Viaţa lui Ion Antonescu, scrisă de un evreu

„Mareşalul Ion Antonescu - o biografie" de Teşu Solomovici aduce, conform autorului, o perspectivă inedită, care îi va nemulţumi şi pe istoricii români, şi pe cei evrei.

Cartea „Mareşalul Ion Antonescu - o biografie", apărută la Editura Teşu, urmăreşte în 812 pagini firul vieţii mareşalului Ion Antonescu, de la naşterea sa (2 iunie 1882) şi până la moarte (1 iunie 1946). Teşu Solomovici prezintă greşelile istorice pe care le-a făcut mareşalul Antonescu, printre care se numără şi deportarea evreilor în Transnistria, abordează problema bolilor lui Antonescu şi a falsului proces prin care a fost condamnat la moarte. Teşu Solomovici a declarat pentru „Adevărul", într-un interviu-fluviu, că au fost presiuni din partea istoricilor evrei şi români, ca această biografie amănunţită a lui Ion Antonescu să nu fie publicată.
Adevărul: Domnule Teşu Solomovici, câţi ani aţi lucrat la această carte?
70 de ani. La vârsta de 7 ani am fost dat afară din şcoala românească, din cauza măsurilor antievreieşti luate de Ion Antonescu, noul conducător al României şi atunci a început povestea. Practic, am început să scriu imediat după Revoluţia din 1989, deci aproape două decenii. Volumul este gata de aproape opt luni de zile, dar, din cauza sfaturilor „tovărăşeşti" şi anumitor presiuni, am tot întârziat s-o tipăresc. Mărturisesc sincer o anumită teamă, pentru că ştiu sigur că această carte va displăcea conaţionalilor mei şi anumitor categorii de români.
În ce constau aceste temeri?
În general, există o falie între marii istorici ai României şi istoricii evrei, în ceea ce priveşte felul de a-l percepe şi de a-l analiza pe conducătorul României, mareşalul Ion Antonescu. Această falie este alimentată şi adâncită de faptul că unii văd în el doar un monstru, animat de o ură bolnavă faţă de evrei, iar ceilalţi îl privesc ca pe un erou absolut al lumii româneşti. Practic, ar trebui să existe o linie de mijloc, pentru că niciodată Antonescu nu va putea fi exclus din istoria României şi niciodată nu va putea fi modificată statura sa în mentalitatea românească. Pentru că, dând ordin armatei române să treacă Prutul, Antonescu a răspuns unui deziderat popular românesc. Era un război prin care Antonescu încerca prin forţa armelor să repare o nedreptate istorică făcută pe plan diplomatic, răspunzând unui act vizibil de agresiune al Moscovei roşii, prin raptul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord, care sunt vechi şi reale părţi din trupul României. În sensul acesta, Antonescu s-a înscris în mentalul românesc ca un erou.
Ce informaţii care n-au mai fost publicate până acum aţi adus în această biografie a lui Ion Antonescu?

Desfigurarea democraţiei în România actuală

de Andrei Marga

Nu cu mult timp în urmă, publicaţia „Time" se întreba dacă democraţia poate rezolva actualele probleme economice din Occident. Observaţia de la care se pleca era aceea că, în efortul de a-şi asigura electorat, reprezentanţii aleşi democratic nu iau în seamă efectivele probleme ale oamenilor, pe care le înlocuiesc cu promisiuni demagogice, şi nu pot da soluţii de lungă durată, fiind absorbiţi de realegerea iminentă. Soluţia autorului trimitea la Confucius: „Cel care este reprezentant democratic are de făcut ceea ce trebuie (right thing), oricare sunt consecinţele".

Democraţia se află, desigur, de mai bine de un deceniu, în faţa unor probleme noi, pretutindeni. Mă limitez să citez o singură carte elocventă în subiect: volumul lui Takashi Inoguchi (ed.), „The Changing Nature of Democracy", United Nation Press, Tokyo, 1998). În definitiv, se trăiesc teme acute în democraţiile de astăzi: reducerea inacceptabilă a democraţiei la simpla exercitare a votului, dificultăţile raporturilor cu experţii, stabilirea condiţiilor de exercitare în mediul concentrărilor de putere (economică, politică, mediatică) şi altele. Dar, în orice ţară civilizată, democraţii, câţi sunt şi cât de variaţi ar fi, sunt preocupaţi să reflecte, în voinţa politică, ceea ce vrea electoratul. Altfel nu este democraţie. Miezul democraţiei - formarea, prin proceduri curate, a deciziei pe baza voinţei celor ce compun comunitatea - rămâne neatins şi respectat.

Alba-neagra cu interlopii. România – o ţară sigură pentru Poliţia Română, un cuib de clanuri pentru SRI

Autor: MARA RADUCANU

 Foto: Marin Raica / Intact Images 

Chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, declara, nu demult, într-o conferinţă de presă că România este considerată cea mai sigură ţară din această parte a Europei. Că celebrele clanuri de interlopi despre care se tot vorbeşte ar fi mai mult de prin cărţi. Cât despre hărţile făcute despre aceste grupări, şeful Poliţiei consideră că sunt realizate cu prea mare uşurinţă. Cu hărţi sau fără hărţi, cu diplomă de interlop sau fără, realitatea din teren pare să-l contrazică pe Liviu Popa. Paradoxul este că descinderile aproape săptămânale ale poliţiei – cu operaţiuni în forţă, mascaţi şi tot tacâmul – la diverse grupuri de persoane specializate în camătă, crimă organizată, înşelătorii, fals în acte – nu prea au efectul scontat. "Ne place să inducem ideea că România e o ţară nesigură, o ţară neagră. S-a dat eurobarometrul de toamnă de la Bruxelles, iar România este considerată cea mai sigură ţară din această parte a Europei şi una din ţările cele mai sigure din Europa. Contribuţia esenţială la această linişte o au structurile Ministerului de Interne: Poliţie, Jandarmerie, Poliţie de Frontieră", a declarat chestorul Liviu Popa. "Cu atâta uşurinţă fac unii hărţi... (...) Credeţi-mă, operaţiunile pe care Poliţia Română le desfăşoară atât pe teritoriul ţării, cât şi afară sunt mult mai de anvergură decât aceste grupări. O să vedeţi şi rezultate, sunt rezultate", susţine Popa.

Cadou, şpagă sau bani negri? Cum a plătit Traian Băsescu vila din Otopeni

Dosarul în care Traian Băsescu a fost cercetat pentru spălare de bani aduce o nouă dezvăluire care-l incriminează pe preşedinte: vila din Bucureşti-Ploieşti 137B nu a fost cumpărată cu bani curaţi.

Autor: OANA STANCU

În octombrie 2002, Traian Băsescu a vândut lui Costel Căşuneanu terenul din Băneasa,  de 8,5 ori mai scump decât la cumpărare, pentru a putea justifica public achiziţionarea casei din nordul Capitalei. Terenul a fost vândut pe 14 octombrie cu 361 540 de dolari, iar vila din Otopeni cumpărată o săptămână mai târziu, pe 21 octombrie, cu 280 000 de dolari, la care se adaugă taxe de 33 321 dolari. În actul de vânzare cumpărare se arată clar că suma a fost achitată în ziua semnării: “Noi, Băsescu Traian şi Băsescu Maria am cumpărat de la soţii Gheţeu Virgil-Dan şi Gheţeu Mariana imobilul situat în Şoseaua Bucureşti Ploieşti 137B şi am plătit preţul  convenit de 280 000 dolari”; “Noi, vânzătorii, declarăm că am primit integral de la cumpărători astăzi, data autentificării prezentului înscris preţul prezentei vânzări, această declaraţie a noastră, a vânzătorilor ţinând cont de chitanţă descărcătoare de primire a întregului preţ al vânzării”. (n.a. – această din urmă precizare a vânzătorilor ar putea fi de interes pentru jurişti).
Surpriză de proporţii însă: Traian Băsescu a primit cele 12 miliarde de lei vechi (la vremea respectivă 361 540 de euro) din vânzarea terenului, dar nu i-a folosit pentru a plăti casa din Otopeni.
Din banii de la Căşuneanu, nu…
Astfel, consemnează Oficiul pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, la 15 octombrie 2002, Traian Băsescu primeşte în conturile sale în lei şi valută deschise la ABN AmroBank de la Gabriela Blaj 8,285 miliarde lei (vechi) şi 110 000 USD, dar nu-i mişcă înspre soţii Gheţeu nici la 21 octombrie nici mai târziu. “Banii au fost folosiţi iniţial pentru constituirea şi lichidarea succesivă a unor depozite, iar apoi, echivalentul USD al întregii sume, a fost transferată în contul fiicei sale Băsescu Ioana, deschis la ABN AmroBank, la data de 10.06.2003 (după aproximativ opt luni)”. Ioana Băsescu a retras 30 000 USD, iar cu restul a constituit un nou deposit.
Întrebarea legitimă este “Cu ce bani a achitat Traian Băsescu vila din Otopeni?”
Din conturi, nu…

Băsescu, întâiul popă al României

"Fotografia anului" mi-l înfăţişează pe Traian Băsescu, pe post de Michiduţă, într-o mare de potcapuri aurii

 

Autor: LUCIAN AVRAMESCU

După ce a încălecat tot, apăsându-şi amprenta nădragilor prezidenţiali pe Guvern, Justiţie, Poliţie, Servicii Secrete, neiertând partidele, o bună parte a presei şi, fireşte, Parlamentul, pe care l-a dres şi smântânit cum i-a fost voia, alta decât a cetăţenilor votanţi, domnul Băsescu se suie pe turla bisericii. Aşa, ca un cocoş, să cânte cucurigu şi de pe ţepuşa turlei că doar de acolo nu cântase. Ţinându-mă eu departe, sâmbătă şi duminică, de orice foşnet de ziar şi de chenarul dreptunghiular din odaie, care-mi face altfel cu ochiul la emisiunile de ştiri mai ales, n-am aflat altceva decât tânguirea nocturnă a bâtlanilor şi taifasul sub seri al gârliţelor şi raţelor mari care poposesc din Nord. Seceta a uscat câteva bălţi, iar altele, care mai păstrează o lacrimă de apă pe fund, sunt ţinta păsăretului toamnei, poposind o clipă aici şi vâslind spre tărâmuri pe care iarna nu le atinge niciodată. Spre deosebire de noroiul uman, smârcurile străjuite de stuf şi papură nu sunt letale, nu saltă stresul, dimpotrivă, odihnesc ţurloaiele obosite şi dau brânci, să zboare, fanteziei. N-am regretat deconectarea de la cele ale lumii cu atât mai abitir cu cât, reintrat în priză, luni dimineaţa, am avut buluc de informaţii, în întregime tragice cu toate că unele au deasupra un pospai tragi-comic. "Fotografia anului" pe care o culeg din mai multe direcţii mi-l înfăţişează pe Traian Băsescu, pe post de Michiduţă, într-o mare de potcapuri aurii. Poza, de la o canonizare de înalt prelat, făptuită la Sibiu, e caricatura cea mai grăitoare a caricaturalului nostru preşedinte. Michiduţă între popi! – am exclamat. Slujitorii cu cădelniţă, gravi şi înveliţi facial cu bărbi care dau consistenţă rugăciunii, au ca inamic al bisericii şi credinţei în Cel de Sus pe Sarsailă. Pe el îl alungă cu mătănii şi cruci petrecute peste abdomen şi frunte, cu el se chinuie, ca într-o faimoasă scriere a lui Vasile Voiculescu, în nopţi muncite de vise erotice, neîngăduite feţelor bisericeşti, el e duşmanul de moarte care trebuie ţinut la uşă prin post şi rugăciune. Iată-l însă aici, râzând sardonic, într-o vecinătate de arhierei şi pe treptele unui sfânt lăcaş. Toate caznele noastre caricaturale în raport cu personajul preşedintelui cad late în confruntarea cu această operă benevolă, care ne înfăţişează  esenţa unui caracter. De cine râde acolo întâiul popă al ţării? De noi, de cine altcineva?! De cine râde drăceşte preşedintele, mângâiat onctuos de patriarhul Daniel, cel care a stat pitit după nişte moaşte la cuvântul rostit de Majestatea Sa Regele Mihai în Parlament?  De poporul lui din care nu pot absenta, fireşte, popii. Cică ar fi hohotit la o glumă! De ce nu se prăpădesc de râs şi prelaţii? Un cititor hâtru, făcând aluzie la unele apucături "pidosnice" care se mai află prin lumea călugărită, îşi dă cu părerea că poate cineva l-a ciupit pe ispititorul nostru locatar din Deal de fund. Chiar aşa, domnule cititor? Cine şi-ar îngădui? Oricum, râsul prezidenţial, rupt dintr-o paranghelie, nu rimează neam cu imaginea bisericească.

O altă ştire tragică ţine de vizita delegaţiei FMI în România şi dialogul plin de dulceţuri şi sarailii petrecut la Cotroceni. Descălecat din poza canonizării, domnul Băsescu s-a declarat în toate de acord cu mitropoliţii financiari de peste Ocean, iar aceştia în deplină armonie cu iscălitorul şi iniţiatorul împovărătoarelor împrumuturi. Faţă de alţii, ne-a informat mai apoi preşedintele, nici nu ne-am împrumutat cine ştie cât şi e loc, carevasăzică, de altele noi, că tot vine campania care trebuie câştigată. Strategia, la care au convenit zâmbitori, este continuarea cu sârg a reformelor. Până când? Până la dispariţia de pe faţa pământului a poporului român. Faptul că ne rărim este confirmat de o a treia ştire tragică. Nişte bieţi românaşi, plecaţi să muncească în Spania şi dornici ei să mai vină pe acasă, să-şi vadă neamurile, mormintele, casele părăsite, 14 la număr, au încheiat-o cu viaţa la un pas de graniţa cu ţara natală, în Ungaria, în urma unui nenorocit accident de circulaţie. Circulaţia româ­nilor e din ce în ce mai periculoasă pe pământ. Dovadă stă şi numărul de accidente rutiere care ne clasează pe un loc fruntaş în Europa. Să fim noi cei mai proşti şoferi sau avem cele mai proaste drumuri? Vorbesc de cele de acasă, unde înregistrăm cei mai mulţi morţi şi răniţi, nu din ţara vecină. Marea împuţinare, parte a reformei şi modernizării băsesciene, este aşteptată însă în această iarnă. Dar cine să mai facă la primăvară un nou recensământ, să numere supravieţuitorii, în condiţiile în care şi de acesta s-a ales, ca de atâtea alte lucruri pe care le facem noi, praful?

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/basescu-intaiul-popa-al-romaniei-595285.html

UDMR, recensământul şi Sahara politică din România

de Dumitru Constantin

Teoretic, la 31 octombrie ar fi trebuit să se încheie recensământul populaţiei şi al locuinţelor din România - operaţiune de importanţă strategică deosebită, prima de acest gen după aderarea ţării noastre la UE -, dar, din păcate, aşa cum ne-au obişnuit actualele autorităţi, a fost o şuşă banală, total nepregătită şi tratată cu indiferenţă de un Guvern ai cărui membri bărbaţi şi-au făcut mai curând timp să meargă la Paris să-şi ducă izmenele la curăţat şi călcat cu dungi, iar femeile să-şi apreteze bikinii ori să-şi caute tanga cu fir aurit. În atare condiţii, cine să poarte pe umeri o atare responsabilitate? Traian Igaş, despre care se zice oficial că ar fi ministru al Administraţiei şi Internelor? Hai să fim serioşi şi să discutăm mai bine despre fenomenologia lui Hegel decât să aducem în discuţie acest recensământ, care respectă în totalitate - sau ar fi trebuit s-o facă - regulile, criteriile şi standardele metodologice ale UE. Nu e mai puţin adevărat că nici din partea tot mai impopularilor şi mai inadecvaţilor la realitate lideri ai opoziţiei nu am văzut nici un gest de responsabilizare a populaţiei în ce priveşte acest moment aparte al existenţei noastre ca popor şi stat. Ce am constatat? O indiferenţă crasă, o iresponsabilitate dusă până în pânzele albe, care au demonstrat că pe politicienii noştri nu-i interesează atare chestiuni vitale legate de cunoaşterea potenţialului uman al României în contextul întregii comunităţi europene, cum sună, atât de generos şi explicit, fundamentarea acestei acţiuni făcute de Institutul Naţional de Statistică.

A făcut excepţie, ca în atâtea alte dăţi, UDMR, partid care-şi cunoaşte perfect responsabilităţile şi interesele. Liderii săi centrali s-au deplasat în teritoriu, şi-au mobilizat cadrele şi responsabilii locali, au desfăşurat o amplă şi intensă campanie de mobilizare şi explicare a intereselor lor în acest recensământ. De pildă, încă din august, europarlamentarul Laszlo Tokes le-a cerut etnicilor maghiari să-şi declare etnia la recensământ. La rândul lui, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a convocat o conferinţă de presă în care, evocând semnificaţia recensământului, a vorbit despre necesitatea ca etnicii maghiari să conştientizeze importanţa acestei acţiuni şi i-a încurajat „să-şi declare, fără reţinere, identitatea naţională, să se declare maghiari". În plus, UDMR a distribuit sute de mii de pliante, a tipărit afişe speciale, a difuzat spoturi radio, a înfiinţat o linie telefonică verde, în vreme ce o caravană informativă a parcurs mii de kilometrei, prin 10 judeţe şi peste o sută de localităţi. Mai mult, în Covasna, la Sfântu Gheorghe, s-au distribuit cărţi poştale cu sigla Partidului Civic Maghiar în care maghiarii erau îndemnaţi să se declare secui, altă iniţiativă cu mult schepsis.

Dincolo de date şi cifre concrete se află o seriozitate exemplară în tratarea acestei probleme, aparent de rutină. De ce? În primul rând, UDMR îşi urmăreşte cu consecvenţă şi minuţiozitate interesele şi, ca urmare, la recensămât, mai mult ca sigur numărul etnicilor maghiari va creşte, în timp ce al românilor va scădea spectaculos. Ca atare, ponderea etnicilor maghiari în ansamblul întregii populaţii se va mări, fenomen cu mari şi profunde implicaţii. Pe plan local, localităţile cu atare populaţie vor trebui să adopte măsurile legale, începând de la banalele plăcuţe bilingve şi ajungând până la ponderea aleşilor de etnie maghiară. În atare condiţii, românii din zonele respective vor fi striviţi pur şi simplu, întrucât, cum se ştie, ei au fost abandonaţi de mult de autorităţile centrale, disperate să poată menţine cu orice chip alianţa de la guvernare. În al doilea rând, în aceeaşi direcţie, există informaţii multiple potrivit cărora liderii udemerişti au făcut apel la ţigano-romi din anumite zone să se declare maghiari, aceştia fiind momiţi cu diverse lucruri concrete şi avantaje imediate, inclusiv cu obţinerea dublei cetăţenii, română şi ungară, fapt pe care l-au prezentat ca fiind foarte avantajos pe plan personal şi colectiv. În fine, există şi cel mai trist aspect al acestui demers: dezamăgiţi de tratamentul oribil, inuman chiar, la care au fost supuşi de autorităţile centrale şi şocaţi de modul în care guvernul Boc i-a abandonat, de parcă ar fi fost etnicii români dintr-un alt stat, românii din Transilvania şi îndeosebi cei din zona HarCov, dar şi din Mureş, au fost tot mai mult tentaţi să se declare etnici maghiari, fapt posibil îndeosebi în familiile mixte. Să nu ne mai ferim de adevăr, oricât de dur este el: rezultatul politicii iresponsabile şi antinaţionale a guvernului condus de Emil Băsescu nu putea fi altul în ultimă instanţă, drept care nu acei români sunt trădători, ci guvernanţii noştri de mucava. Nu ştiu dacă vor fi multe atare cazuri, dar vor fi, iar dacă s-a ajuns la atare gesturi din partea unor protagonişti ai românismului, e clar că viitorul nostru sună din ce în ce mai rău.

În rest, România lui Caragiale şi Urmuz nu s-a dezminţit nici la recensământ. O recenzoare din Gorj povestea că o pensionară, fostă ospătăriţă, i-a oferit 5 lei ciubuc, justificându-şi gestul prin faptul că autorităţile nu-i răsplătesc cum se cuvine munca, iar ea ştie din propria experienţă ce înseamnă aşa ceva. În alt loc, un bărbat a cărui soţie e plecată la muncă în Spania a aşteptat recenzorul având pregătit un cuţit imens, el temându-se să nu apară bandiţii pe post de recenzori. În fine, o familie de septuagenari dintr-un sat gălăţean şi-a întâmpinat recenzorul cu un pui fript, explicându-i că, din puţinul lor, să mănânce şi el, plecat atât de devreme de acasă. Din fiecare caz de mai sus putem trage orice concluzii vrem...

Revenind la recensământul propriu-zis, studii ale ONU invocate recent pronosticau că, păstrând actualul ritm demografic, România va dispărea în următoarele zeci de decenii. În ce mă priveşte, cred că, datorită acestei Sahare politice atât de vaste pe care au provocat-o actualii guvernanţi, fenomenul respectiv se va produce mult mai devreme.

Sursa:
http://www.cotidianul.ro/udmr-recensamantul-si-sahara-politica-din-romania-162445/

Preşedintele României tace, tace, tace ! Noi dezvăluiri la Antena 3:

Băsescu a primit în "dar" casa de la marginea Bucureştilor ?

Preşedintele României, Traian Băsescu, continuă să fie din în ce mai înghesuit cu întrebări incomode privind fapte şi acte care se pot încadra la fapte de corupţie. Jurnalista Oana Stancu, realizatoare a emisiunii Exces de Putere, a continuat, luni seara, la Antena 3, seria de dezvăluiri privind caracterul cel puţin dubios al tranzacţiilor financiar-imobiliare ale şefului statului român.
După suita de dezvăluiri însoţite de documente oficiale, jurnalista Oana Stancu a dezvăluit, în premieră, luni seara, la emisiunea Sinteza Zilei a lui Mihai Gâdea, că Traian Băsescu nu ar fi plătit vreodată casa de la ieşirea din Bucureşti, situată la graniţa capitalei cu oraşul Otopeni.
Conform declaraţiilor de avere şi a documentelor aflate nu doar în posesia jurnalsitei Oanei Stancu dar mai ales a Oficiului pentru prevenirea Spălării Banilor, şeful statului român nu poate justifica achiziţionarea acelei case pe care acum nu o mai are în proprietate după ce a vândut-o.
Concret, din noile date prezentate Oana Stancu reiese că deşi avea banii la data cumpărării casei "din Otopeni" din tranzacţia cu terenuri cu "regele asfaltului", Costel Căşuneanu (printr-o inginerie în care este implicată o rudă de-ale industriaşului), acei bani nu figurează în declaraţia de avere a şefului statului român.
Cu toate acestea, în contractul prin care Băsescu a cumpărat acea casă scrie negru pe alb că ar fi plătit 300.000 de euro. Bani care nu se regăsesc - până acum - în declaraţia de avere.
Mai apoi, conform aceloraşi documente oficiale, preşedintele României i-ar fi transferat fiice sale aceşti banii obţinuţi din tranzacţia dintre el şi Căşuneanu.
Rezultă de aici, conform Oanei Stancu, faptul că Băsescu ori a primit casa pe post de cadou "sau de şpagă", fiind vorba despre o posibilă fraudă, ori că a uitat să declare aceşti bani.  Iar Agenţia Naţională pentru Integritate ar trebui să ceară explicaţii cel puţin !
Prin donarea aceleai case către fiica sa, Ioana, Traian Băsescu a putut intra în posesia unei celebrei vile din Mihăileanu pe care a luta-o de la  Primăria Generală a Capitalei pe care atunci o conducea.
Antena 3 şi Oana Stancu au cerut Administraţiei Prezidenţiale punctul de vedere oficial al preşedintelui României cu privire la noua suită de acuzaţii.
Numai că, la fel ca în mare majoritate a acuzaţiilor din ultima vreme, garantul constituţional al statului român adoptă poziţia struţului: tace, tace, tace.
Un răspuns ar putea fi primit chiar de mâine sau din noaptea aceasta – de ce nu ? – prin reţeta cu care am fost obişnuiţi până acum: lansarea de subiecte-fumigenă, de teme prin care se va urmări manipularea populaţiei. Astfel încât, subiectul dureros să fie dat uitării.
Să ne reamintim !
Două acte de vânzare-cumpărare se constituie în capete de acuzare pentru Traian Băsescu în spirala fără sfârşit a trazacţiilor imobiliare încheiate de acesta sau de apropiaţii săi, conform Jurnalul Naţional.

Şirul tranzancţiilor cu terenul de 3700 de mp din Băneasa pentru care Traian Băsescu a fost cercetat sub suspiciunea de spălare de bani a fost închis prin documentele prezentate sâmbătă seara în emisiunea “Exces de putere”. După ce Băsescu a cumpărat acest teren cu 1,4 miliarde de lei vechi şi i l-a vândut cumnatei lui Costel Căşuneanu cu 12 miliarde de lei vechi, terenul a ajuns chiar în proprietatea “regelui asfaltului”. La 24 aprilie 2006, la aproape doi ani după ce dosarul de spălare de bani fusese închis pentru Traian Băsescu sub argumentul imunităţii de preşedinte, Gabriela Blaj îi vinde terenul lui Costel Căşuneanu pentru exact acelaşi preţ pe care îl plătise lui Traian Băsescu în urmă cu 4 ani (sic!): 361 540 de dolari.

Documentul face însă o dezvăluire importantă. Banii pe care Blaj îi plătise lui Traian Băsescu fuseseră împrumutaţi chiar de la Căşuneanu. Acum cercul este închis: Traian Băsescu a cumpărat un teren şi i l-a vândut de opt ori şi jumătate mai scump unui om de afaceri client al Ministerului Transporturilor şi al Primăriei Capitalei. Încadrarea juridică a acestei fapte ar putea fi şi alta decât spălarea de bani.

Ce e azi pe terenul lui Băsescu
● 9 august 2000: Traian Băsescu şi Costel Căşuneanu cumpără de la acelaşi proprietar câte o parcelă de 3700 mp de teren în Băneasa. Primul plăteşte 1,4 miliarde de lei vechi, celălalt 5 miliarde
.● 14 octombrie 2002: Băsescu îi vinde Gabrielei Blaj, cumnata lui Căşuneanu, asociat în mai multe firme ale omului de afaceri, contra a 12 miliarde de lei vechi (361 540 USD)20 aprilie 2006: Gabriela Blaj îi vinde lui Costel Căşuneanu pentru fix 361 540 USD, echivalentul a 292 553 EURO
● 19 iulie 2007: Căşuneanu uneşte cele două parcele (7421 mp) şi le vinde unui dezvoltator imobiliar (D&A Building Project SRL devenit Digal Investments) pentru 23.737.009 RON (cca 8 milioane de euro)
● Azi: pe celebrul teren nu s-a construit nimic. De vină ar putea fi şi conducta de canalizare care-l străbate, aducând dejecţiile de la Grădina Zoologică. În plus, la 8 iulie 2011, Direcţia de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 a pus sechestru pe aceste teren pentru neplata a 31 035 lei.

Cum a cumpărat Ioana Băsescu două vile cu 105 000 euro
● Băsescu, 210 000 euro de negăsit în declaraţia de avere
 Cel de al doilea act prezentat la “Exces de putere” distruge definitiv teza “vânzărilor anterioare” cu care Ioana Băsescu a încercat să justifice milionul de euro (cel puţin) aferent penthouse-ului cumpărat de la Puiu Popoviciu, dar îl incriminează şi pe Traian Băsescu pentru neclararea a peste 200 000 de euro.

La 14 septembrie 2005, Ioana Băsescu a vândut vila din Bucureşti-Ploieşti 137B (cunoscută ca vila din Otopeni, deşi ea aparţine Bucureştiului), donată de tatăl său în 2002 ca să-şi poată lua casa din Mihăileanu. Cumpărători, Cozma Emil şi Georgeta, un cuplu din Constanţa, care nu a locuit în această vilă, după cum aveam să arăt în 2007, locuitorul casei lui Băsescu a fost Virgil Cîrstea, fostul director de la Lacuri şi Parcuri (Primăria Capitalei), reşapat de Elena Udrea la “Mamaia SA” şi “Litoralul SA”.

Preţul vânzării: 420 000 euro. Numai că Ioana Băsescu trece în acest contract autentificat la notar următoarea frază: “Eu, Marin (fostă Băsescu) Ioana, în semn de recunoştinţă faţă de părinţii donatori Traian Băsescu şi Maria Băsescu şi de afecţiune faţă de sora mea, Elena Băsescu, înţeleg să impart suma obţinută cu titlu de preţ al vânzării în mod egal între noi, revenind fiecăruia dintre noi, în final, suma de 105 000 Euro”.
O frază care se dovedeşte extrem de critică şi pentru fiică şi pentru tată.

Traian Băsescu trebuie să justifice nedeclararea celor 210 000 de euro pe care Ioana i-a atribuit prin acest act celor doi părinţi. Actul notarial are o valoare juridică de necontestat, astfel că tatăl, dacă decidea să nu primească banii de la fiică trebuia să ceară în instanţă anularea acestui act sau să încheie un altul, de donaţie, prin care suma să ajungă înapoi la fiică. Cert este că în ambele situaţii suma ar fi trebuit să apară în declaraţia de avere a preşedintelui. Acest lucru nu s-a întâmplat. În mai 2005, înainte de actul Ioanei, Traian Băsescu avea în conturi cca 73 000 dolari şi 26 000 euro. În ianuarie 2006, după actul Ioanei, Traian Băsescu are în conturi aceeaşi sumă, la care se adaugă banii proveniţi din vânzarea acţiunilor la societăţile la care Traian şi Maria Băsescu fuseseră acţionari, sume indicate ca atare de preşedinte în declaraţia de avere. Suma de 210 000 euro nu apare nici la donaţii, nici la venituri din alte surse şi nu se regăseşte nici în vreo achiziţie. La fel în declaraţiile aferente anilor 2007-2011.
● Ioana Băsescu se află într-o situaţie la fel de dificilă.
Fiica preşedintelui trebuie să explice cum a reuşit să cumpere cu 105 000 de euro două vile şi nu una. În urma vânzării casei din Otopeni în septembrie 2005, în luna decembrie a aceluiaşi an Ioana Băsescu a achiziţionat o vilă în apropierea Mănăstirii Caşin (Aviator Sănătescu nr 2), iar în ianuarie 2006 vila din Corbeanca, cumpărată de la patronii Euroconstruct – Golden Blitz, Besciu şi Vulpescu. Ulterior divorţului de Bogdan Marin (Bodo), Ioana vinde casa din Corbeanca, dar nu şi casa din Domenii. Un etaj din vilă îi rămâne ei (şi nu-l vinde) şi unul lui Bodo. După această tranzacţie cumpără penthouse-ul de peste 500 de mp în cartierul lui Puiu Popoviciu, care numai în living poate primi 829 de persoane. Ioana Băsescu afirma, în 2009, că luxosul imobil ar fi costat 544 000 de euro plus TVA, fără finisaje. În total circa 800 000 de euro. Numai că unul dintre locatarii lui Popoviciu avea să o dea de gol, într-o declaraţie pentru “Exces de putere”: preţul real al locuinţei este 1,5 milioane de euro.

Ea susţinea că a putut cumpăra această locuinţă cu banii din vânzările anterioare, întrucât după fiecare tranzacţie i-ar mai fi rămas “şi câte un rest”. Cu alte cuvinte ar fi vândut Otopeni, ar fi cumpărat Corbeanca şi i-ar mai fi şi rămas bani să pună deoparte. Totul din 105 000 euro. Fiica preşedintelui a promis în urmă cu doi ani să probeze cu documente banii pe care i-a investit în aceste imobile. Nu a făcut-o nici până astăzi.

Preşedinţia tace
Administraţia Prezidenţială nu a răspuns dezvăluirilor de la “Exces de putere”, deşi personal l-am avertizat pe purtătorul de cuvânt, Valeriu Turcan, cu cinci ore înainte de emisie în legătură cu documentele care vor fi prezentate şi i-am solicitat clarificări din partea şefului statului. De asemenea, Ioana Băsescu nu a răspuns la telefon. Nici Costel Căşuneanu nu a făcut vreo precizare deşi a emis un drept la replică în semn de protest faţă de acuzaţia de spoliere a bugetului statului. Nicio vorbă însă despre afacerea cu Traian Băsescu şi terenul din Băneasa. Agenţia Naţională de Integritate a fost şi ea contactată. Răspunsul? “Nu comentez”.

Tranzacţiile Ioanei
● 12 noiembrie 2002, Ioana Băsescu primeşte vila din Otopeni de la tatăl său cu titlu de donaţie 
● 14 septembrie 2005, Ioana vinde vila din Otopeni pentru 420 000 euro (potrivit actului ei îi rămân 105 000 euro)
● 23 decembrie 2005 cumpără vila din Aviator Sănătescu nr 2
● 6 ianuarie 2006 cumpără vila din Corbeanca
● 14 august 2007 vinde vila din Corbeanca
● 31 martie 2008 cumpără penthouse-ul de la Popoviciu

Cristian Oprea

Sursa:
http://www.cotidianul.ro/basescu-a-primit-in-dar-casa-de-la-marginea-bucurestilor-162454/