De la două Românii, la una sau mai multe

 Scris de : Hari Bucur-Marcu

Unirea României cu Republica Moldova s-ar putea face chiar şi mâine. Cu o singură condiţie însă, ca cetăţenii celor două Românii să îşi dorească acest lucru.

Desigur, sunt mulţi cei care zic astăzi că ei, bieţii cetăţeni, şi-ar dori unirea, dar nu îi lasă „oculta mondială” sau „marile puteri” potrivnice existenţei unui stat românesc mai mare, sau sunt împiedecaţi de conaţionalii lor de altă etnie, care servesc interesele naţiunilor-mamă.
Numai că aceasta este o cu totul altă discuţie.
Deocamdată, trebuie să rămânem la constatarea că unirea este o afacere între cetăţean şi stat, în care cetăţenii decid unirea, iar, în urma acestei decizii, statul se întregeşte. Nu există nici o altă cale paşnică de întregire, restul alternativelor fiind de tipul cucerirea ori anexarea de teritorii.
Statul şi cetăţeanul său
Interesant este că statul, reprezentant prin guvernanţi, demnitari şi o parte din funcţionărime, este interesat de cetăţeni doar în momentele cruciale ale existenţei sale, adică fie în momentul formării, fie în cel al disoluţiei sau al lărgirii sale. Cum şi cetăţeanul îşi aduce aminte că are un stat doar în momentele grele ale vieţii sale, când constată că statul nu îl mai apără nici împotriva inamicilor, nici a infractorilor, că nu îi mai asigură bunăstarea materială şi culturală şi, în cele mai rele situaţii, nici măcar existenţa sa fizică.
În rest este numai politică.
Prin politică, cetăţenii îi spun statului ce preferinţe sau pretenţii au privind modul în care acesta le asigură securitatea, bunăstarea şi sănătatea. Tot prin politică, statul le promite cetăţenilor că aşa va face, cum zic ei, şi le stabileşte ce contribuţii şi taxe trebuie să plătească aceştia pentru ca el, statul, să îşi îndeplinească promisiunile.
Ce se alege de acest dialog, altceva decât trecerea în mâinile statului a unei proţiuni semnificative din avuţia pe care poporul o produce în fiecare an, rămâne o problemă de satisfacţie sau insatisfacţie a cetăţeanului, care îi transmite această stare statului prin intermediul alegerilor sau al manifestărilor populare.
Am putea spune, fără să greşim prea mult, că locuitorii celor două state româneşti sunt cetăţeni doar atunci când au în mână soarta statului lor, în rest fiind doar supuşi.
Privită prin prisma acestor observaţii, unirea celor două Românii nu poate fi o problemă politică şi, în consecinţă, nu poate fi rezolvată de politicieni. Ei, politicienii, pot avea, eventual, rolurile de cataliazator al voinţei populare şi de exprimare verbală a acestei voinţe.
Dar, există oare o asemenea voinţă?
Voinţa populară de o Românie mai Mare
Există o justificare emoţională a unirii celor două state româneşti, pe care nu o vom discuta aici, deoarece ea nu are, cu adevărat, consecinţe. Vorbim de acea emoţie provocată de suferinţele celor de un sânge, despărţiţi prin graniţe administrative, de necazul obligaţiei unora de a avea un paşaport pentru a putea merge la casa strămoşilor sau de memoria celor care au pierit pe câmpurile de bătălie, pe când îşi îndeplineau misiunea de menţinere sau redobândire a unităţii naţionale.
Dar această emoţie nu este decât în foarte mică măsură generatoare de voinţă şi nu ţine loc de raţionamentul din care izvorăşte voinţa cea mare de unire a acestor două state.
Iar acel raţionament este menit să răspundă la o singură întrebare: îi va fi mai bine cetăţeanului într-o Românie mai Mare decât îi este acum în două state separate, sau, poate, i-ar fi mai bine în mai multe Românii, ceva mai mici?
Fiind vorba de bunăstarea fiecăruia, exerciţiul raţional al formulării voinţei de unire ar trebui să fie unul sincer, pentru că este în natura omului să îşi dorească binele şi nu răul, cum ar zice Aristotel.
Adevărul este că sunt mai multe categorii de cetăţeni, sau segmente de public, şi fiecare are altă definiţie a binelui sau bunăstării proprii, precum şi altă viziune asupra sursei acestui bine şi acestei bunăstări.
Să aruncăm o privire fugară asupra lor, în ordine alfabetică.

Citiţi continuarea aici:
http://www.ziuaveche.ro/opinie/de-la-doua-romanii-la-una-sau-mai-multe-48805.html

Uraganul Irene loveşte România

Lăzăroiu a găsit cetăţenii din 33 de oraşe nerentabili. 
Ne putem debarasa de ei

Degradat pentru ineficienţă, ca un general care a făcut pântecariţă în ziua atacului decisiv, uraganul Irene, devenit furtună, o biată furtună, a omorât doar 19 americani. El a jupuit de acoperişuri nişte clădiri, a încurcat lenjeria urbană stivuită frumos în şifonierul unor străzi cu zgârie nori din New York, a răsturnat un număr aproximativ de automobile. Dar şi la Bu­cu­reşti se răstoarnă zilnic maşini şi nu se sfârşeşte lumea. Doar (din nou doar!) trei milioane de cetăţeni de peste Ocean au rămas fără electricitate în urma acestui vânt de­venit vântuleţ. Preşedintele Barack Obama, bronzat ca de obicei şi grav de astă dată ca un cu­vân­tător la parastas, şi-a anunţat con­ce­tă­ţenii că urmările uraga­nului-furtună se vor şterge în abia trei săp­tă­mâni, dacă nu în mai mul­te. Televiziunile lumii arată chiar câţiva tineri americani care sfidează, dansând, vijelia.
Popor optimist! – exclamă încântaţi şi invidioşi zgâ­itorii la televizor din alte neamuri. Mă enervez. Staţi să vă arăt eu popor op­timist. Să vi-i arăt pe românaşii mei.
Trăind eu pe Dâmboviţa, am avut şi am încă ocazia să cântăresc optimismul de nebiruit al concetăţenilor mei. Îi batem, la popoul gol, pe ame­ricani. Le-o tragem, sub bară, la scor. Iau, uite, un exemplu recent. Minis­trul Lăzăroiu, ăla de arată adormit şi când vorbeşte la microfon, sociolog şi măsurător cu şublerul al erecţiei po­pulare în sondaje (cam cât se ridică de mult entuziasmul popular în re­gi­mul de glorie Băsescu), a decis să în­chi­dă 33 de CET-uri, nişte drăcii în care arde motorină sau coceni sau ru­meguş. La capătul celălalt al ţevilor şed nişte cetăţeni, ca la gura sobei, şi-şi freacă bucuroşi mâinile aproxi­mând căldura care-i va feri de iarna ce va fi afară. Ei bine, fostul consi­lier prezidenţial, cu faţa lui de şuiţă amor­ţi­tă, pus de şeful lui să reorganizeze priorităţile morţii în România, a decis că în câteva zeci de oraşe, centralele de încălzire sunt nerentabile şi ca atare trebuie date la fier vechi.
Teh­no­logia cuprinde care va să zică una bu­cată centrală, nişte ţevi prin care curg grade termice şi ca ultimă verigă nişte cetăţeni care culeg în piele şi în odăi temperatura de supravieţuire. Dacă centrala e nerentabilă, într-un fi­nal, nerentabil e cetăţeanul. Lăză­ro­iu a găsit cetăţenii din 33 de oraşe nerentabili. Ne putem debarasa de ei. La cât e America de mare ce în­seam­nă trei milioane de indivizi fără curent electric? La cât e România de cuprinzătoare, mai mare ca Luxemburgul sau Malta care ne bat doar la fotbal, ce atâta tărăşenie cu 33 de ora­şe? Auzind asta, unii din stră­i­nă­tă­ţuri şi-ar imagina, mai ales că după toam­nă vine iarna, că românii, măcar ăia din cele 33, s-au revoltat. Că ies  pe şosea urlând. Că dau cu coada mă­tu­rii în pavaj. Aiurea. La mare, plajele sunt pline de piei goale care degajă optimism. În cârciumile din sate, consumatorii de tării Ia-mă mamă, Elodia sau Ultimul drum, toate la 0,5 lei suta de mililitri, râd şi habar n-au ce-i pe lume. Aşa arătau, mi-ar putea replica unii cârcotaşi şi ciufuţi, şi plajele alea măturate de tsunami de prin Oceanul Indian. Lume relaxată, veselă. Terase pline. Cutremur? Da, dar ce treabă avem noi cu el şi el cu noi? Au pierit aproape o jumătate de milion de optimişti, surprinşi de va­lurile care în mod logic îi mătură mereu pe alţii şi niciodată pe noi.
Zic, chiar şi sondajele domnului Lăzăroiu, de meserie sfetnic de bani şi pe bani (mulţi) că nivelul de trai de pe aici e scăzut rău. Că avem salarii care se văd cu lupa în portofel şi uneori nici cu lupa. S-au cam închis spitalele iar cele de-s deschise n-au doctorii. N-au nici doctori destui şi nici infirmiere care să-ţi lege o bubă. La mine la Sângeru erau, am mai scris-o, opt doctori. Acum zice-se că ar mai fi unul, dar eu nu l-am zărit niciodată. Din cei vreo opt poliţai de anul trecut, a rămas un tinerel care nu ştie nici el cât va mai sta acolo. Bărbăţia prezidenţială, singura în stare să anunţe ferm orice tăiere, de leafă, de pensie, de ajutor de încălzire, de lapte praf pentru sugari se arată încă o dată în peisajul de cenuşă lunară al imposibilităţii plăţii doctoriilor pentru bolnavii de cancer, SIDA...
Statul n-are nici o vină, spune aproape explicit preşedintele, că tâmpiţii ăia au avut ghinionul să se îmbolnăvească. Statul în general n-are nici o vină. Mai ales statul-Băsescu, specializat în a fabrica ave­rile cele mai spectaculoase în vremuri de criză, cele mai strivitoare, cele mai nesimţite. Dar ce criză? Se fac nunţi de milioane de euro, chiolhanurile se ţin lanţ, zbârnâie pe cer elicoptere portocalii care vor deveni, pentru a-şi pierde urma, verzi. Un nuntaş „de la nunta care a bătut-o pe cea regală din Londra” (măi frumosule, acolo nu se scobea nimeni cu deştul în nas la masă, iar regalitate nu stă în costul colierului, ci în distincţia cu care ştii să-l porţi!) zice că e bine să arătăm bogăţia României, optimismul, da, optimismul. Optimist fiind şi eu, mă întreb cu ce-şi vor plăti întreţinerea apartamentului, uneori dublă faţă de valoarea pensiei, amărâţii de bătrâni care vor da nas în nas în iarna care va veni cu cea mai mare mizerie care li s-a întâmplat vreodată după zeci de ani de muncă şi de cotizat la această visată bătrâneţe liniştită?
Avem arme, zice unul din liderii opoziţiei, să învingem acest regim mafiot. Sună frumos. Dar n-aveţi soldaţi, domnilor. Soldaţii sunt risipiţi, iar cei mai mulţi dintre ei, abulici şi ameţiţi (nu ameţeala făcătoare de bani a lui Lăzăroiu) habar n-au pe ce lume trăiesc.

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/uraganul-irene-loveste-romania-588586.html

PROTEST

IN ATENTIA MASS-MEDIA

In calitate de sindicat, echidistant fata de toate partidele politice, S.C.M.D. este deschis dialogului cu toti parlamentarii, indiferent de culoare. Ne intereseaza apararea demnitatii si onoarei noastre de militari, a drepturilor noastre de proprietate si socio-economice, grav incalcate, si in conformitate cu art. 118, al.1 din Constitutie, apararea Romaniei ca entitate statala suverana si a democratiei constitutionale.

Anuntam pe aceasta cale mass-media ca am avut dialoguri cu deputati si senatori apartinand tuturor partidelor. Continuand aceasta traditie, urma ca maine 25 august, filiala 1 Craiova S.C.M.D. sa se intalneasca, la sala mare a uzinei “Electroputere”- Craiova, cu doamna senator Lia Olguta Vasilescu, la cererea acesteia.

In ultima secunda, biroul operativ al filialei 1 Craiova a fost anuntat ca sala respectiva a intrat in reparatii.

Nu este prima data cand Puterea recurge la astfel de tertipuri, drept care protestam in mod hotarat. 1500 de rezervisti, parte si coloana vertebrala a societatii civile din Craiova, sunt impiedicati astfel sa dea curs solicitarii unui senator al Parlamentului Romaniei.

In aceasta situatie, s-a decis ca o delegatie, formata din circa 100 de persoane, sa reprezinte filiala la discutia cu doamna senator, la sediul acesteia.

In acord deplin cu decizia filialei, presedintele S.C.M.D. va fi prezent la aceasta discutie, pentru a sublinia, a mia oara, incalcarea repetata a drepturilor noastre si discriminarea la care suntem supusi.
HONOR ET PATRIA! VAE VICTIS!
Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

De la Chişinău. Încă o palmă, pe obrazul României

Scris de : Marius Bâtcă

Încă o palmă, pe obrazul României, vine de la Chişinău. Asta, după batjocorirea limbii române, poreclită stalinist “moldovenească”, şi scoaterea materiei Istoria Românilor, din şcoli.

Vă informăm că Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, Preşedinte al Parlamentului, va depune flori, miercuri, 24 august, ora 08.00, în cadrul ceremoniei consacrată eliberării Moldovei de sub ocupaţia fascistă – se precizează într-un comunicat.

Evenimentul se va desfăşura la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ce treabă o avea răposatul domnitor cu acest eveniment, doar mancurţii de la Chişinău ştiu.

Pentru aducere aminte.

Pe 9 mai 2011, după o depunere de coroane, de astă dată premierul Vladimir Filat se adresa în limba rusă veteranilor sovietici: „Sunteti purtătorii unor nobile virtuţi şi ne închinăm în faţa Dumneavoastră cu admiraţie şi mândrie pentru faptele de eroism pe care le-aţi făcut pentru a asigura un viitor mai bun viitoarelor generaţii. Ne bucurăm pentru că mai sunteţi în viaţă şi vedeţi cum vă cresc nepoţii şi cum se dezvoltă ţara în care aţi revenit după lupte crâncene. Vrem ca eroismul şi curajul Dumneavoastră să ni-l lăsaţi ca moştenire pentru generaţiile viitoare”.

Mai este nevoie de vreun comentariu? Nu prea.

Doar nişte întrebări pentru Marian Lupu, Vladimir Filat şi restul adunăturii de naiemnici ai Moscovei:

Citeşte continuarea aici:

http://www.ziuaveche.ro/opinie/de-la-chisinau-inca-o-palma-pe-obrazul-romaniei-48063.html

România yacht contra România ulei, făină, sare

 Râsul unora e plânsul altora. Dar, iată că vine clipa când şi ei, amărâţii, sunt răsplătiţi

Autor: LUCIAN AVRAMESCU 

 

Uliţă de sat în Neamţ. Un bărbat octogenar, subţire şi străveziu, ţine în mâinile cărora nu le poate stăpâni tremurul o pungă din plastic. Cineva îl chestionează despre democraţie, despre vot, limbaj abstract căruia nu-i prinde înţelesul, altcineva îl filmează. Este evident stânjenit şi speriat. Mai mult speriat. Spune că are în pungă ulei, făină şi sare. Da, sare. Gândul că i-ar putea fi confiscată punga e singurul care-l chinuie. Ar vrea să fugă, priveşte gol în stânga şi dreapta, dar gleznele nu-l mai ajută. Aţi fost luat cu maşina de acasă, ce semnificaţie are pentru dumnea­voastră democraţia, vi s-a sugerat pe cine să...? Ce să răspundă? Democraţia e punga cu ulei şi sare. Dacă alegerile ar cădea lunar, dacă democraţia ar fi menstruală, ai mai putea respira. Bărbatul e hăituit. Chipul lui a filtrat în ani doar linii strâmbe, semne ale necazurilor îndurate. Desenul alb al feţei şi apa albă a vremii. Timpul n-a lăsat, în sedimentări succesive, urma vreunei întâlniri cu bunăstarea, cu fericirea, cu norocul pe chipul acestui om. Aş vrea să le strig celor care-l intervievează să-l lase în pace. În fond, quod  erat demonstrandum. Gata.
Săptămâna trecută, cele două te­le­­viziuni de ştiri care mai cutează să pună întrebări supărătoare gran­gu­ri­lor puterii au ţinut-o lanţ cu nu ştiu ce rochie a madamei Udrea, ministresa de e şefă primului ministru. Rochia, care costă cât un autoturism nou, a fost purtată la o banală conferinţă de presă. Ţoalele de firmă şi de huzur ale doamnei Udrea nu-s o surpriză pentru nimeni şi cu toate astea rochia respectivă, aşezată de cataloage la preţul de 14 mii de lire sterline, a stârnit chiar şi interesul, ironic-amuzat, al presei americane.
Baudelaire, marele poet francez, creiona acid într-un poem-pamflet o nulitate a vremii lui, un bărbat care, „întemniţat în haine nou-nouţe”, îşi etala „magnifica imbecilitate”. „Mi se păru, mai adaugă scârbit poetul, că însumează întregul spirit al Franţei.” Văleu! Nu, la noi, lucrurile sunt mai aşezate. Ministresa cu pricina, în mâinile căreia stau banii dezvoltării României (i-a fost confecţionat chiar şi un mi­nis­ter care cuprinde această ame­ţi­toa­re formulă), nu poate fi bănuită de imbecilitate şi cu atât mai puţin de o „magnifică imbecilitate”. E o fe­me­ie orientată, căreia i-a surâs, nu ca acelui ţăran din Neamţ, norocul. Norocul ei s-a chemat, aşa cum a declarat-o fără ezitare, Traian Bă­ses­cu. Întrebarea dacă şi-a cumpărat singură rochia, dacă i-a făcut-o cadou soţul Cocoş, e falsă, fără substanţă şi insultă adevărul. Rochia i-a fost cumpărată de domnul Băsescu.
E un adevăr limpede ca lumina zilelor fără turbulenţe. Aş zice chiar că domnul Băsescu i-a cumpărat şi poşetele, şi pantofii, şi hotelurile, şi vilele şi limuzinele. Merg mai departe, amintind parcările familiei Cocoş din Capitala păstorită de acelaşi entuziast protector, spunând că şi izmenele bogatului soţ sunt cumpărate tot prin sârguinţa domnului Băsescu. Cine a dat atâta putere acestei femei care vântură azi bani cu lopata şi cu excavatorul? Secretul împlinirii financiare cu asupra de măsură a doamnei Udrea se cheamă Traian Băsescu. Tot domnul Băsescu o îmbracă şi pe Roberta Anastase şi pe Anca Boagiu şi-l înţoleşte pe Adriean Videanu.
El l-a făcut om pe Flutur (om e un fel de a zice!) şi a dat o protecţie obrăzniciei fără seamăn etalate de Pinalti sau Hoară, care urcă şi ei ameţitor, din nimic, pe culmile averii. Domnul Băsescu i-a făcut oameni groşi la pungă pe mulţi. Le-a  uns oame cu paporniţe doldora de bani (poşetele de firmă sunt neîncăpătoare) pe multe din cele care i s-au dovedit de folos şi i-au rămas fidele. Cum să nu pupe mâna unui asemenea om? E normal să-i pupe nu doar mâna, ci şi  chelia, pantoful, nasturele de la brăcinari. Mai strâmb, mai nasol era să zic, mai oropsită la noroc e România. Râsul unora e plânsul altora. Dar iată că vine clipa când şi ei, amărâţii, sunt răsplătiţi.
Primesc sare, primesc chiar şi o pungă cu mălai. Cine-ţi mai dă azi ceva? Şi ei trebuie să-i rămână datori binefăcătorului din Deal. Şi ei, iată, în clipe grele trebuie să pupe mâna care ieri le-a gâdilat jugulara. Mai sunt, fireşte, şi nemernici care l-au trădat pe marele binefăcător. Nu-i normal, conform unor criterii scrise în cartea sfântă a Mafiei, ca aceştia, puţini e drept, care au uitat cine i-a făcut mari, să plătească, să fie mângâiaţi cu cătuşe la încheieturi şi apoi dezlegaţi pentru bună purtare şi jurăminte reînnoite de supunere?
Au fost, înţeleg, nişte exerciţii electorale de poligon, trageri pentru reglarea tirului prin Neamţ şi Baia Mare. Scor egal. Îmi amintesc dis­cu­ţia plină de învăţăminte dintr-o seară recentă, cu un fost ministru, actualmente în serviciul lui Zeus. Avem, zice el, atins uşor de licoarea din care nu înceta să soarbă, trei reţete pentru câştigarea alegerilor. Prima e softul. Cum a fost – întreb eu – cu discuţia aia cu „măi Viorică (Hrebenciuc), nu mai număra măi băiatule, că numărăm noi! Hai la o şampanie, că te chinui degeaba”. Vorbea Videanu. Are vreo anexă neştiută convorbirea aia în băşcălie? Are, zice hâtru omul puterii. „Dacă tu vii, măi Viorică, cu 10.000 de voturi în plus, eu vin în minutul următor cu 20.000, dacă tu aduci 100.000, eu sar peste tine cu 200.000. Asta e continuarea!” Râde. Eu am ameţit şi uit să-l mai întreb care-s celelalte două secrete pentru furtul alegerilor viitoare.

Sursa: 
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/romania-yacht-contra-romania-ulei-faina-sare-587996.html

LA MULŢI ANI SCMD!

La 18 august 2009, prin hotararea definitiva si irevocabila a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti, SCMD a dobandit personalitate juridica, incepandu-si existenta legala ca unic sindicat pe ramura, conform legii, al militarilor in rezerva si in retragere din toate structurile sistemului national de aparare.

S-a incercat, fara a se reusi, anularea acestei decizii.

S-a incercat, fara a se reusi, obtinerea unor modificari in structura organizatorica a SCMD, pentru a fi obligati sa ne intoarcem la judecatorie, unde ni s-ar fi comunicat, mai mult ca sigur, ca s-a produs o greseala si ni s-ar fi retras dreptul la existenta legala.

Nu s-a reusit si nu se va reusi!

Se va incerca demonstrarea indepartarii noastre de prevederile propriului Statut. Departamentul juridic analizeaza in acest moment, cu Statutul in mana, propunerile de ROF, instructiunile si alte reglementari de uz intern, pentru a inchide orice unghi de atac.

S-a incercat crearea unor alte sindicate ale rezervistilor cu personalitate juridica, dar legal nu se poate, pentru ca prin Statut noi am acoperit totul, si atunci s-a inventat o struto-camila ca suma de ONG-uri, dar folosind o terminologie sindicala. Este motivul pentru care, reamintim tuturor, cele spuse la intemeierea fiecarei filiale: sindicatul suntem toti la un loc, contul este al sindicatului, care a deschis subconturi filialelor, personalitatea juridica este a sindicatului in ansamblu, filialele neputand avea separat personalitate juridica, prin lege si prin Statut. Ele sunt parte a sindicatului, reprezentand sindicatul in teritoriu, adica in centrul de garnizoana (colegiul electoral) respectiv.

Sindicatul si-a intemeiat filialele pe centre de garnizoana si nu pe judete, iar in Bucuresti, pe cartiere militare si nu pe Sectoare sau pe oras. Toate primele filiale din Sectoare sau localitati au indicativul 1, spre exemplu Filiala 1 Craiova, deoarece orasul fiind mare si avand mii de militari in rezerva si in retragere din toate structurile, pot aparea oricand, ca si in Sectoarele Capitalei, filialele 2, 3, 4 Craiova.

Reamintim ca actuala gandire militara nu mai are nici o legatura cu perioada noastra de formare, Romania nemaiavand armate, corpuri de armata si divizii, ci brigazi si batalioane.

La intemeierea fiecarei filiale au fost anuntate nu numai legile care vor veni impotriva noastra (inclusiv legile lustratiei) si mijloacele noastre de actiune, in sensul contracararii, dar si faptul ca Romania va fi facuta bucati, printr-o reimpartire administrativa pe regiuni mai mult sau mai putin istorice, ca baza a federalizarii.

S-a convenit explicit si toti noii membri au aderat la aceasta idee, ca filialele pe localitati ale SCMD vor constitui structuri mai largi, conform statutului, dupa ce aceasta regretabila tradare a factorului politic se va produce, pentru ca, pe de o parte, din nici un colegiu electoral sa nu lipsesca o filiala SCMD, iar pe de alta, prin reorganizarea sa (fapt ce va impune intoarcerea la Judecatorie si precizari statutare in viitor), SCMD sa pastreze imaginea unitatii statului roman si a natiunii, in pofida vrerii factorului politic.

S-a precizat de la inceput, ca filialele SCMD trebuie sa fie organisme suple, puternice, care sa cunoasca si sa stapaneasca situatia din teritoriu (colegiile electorale respective), pentru ca misiunea noastra, constitutional, este aceea de a proteja, pe de o parte interesele noastre socioprofesionale, pe de alta, interesele natiunii intregi, in sensul apararii existentei unitare statale romanesti si al reinstaurarii democratiei constitutionale.

S-a precizat de la inceput, si toti cei care au aderat la sindicat au acceptat, ca filialele sa fie organisme puternice prin hotararea in actiune si coeziunea realizata intre membrii lor proveniti din structuri diferite.

S-a stipulat de la inceput si evenimentele din ultimul an au demonstrat acest adevar, ca o filiala cu peste 250 de membri nu este operationala, pentru ca niciodata nu va fi in stare sa ia decizii statutare, neputand aduna jumatate plus unu din membri.

La marile adunari ale filialelor, nemaivorbind de actiuni, au participat maxim 80–150 de membri, desi filialele respective au intre 400 si 1500 de membri. Filialele au crescut datorita disperarii din ianuarie a.c., noi incercand in acea nebunie, sa intemeiem noi filiale, dar valul de inscrieri si activitatile legate de procese ne-au stanjenit in buna masura.

Pentru ca o filiala sa fie operationala, presedintele si membrii biroului trebuie sa-i cunoasca personal pe toti membrii. Cam greu, cand este vorba de 1500 de persoane, cu perspectiva ca acest numar sa se dubleze din 15 septembrie a.c., dupa disponibilizarea cadrelor din MAI.

S-a precizat de la inceput ca sindicatul nu este o unitate militara, dar nici un partid care sa dispara in momentul in care organizatiile sale, grupand membri care nu se cunosc intre ei si adera doar din interese personale de moment, ar deveni pur formale.

S-a mai precizat ca, din punctul de vedere al actiunii, un sindicat este mai aproape de activitatea unui partid si ca, in calitate de coloana vertebrala a societatii civile, SCMD va reusi sa se impuna in fruntea acesteia, tocmai pentru ca va aplica, in lupta social-politica, principiile gandirii si artei militare.

S-a facut apel de la inceput la constientizarea faptului ca vechile noastre pozitii in structurile militare sunt moarte pentru totdeauna, ucise fiind de o Istorie potrivnica noua, ca nici unul dintre noi, indiferent de gradul avut in activitate, obtinut fie pe merit, fie prin servilism sau cumparare, nu si-a facut datoria cand a trebuit, pentru ca altfel nu am fi ajuns in halul in care am ajuns, ca armata, politie, servicii de informatii si contrainformatii, dar si ca Tara.

Toti cei care au aderat la sindicat, au fost rugati respectuos sa renunte pentru totdeauna la modalitatile de gandire de tip UTC sau de miriste, sa-si aleaga conducerile locale functie nu de iluzorii merite trecute, ci numai de capacitatile personale, sistemul de relatii personal (notorietatea), dar si de dorinta respectivilor alesi si timpul avut la dispozitie, spre a-l cheltui in interesul sindicatului.

S-a mai precizat ca, mai utila decat zece filiale cu cate o mie de membri pe hartie, dar care la o adunare sau o actiune nu pot mobiliza la un loc decat 200 de membri, este o filiala cu acest efectiv de 200 de membri, care-i poate mobiliza pe toti. In acest sens, s-a dat exemplul BO ale Filialelor 1 Craiova si 1 Deva, 1 Slobozia si 1 Calarasi care, lucrand cu abnegatie, au contribuit la construirea unor filiale noi, in acelasi judet sau in judete limitrofe.

Toata lumea a inteles importanta acestui mod de a vedea lucrurile, in momentul in care un exceptional presedinte de filiala, facand o confuzie in privinta numelui Filialei 1 Timisoara, pe care o cita ca Filiala 1 Timis, a inceput sa desfiinteze filialele noastre din respectivul judet, fara sa se intrebe cum, la adunarile generale, unde nu reusea sa stranga mai mult de o treime din membrii propriei filiale, avea sa-i aduca de la 40, 60 sau 100 Km pe sutele de membri ale fostelor filiale Lugoj si Jimbolia.

Filialele noastre sunt suverane in teritoriu, pentru ca dincolo de problemele generale, care cad in sarcina Comitetului Director, intre Consiliile Nationale, sunt problemele specifice, locale, care cad in sarcina propriilor BO-uri. In acest sens, filiale ca cele de la Iasi, Focsani, Constanta sau Deva au organizat independent actiuni de rasunet ce i-au inspaimantat pe reprezentantii dictaturii, sarcina Comitetului Director fiind aceea de a-si asuma raspunderea si de a face apel la solidaritate catre filialele limitrofe, indemnandu-le sa le ofere sprijin in actiune.

De la inceput, am solicitat ca, independent de granitele judetelor sau de “”granita carpatica””, filialele apropiate sa vina in sprijinul filialei care organizeaza o manifestare cu conotatii deosebite.

De la inceput s-a atras atentia ca suntem tara ocupata, razboiul caruia trebuie sa-i facem fata fiind atipic.

S-a atras atentia ca vom fi atacati, denigrati, manipulati, stimulandu-se interesele personale sau napoleonismul unora, spre a se destrama unitatea SCMD.

De la inceput s-a precizat ca avem in interior “”cartite””, dar si firi impresionabile, care vor fi santajate sau momite cu situatia copiilor, cu inutile grade in rezerva, cu promisiuni de functii politice si administrative, chiar cu reactivari.

Situatia noastra, la doi ani de la infiintare, este urmatoarea:

· Avem peste 20.000 de membri (circa 15% corp activ de elita, in fiecare filiala);

· Avem profesionisti exceptionali in toate domeniile, unii atat de plini de entuziasm incat cad in extremismul romanesc al omului de tip nou priceput la toate;

· Avem circa 22.000 de procese, 2400 castigate si, recent, am depus prima plangere impotriva statului roman la Bruxelles;

· Ne-am demonstrat forta si coeziunea reusind, impotriva tuturor adversitatilor, mitingul de la Cotroceni din 25 octombrie 2010 si marsurile din 24 ianuarie si 1 martie a.c., in urma carora ne-am recuperat (nelegal) cuantumul pensiilor din decembrie. Drept pentru care, adversarul a schimbat tactica pentru opt luni: n-am mai fost “”nesimtitii cu pensii nesimtite de 20 de milioane”” ci niste cetateni demni, carora li s-a facut “”dreptate”” in interiorul sistemului. Toate maririle de pensii, de la 1 leu la sute de milioane, se datoreaza exclusiv fricii fata de noi. Astazi insa, cu ocazia “”plafonarii”” tuturor pensiilor la 2487 lei sau … 1500 lei, am redevenit “”nesimtiti””, tradatori, spioni, masoni, etc;

· Prostita sa ne urasca, masa dezorientata de civili, in contextul distrugerii sindicatelor, s-a intors insa, astazi, spre noi, percepandu-ne ca pe ultima speranta. Sa n-o dezamagim!

· SCMD este, sub aspect indrumare juridica si nu numai, singurul sprijin al miilor de cadre disponibilizate ilegal din MAI si al militarilor angajati pe baza de contract;

· Toate partidele ne curteaza. In mod firesc, filialele si doar filialele, individual ca filiale si nu pe grupuri de filiale, incheie protocoale de colaborare in alegerile locale, dar… conditionat;

· Ne-am demonstrat forta, rasturnand alegerile, in ciuda banilor bagati de catre Putere si a fraudelor, in mai multe colegii din tara si din Capitala, unde ramasesera locuri vacante de parlamentari.

Misiunea Centrului este de a incheia protocoale de colaborare pe actiune sindicala, doar cu sindicatele care mai functioneaza real si de a sustine in fata liderilor USL, toate conditionarile (revendicarile) punctuale ale fiecarei filiale din fiecare localitate (colegiu), in schimbul sprijinului.

Acordam intregul sprijin, la scara nationala, Comitetului de Initiativa Civica, in vederea revizuirii Constitutiei, pentru ca noi suntem segmentul organizat si constient al societatii civile.

Suntem singura forta, dincolo de spectrul politic, de care se teme actuala Putere, dovada ca o banala transmisie a Realitatii TV, de 5 minute, in direct, din fata Ministerului Muncii, in care presedintele SCMD urma sa apere interesele tuturor pensionarilor (civili si militari) iar domnul Dragne de la FSLI, pe ale salariatilor bugetari, a fost interpretata de Putere ca un asalt organizat al SCMD impotriva Ministerului Muncii, provocand deplasarea de forte de interventie si baricadarea politrucului Lazaroiu in minister. Mai mult decat atat, intens pregatita, prin deplasarea in civil a tuturor cadrelor militare din judetul Constanta, cu sotii si copii pe post de aplaudaci, participarea Presedintelui la manifestarile prilejuite de Ziua Marinei a fost anulata, in momentul in care s-a aflat ca vor fi prezenti acolo si membrii filialelor si grupurilor noastre de sprijin din judet.

Inca nu suntem ceea ce am fi putut fi, dar promitem. Am anuntat Opozitia ca, daca intre alegerile locale si cele parlamentare nu vom vedea actiuni concrete, adica initiative legislative depuse, in sensul abrogarii legilor antieuropene si anticonstitutionale care ne lovesc, vom organiza societatea civila pe criteriul Alternativei Nationale, creind si sprijinind logistic un Consiliu National de Salvare a Romaniei, in care sa intre, indiferent de culoare, marile personalitati reale romanesti ale momentului. Batalia ajungand la punctul extrem in care Puterea apeleaza la mari profesionisti in ale diversiunii, spre a ne sparge unitatea de actiune, reamintim ceea ce am supus acceptarii viitorilor membri, la intemeierea fiecarei filiale: faptul ca elita politica romaneasca a reusit sa invinga blestemul national si sa actioneze unitar doar 8 ani, intre 1855-1863, dar a fost suficient pentru a infrange intreaga Europa politica si a impune planul unirii si Statul cu numele care a trezit si trezeste furie , nu numai adversitate, de Romania. Imi ingadui sa va reamintesc mijloacele prin care s-a reusit atunci, parafrazandu-l pe Mihail Kogalniceanu, in celebrul raport catre Ion Ghica: am discutat cu fiecare (candidat la calitatea de membru de sindicat) in parte, si sper sa-i fi convins pe toti sa renuntam la orice meschinarie, la orice ambitiune personala, la orice interes de mana a doua (si sper sa fi reusit) si sa ne mentinem hotarati si uniti sub marele si nobilul steag al Unirii. In cazul nostru, sub marele si nobilul steag al unitatii SCMD, ultima speranta si forta de reactie profesionista si constienta a Natiunii.

Atragem atentia ca, la ora actuala suntem supusi tirului actiunii diversionistilor profesionisti, multi veniti din afara, care incearca sa ne manipuleze, cunoscandu-ne sentimentele si profilul psihologic colectiv, asa cum au manipulat clasa noastra politica. Reamintim, la inceputul anilor 90, PDSR-ul a fost manipulat sub lozinca “”Nu poti merge inainte cu fata intoarsa spre trecut”” iar CDR-ul, sub aceea, identica, “”Trecutul nu tine de foame”” si, orbiti de aparenta logica, politicienii nostri au pus umarul la distrugerea in favoarea strainilor, a identitatii romanesti. Putini au inteles atunci ca, stergand trecutul, ii repeti greselile, nu poti gestiona prezentul si construi viitorul, iti pierzi identitatea si devii rob intereselor straine. Astazi se flutura prin fata liderilor nostri de filiale sloganul “”in unire sta puterea””. Nu este insa vorba despre unire productiva in interiorul filialei sau in interiorul sindicatului in ansamblu, ci despre unire…regionala. Regionalizarea Romaniei pe criterii istorice o vrea Soros, o vrea Tokes, o vrea Marko Bela care a recomandat anul trecut la Tusnad, crearea de structuri pe fostele provincii istorice, ca baza pentru dezmembrarea statului roman.

Intr-o Romanie impartita pe judete, un sindicat construit pe criteriul teritorial al centrelor de garnizoana sau al aglomerarilor de cartier, oricat de seducatoare ar parea ideea, nu poate construi megastructuri pe criteriul unor provincii istorice care nu mai exista, pentru ca ar insemna sa faca jocul celor care vad in acest tip de unire nu puterea, ci … dezmembrarea.

Stimati camarazi,

Muntenia, Oltenia, Moldova neocupata, au disparut intr-un tot unitar impartit administrativ pe judete si numit Romania, la 11 decembrie 1861. La 14 noiembrie 1878, in acest tot unitar a disparut Dobrogea. La 27 martie 1918 s-a topit Moldova de Rasarit, botezata de ocupant Basarabia. Iar de la 15/28 noiembrie/1 decembrie s-au topit definitiv, disparand in istorie, Moldova de Nord, botezata de ocupant Bucovina, Transilvania, Banatul intreg, Maramuresul si Crisana. Regiunile istorice au fost reinventate pe parti, in scopul distrugerii Romaniei, de catre Stalin, in 1924 si 1952, de catre Soros si Basescu, astazi. Ca sa izbandim, nu avem nevoie de o Divizie SCMD Bucuresti, de o Divizie SCMD Oltenia sau Banat, spre exemplu, pentru ca razboiul cu divizii apartine istoriei, ci de cate o companie bine inchegata, omogena, cu membri solidari, in fiecare colegiu electoral, pentru a putea duce batalia democratiei cu mijloacele specifice artei militare si pentru a castiga razboiul per ansamblu, chiar daca mai pierdem ici colo cate o batalie.

Stimati camarazi,

Informatiile interne si externe, inclusiv cele din tabara inamica, afluiesc dinspre dumneavoastra spre centru, unde se sintetizeaza si unde se elaboreaza strategia, ca directii si puncte de reper. Ea se completeaza cu datele si cerintele specifice fiecarei zone de actiune, a fiecarei filiale. Rezultatele se analizeaza de catre fiecare filiala si sunt expuse de catre fiecare presedinte de filiala, in Consiliul National al Reprezentantilor, unde se definitiveaza strategia pe termen lung si se da girul, prin vot, Comitetului Director.

Stimati camarazi,

La implinirea a doi ani a tinerei noastre structuri unicat de lupta, va multumim tuturor pentru ca ati indraznit sa va alaturati SCMD. Multumim, in mod deosebit, tuturor celor care s-au implicat in mod activ, dezinteresat si hotarat, dovedind initiativa, imaginatie, cunostinte profunde si abnegatie in activitatea sindicatului.

Uram fiecarui membru in parte si sindicatului in ansamblu “La multi ani!”

Reafirmam ideea ca sindicatul actioneaza deja perfect organizat, pe domenii, pe multiple planuri, avand in vedere usurarea vietii membrilor sai, pe directiile pe care ni le interzice Statul.

Ca membri de sindicat, ne mentinem angajamentul asumat si preluat de la acea generatie pasoptista care a reusit: in fruntea dumneavoastra sau alaturi de dumneavoastra, NOI vom fi intotdeauna cu sindicatul, pentru sindicat, neavand alte interese de slujit decat cele ale sindicatului si ale Romaniei.

Dumnezeu sa ne ocroteasca pe toti!

Dumnezeu sa-i pazeasca pe oprimatorii nostri, pentru ca timpul marilor noastre infaptuiri se apropie.

LA MULTI ANI! MULTUMIM!

HONOR ET PATRIA! VAE VICTIS!

Presedintele SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Nici aşa, nici altminteri

 Andrei Pleşu

O parabolă profană

Un om s-a luat în vorbe cu un alt om, aflat, temporar, într-o importantă dregătorie. N-ar fi făcut-o, poate – mai ales că îl susţinuse cîndva –, dacă nu s-ar fi simţit zgîndărit de tot soiul de pozne ale dregătorului, care de care mai nărăvaşe, mai răstite, mai pe-alături cu drumul. Nu că el ar fi fost perfect, dar s-a gîndit că unui ins puternic, unui bărbat adevărat îi eşti mai de folos arătîndu-i greşelile, decît cădelniţîndu-l bleg, de dimineaţă pînă seara. Din păcate, ca toţi zgîndăritorii, zgîndăritorului nostru nu-i plăcea să fie, la rîndul lui, zgîndărit. S-a înfuriat. Şi s-a trezit adăugînd încă o boacănă la multele, măruntele şi mai puţin măruntele boacăne ale dregătoriei sale. 
În ce a constat gîlceava? Bombănitorul i-a făcut preopinentului său cîteva reproşuri. Că, de pildă, nu ştie destulă istorie, că vorbeşte cam buruienos, că se sabotează singur înstrăinîndu-şi de-a valma şi prieteni, şi duşmani, că nu e destul de respectuos cu propria sa dregătorie şi că nu prea citeşte. E enervant, nu zic, să auzi astfel de hărţuieli. Dar dacă eşti un ins matur, sau măcar abil, dacă dispui de o picătură de umor şi de foarte, foarte multă inteligenţă (în afara „deşteptăciunii“ tale native), ai la îndemînă mai multe feluri de a răspunde „decent“. 

O primă variantă ar fi să nu răspunzi deloc. Dregătoria în care te afli îţi îngăduie să te comporţi suveran, să nu iei notă de toate glasurile care ajung pînă la tine. În definitiv, ai lucruri mai importante de făcut. Ai de rezolvat o sumedenie de „crize“, încîlceli politice şi tensiuni publice. N-ai timp de răfuieli ţanţoşe cu toţi guralivii, cu toţi căutătorii de nod în papură, cu toţi cei care te critică. O a doua variantă, dacă totuşi te decizi să intri în joc, ar fi să dovedeşti „agresorului“ că judecă greşit. Să-i spui că ai dreptul să vezi istoria altfel decît el, că nu înţelegi să fii ipocrit şi să te porţi altfel decît îţi e firea, că nu doar tu te-ai burzuluit la cei din preajmă ci că, slavă Domnului, ai şi încasat, ani de-a rîndul, seară de seară, lighene întregi de sudălmi, multe nedrepte şi isterice. Ai fi putut spune, de asemenea, că ai o viziune neconvenţională despre dregătoria ta şi că, deci, nu poţi fi judecat după standarde abstracte. În sfîrşit, că eşti şi ai fost întotdeauna un om al faptei, nu un devorator de cărţi. Nici nu ai pretins vreodată că eşti un fin intelectual. O a treia variantă ar fi să asumi postura nobleţii autocritice: da, ştiu că sînt departe de a fi un model ireproşabil, ştiu că am o serie întreagă de defecte şi că, mai des decît ar fi îngăduit, mă ia gura pe dinainte, am ieşiri necontrolate, dacă nu chiar nedemne. Regret sincer inadecvările de care mă fac responsabil, dar, realist vorbind, nu mi se poate cere să devin peste noapte altcineva. Mă voi strădui să fac ajustările de rigoare, apelînd, totuşi, la înţelegerea şi solidaritatea pe care dregătoria mea le poate pretinde în mod legitim.  „Agresatul“ n-a avut însă puterea să ia în calcul vreuna dintre variantele de mai sus. A ales – pentru a vorbi pe limba lui – soluţia „ba pe-a mă-tii!“. Te legi de izmenele mele? Mă leg şi eu de ciorapii tăi! Faci băşcălie de nasul meu? O să fac şi eu băşcălie de ochii tăi! Mă vorbeşti de rău? Las’ că scot eu din sertar nişte rele despre dumneata de-o să-ţi sune apa-n cap! Totul încununat cu un discurs băţos despre „decenţă“. 
Rezultatul? Partizanii dregătorului suferă în tăcere. Duşmanii, euforici, îi fac „sîc!“, bucuroşi că i-a mai zis-o cineva. Televiziunile tăvălesc obscen litigiul prin toate balele îndîrjirilor lor. Cît despre „agresor“, nu-i rămîn decît două concluzii: 1) A avut dreptate să se îndoiască de calitea umană a „agresatului“. 2) Trebuie să se teamă. A băgat-o pe mînecă! O s-o păţească! Musai să telegrafieze amicilor: „Viaţa, onorul nesigure! Nu mai putem merge cafine!“ 
Dar dregătorul? Ce va face dregătorul? O ipoteză (utopică) ar fi să ia o hotărîre curajoasă, de natură să-i amuţească pe toţi: să-şi ceară scuze. Cealaltă ar fi să spună bărbăteşte tot ce are de spus. Să facă marile dezvăluiri denigratoare pe care, din bunătate şi „decenţă“, le-a ţinut pînă acum secrete. Altfel, totul va rămîne la nivelul unui infantil joc al muşchilor, cu perspective de a se perpetua, mediocru, la nesfîrşit. 

P.S. Orice asemănare între personajele acestei parabole şi personaje reale este, evident, cu totul întîmplătoare.

Sursa:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/o-parabola-profana