturilor care să acopere alte împrumuturi. Dar a fost şi cea mai cinică. Pentru că a transferat povara salvării pe umerii celor mai amărâţi, în condiţiile în care ştia exact că nu înseamnă tăierea răului de la rădăcină şi că nu rezolvă problema de fond. Ar fi fost un gest de bărbăţie dacă măcar acum ar fi spus aceste lucruri explicit, nu implicit.
Ce a spus, totuşi, răspicat, este că împotriva noii crize nu va lupta cu aceleaşi arme ca anul trecut - pensiile şi salariile bugetarilor nu vor scădea - şi că va folosi măsurile pe care ar fi trebuit să le impună de mult timp. Cele ce întăresc pe termen lung economia, care stimulează dezvoltarea, în primul şi în primul rând şi care vor rezolva problemele de fond prin creşterea veniturilor.
"România are resurse interne de creştere şi acestea sunt în mod deosebit în zona energiei, unde restructurările şi corectul management al companiilor din domeniul energetic ar genera premise de creştere economică consistentă şi aport de venituri şi în bugetul de stat şi către populaţie. De asemenea, sectorul de transporturi şi, nu în ultimul rând, o optimizare a funcţionării sistemului de sănătate, care trebuie să continue procesele de reforme, reprezintă o altă resursă de creştere a veniturilor în bugetul de stat şi de diminuare a deficitelor."
Ce a spus preşedintele prin frazele de mai sus: nimic mai puţin decât că se angajează în numele guvernului să protejeze ţara de riscurile unui derapaj şi să menţină o creştere economică prin reformarea profundă a trei sectoare economice pe care statul şi partidele le-au administrat catastrofal până acum. Care nu doar că nu au generat sau impulsionat creşterea economică, dar o şi blochează, consumând din resursele care ar trebui alocate în mod normal investiţiilor.
Angajamentul pe care şi l-a luat Traian Băsescu în faţa marilor finanţatori dar mai ales în faţa cetăţenilor României reprezintă cea mai mai mare provocare pe care un demnitar român şi-o poate asuma astăzi: un război deschis şi total cu o imensă reţea de influenţă formată din politicieni, funcţionari publici, oameni de afaceri, magistraţi, ofiţeri de informaţii, care a ajuns să controleze o mare parte din statul român cu ajutorul banilor delapidaţi exact din cele trei sectoare de stat amintite de preşedinte: energie, transporturi, sănătate.
Traian Băsescu a depăşit faza pregătirilor ofensivei - declaraţii despre companiile de stat şi despre "băieţii deştepţi" a mai făcut şi în trecut - şi, practic, le-a garantat reprezentanţilor FMI, ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene că în anul care urmează va reuşi să împiedice în bună măsură SISTEMUL să mai excaveze miliarde de euro din bugetul statului şi să pună la lucru sumele imense de bani pe care le pierdem zilnic, pentru a dinamiza o economie schiloadă.
Ştie preşedintele ce vorbeşte? Înţelege ce ne promite sau joacă la bluf? Este conştient că poate doar unu la sută dintre românii care cred că are îndrăzneala de a se înhăma la aşa ceva îi dau şanse de reuşită? Să le luăm pe rând.
Energia. Toate, dar absolut toate companiile de stat din domeniul energetic au fost căpuşate programatic din 1990 încoace. De la marile jafuri operate la companiile de cărbune, la contractele oneroase de retehnologizare a hidrocentralei Portile de Fier I, derulate în timpul mandatului lui Călin Popescu Tăriceanu şi extinse la Porţile de Fier II, sub oblăduirea lui Dan Ioan Popescu; de la contractele de furnizare de energie electrică ieftină pentru "băieţii deştepţi", încheiate şi ele tot în mandatul lui DIP, prin care 70% din producţia "Hidroelectrica" a ajuns pe mâna a 11 firme private şi traderi, la cele prelungite inclusiv anul trecut, care expiră de abia în 2018, toate au mutat sume colosale din bugetul statului în buzunarele unui grup mafiot. Traian Băsescu ştie foarte bine acest lucru şi susţine că de azi înainte le va închide robinetul.
"Am adresat reprezentantului Comisiei Europene în delegaţie rugămintea de a consolida solicitarea noastră ca Digi Competition, din Comisia Europeană, să analizeze mai rapid contractele din electricitate. Şi sigur nu ne interesează doar ALRO şi Sidex Galaţi, unde sunt convins că lucrurile nu pot fi considerate ajutor de stat, dar în mod deosebit contractele care sunt încheiate cu firme care au un birou şi un telefon dar au contracte uriaşe de la Hidro, acestea trebuiesc analizate şi văzut dacă se înscriu în regulile de competiţie europeană, dacă nu, vor trebui anulate şi plătite daunele corespunzătoare".
Chiar dacă primul pas în această problemă nu l-a făcut Traian Băsescu - Comisia Europeană ne-a avertizat încă de acum o lună că scurgerea de bani din Hidroelectrica trebuie să înceteze - el este cel care garantează că reţelele care deservesc partidul său, PDL, dar şi cele transpartinice, nu îşi vor păstra contractele, prin diverse tertipuri, şi nici nu vor primi alte contracte, pentru a compensa sumele pe care le vor pierde.
Aceeaşi situaţie este şi la Transporturi şi Sănătate, alte două ministere care au transferat şi ele miliarde de euro către clientela partidelor aflate la putere. Ce instrumente are preşedintele pentru a opri morişca licitaţiilor măsluite? Cum va reuşi să gripeze un mecanism care a funcţionat atât de bine până acum în favoarea firmelor care au făcut blat cu SISTEMUL încât am ajuns paradoxul Europei: ţara care cheltuieşte cei mai mulţi bani pentru cele mai proaste servicii medicale şi cea mai primitivă infrastructură de transport?
Dificultatea de a schimba chiar şi minimal rutina deturnării banului public reiese tot din spusele preşedintelui. Înainte de întâlnirea cu delegaţia FMI, BM şi CE, preşedintele a făcut câteva consideraţii legate de sentinţele dubioase ale unor magistraţi care atribuie contracte prin sentinţe judecătoreşti unor firme care pierduseră licitaţiile. Fenomenul este binecunoscut: corupţia unor magistraţi merge de obicei mână în mână cu corupţia unor funcţionari ministeriali, dar uneori ajunge să o substituie.
Cu toate acestea, preşedintele nu a spus nimic despre problema licitaţiilor pentru tronsoane de autostrăzi câştigate de firme situate chiar şi pe locul şapte după deschiderea ofertelor. De exemplu, construcţia tronsonului Cernavodă-Medgidia a fost câştigată de asocierea Astaldi-Max Boegl, clasată pe locul şase. Italienii au cerut un preţ cu 30% mai mic decât compania Colas, căreia îi fusese încredinţat contractul în prima fază, însă oferta lor este cu 30% mai scumpă decât cea a grupului spaniol FCC - un gigant mondial în domeniul construcţiilor, cu venituri de 12,7 miliarde euro - care se clasase pe locul unu la a doua licitaţie.
Fenomenul câştigării licitaţiilor de către firme care nu au avut nici pe departe cea mai bună ofertă nu este la fel de îngrijorător precum cel al corupţiei din justiţie? Când va ţine preşedintele un discurs vituperant şi în faţa funcţionarilor din ministerul pe care l-a condus ani buni? De ce mai pierde vremea şi banii Ministerul Transporturilor cu licitaţiile, dacă în final nu ţine cont de cea mai bună ofertă? Şi cum crede preşedintele că va fi guvernul în stare să construiască mult şi ieftin dacă nu se foloseşte de procedura licitaţiei pentru a alege constructorul cel mai serios, mai rapid şi mai ieftin?
De Ministerul Sănătăţii, ce să mai vorbim?! UDMR este atât de bine înşurubat în afacerile bănoase pe care ministerul ar trebuie să le supravegheze, încât aşteptăm cu nerăbdare să aflăm cum arată şi mai ales cum va funcţiona, concret, mecanismul prin care statul va controla ceea ce nu a vrut să controleze până acum: preţurile achiziţiilor de medicamente, echipamente şi servicii medicale.
Şi de parcă nu ar fi fost suficient, tot pe lista de priorităţi stabilită de acordul cu FMI, Banca Modială şi Comisia Europeană se află şi concedierile masive din companiile de stat cu pierderi, dar şi privatizarea unor pachete de acţiuni ale unor instituţii care au ajuns la sapă de lemn pentru că au fost căpuşate cu ură de toţi politrucii numiţi în fruntea lor.
Preşedintelui Băsescu i-a ieşit proiectul cu austeritatea impusă cetăţenilor de rând. Cei mai necăjiţi dintre români şi-au scuturat încă o dată buzunarele şi din mărunţişul adunat am reuşit să încropim un colac de salvare.
Dar i-a ieşit şi pentru că necăjiţii nu i s-au opus. Şi nu pentru că ar fi înţeles că este datoria lor patriotică - nici nu era, de altfel! - ci pentru că s-au obişnuit să li se tot ceară, iar ei să dea, fără să crâcnească. Ca dovadă că după ce s-a terminat perioada protestelor aşa-zis sindicale, puse în scenă de Voiculescu şi Vântu, în complicitate cu lideri sindicali corupţi, alte demonstraţii şi marşuri nu au mai existat, deşi motivele nu au lipsit nici un moment.
Acum, obiectivul este infinit mai important dar şi mai greu de atins. Cei pe care va trebui să îi taie de la porţie nu sunt nici săraci, nici resemnaţi. Şi nici lipsiţi de putere. Reţelele de partid care fură din buget prin contracte aranjate cu ministerele şi marile companii de stat nu vor sta cu mâna în sân când preşedintele va încerca să îi lase fără bani.
Din trei motive: sunt dependenţi de aceste contracte - habar nu au să facă bani din antreprenorat cinstit, partidul va avea nevoie de fonduri pentru campanie şi trei, liderii lor nu îi ştiu de frică lui Traian Băsescu, pentru că îi leagă vechi prietenii şi complicităţi.
Preşedintele şi-a asumat răspicat intrarea în cel mai important război al mandatului său prezidenţial. Nu cred că îşi face iluzii că va fi uşor, dar este posibil să mizeze pe faptul că proporţiile jafului sunt atât de mari încât şi dacă va reuşi să-l stopeze într-o mică măsură, rezultatul se va simţi. Nu putem decât să sperăm că nu gândeşte atât de mărunt şi că va face tot ce ţine de el pentru a duce lucrurile până la capăt. S-ar putea ca aceasta să fie ultima ocazie pe care o mai are pentru a demonstra că este un învingător şi nu un supravieţuitor.

Sursa:
http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/adevaratul-razboi-al-lui-traian-basescu-de-abia-acum-incepe-243526.html

Ţara lui Seremi

 de Andrei Pleşu

Să ai şansa de a fi contemporan cu o efigie de calibrul Regelui Mihai I şi să treci ţanţoş pe lângă ea e o specie de tembelism, care frizează prostia.

Discursul Majes­tăţii Sale în Parlamentul ţării a funcţionat ca o hârtie de turnesol. A scos la suprafaţă ce e mai bun şi, mai ales, ce e mai rău în noi. Nu vreau să fac analiza textului propriu-zis. Nu ştiu cine l-a scris şi nici nu mă interesează. Toţi suveranii şi toţi demnitarii citesc, în genere, discursuri compuse de alţii. Discursul Regelui era însă un discurs adecvat, bine armonizat cu împrejurarea şi cu profilul vorbitorului. Pe mine, unul, m-a impresionat. În cazul de faţă, efectul nu venea atât dinspre cuvintele rostite (deşi multe dintre ele mi s-au părut impunătoare), ci dinspre statura celui care le rostea. Mihai I are toate însemnele regalităţii. Nu doar vârsta, sobrietatea sau o anumită tragică discreţie, ci, în primul rând, stilul, calitatea prezenţei, prestanţa unui oficiu în care omul e dublat, inevitabil, de duhul funcţiei sale.

Să ai şansa de a fi contemporan cu o efigie de asemenea calibru şi să treci ţanţoş pe lângă ea e o specie de tembelism, care frizează prostia. Niciunul dintre alibiurile pe care şi le-au fabricat, din timp, marii absenţi nu ţine. Era vorba, în fond, de o întrerupere de o jumătate de oră a „agendei" zilnice, pentru a face o probă minimală de decenţă. N-a făcut-o preşedintele (blindat de o vizită importantă la Bruxelles), n-a făcut-o primul-ministru, care nu putea sărbători Ziua Armatei decât la Satu Mare, n-a făcut-o Roberta Anastase, brusc angajată în misiune diplomatică pe meleagurile Georgiei şi, vai, n-a făcut-o Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, ocupat până peste cap cu administrarea procesiunilor bucureştene la Sfintele Moaşte. Am roşit pentru fiecare dintre ei. Au ratat o mare ocazie de a fi cuviincioşi şi de a-şi manifesta libertatea interioară. Nici activiştii PDL aliniaţi servil, cu argumente „rezonabile", îndărătul şefilor lor n-au făcut o figură mai brează. O singură excepţie: Toader Paleologu, iar din guvern, dl Predoiu şi doi miniştri maghiari. Uluitor e faptul că membrii PDL au invocat manipularea politică a discursului regal, când tocmai absenţa lor nătângă a lăsat loc acestei manipulări.

Din păcate, şi de partea cealaltă lucrurile au arătat grotesc. Vechi militanţi anti-monarhişti defilau febril, pioşi până la extaz, dinaintea celui pe care îl batjocoriseră cu doar câţiva ani în urmă. Măcar Iliescu făcuse un gest de reconciliere publică în 2001 (după cel al lui Emil Constantinescu din 1997). Dar alţii au trecut de la injurie la omagiu cu o îndemânare de contorsionişti. Nu mai vorbesc de agitaţii gazetari ai televiziunilor lui Dan Voiculescu, pe care nu i-am auzit niciodată vorbind despre Rege înainte de acest moment când, evlavioşi la culme, au fost încântaţi să-l poată folosi în mica lor gherilă anti-Băsescu.

Deriziunea nu s-a oprit însă aici. La Banca Naţională, familia regală a benchetuit alături de un ghiveci uman, în alcătuirea căruia nu se putea citi niciun criteriu, nicio ierarhie. Emotivitatea mea s-a destrămat prompt dinaintea acestui spectacol. Carevasăzică, nici monarhia nu mai e ce-a fost, de vreme ce se simte bine în orice vecinătate.

Un deputat PDL din Bihor, Ştefan Seremi, a opinat, în focul evenimentelor, că discursul Regelui n-a conţinut nimic memorabil. L-am căutat pe zelosul deputat pe Google şi, judecând după fizionomie şi după talentul oratoric (înregistrat pe YouTube), nu pare genul care răsfoieşte, înainte de culcare, texte de Churchill, De Gaulle, La Rochefoucauld sau Cioran. Dar e la putere. Am fi putut fi ţara unui om ca Mihai I. Dar suntem ţara lui Seremi şi a altora ca el. Aferim! La mai mare!

Sursa:
http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Tara_lui_Seremi_7_583211677.html

Stăpâna şi Napoleon

 de Rodica CIOBANU

De prea mult bine, politicienii români se plictisesc. Şi, ca să-şi iasă din stare, îşi caută îndeletniciri frivole, se hârjonesc, se şicanează, îşi dau cu tifla, viaţa politică semănând cu un album de instantanee ilare. Îl răsfoieşti, căutând o fotografie sobră, încărcată de semnificaţii, şi peste ce dai? Peste preşedintele Traian Băsescu râzând cu gura până la urechi, în mijlocul unui grup de mitropoliţi, veseli şi ei, în hainele aurite de ceremonie. Peste ministrul Turismului, Elena Udrea, răsfăţându-se pe coperta unei reviste pentru femei şi arătând - în cizme muschetar, rochie mini mulată şi zgardă din piele neagră - a Stăpână desprinsă parcă dintr-o scenă BDSM, lipsind din recuzită doar cravaşa. Peste parlamentarii PD-L storcându-şi creierii cum să facă să nu dezbată propria lor lege (aceea în care ofiţerii SIE devin organe de anchetă pentru lucrătorii din serviciu), ci s-o adopte tacit. Peste opozanţi ameninţând că se leagă de tribună, ca să le pună piedică. Peste Crin Antonescu pârându-l pe Geoană, lui Victor Ponta, că se dă mare şmecher, vizitând, ca şef politic, America, înaintea lor. Peste Mircea Geoană visând, după ce i-a fost amfitrion regelui, că ar putea ajunge, din nou, candidatul PSD la preşedinţie. Peste Cabinetul Boc revizuind, zilnic, prognozele şi kilometrii de autostradă, şi inaugurând, în cele din urmă, atâtea săli de sport că vom deveni o naţie de atleţi.

Nici n-ai zice, de pe terenul de joacă de la Bucureşti, că Uniunea Europeană străbate cea mai neagră perioadă de la naşterea ei. Atâtea fleacuri consumă puţina energie a vieţii politice autohtone, încât iţi vine chiar să verifici în Wikipedia dacă România mai este sau nu membră a UE. Cursul valutar, influenţat direct de instabilitatea din Grecia, te aduce însă, imediat, cu picioarele pe continent. Evoluţiile dramatice de la Atena îşi află, totuşi, un slab ecou prin Kiseleff, unde liderul PSD, Victor Ponta, se infurie "cumplit" din cauza unei declaraţii a doamnei Udrea şi, deşi este "obosit", scrie pe blog că îl susţine pe premierul Papandreou, fiindcă e socialist, îl cunoaşte personal, s-a zbătut mult, iar decizia acestuia care a băgat în fibrilaţie UE este bună. Dă de înţeles, lansându-se într-o tiradă demagogică, că şi el a merge împotriva băncilor, a mogulilor, care "au făcut profit pe spinarea poporului", şi ar organiza un referendum pe tema planului de salvare a ţării, propus de UE. Mă gândesc cu spaimă că, fiind premierul USL, s-ar putea să aibă ocazia. Din fericire, Papandreou s-a răzgândit, referendumul nu mai are loc, deci domnul Ponta trebuie să salute, din nou, o decizie "democratică şi curajoasă", pe care, în spirit socialist, ar copia-o. Şi cu aceasta, subiectul "criza din zona euro" s-a încheiat, politicienii români, aşteptând, toropiţi într-o siestă orientală, să vadă ce mai aduce ceasul. Şi, ce surpriză plăcută, îl aduce pe Radu Mazăre, în chip de Napoleon, tolănit între trei dmnişoare goale şi fumând trabuc, pe coperta revistei Playboy. Ca personaje reprezentative pentru Putere şi Opoziţie, Stăpâna masochistă şi Napoleon fac un cuplu minunat! Pe când un pictorial împreună? 

Sursa:
http://www.gandul.info/puterea-gandului/stapana-si-napoleon-8933946

Ţărăniştii, la braţ cu dracul

de Cornel Nistorescu

Se apropie 5 noiembrie, ziua întâlnirii principalelor grupuri rebele din PNŢ. Voi folosi în continuare denumirea simplă de PNŢ din raţiuni de redactare, dar şi pentru faptul că în ultimii ani ţărăniştii au fost creştin-democraţi aşa cum a fost şi dracul un antisecurist notoriu. După decesul lui Ion Diaconescu (ultimul stâlp veritabil al unui partid istoric dus în bălării şi de naivitatea sa politică, dar şi de lucrăturile securităţii) urmează o scurtă perioadă de readaptare a PNŢ-ului la un aşa-zisul fripturism politic dâmboviţean. Conducerea comică a partidului, Ciorbea, Lupu şi Pavelescu, adică Moţul, Flămânzilă şi Piticul guraliv, s-a dus la Cotroceni pentru a se înscrie şi ea pe lista amatorilor de ciolan. Floarea scuturată a ţărănismului românesc la Traian Băsescu! Scena seamănă cu popimea primită de dracul în audienţă de afaceri. Ceva mai comic şi mai revoltător nici că se putea. Victor Ciorbea (mare iubitor de putere şi dregătorii!) s-a gândit că o împăcare a sa cu cel care l-a batjocorit, dar a şi jucat un rol copleşitor în decredibilizarea PNŢ, poate să-l salveze. Legatarul politic al lui Ion Diaconescu s-a gândit probabil că o prietenie cu dracul e mai folositoare decât o campanie inteligentă, decât un ideal politic şi un program de guvernare. Cum a scos-o Ciorbea pe mâneca lipsei de caracter? Ne-a dat exemplul cu prescrierea unei fapte penale după 15 ani. Prost exemplu. O crimă se prescrie după 15 ani, dar fiul celui ucis nu iartă nici după 50 de ani. Ce a făcut Traian Băsescu nu a fost o gafă, nici o greşeală oarecare. Ce a făcut Băsescu cu PNŢ a fost o operaţiune sadică de eliminare a unui partid istoric, hotărât să deschidă dosarele securităţii, între care şi al lui Traian Băsescu. Şi acum vine Ciorbea şi zice, asta e! O fi pentru fripturişti. Pentru cei care au îndurat puşcăriile şi umilinţele lui Băsescu nu înseamnă nimic. Nici măcar o intrare în Parlament la braţul diavolului nu poate şterge o rană de moarte.
Culmea cinismului, aceşti fripturişti de ocazie sunt gata să-i ducă şi pe ţărăniştii fideli Regelui Mihai să măture prin curtea Cotrocenilor şi să cânte Oda Prieteniei româno-sovietice.
Suferă ţărăniştii de absenţa unui lider adevărat? Sau au prea mulţi şefi de scară hotărâţi să câştige mai vârtos în politică? Sau nu au o ideologie compatibilă cu vremurile acestea de rahat? Să fi încăput partidul pe mâna unor amatori? Sau şi acum, după ce Corneliu Coposu, Ion Raţiu şi Ion Diaconescu s-au dus, ţărăniştii încă să fie urmăriţi ca o fantomă periculoasă a trecutului? Cineva se teme de moarte ca România să se întoarcă la lege, la morală şi credinţă, la ordine, dreptate şi educaţie de nivel european?
Ia să ne gândim ce slugi şi ce sfertodocţi, dar şi ce străini ar putea avea un asemenea interes?

Sursa:
http://www.cotidianul.ro/taranistii-la-brat-cu-dracul-162775/

Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

Elena Udrea a blocat timp de doi ani investiţiile petroliere la Marea Neagră

Haosul legislativ întreţinut de guvernul Boc a adus mari prejudicii statului român. De doi ani de zile s-au stopat practic activităţile de foraj şi prospecţiuni în platoul continental românesc al Mării Negre. Marile firme din domeniu au fost ţinute la uşile ministerului condus de Elena Udrea, pentru un singur document si anume, autorizaţia de construire pentru sondele marine. Funcţiona în schimb taxa de autorizare ce reprezenta un procent din valoarea investiţiei, însă fără a se elibera autorizaţia necesară. Pentru a nu intra în ilegalitate, marile concerne din domeniul petrolier şi-au suspendat activităţile la Marea Neagră. Dar iată şi povestea (ne)autorizării:
În anul 2009, prin Ordinul nr. 839, Vasile Blaga, ministrul de atunci al dezvoltării stabilea clar modalităţile de simplificare a procedurilor de obţinere a autorizaţiilor de construire. La sectiunea a 3-a, articolul8, punctul 4(a) se arată şi cine trebuia sa emită autorizaţiile de construire: ".......a) autoritatea administraţiei publice centrale competentă -pentru lucrările de foraje şi prospecţiuni submarine, precum şi de construire a reţelelor submarine de transport energetic şi de comunicatii, amplasate în marea teritorială, zona cotiguă, sau zona economică exclusivă a Mării Negre.......". Aşadar, Vasile Blaga a făcut o greşeală. A omis să precizeze care era autoritatea centrală competentă. Acesta a fost motivul pentru care Elena Udrea nu a eliberat autorizaţiile de construire, deşi putea oricând dacă ar fi vrut, să modifice printr-un alt Ordin actul emis de colegul ei Vasile Blaga.
Taxele ce le-ar fi putut încasa statul român în această perioadă ar fi fost următoarele:
-taxe din autorizaţii de construire (1% din valoarea investiţiei, la fiecare amplasare de sondă. De remarcat că până în prezent există peste 100 de locuri forate in perimetrele marine ale Romaniei.si doar o platformă marină costă cam 100 de milioane de euro)
- taxe de săpare (la fiecare foraj autorizat de ANMR se plătesc minimum 8 milioane de lei, taxa crescând în funcţie de adâncimea forării))
-redevenţe (intre 3 si 10 la sută, în funcţie de cantitatea de petrol extrasă)
- alte taxe şi impozite în funcţie de investiţii şi profitul firmelor.
Dupa doi ani de lâncezeală şi după vizita preşedintelui Traian Băsescu în Statele Unite, întâmplător sau nu, guvernul Boc, acelaşi guvern care blocase investiţiile petroliere la Marea Neagră prin propriile acte emise, adoptă ordonanţa 85. Aşa cum arătam în articolul de ieri, dedicat ordonanţei cu pricina, nu mai sunt necesare autorizaţiile de construire pe domeniul subacvatic şi ca o consecinţă directă nu se mai plătesc nici taxele de autorizare. Tocmai când "gigantul" american Exxon anunţa o investiţie majoră în largul Mării Negre.
Asadar, petroliştii care forează sau fac prospecţiuni pe uscat, vor plăti în continuare taxa de autorizare, spre deosebire de cei care operează pe platoul continental, scutiţi şi de autorizare şi de taxă.. Ordonanţa 85 generează pe lângă această discriminare şi o absurditate; sondele reprezintă construcţii doar pe uscat, nu şi în apa mării.

Sursa:
http://www.cotidianul.ro/elena-udrea-a-blocat-timp-de-doi-ani-investitiile-petroliere-la-marea-neagra-162796/

Un pictorial de ziua ta, Traiane!

Udrea plusează: să-i facem cadou un buget ca de bulău!

 

Autor: DAN CONSTANTIN

Ieri, cu o zi înainte de împlinirea o şase decenii de viaţă şi a patru decenii de strânsă colaborare cu instituţiile statului, Traian Băsescu a primit cu zâmbetul lui pieziş cadouri de la  parlamentarii buni, da’ răi. Au fost în pelerinaj să pupe mâna la Lac 1, locul lăsat de Ceauşescu moştenire urmaşilor şi urmaşilor lui întru pu­tere. Pe aleile reşedinţei unde s-au plimbat de Gaulle, Nixon, d’Estaign, Golda Meir, Gorbaciov, Helmut Schmitd, Gensher, Kisinger treceau joi pe la amiază, cu coşurile în mână, asudaţi, alde Tipei, Cionca, Oltean,  Canacheu, Igaş, William Brânză, Gelu Vişan – figurile şterse ale luminaţilor din PDL. În grup compact, soldăţeşte, aliniaţi în spatele lui Găbiţă Oprea, bătea pasul de front partidul format ideologic în jurul dosarelor DNA urmaţi de o serie de lideri locali, cu gura uscată de emoţia momentului. Era firesc să fie cu toţii sub povara momentului. Intrau cu sentimente amestecate, unii chiar pe furiş, să nu fie văzuţi de ochii ziariştilor şi să fie băgaţi în arhive.

Roata lumii se învârte repede şi, zona care este dominată de spiritul lui Ceauşescu, impune la prudenţă. Epocii Băsescu îi sună clopoţelul nu a aniversare cu bucurie, ci mai ales a bilanţ funest. E bine ca peste un an-doi să-şi aducă vreun mameluc de ziarist aminte că ai participat la paranghelia de 60 de ani a Băsescului? Mai mult, este o vorbă din popor că nu-i deloc bine să faci anivesarea înainte de ziua de naştere. Aşa a făcut Ceauşescu (tot suntem la el în curte!) când a împlinit 70 de ani; după Târgovişte s-a spus că aniversatul şi-a făcut parastas în viaţă.

Să nu fim răutăcioşi, să-l enervăm pe Băsescu Traian făcând asocieri tâmpite. Înainte de a intra în subiectul "cadouri", am o curiozitate pe care o vom afla doar după ce T.B. va ieşi de sub povara secretului de stat. A fost acum decorat, cumva, la secret, iar numele se comunică, în anexă, instituţiei abilitate? Dacă nu, nu!

Parlamentarii PDL i-au luat cadou şefului o trusă de scris. Riscant, zic eu, chiar o şopârlă la adresa preşedintelui care are idiosincrazie la munca intelectuală. A belit şcoala, a zis ce a zis de profesori, l-a apreciat la kil pe filosoful Curţii. Ce să facă Traian cu trusa de scris? Să se scarpine în lustrul capului cu stiloul, să şi-l agaţe în buzunarul de la piept, să-l ducă la Consignaţia, că de lăsat nepoţilor nu prea are cum? Nu cred că delegaţia pedelistă a îndrăznit să-i ducă marelui aniversat şi manualul de utilizare a plaivazului. L-ar fi jignit, aşa că l-au lăsat pe T.B. să se descurce. A făcut-o toată viaţa, doar nu s-o împiedica acum de o trusă de scris. Puteau şi ei să-i ia o trusă de bărbierit, o trusă de golf – se poartă – o trusă de orice altceva, să nu vină cu apropouri obraznice în bătătura omului (scuzaţi, a RAPPSE-ului).

Desigur, cele mai urmărite cadouri au fost cele de la apropiaţii preşedintelui. Căşuneanu o fi băgat iar vreun teren, Lăzăroiu un scena­riu cu Albă-ca-Zăpada, fetele lui cucu­iete un Duster cu puţină botulină în grila-faţă şi un trabuc de la Fidel Castro, frate-su, un pocinog încă neaflat prin port. În ordinea interesului public, în crescendo, ultima, cu voia dumneavoastră, s-a arătat Nutzy. De fapt ea nu s-a arătat cu cadoul în dinţi, cum au făcut-o vulgarii ăştia neplimbaţi prin lume, care ţin să fie văzuţi cu punga lucioasă, dată cu lac în poartă la Lac 1. Nutzy s-a cizelat, nu mai e din aceiaşi categorie cu Blejnar şi Ialomiţianu, nici cu fandosita asta de Turcan ce-şi pune voaletă la canoni­zări sau ca ţoapa din Zalău care a îndrăznit să-şi zică Doamna de Fier. Nutzy s-a gândit, ţuguindu-şi buzele a concentrare, cum să dea bine la Traian. A dat întâi un mesaj public, de interes naţional: să-i facem lui Traian cadou un buget ca la bulău! Adică de austeritate. Mulţumită de îndemn s-a dus apoi să-şi vadă de ale lor. A intrat în şuting. Cu o droaie de frizeriţe, de retuşoare şi croitorese s-a dus la tatăl revistei Play Boy, care a selecţionat-o nu ca iepuraş, ci ca pictorial la Tabu. A ieşit ceva drăguţ, drăguţ, poze cu tot felul de muieri celebre care nu au aflat încă de epigoanca din Pleşcoi. Pozele sunt cel mai bun cadou electoral, va fi şi Doamna de Fier, va fi şi văduva Kennedy, şi dansatoarea lui Peron şi chiar Madona. Astea le va împărţi în campanie, prin parcul din Drumul Taberei, sau la bătrâneţe, când se va inaugura metroul promis din Gura Ialomiţei spre Eroilor, coborârea pe dreapta, ca băieţii la croitor.

Pictorialul însă nu-l dă la prostime. Îl duce personal lui Trăienel. Şi-a tras rochia de latex de a blocat toată producţia de căciuliţe, lăsată fără materie primă; a pus cizme de centură şi nimeni nu spune că-i o bomboană dulce pe coliva crizei.

Copiile de pe coperta lucioasă le iau şoferii de tir, ca să doarmă liniştiţi în parcări, departe de casă. Originalul, pictorialul adică, este doar pentru ziua lui, a Traianului! Din toată inima, la mulţi ani! Servim Patria!
 
Foto: Cristian Marcu / Jurnalul NaţionalSursa:
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/un-pictorial-de-ziua-ta-traiane-595649.html