Redirectionez acest atasament pentru cei ce vor sa stie, sa tina minte si
sa actioneze...! Dati-l mai departe sa stie toti romanii ce conducatori am ales
dupa SCHIMBAREA din 1989! TREBUIE ADUSI IN FATA JUSTITIEI NATIONALE TOTI CEI
RESPONSABILI DE DISTRUGEREA AVUTIEI NATIONALE SI A NATIEI ROMANE! Urmasii
nostri, trebuie sa cunoasca ADEVARUL!
Doamne, OCROTESTE ROMANIA!
Prof.univ.dr.ing. Marian Rizea, Ploiesti Romania.
Prof. dr. IOAN SABĂU POP - "Statul român a restituit păduri,
terenuri agricole şi clădiri în valoare de aproximativ 60 de miliarde de
euro!"
Universitatea "Petru Maior" din
Târgu Mureş, avocat, membru al Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial
Recent, Guvernul Ponta şi-a asumat răspunderea
pentru Legea Retrocedărilor.
Asumată din dorinţa de a grăbi rezolvarea
cazurilor de abuzuri săvârşite de toate guvernările postdecembriste, Guvernul,
susţinut de Parlament, doreşte readucerea în fondul public a peste 120.000 de
imobile retrocedate ilegal, în ultimii 20 de ani. Acţiunea este binevenită, mai
cu seamă că în fostele ţări comuniste nu s-au făcut retrocedări decât în mică
măsură şi în mod selectiv. Restitutio in integrum, principiul promovat în
România de ţărănişti, prin nefericita "Lege Lupu", s-a dovedit
catastrofal pentru avuţia publică şi pentru români, în general. Un reputat
specialist în drept privat, avocatul Ioan Sabău Pop, profesor la Universitatea
"Petru Maior" din Târgu Mureş, membru al Curţii Internaţionale de Arbitraj
Internaţional de pe lângă Camera de Industrie şi Comerţ a României, ne oferă un
tablou terifiant al actualităţii.
"Legea nr. 247 este o lege de trădare
naţională asumată de Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu"
- Aţi vorbit recent despre "complicităţi
şi trădări", cu referire la retrocedările de proprietăţi din Transilvania
şi nu numai de acolo. Cât de grele sunt aceste vinovăţii şi cui le datorăm de
fapt?
- Am spus, poate, până la obsesie, că, în
principal, tot ce ni se întâmplă ni se întâmplă din cauza noastră. După anul
1990, nu mai putem să ne lamentăm că suntem prinşi în păienjenişul jocurilor de
interese din lumea contemporană, fără să ştim. Nu, toate se întâmplă cu
participarea noastră efectivă şi angelic de inconştientă. Ce facem acum nu mai
putem schimba. Sunt o persoană cu predispoziţie spre ordinea legală, în care
autorităţile să intervină cu reacţii limpezi şi de efect. Vedem însă o totală
lipsă de reacţie a celor pe care-i plătim ca să ne reprezinte; ele,
autorităţile, la toate nivelele şi rangurile, par a fi intimidate, sufocate,
chiar depăşite de evenimente, într-o tranziţie nesfârşită.
Este şi instituţia proprietăţii sub aceste
nereguli. Privind cu capul plecat la scenarii care se fac în altă parte, autorităţile
noastre trăiesc într-un compromis sinonim cu prostia.
Începând cu anul 1990, s-au promulgat legi de
restituire a proprietăţii, care de care mai stufoase, s-a intrat într-un
mecanism de interpretare şi aplicare absolut aberant, cu portiţe deschise
pentru a sufoca omul obişnuit, micul proprietar, care a avut un plug, o căruţă
şi o suprafaţă mică de pământ. În detrimentul lui, s-au dat satisfacţii
exagerate foştilor mari proprietari, unora pe bază de documentaţii contrafăcute
ingenios, în laboratoare de specialitate. Numesc cazul marilor proprietăţi
latifundiare istorice, ce au aparţinut grofilor şi conţilor unguri, plecaţi pe
alte meleaguri, care au mai fost o dată rezolvate, prin anii 1920.
Statul român a închis, în acei ani,
contenciosul cu aceşti grofi şi conţi, plătind în coroane de aur, în 1928,
echivalentul a 3,2 tone de aur, prin Fondul agrar de la Bâle - Franţa.
Au trecut deceniile şi, în anul de graţie
2005, a fost votată Legea nr. 247, care
este o lege de trădare naţională, asumată
de Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Este o lege care nu ţine seamă de lucrurile
şi realităţile din România, deoarece a dat "liber la peşte", a
dezăgăzuit totul, fără oprelişti. Redeschizând răni istorice, ne-a întors la
structura proprietăţii din secolele al XVII-lea - al XVIII-lea, dinainte de Răscoala
lui Horea, readucând şi reaşezând rânduieli feudale, din care românii erau
excluşi! Fruntaşii noştri, în special parlamentarii care, în majoritatea lor,
sunt amatori şi ignoranţi, precum şi guvernanţii, cu toţii spun mereu că
"nu avem legislaţie"... Dimpotrivă, avem chiar prea multă legislaţie,
dar incoerentă, discriminatorie, cu proceduri complicate şi descurajatoare
pentru cei de bun simţ şi fără bani.
- Ce s-a întâmplat, concret, în privinţa
retrocedărilor, în România ultimilor 23 de ani?
- În România post-revoluţionară s-a pornit
intenţionat cu stângul, începând cu guvernul lui Petre Roman. Prima lege a
fondului funciar şi Legea Privatizării nr. 58/1991 au făcut posibilă regruparea
samurailor autohtoni. Aceste legi au reprezentat începutul răului. A urmat
Legea nr. 1/2000, supranumită "Legea Lupu". Aplicarea acestei legi a
dus la distrugerea pădurilor, la dezechilibre majore de mediu. Amintesc şi
Legea nr. 10/2001, care a pus capac la toate; cu asta am terminat cu imobilele
din România, vorbesc de cele reprezentative.
Pentru fiecare dintre aceste palate răsare
câte un stăpân, dacă nu, îl inventăm noi şi, cu scuzele de rigoare, îl rugăm să
ne ierte că-l facem fericit; luăm de la el lecţii de jovialitate, cum s-a
întâmplat în cazul Castelului Bran. Ce
mândri erau românii cărora le-a strâns mâna cu îmbărbătare, proprietarul
regăsit pe alt continent! S-au înghesuit, în frunte cu un ministru al Culturii,
Iorgulescu, să-i atingă mâna (bine că nu i-au sărutat-o) acestui nou
proprietar, care nu înţelegea bine ce i se întâmplă...
Ce i-a păsat domnului ministru? Doar nu a dat
ce era al lui... Ca să rezum, atunci când s-au iniţiat legi sau alte
reglementări, în mintea "gânditorilor" erau avute în vedere situaţii
particulare, adică ce anume concret va rezolva legea, pe cine va favoriza. O
inepţie, o lege este abstractă, impersonală, are în vedere o generalitate
instituţională. Efectul în lanţ s-a produs după promulgare, cel vizat avea pui,
avea acoliţi, iar instituţia proprietăţii s-a dărâmat ca un castel de nisip,
sub care am fost prinşi noi, ceilalţi.
"În Ungaria vecină şi prietenă sunt
peste 200.000 de proprietăţi aparţinând românilor, din care nu s-a retrocedat
nici măcar un centimetru pătrat"
- Cum au rezolvat celelalte ţări foste
comuniste problema retrocedărilor? Bucureştiul a invocat mereu presiunile UE,
retrocedările fiind considerate o condiţie a aderării.
- În Ungaria vecină şi prietenă, sunt peste
200.000 de proprietăţi aparţinând românilor: statului român, cultelor
religioase (în special bisericii greco-catolice), depozite bancare îngheţate în
ambele războaie mondiale, persoanelor fizice şi familiilor, şcolilor
confesionale.
Cel mai relevant exemplu este averea imensă,
evaluată acum la 7 miliarde de euro (cuprinzând chiriile şi uzufructele), care
a aparţinut şi aparţine Fundaţiei
"Emanoil Gojdu".
S-a întreprins ceva? Nimic! S-a restituit
ceva? Nici măcar un centimetru pătrat! Ar trebui să se implice efectiv şi să
facă ceva guvernul României şi cultele religioase, în special pentru Fundaţia
"Gojdu". Ca să fim sinceri până la capăt, un gest a existat, dar unul
de imensă trădare, o acţiune tip "suveică", cum spunem noi, juriştii.
Anume, faimosul ministru de Externe din 2007, Mihai Răzvan Ungureanu (MRU), a emis o ordonanţă de creare a unei
noi fundaţii maghiaro-române "Emanoil Gojdu", încălcând flagrant
dispoziţiile de ultimă voinţă ale generosului fondator, în privinţa averii sale
private.
Domnul MRU a făcut o naţionalizare indirectă, în favoarea Ungariei. Noroc că planul nu a putut fi dus până la
capăt. Aceasta ar fi însemnat pierderea patrimoniului fundaţiei, printr-o
schemă de funcţionare ridicolă. A fost rolul presei cinstite, care a pus
presiunea evenimentului pe parlamentarii care au respins ordonanţa. Alături de
personalităţi erudite, am avut şi eu o modestă şi discretă contribuţie.
Situaţia retrocedărilor este la fel şi în alte ţări; bunăoară, Cehoslovacia
avea problema sudeţilor (germani), Polonia, problema germanilor alungaţi din
Silezia Superioară pină la Danzig (azi Gdansk), Slovacia, după desprindere,
problema comunităţii ungurilor (peste 30%, în zona Kosice şi Bratislava).
Toate aceste ţări au rezolvat problema
rezonabil, s-au restituit suprafeţe de pământ şi de pădure puse sub regim
juridic exigent, s-au plătit despăgubiri parţiale, s-au oferit opţiuni pentru
alegerea unui imobil, dacă erau mai multe. La fel în Bulgaria, unde au fost
condiţii restrictive şi foarte raţional organizate; chiar şi Republica Moldova
are o legislaţie mai bună ca a noastră. Niciuna dintre aceste ţări nu şi-a negat
trecutul în mod nihilist; s-a întâmplat, face parte din istorie, timpul nu
poate fi dat înapoi.
"Se fac retrocedări în proporţii
incredibile"
- Ce suprafeţe agricole, ce clădiri, ce
păduri au fost retrocedate în Harghita şi Covasna şi de ce este ilegal tot ce
s-a întâmplat?
- În Harghita, Covasna şi Mureş, dar şi în
nordul Moldovei şi în alte judeţe transilvane, se fac retrocedări în proporţii
incredibile. Este vorba de sute de mii de hectare care, pe la autorităţi
administrative şi instanţe sunt tratate ca fapte banale, ca şi cum ar fi câteva
cutii de chibrituri. Se retrocedează tot ce se cere de anumite categorii de
"revendicatori". Este cazul fostelor familii de grofi, conţi, baroni,
husari, csendori etc., pe care poporul român ar fi trebuit să îi uite, după ce
şi-a pomenit morţii ucişi de aceşti criminali şi şi-a şters lacrimile.
După datele pe care le am de la prefecturi,
sunt în jur de 200.000 - 230.000 ha de pădure care se revendică, numai din
judeţele Mureş şi Harghita. Asta, fără să cuprindem Haţegul, Sălajul, Munţii
Apuseni, Bihorul, unde sunt revendicate, de asemenea, zeci de mii de hectare.
Dacă luăm în calcul şi restituirile averilor bisericeşti, statul român a
restituit păduri, terenuri agricole şi clădiri de importanţă majoră, cu o
valoare de aproximativ 60 de miliarde de euro!
Este revoltător că documentaţiile sunt
discutabile şi contrafăcute. Se inventează moştenitori şi cesionari, se
întocmesc ingenios arbori genealogici de la Arpad încoace, dar mai ales se
ignoră faptul că problematica acestor
proprietăţi a fost rezolvată de statul român între anii 1923-1927, în litigii
internaţionale, unde statul român a fost apărat de Nicolae Titulescu.
Practic, urmaşii de azi ai grofilor primesc
încă o dată ceea ce statul român a despăgubit după primul război mondial, prin
anii 1923-1927, 1931-1933.
Din nefericire, arhivele Transilvaniei, cu
cărţile funciare, pe care Ungaria a refuzat să le predea României,
încălcându-şi propriile angajamente, sunt la discreţia lor, fiind în Ungaria şi
la Tribunalul de mare instanţă din Paris. Dar
e dureros că niciun reprezentant român nu întoarce măcar o filă, zac acolo sute
de dosare.
"Îşi poate cineva imagina, în Europa
anului 2013, că în judeţul Mureş, este pe cale să fie restituit (procedurile
sunt avansate) satul Idicel, cu tot cu casele şi locuitorii săi, aşa cum a fost
în anul 1700?"
- Care este pericolul real al acestor
retrocedări?
- Acţiunea de retrocedare este nedreaptă şi
ipotechează total viitorul economic al României; instaurăm prin legi, pe care
le aplicăm de bună voie, inechităţi istorice pe care le facem perpetue.
Practic, ne întoarcem în epoca feudală, de astă dată cu acte în regulă şi hotărâri
judecătoreşti obţinute cu generozitate de cei care nici măcar nu se aşteptau.
Îşi poate cineva imagina, în Europa anului
2013, că, în judeţul Mureş, este pe cale să fie restituit (procedurile sunt
avansate) satul Idicel cu tot cu casele şi locuitorii săi, aşa cum a fost în
anul 1700, ca şi versanţii Jârca şi Sălard, în prezent devenite aşezări umane?!
În Retezat se urmăreşte restituirea unei
suprafeţe de peste 10.000 de hectare care, din anul 1926, aparţine Academiei
Române, ca areal de cercetare.
În Cluj, Mureş, Arad, Oradea, importante
clădiri publice, care au fost ale statului şi sunt spitale, şcoli cu tradiţie,
instituţii administrative, sunt restituite, apoi închiriate tot de statul
român. De exemplu, Liceul "Bolyai Farkas" din Târgu Mureş, preluat în
1918 de România, de la statul ungar, pentru că a fost colegiu reformat, s-a
restituit Bisericii Reformate, care nu l-a avut niciodată în posesie! În plus,
statul român plăteşte chirie pentru elevii din liceu, exclusiv maghiari, aşa
cum s-a cerut, suma de 20.000 euro lunar!
Aşadar, în timp ce elevii maghiari sunt
ţinuţi cu chirie de statul român într-o clădire a Bisericii Reformate maghiare,
elevii din şcolile româneşti restituite sunt mutaţi în zone marginale, în
construcţii din PFL. Pentru ei, statul nu-şi permite să achite chiria
aferentă..
- Un adevărat coşmar! Din vina cui plăteşte
statul chirie pentru o clădire preluată legal, de acelaşi stat, în 1918?
- După
Diktatul de la Viena, din 1940, Horthy dă două ordonanţe guvernamentale prin
care anulează împroprietăririle şi efectele Reformei Statului Român din 1921. ?
Anulează tranzacţiile şi convenţiile de proprietate care au avut loc pentru
proprietăţile ce au aparţinut foştilor mari latifundiari.
După război, România dă Legea nr. 260/1944,
privind refacerea actelor şi arhivelor şi îndreptarea abuzurilor, dar care nu
este pusă în aplicare din cauza ruşilor şi, mai târziu, a regimului comunist.
Multe din actele de arhivă lipsesc, fiind duse de armata lui Horthy în
retragere. Aşadar, în mod paradoxal, statul român de azi
restituie proprietăţile după ordonanţele lui Horthy, potrivnice, bineînţeles,
Statului Român! Nimeni, după 1990, nu s-a gândit să le anuleze.
