vineri, 30 noiembrie 2012

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!


marți, 27 noiembrie 2012

SCRISOARE DESCHISA

- in atentia presedintelui expirat al Romaniei -


Domnule Traian Basescu,
Ati dobandit calitatea de fost presedinte al Romaniei la 29 iulie a.c., cand 8,6 milioane de romani, prin prezentarea la Referendum, in pofida amenintarilor si lucraturilor dvs. de culise, v-au retras definitiv mandatul. Ati furat votul popular cu ajutorul a 5 slugi de la institutia politica stalinista numita CCR, si al mai marilor Europei, care au actionat nu de dragul dvs. ci din interes. Democratia nu este pentru catei! Numai ei, mai marii lumii, pot aresta si lichida presedinti, sub pretextul apararii “democratiei”, in Serbia, Albania, Libia, Egipt, Afganistan, Irak, Siria sau aiurea! Nu si popoarele!

Divortul democratic al natiunii romane de dvs. a fost privit cu spaima, ca un precedent periculos pentru alde Merkel, Barroso et co. Vi s-a permis sa amenintati, cu spume la gura, in mod “democratic”, deputati, senatori, politisti, militari, primari alesi si, in general, pe toti cei care au indraznit sa voteze impotriva dvs. Dar ati sarit calul in povestea macovee cu “lovitura de stat” data de majoritate, adica de Parlament ,si cu transferul rolului de aparator al “revolutiei” catre persoana dictatorului si a instrumentelor sale de informatii, diversiune, paza, protectie si control al populatiei.

Din acest motiv, stapanii externi v-au pus fermoar la gura. Dar nu v-a tinut mult! De doua saptamani, va dati in petic, intervenind absolut “democratic”, in campania electorala, deoarece ati constatat cu groaza ca ura fata de instrumentele dvs. politice, fata de regimul dvs., care si-a batut joc de toate categoriile socio-profesionale si de varsta din Romania, dar si de viitorul tarii, nu a scazut, ci, dimpotriva! Atacati de-a valma institutiile democratice ale statului, cu ajutorul “coloneilor” dvs. media, fabricati special pentru dvs. de Oprea si Blaga, toate institutiile democratice ale statului, incepand cu Parlamentul si Guvernul si pe toti opozantii dvs. In hahaiala dvs. verde de frica, ati facut insa in aceste zile o greseala imensa care ii va costa in alegeri pe protejatii dvs. L-ati insultat pe ministrul Apararii, o persoana net superioara dvs. ca CV si oricum mai tanar cu aproape 5 ani.

Nemeritata insulta adusa ministrului Apararii se rasfrange la fel de nemeritat, asupra tuturor categoriilor de militari activi, in rezerva si in retragere.
In numele militarilor in rezerva si in retragere din SCMD va pretind scuze publice. Altfel, veti obtine, dar in alt sens, ceea ce va doriti cu disperare de o luna de zile – iesirea noastra in strada. De o luna de zile cristoii si turcestii din interiorul SCMD si din afara ne tot incita sa protestam la Palatul Victoria. Vom iesi, domnule Basescu, daca nu va cereti scuze, dar la Palatul Cotroceni! Se pare ca vi s-a facut dor de noi si de aliatii nostri. Pe curand!

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

luni, 26 noiembrie 2012

Corneliu Dobriţoiu şi Iulian Fota s-au certat la Academia Română

Scris de : M.A. 

Corneliu Dobriţoiu şi Iulian Fota s-au certat la Academia Română. Ministrul Apărării şi consilierul prezindenţial au avut un schimb dur de replici, luni, pe tema strategiei naţionale de apărare, primul criticând conţinutul documentului, iar celălalt acuzându-l pe ministru de minciună şi politizare.
Ministrul Apărării, Corneliu Dobritoiu, şi consilierul prezidenţial Iulian Fota au discutat pentru un timp în contradictoriu pe tema deciziilor luate în CSAT despre care ministrul Apărării a arătat că nu au fost adoptate în funcţie de resursele financiare, precum şi pe tema strategiei naţionale de apărare. Dobriţoiu a spus că documentul nu a fost transmis Parlamentului în termenul prevăzut de lege şi conţine sintagma “interes naţional” la singular, fapt care contravine prevederilor Constituţiei.
Discursul ministrului Apărării a fost întrerupt din sală de Fota care, ridicându-se în picioare, l-a întrebat dacă a citit strategia de apărare. Consilierul prezidenţial a precizat că documentul a fost transmis în primele şase luni de mandat ale preşedintelui. Fota l-a criticat pe Dobriţoiu că nu a venit în schimb cu un punct de vedere alternativ la strategia naţională de apărare, transmite Mediafax.
“Noi avem un document, bun sau rău, dumneavoastră veniţi numai cu vorbe”, i-a spus Fota lui Dobriţoiu. Consilierul prezidenţial l-a acuzat pe Corneliu Dobriţoiu că în discursul său a atacat instituţii, cum ar fi CSAT. “Eu mă lupt cu dumneavoastră, nu cu MApN. Nu loviţi în CSAT sau în alte instituţii”, i-a spus Fota.
Ulterior, consilierul prezidenţial a spus că nu poate să accepte să participe la o dezbatere în care ministrul Apărării a venit “numai cu minciuni” şi politizează discuţiile. După schimbul de replici, cei doi au părăsit Aula Academiei în care avea loc dezbaterea “Securitate naţională în societatea bazată pe cunoaştere. Intelligence, cunoaştere strategică şi decizie”.
La ieşirea din clădirea Academiei Române, cei doi s-au acuzat reciproc prin intermediul presei pe tema celor două subiecte, ministrul Apărării calificând, în cele din urmă, strategia naţională de securitate drept “muzică lăutărească”. Întrebat cine este lăturarul, el a răspuns că este acela care a redactat documentul.
Ministrul Apărării a mai declarat că au fost adoptate mai multe decizii ale CSAT “care de care mai neinspirate”. El a susţinut că în CSAT se adoptă hotărâri contradictorii care anulează decizii anterioare.
Dobriţoiu a dat ca exemplu hotărârea privind achiziţia de avioane multirol pentru care nu au putut fi alocaţi bani de la bugetul de stat. “Şi atunci cum promovezi o decizie, în absenţa banilor? Pentru ce o promovezi?”, a adăugat ministrul Apărării.
La rândul său, consilierul prezidenţial Iulian Fota a declarat, la ieşirea din Aula Academiei, că problematica securităţii naţionale este prea importantă pentru a fi abordată într-o manieră ipocrită şi cu foarte multe minciuni. “Ministrul în această sală a spus foarte multe minciuni, ceea ce nu văd de ce le foloseşte. Avem suficiente elemente, le putem discuta, a avut foarte multă deschidere din partea noastră, deci sunt chestiuni profesionale. De ce e nevoie să folosim minciuna? E un tip de ipocrizie pe care eu nu-l mai suport. Nu-l mai accept”, a spus, revoltat, Iulian Fota.

Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/top-secret/armata-2/corneliu-dobritoiu-si-iulian-fota-s-au-certat-la-academia-romana-134776.html

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

 Testamentul furat. Henri Coandă nu are muzeu nici azi, la 40 de ani de la moartea sa

Astăzi comemorăm 40 de ani de la tristul eveniment al trecerii în neființă a celui mai mare inventator român: Henri Coandă.
Tristă este și comemorarea. Impresia este că evenimentul este rememorat, pomenit măcar, în spațiul public, acolo unde are impact, de noi, cei de la Jurnalul Național și poate de câțiva colegi din presă.
Henri Coandă a dat numele celui mai mare aeroport din România – fostul Otopeni. Aveți impresia că cineva din conducerea aeroportului s-a îngrijit ca măcar pe site-ul companiei, dacă nu în incinta aeroportului, să se marcheze în vreun fel evenimentul de azi?
Iar ce se întâmplă azi, este emblematic pentru modul în care statul român s-a îngrijit de ceea ce am putea numi „Testamentul Coandă pentru România”, de ceea ce savantul și familia sa ne-au lăsat moștenire.
În orice țară civilizată din lumea asta, memoria unui savant al națiunii, de renume internațional, precum Henri Coandă, ar fi fost cinstită printr-o casă memorială și un muzeu, unde ar fi fost omagiat, cum se cuvine, cu prilejuri ca acesta de azi. Dincolo de faptul că „așa se cuvine”, de beneficiile în plan cultural, istoric, educațional, care nu pot fi exact cuantificabile, e vorba de investiții profitabile, inclusiv concret, economic, prin încurajarea turismului.
În România, acest fapt nu a fost posibil, chiar dacă familia Coandă s-a îngrijit ca, prin donații substanțiale, să asigure fundamentul necesar înființării unei case memoriale și a unui muzeu.
Surorile lui Henri Coandă au donat statului român casa în care s-au născut și au copilărit alături de fratele lor – un imobil impozant, de pe Bulevardul Lascăr Catargiu din București - , cu scopul precis ca în acesta să se amenejeze un muzeu dedicat fratelui și tatălui lor - generalul Constantin Coandă, fost prim-ministru al României, în anul 1918. Mai mult, tot patrimoniul științific Henri Coandă a fost donat statului român, fie direct lăsat moștenire de savant, fie de sora sa din Franța.
După moartea savantului și până în 1977, Muzeul Coandă a fost amenajat și a ființat ca atare în Casa Coandă. Ulterior, Muzeul a fost desființat, iar imobilul a făcut obiectul unor malversațiuni imobiliare, care au culminat, în octombrie 2009, cu „privatizarea” unei părți din el (etajul): vânzarea, cu fals în acte, de către un samsar imobiliar, care acționa în numele Academiei Române!
Doar lupta de ani de zile a Asociației Henri Coandă și campania mediatică de luni de zile a Jurnalului Național au făcut ca parterul imobilului să nu urmeze aceeași soartă. La începutul lunii iulie, Guvernul României a emis o Hotărâre prin care parterul imobilului „Casa Coandă” a fost trecut de la RAAPPS, la Ministerul Culturii, cu scopul reînființării Muzeului Coandă.
Pe de altă parte, Curtea de Conturi a efectuat un control la Academia Română și a confirmat ilegatitatea tranzacției prin care etajul imobilului a ajuns în proprietate privată, iar în urma controlului, conducerea Academiei a demarat formalitățile pentru anularea tranzacției. Au trecut luni de zile de atunci, dar, contractul este, încă, valid.
Totuși, chiar dacă noii proprietari vor refuza anularea contractului de vânzare-cumpărare, nu vor face decât să tergiverseze inevitabilul, cu rea credință. Contractul este, acum, atât obiectul unui dosar penal, cât și al unui dosar civil.
Dosarul penal este deschis de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, care s-a sesizat în urma articolelor publicate de Jurnalul Național și ne-a comunicat, recent, demararea procedurilor judiciare.
Dosarul civil are termen de judecată chiar pe 5 decembrie, la Judecătoria Sectorului 1, București. În acest din urmă dosar, constatarea nulității absolute a contractului este solicitată de Direcția pentru cultură și Patrimoniu Național a Municipiului București. Casa Coandă este monumet istoric, dar în contractul de vânzare s-a precizat că nu este. Fără acest fals, înstrăinarea nu ar fi fost posibilă.
Dincolo de aceste formalități și proceduri juridice și judiciare, a căror rapiditate nu ține de voința guvernanților, există o stare de platitudine a decidenților, în privința patrimoniului Coandă – toate acele prețioase „obiecte” cu care urmează să se populeze Muzeul Coandă. Este unul dintre motivele pentru care regret, personal, samavolnicia în urma căreia Mircea Diaconu nu mai este ministrul Culturii. În ritmul în care se desfășoară actualmente lucrurile, este posibil să celebrăm înființarea Muzeului Coandă peste vreo zece ani, adică abia la omagierea semicentenarului morții sale.
 
Citește și:
 
Sursa:



Acțiunile europarlamentarului PDL provoacă consternare
Europarlamentarii USL cer demisia Monicăi Macovei din PE


Eurodeputatul PSD, Cătălin Ivan, a cerut, în numele USL, demisia Monicăi Macovei din Parlamentul European.
“Scrisorile mincinoase şi insinuările foarte grave” făcute la adresa Agenţiilor Europene este motivul europarlamentarului. El arătat că pe numele Monicăi Macovei sunt depuse două sesizări, ce vor fi discutate de comisia de etică a PE.
Europarlamentarul a susținut că “sunt două sesizări, una făcută de delegaţia USL din PE privind evenimentele din vară şi a doua sesizare făcută luna aceasta, chiar pe 19 noiembrie, de preşedinţii tuturor Agenţiilor Europene”. Membrii Comisiei de Etică vor da un verdict în perioada următoare, iar cea mai gravă pedeapsă pentru Macovei ar fi aceea de a-şi pierde mandatul de eurodeputat.
Umilită de acuzaţiile nefondate lansate de către Monica Macovei la adresa activităţii sale la conducerea Agenţiei Europene de Mediu, directorul executiv al instituţiei, Jacqueline McGlade se declara consternată de acţiunile europarlamentarului român.
”La cabinetul președintelui PE există și o plângere din partea europarlamentarilor USL - PSD și PNL - legată de situația din această vară, de minciunile, de același mecanism: scrisori mincinoase și insinuări foarte grave pe care Monica Macovei le folosea pentru a crea îngrijorare în PE și îngrijorare în Cancelariile Europene, acuza atunci că în România există lovitură de stat, că judecătorii urmează să fie arestați, că asistăm la evenimente similare mineriadelor”, a precizat acesta.

”Vă pot spune în acest moment că dna Monica Macovei este în analiza Comisiei de Etică din PE, urmând ca în perioada următoare să se dea și un verdict pentru că astfel de comportamente nu au existat în PE până la dna Macovei și probabil că nici nu vor mai exista de acum încolo. Vă dau toate sancțiunile pe care dna Monica Macovei le poate primi în ordinea lor: în primă fază mustrare, pierderea dreptului la indemnizația de ședere pentru o perioadă care poate să dureze între 2 și 10 zile, suspendarea temporară a participării la activitățile PE pentru o perioadă între 2 și 10 zile fără reținerea dreptului de vot și cea mai gravă - retragerea mandatului de europarlamentar”, a explicat Ivan.

Mai mult, acesta a mai spus că ”este foarte clar pentru toată lumea că Monica Macovei a mințit și în vară și minte și acum când interesul personal îl cere”, motivând asta prin faptul că ”în vară a mințit pentru a-l proteja pe Traian Băsescu” iar ”acum, legat de Agențiile Eurpene, a mințit și a făcut insinuări foarte grave pentru că își dorește foarte mult postul de procuror european, un post care încă nu a fost creat, dar se discută foarte mult despre el”.

”Monica Macovei a spus că trebuie să se transforme și în justițiarul Europei, nu numai în justițiarul României, cu orice preț, indiferent de câte cadavre ar trebui să calce. Se pare că dna Jacqueline McGlade, directorul Agenției Europene de Mediu nu a acceptat să fie unul dintre cadavrele pe care să calce dna Macovei”, a completat Ivan.

Din cauza acestor probleme cauzate, eurodeputații USL din PE îi cer Monicăi Macovei demisia din funcția de europarlamentar ”înainte să mai aducă și alte prejudicii țării noastre”.


Sursa:
http://www.cotidianul.ro/europarlamentarii-usl-cer-demisia-monicai-macovei-din-pe-200518/

Aceasta era regula în guvernarea Băsescu - Boc - PDL
Firmele din familia Naşului PDL au înghiţit 117 miliarde de la Elena Udrea


De nenumărate ori în presă s-a scris despre faptul că, în timpul fostului guvern, majoritatea contractelor erau direcţionate înspre clientela de partid. Am descoperit şi o zonă mai puţin vizată de presă: Dâmboviţa. Preluăm integral un articol din "Jurnal de Dâmboviţa", care a descoperit în aceste zile legături - deloc surprinzătoare-între banii alocaţi de Elena Udrea şi firmele PDL, inclusiv cele controlate de liderul PDL Dâmboviţa, Florin Popescu, fost preşedinte al consiliului judeţean. (L.G.)

Andrei Vasiliu (Jurnal de Dâmboviţa)

Un document al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului arată cum, printr-un singur ordin de plată, nu mai puţin de 117 miliarde lei vechi au luat în anul 2010 calea câtorva firme portocalii din Dâmboviţa şi Prahova, fiefurile SRL-urilor apropiate Elenei Udrea şi Robertei Anastase * Prin OP 829 / 29.12.2010, din pixul Elenei Udrea au plecat sume uriaşe de bani publici pentru lucrări de pietruire realizate de firme portocalii din familia PDL sau “paravanelor” acestora: printre acestea, CAST SRL şi POTENTIAL CONS SRL au încasat “grosul” de 100 de miliarde. * Firma SC PROCOR SA, controlată de familia Naşului PDL Florin Popescu, a primit şi ea de la ministerul Elenei Udrea o porţie grasă de câteva sute de milioane lei vechi * Cum sumele au ajuns întâi în conturile Consiliului Judeţean Dâmboviţa, condus de acelaşi Florin Popescu, punem din nou întrebarea: cum rămâne cu situaţia conflictului de interese de tip penal despre care vorbea actualul şef al A.N.I., Horia Georgescu?
Îmbogăţit cu aproape 100 de miliarde lei vechi din lucrările finanţate în Dâmboviţa prin OG 7/2006, Naşul PDL Florin Popescu nu s-a dat înlături nici de la fondurile guvernamentale disponibile prin HG 577/1997. Firmele portocalii au fost alimentate din plin cu banii publici din vistieria ministerului condus de Elena Udrea, pe filiera Consiliului Judeţean Dâmboviţa, patronat “democratic” de baronul PDL Florin Popescu. Este individul care se încuia cu poliţia comunitară în sediul PDL de frica întrebărilor noastre.
Doar că, vorba colegului jurnalist Silviu Mânăstire în deja celebra pastilă “Dosar de candidat” de la Realitatea TV, Naşul PDL Florin Popescu s-a tăiat ca maioneza, cam repede, iar adevărul despre devalizarea bugetului CJ Dâmboviţa iese în aceste zile la suprafaţă. Ca un făcut, exact în această perioadă de mare lamentare a candidaţilor PDL în legătură cu lipsa banilor publici din timpul guvernării Băsescu-Boc, am descoperit un document extrem de interesant al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Gaşca firmelor din clica Udrea-Popescu-Anastase a dat un tun de 117 miliarde lei vechi
Am aflat aşadar că, printr-un singur ordin de plată al MDRT-ului condus de Elena Udrea, peste 117 miliarde lei vechi au luat calea Consiliului Judeţean Dâmboviţa doar pentru a intra în conturile unor firme portocalii, binecunoscute pentru afinitatea patronilor lor, oameni “cu naşul în suflet”, pentru contractele cu statul român.
Campioane la încasarea de fonduri guvernamentale pe filiera Naşului PDL Florin Popescu sunt firmele CAST SRL (apropiată Robertei Anastase) şi POTENŢIAL CONS SRL (apropiată consilierului judeţean PDL Ioan Folescu şi deputatului PDL Georgică Dumitru). CAST a primit, numai ea, peste 70 de miliarde lei vechi, iar împreună cu POTENŢIAL CONS SRL încă vreo 30 de miliarde lei vechi.
Alte câteva nume de SRL-uri alimentate de CJ Dâmboviţa din banii primiţi de la ministerul patronat de Elena Udrea sunt SC SCT BUCUREŞTI - 1,29 miliarde lei vechi, SC CHIRULI ANDREA SRL 1,28 miliarde lei vechi, SC RATELEN CLUB SRL - 5,7 miliarde lei vechi şi SC VIAROM - 6,62 miliarde lei vechi.

Filiere ale alimentării firmei PROCOR SA cu bani de la CJ Dâmboviţa
În tabelul firmelor dâmboviţene alimentate de Ministerul Turismului prin CJD găsim şi “resturile” rămase de la masa bogaţilor. Dar până şi ele au ajuns tot în… “burţile” lor. I-am mai remarcat pe “regii asfaltului” de Dâmboviţa, COREL şi COBADI IMPEX, cu 110 milioane lei vechi şi, respectiv, 800 de milioane lei vechi. SC COBADI IMPEX SRL este, însă, firma despre care ziariştii de la “Jurnal de Dâmboviţa” au descoperit că achiziţiona produse de balastieră de la SC PROCOR SA, firmă controlată de familia Naşului PDL Florin Popescu.
O altă firmă alimentată de ministerul Elenei Udrea este societatea CJ Dâmboviţa, LDP SA, beneficiară a unei porţii de 533 milioane lei vechi, cea despre care Corpul de Control al premierului Boc (!) a descoperit că a încheiat nelegal contracte pentru produse de balastieră tot cu firma PROCOR a familiei lui Florin Popescu. De altfel, PROCOR SA, administrată “cu puteri depline” (aşa stă scris în Monitorul Oficial!) de tatăl lui Florin Popescu, se află şi ea în lista MDRT cu “numai” 308 de milioane lei vechi. Suma totală plecată printr-un singur Ordin de Plată din conturile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea, se ridică la 11.763.120,00 - adică peste 117 miliarde lei vechi dintr-o lovitură.

Sursa:
http://www.cotidianul.ro/firmele-din-familia-nasului-pdl-au-inghitit-117-miliarde-de-la-elena-udrea-200514/

joi, 22 noiembrie 2012


Fregata „Regele Ferdinand” a capturat nouă piraţi

Scris de : M.A. 

Fregata „Regele Ferdinand” şi fregata turcă „Gemlik”, au desfăşurat miercuri o acţiune pentru capturarea a nouă persoane suspectate de acte de piraterie, în largul coastelor Somaliei.
Un avion de patrulare suedez, care executa misiuni de inspecţie aeriană în cadrul Operaţiei ATALANTA, a localizat, ieri dimineaţă, un skiff suspect (ambarcaţiune tradiţională de mici dimensiuni), la o distanţă de 420 de mile marine est de Mogadiscio, capitala Somaliei. Comandantul grupării navale EU NAVFOR a trimis urgent în zonă cele două fregate, pentru inspecţie.
După o excelentă cooperare între marinarii români şi cei turci, nouă persoane, suspectate de acte de piraterie, au fost reţinute şi ambarcate la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, pentru investigaţii, iar skiff-ul a fost distrus, în vederea prevenirii utilizării acestuia în acte de piraterie.
Vorbind despre succesul acestei misiuni de interzicere a actelor de piraterie navale, contraamiralul Potts, comandantul Forţelor Navale ale Uniunii Europene, a declarat că: “urmare a efortului combinat al forţelor implicate în lupta împotriva pirateriei în regiune, încă o dată, suspecţii piraţi, care atacă şi jefuiesc navele comerciale şi echipajele acestora în Oceanul Indian, au fost găsiţi rapid şi nava lor a fost distrusă. Aşa cum am menţionat în luna octombrie, noi ştim că perioada musonului s-a sfârşit, iar piraţii îşi încearcă norocul pe mare, dar îi avertizăm în mod constant că nu vor avea satisfacţii.
Încă o dată, mesajul meu către piraţi este clar – suntem cu ochii pe voi şi vă vom captura dacă veţi ieşi pe mare. De asemenea, acest mesaj, conform căruia piraţii intenţionează în continuare să acţioneze pe mare, trebuie luat în considerare de către toţi cei implicaţi în lupta împotriva pirateriei, să fie vigilenţi şi bine pregătiţi pentru a acţiona, indiferent dacă sunt din domeniul militar sau industrial.”

Sursa:
 http://www.ziuaveche.ro/top-secret/armata-2/fregata-%E2%80%9Eregele-ferdinand%E2%80%9D-a-capturat-noua-pirati-134120.html
Lovitură năucitoare dată lui Blaga și Ungureanu într-o singură zi
Zeci de primari PDL şi-au anunţat sprijinul pentru candidații USL
30 de primari de la PDL din Mehedinți au anunţat joi că vor sprjini USL, în 9 decembrie, la alegerile parlamentare.
Cei 30 de edilii PDL s-au dus la o conferinţă de presă pe care o susţineau candidaţii USL şi au anunţat că vor oferi suport pentru candidaţii Uniunii la alegerile din decembrie.
După conferinţa de presă, o parte dintre primarii PDL prezenţi au declarat că au luat hotărârea de a sprijini candidaţii USL pentru binele comunităţii.
De la începutul campaniei electorale pentru parlamentare, mai mulți primari PDL au trecut de partea USL, participând la acțiunile de lansare a candidaților USL și declarând că îi susțin pentru ocuparea unui fotoliu de parlamentar.
Dezertări în mai multe județe
Primarul PDL al municipiului Vatra Dornei, Ilie Boancheş, a participat, sâmbăta trecută, la lansarea candidaţilor USL din colegiile din zonă, anunţând că îi va susţine.
Prezent la lansarea candidaţilor USL din zona Vatra Dornei, primarul PDL al municipiului Vatra Dornei a spus că este mândru să fie prezent la astfel de evenimente fericite.
"Nu puteam lipsi de aici când avem în mijloc dorneni adevăraţi care chiar dacă locuiesc în altă parte nu au uitat de Dorna", a spus Boancheş, care a precizat că îşi doreşte ca cei doi candidaţi ai USL să fie aleşi pentru că sunt oameni apropiaţi de zonă.
Acest lucru s-a întâmplat la o săptămână după ce primarul PDL al Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că-l susţine în alegeri pe liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu. Totodată, un primar PDL de comună s-a declarat susținător al candidaților USL.
Prima "surpriză" a venit de la Suceava
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu (PDL) a participat recent la lansarea candidatului USL/PNL, Alexandru Băieşanu, în colegiul 1 Deputaţi din Suceava. „Chiar dacă am fost competitor cu Sandu Băișanu pentru funcția de primar cred că am demonstrat că am avut tăria și caracterul de a trece peste orgolii și de a colabora în interesul cetățenilor municipiului Suceava. Acest lucru a fost dovedit în ultimele cinci luni de zile când am avut o colaborare bună cu consilierii USL în CL și vreau să le mulțumesc și lor dar și viceprimarilor în primul rând. De asemenea cred că am dovedit că pot colabora și cu conducerea Consiliului Județean CJ și vreau să-i mulțumesc domnului președinte Cătălin Nechifor (PSD - n.a.). Sunt aici să garantez că pot face acest lucru în interesul Sucevei și în continuare sunt aici să garantez pentru Alexandru Băișanu care este un om corect, este un om cu multă energie, cu multe proiecte și sunt convins că le putem pune împreună în aplicare. Am toată convingerea că această colaborare între primarul Lungu și deputatul Băișanu va fi benefică pentru suceveni. Dragi suceveni vă recomand ca pe data de 9 decembrie să votați pe colegiul 1 pe Alexandru Băișanu”, a declarat primarul PDL, potrivit presi locale.
Surpriză a fost mare pentru unii pedeliști și când în municipiul Hunedoara, cu ocazia lansării candidaţilor USL, Carmen Hărău (colegiul 7 Deputaţi) şi Marian Câmpeanu (colegiul 3 Senat), pe scenă, alături de candidaţi şi de preşedintele Coniliului judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ – lider al PNL Hunedoara – şi de ceilalţi fruntaşi PNL şi PSD a urcat şi primarul PDL al municipiului, Viorel Arion. Ulterior, Arion a dat-o la întors susținând că de fapt el susține candidații USL.
Ilie Ştefan, primarul PDL al comunei Luncaviţa (judeţul Tulcea), a declarat și el că va susţine candidatul USL. „Am decis ca la aceste alegeri să sprijin candidaţii USL, datorită faptului că cetăţenii comunei îşi doresc acest lucru. În colegiul nostru, oferta USL este mult mai bună faţă de celelalte partide”, a declarat Ilie Ştefan, citat de rtv.net.
De asemenea, trei primari ARD din Bistriţa au participat la lansarea candidaţilor USL din judeţ şi la fel s-a întâmplat şi cu trei edili PDL din Dâmboviţa.

Ioana Radu

Sursa:
 

 Zeno Cornea, moţ răzvrătit din Roşia Montană:

"Mister Băsescu nu mai e preşedintele României, ci un fel de bufon!"


V-aţi încăpăţânat să rămâneţi la Roşia Montană şi să vă luptaţi cu Gold Corporation?
Domnul meu, eu am lucrat 30 de ani în minerit, am coordonat lucrări miniere fiind topograf de meserie. Am făcut puşcări la Roşia Poieni, peste 5.000... Eu sunt unul care din start le-am spus că ăsta nu e un proiect minier, este un jaf naţional şi internaţional. Majoritatea celor care lucrează acuma la companie sunt nişte oameni care habar n-au de minerit. Sunt oameni adunaţi de prin toate părţile, de la Bucureşti, de prin Baia Mare, de peste tot. În momentul în care le pui o întrebare legată de minerit, chiar din proiectul lor, nu sunt în stare să-ţi răspundă. Vor să facă minerit, cel mai mare proiect din Europa, şi n-au habar cu ce se „mănâncă” mineritul. Deci compania asta este o companie de şmecheri, care nu fac altceva decât să învârtă nişte bani murdari.
În spatele afacerii sunt implicaţi mari escroci... Până acuma, ei au câştigat sute de milioane de dolari numai prin jocul de la bursă. Banii vin, că mai iese „cel mai mare miner al ţării”, mister Băsescu - care nu mai e preşedintele României, ci un fel de bufon -, şi zice că trebuie să facem proiectul minier de la Roşia Montană. L-a întrebat când a fost aicea: „Domnule preşedinte, de când v-o apucat dragostea de Roşia, că pe timpul domniei dumneavoastră s-au închis minele şi acum sunteţi minerul numărul unu?”. Şi l-am mai întrebat dacă ştie cât aur vom primi după exploatare şi mi-a răspuns că peste 100 de tone. I-am spus că este prost informat, că nu vom lua decât 1,8 tone, pentru că „Vindeanu” n-a binevoit să participe la majorarea de capital din partea statului. Şi mi-a zis: „minţi!”, mie care n-am minţit niciodată. I-am explicat că de la 19,3%, statul mai deţine 0,6 % din acţionariat.
Statul român o dus o probă geologică, în ’83, pentru cercetare şi analiză în Baia Mare. Conform buletinului de analiză aflat la domnul Sântimbrean, fost inginer şef şi geolog şef la Roşia Montană, au fost puse în evidenţă 25 de minerale. Şi auziţi, la wolfram scrie doar „prezent”, că pe vremea respectivă era secret de stat şi nu se treceau procentajele din zăcământ, dar se ştie că la aici există cel mai mare zăcământ din Europa. Pe ei nici nu-i interesează aurul şi argintul, ci restul de compuşi rari.
Veţi avea şi un referendum în zonă, ca-n Ţinutul Secuiesc, se cam grăbesc „investitorii” şi are şi cine să le cânte-n strună...
Noi am cerut în 2001-2002 un referendum naţional pe această temă şi-au fugit de un asemenea referendum ca dracu’ de tămâie! Le-a trebuit aproape 17 ani de când sunt aici de când s-a semnat contractul cu Vasile Frank Timiş, marele miner, băiatul cu „ochi albaştri”, chiar dacă-i are căprui de fel. Le-au trebuit 17 ani să mituiască probabil primarii din zonă, nişte „făcături” care pentru un pumn de dolari îşi vând ţara, îşi vând naţia, vând tot ce au de vândut. Ştiţi ce este referendumu’ ăsta? O frecţie la picior de lemn. N-are nicio valoare, domnule! Mă surprinde, că am aflat şi eu că bieţii ţărani care muncesc pe coate şi pe brânci în zona Albei Iulia, oameni care trăiesc greu, s-au dus la ei emisarii, „colindătorii” de la companie, şi-au zis că vor fi locuri de muncă şi oamenii când au auzit asta or semnat. Dacă noi îi informăm corect pe oameni şi le spunem că „băi, fraţilor, voi ştiţi că dacă proiectul ăsta se face la Roşia, pe un cerc cu raza de 100 de kilometri va fi afectat tot ce este viaţă? Ştii că nu ţi se va mai face porumbul, cartoful, strugurele, nimic şi-ai să mori poluat şi de cancer?”. Să vedeţi, mai merge să voteze? Nu mai merge, sunt sigur de asta! Lumea nu este informată. Mie-mi pare rău că ziarul dumneavoastră este numai pe internet, că ar fi citit şi bieţii oameni simpli, că şi la „Formula AS” s-au oferit sume fabuloase numai ca să tacă din gură, să nu mai scrie nimic.
Ce să vă mai spun, ăştia sunt o gaşcă de borfaşi, aşa-i numesc eu, borfaşi, care vin şi în colaborare cu consilierii locali din Roşia, cu primarii din zonă, cu oameni de la judeţ, care toţi se ling pe degete, ştiţi dumneavoastră că cine lucrează cu miere se linge pe degete.
Mai aveţi vecini hotărâţi?
Oho, suntem 35 de familii care n-au de gând să plece sub nicio formă. Să ştiţi că dacă o familie doar, nu va pleca de-aici, nu vor putea face proiectul. Dar lor le convine situaţia asta, se mai ciuguleşte câte ceva! Eu am stat de vorbă vreo şapte ore aici cu un domn director, unul Tănase, care este economist, iar eu, un simplu topograf, i-am demonstrat că statul român nu câştigă nimic de-aici. Cu ce? Cu acea redevenţă minieră, care nici pe-aceea nu o iei până nu se plătesc cheltuielile, datoriile, investiţiile şi se scoate producţia-marfă? Statul român, când se trage linie, va lua 0,0001la sută. Şi ne vom alege cu un iaz de decantare pe vreo 600 de hectare, activ, otrăvitor vreme de 500 de ani. Tot ce-nseamnă viaţă în jurul Roşiei Montane va fi făcut praf şi pulbere! Ba mai mult, această companie a reuşit să mai şi concesioneze de la statul român 520 de kilometri pătraţi, tot Cadrilaterul Apusenilor. Şi pentru ca toate utilajele ce vor fi aduse aici din import să fie scutite de taxe vamale, zona a fost declarată ca fiind defavorizată, deci tot statul român trebuia să fie f.... şi-aicea!
Eu trec acum pe lângă ei de parcă nici n-ar exista, îi ignor total. Îmi dau seama că sunt nişte milogi care cerşesc şi ei nişte bani ce se albesc pe-aici.
Sunt Apusenii o binecuvântare. dar şi un blestem?
Eu vă spun în felul următor. Sunt ferm convins că proiectul ăsta nu se va face niciodată, până se mai „albesc” nişte bani mai merge treaba şi apoi îşi vor înceta activitatea. Şi ştiţi că întotdeauna pleacă ultimul venit, n-am să plec eu care m-am născut în Roşia Montană acum la 62 de ani şi am aici şi strămoşii şi urmaşii. Şi vă mai spun că aşa ca la Mărăşeşti, „pe-aici nu se trece”! Ştiţi care este blestemul aurului? Cei care l-au prădat să nu-şi găsească liniştea nici măcar în mormânt şi nu şi-o vor găsi-o să ştiţi!


Marcel Bărbătei

Sursa:
http://www.cotidianul.ro/mister-basescu-nu-mai-e-presedintele-romaniei-ci-un-fel-de-bufon-200365/

Citat de pe stâlp: „Anca Boagiu ARD”

 
Stâlpii de pe Calea Moșilor sunt închiriați (sau confiscați!) de portretul doamnei Anca Boagiu. Sub fiecare portret scrie ARD. Comentez cu taximetristul, un bărbat hâtru, care e de părere că ar trebui scris, dacă tot e așa de fierbinte, sună-mă! Se uită la mine. Nu mai zic nimic. Păi nu se laudă că-i arzoaică? Nu știu cum e fosta ministresă a transporturilor și nu ard de interes, pentru a intra în limbajul electoral, să aflu. Remarc doar că figura ei rotund pătrată se uită cu o privire rea spre mine, trecătorul, oricâtă îmblânzire s-a chinuit să-i deseneze în ochii întunecați fotograful. Sunt și alte chipuri și lozinci. Majoritatea mincinoase și chiar obraznice. De ce n-a ars pentru țară această cucoană politică, lăsându-ne, împreună cu alți câțiva vinovați, fără drumuri europene, șosele și autostrăzi? De ce n-a accesat fonduri la care aveam acces și de ce costă un kilometru de autostradă în România, pe câmp, de trei și patru ori mai mult decât același kilometru peste Alpi? De ce au blocat organismele europene banii? Fiindcă sunt suspiciuni de furt. De ce sunt suspiciuni de furt madam care arzi pe stâlpii de pe Calea Moșilor? De ce ați furat tu, Băsescu, Udrea și alții, mulți alții, până când ați secătuit și terminat România?

Suntem cei mai săraci din Europa, performanță atinsă în perioada regimului Băsescu. Suntem țara cu o agricultură la pământ, iar europenii ne taie fondurile, și așa rezumate, pentru agricultură sau ne amenință cu tăierea. Cu ce a greșit amărâtul de fermier român încât, după ce că primește jumătate din cât primește fermierul francez, mai este și amenințat? De ce e relaxat Băsescu, dedat, vezi Doamne, la o diplomație subțire, el care înjură și-și bagă în orice dialog sau negociere? De ce, de ce, de ce?

O știre publicată ieri de colegii mei din A.M.Press pe site-ul agenției, înșiră sumele pe care țara noastră le are de încasat, datorii datând din vremea lui Ceaușescu, de la diverse țări. Niciodată nu l-am auzit pe Băsescu bătându-se pentru a le recupera. Renunță la ele cu ușurința cu care decide, de unul singur, împrumuturi la FMI pe care le vor plăti până și nepoții noștri. În primul mandat a renunțat lejer, dându-se nabab, la 80 la sută din uriașa datorie a Irakului față de românii care făcuseră acolo rafinării și poduri și combinate chimice, crăpând în dogoarea deșertului. Un economist român din străinătate a venit la București cu documente care arată că blânda și democrata Germanie ne datorează niște miliarde din vremea războiului. Eram la un moment dat aliați și lua de la noi petrol și grâne și tot ce-i trebuia pentru industria războiului sub angajamentul că va da îndărăt. L-a auzit cineva pe Băsescu cerându-i banii pe care ni-i datorează madamei Merkel?

Suntem săraci. Săraci în șoșele, săraci în locuri de muncă, săraci prin lefurile puține și rezumate. Dar cei mai săraci suntem în bărbați patrioți și femei care să ardă pentru țară.


Sursa:
 http://jurnalul.ro/editorial/citat-de-pe-stalp-anca-boagiu-ard-629627.html

Miting, site şi “Minister de Externe” pentru autonomia Ţinutului Secuiesc!

Autor: Istvan Deak 

Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) va organiza, sâmbătă, de la orele 12:00, la Sfântu Gheorghe, un miting pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, la care sunt aşteptaţi mii de etnici maghiari.

Iniţiativa îi aparţine pastorului reformat Santa Imre, cel care a protestat timp de 50 de zile în faţa Colegiului Miko din localitate la adresa condamnării membrilor comisiei de retrocedare şi a renaţionalizării clădirii. Între timp, Santa a ajuns candidat PPMT pentru Camera Deputaţilor în colegiul uninominal Sfântu-Gheorghe. "Credem că putem fi eficienţi doar atunci când putem să prezentăm şi o largă susţinere a comunităţii întregi din Ţinutul Secuiesc. Din acest motiv, PPMT a răspuns prompt la iniţiativa colegului Santa Imre, o persoană foarte credibilă - pe care nimeni nu o poate acuza că a iniţiat mitingul din motive electorale, deoarece trecutul său în acest sens dovedeşte că este un susţinător foarte puternic şi foarte consecvent al ideii de autonomie. Credem că partidul nostru poate să ofere un cadru pentru organizarea acestui miting. Contăm şi pe sprijinul Consiliului Naţional Secuiesc şi Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania. Dorim ca vocea noastră să se amplifice în aşa fel încât să nu se audă numai până la Prefectură, ci şi la Bucureşti, la Guvern, la Parlament, până la Bruxelles. Să se audă că pentru secui singura soluţie pentru înflorirea acestei regiuni frumoase este autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc", a spus preşedintele PPMT, Toro Tibor.

UDMR şi PCM susţin demersul


Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, a confirmat că partidul său va mobiliza simpatizanţii săi pentru acest miting.  “Noi, secuii, suntem cu toţii autonomişti, gândim şi simţim la fel în legătură cu autonomia Ţinutului Secuiesc. Deşi va fi o manifestare de campanie a noului partid maghiar (PPMT), noi, reprezentanţii UDMR Covasna, vom participa la acest eveniment şi vom mobiliza cel puţin jumătate dintre participanţi”, a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor. Acţiunea va fi sprijinită şi de Partidul Civic Maghiar, care susţine candidaţii PPMT la alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Site pentru autonomie

Săptămâna trecută, Institutul Balvanyos a lansat site-ul romaniafederala.ro care militează pentru autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Redactorii site-ului, politologii Bakk Miklos, Toro Tibor jr. şi Szasz Arpad, prezintă istoricul luptei pentru autonomie, începând cu manifestul din 25 decembrie 1989 până la hotărârea Parlamentului din 25 septembrie 2012.  “Manifestul publicat la data de 25 decembrie 1989 a subliniat necesitatea elaborării “unui nou Statut al minorităţilor” formulând totodată şi doleanţa de a garanta prin Constituţie “drepturile colective”, precum şi ideea că UDMR “s-a constituit pe baza dreptului la autoadministrare”, ceea ce înseamnă că documentul conţine şi formulări care prefigurează proiecte privind autonomia”.  “În data de 25 septembrie 2012, Senatul României a respins proiectul de lege privind autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, înaintat legiuitorului încă în anul 2005 de către Sógor Csaba şi Garda Dezső. Proiectul “Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc” elaborat de către CNS a fost respins de Camera Deputaţilor la data de 12 octombrie 2005 cu 16 voturi pentru şi 188 împotrivă, acesta ajungând ulterior în faţa Senatului. În Senat, în anul 2009, trei comisii de specialitate au avizat proiectul, însă dezbaterea acestuia a avut loc abia acum. Pagina de internet prezintă şi trei mesaje video de susţinere a mitingului pentru autonomie sosite din Flandra, Ţara Galilor şi Ţara Bascilor.

“Minister de Externe” pentru Ţinutul Secuiesc

Presedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, a declarat presei ungare că în data de 30 noiembrie 2012 se va lua o decizie finală în privinţa înfiinţării unei autorităţi care să îndeplinească rolul de Minister de Externe al Ţinutului Secuiesc. Pe lângă relaţiile externe cu alte teritorii care şi-au dobândit autonomia, noua structură va fi o organizaţie non-profit, fără statut juridic, şi va avea şi rolul de a absorbi fonduri europene. “Este important să întreţinem relaţiile cu teritorii şi comunităţi similare celui secuiesc. Să colaborăm în ideea solidarităţii. Noua autoritate va avea rolul să promoveze cultura şi istoria Ţinutului Secuiesc, dar şi să reprezinte interesele noastre regionale pe plan internaţional. Autorităţile române resping autonomia Ţinutului Secuiesc, astfel că suntem obligaţi să folosim orice modalitate posibilă pentru a acţiona. Ministerul Afacerilor Externe din România nu reprezintă interesele Ţinutului Secuiesc, iar UDMR refuză să mijlocească comunicarea noastră cu forumurile internaţionale ca să nu lezeze confortul partenerilor de guvernare”, a declarat Izsak, conform barikad.hu.

Reprezentanţă la Bruxelles

În data de 21 mai 2012, Laszlo Tokes a inaugurat biroul reprezentanţei diplomatice a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles. “Prin acest birou, Ţinutul Secuiesc se alătură altor sute de provincii, regiuni, judeţe şi oraşe europene care sunt prezente prin reprezentanţe proprii în capitala Uniunii Europene. Biroul Comun exprimă coeziunea la nivelul locuitorilor celor trei judeţe (n.r - Covasna, Harghita, Mureş) şi deschide calea unor proiecte de dezvoltare economică comună, precum şi colaborarea în alte proiecte din domeniul turismului, al schimburilor culturale, al mediului de afaceri şi alte aspecte ale vieţii social-culturale”, a explicat Tokes.

Ministerul român al Afacerilor Externe a catalogat timid acest demers drept un act regretabil. "Potrivit practicii la nivel UE, unităţi teritorial-administrative recunoscute, din statele membre, pot să îşi deschidă birouri de reprezentare la Bruxelles, în vederea promovării intereselor lor la nivel european. România încurajează o reprezentare activă la nivel european a tuturor entităţilor administrative legal constituite, care pot aduce un plus de valoare la aprofundarea integrării europene, cu respectarea deplină a legislaţiei naţionale", se menţiona într-un comunicat al MAE.



Sursa:
http://jurnalul.ro/stiri/observator/miting-site-si-minister-de-externe-pentru-autonomia-tinutului-secuiesc-629659.html


Scandal politico-electoral la Roman
Primăria PDL blochează mitingul USL



Aşa arată Romanul în realitate. E ocupat încă de PDL. Încă!
Cotidianul.rorevine cu amănunte în privinţa scandalului politico-electoral de la Roman:
Primarul Romanului, Dan Laurenţiu Leoreanu, nu a aprobat mitingul de sâmbătă  al USL, la care participă liderii naţionali Victor Ponta şi Crin Antonescu.
Candidatul USL pentru Camera Deputaţilor, Colegiul 4 Roman "Ion Creangă", profesorul Liviu Brătescu, denunţă drept jalnică încercarea disperată de a-i ţine departe pe romaşcani de actualul şi viitorul premier al României, precum şi de viitorul preşedinte al României.

„Domnul primar nu poate să oprească în oraşul pe care îl administrează accesul unui prim-ministru. Asta numai dacă nu cumva a declarat Romanul o regiune autonomă, un Kosovo portocaliu”,  declară profesorul Brătescu.




Printr-un memoriu redactat olograf, Primăria Municipiului Roman, anunţă organizaţiile municipale ale PNL şi PSD că cererea pentru desfăşurarea mitingului naţional de sâmbătă, 24 noiembrie, ora 16.00, de la Roman, a fost respinsă din motivul ridicol al fluidizării traficului rutier.

Potrivit documentului anexat, Comisia de AVIZARE a adunărilor publice din municipiul Roman, respinge organizarea acţiunii USL în zona Piaţa Muşat:
„Pentru cererea PNL – Filiala Teritorială Neamţ era strict necesar blocarea traficului rutier pe B-dul Roman Muşat în tronsonul D. Gherea-Micle, iar când se închidea Piaţa Roman Muşat, era perturbat pe str. C. Vodă traficul.”



Dincolo de redactarea olografă a documentului şi de limba română aproximativă folosită în documentele oficiale ale municipiului Roman, refuzul administraţiei locale este unul fără precedent din punctul de vedere al gravităţii.

Prin acest „aviz negativ”, Primăria Roman doreşte să blocheze întâlnirea romaşcanilor cu premierul acestei ţări, precum şi cu viitorul preşedinte al României.


Conform aprecierilor candidatului Liviu Brătescu, "în plan local, domnul Dan Laurenţiu Leoreanu, devenit agent electoral al candidatului USL pe Colegiul 4, îşi permite să rişte izolarea completă din punct de vedere politic şi administrativ a oraşului pe care îl conduce."

Candidatul USL pentru un post în Camera Deputaţilor, Colegiul 4, profesorul Liviu Brătescu, condamnă obstrucţionarea unei întâlniri de un asemenea nivel cu cele mai importante personalităţi politice ale României de azi, premierul Victor Ponta şi copreşedintele USL, Crin Antonescu .

„Domnul Leoreanu ne invită să organizăm o acţiune de o asemenea anvergură fie pe stadionul Moldova, fie pe Constantin Nehoi. Ne întrebăm de ce nu ne-a oferit cantina Liceului Sava sau restaurantul din parc, locuri atât de dragi dumnealui, în care, din bani a căror provenineţă nu poate fi clarificată de domnia sa, sunt oferite în numele municipalităţii mese nesfârşite, sărmanilor aduşi în aceste locaţii indicându-li-se să voteze cu Elena Udrea”, a declarat profesorul Liviu Brătescu.

„Aceasta este doar o tentativă de hărţuire. Domnul primar nu poate să oprească în oraşul pe care îl administrează accesul unui prim-ministru. Asta numai dacă nu cumva a declarat Romanul o regiune autonomă, un Kosovo portocaliu. Ce fel de edil îşi poate asuma ruperea oricărui fel de dialog cu Guvernul de la care îşi primeşte şi va primi finanţarea de zi cu zi şi în domeniul investiţional?”, a conchis Liviu Brătescu.
Mai jos, fotografii din Roman care demonstrează absenţa oricăror lucrări de anvergură în zona amintită de Primărie:





miercuri, 21 noiembrie 2012

Gitenstein: Militarii români şi americani sunt ca “fraţii şi surorile”

Scris de : M.A. 

Militarii români şi cei americani sunt “precum fraţii şi surorile”, a afirmat miercuri ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, cu prilejul ceremoniei care a marcat împlinirea a 10 ani de la invitarea ţării noastre de a deveni membru NATO.
“Cred că rolul dvs. ca aliat al SUA a fost consolidat de relaţiile dintre militarii români şi cei americani, la nivel personal. (…) Acum câţiva ani am participat la un exerciţiu de antrenament pentru trimiterea de trupe în Afganistan. La acel moment, România avea comanda asupra unei echipe de militari americani şi i-am întrebat pe soldaţii noştri dacă se simt confortabil sub comandă română, iar un tânăr soldat mi-a spus că şi-ar pune viaţa în mâinile lor (ale militarilor români – n.r.). Militarii americani şi cei români sunt într-adevăr ca fraţii şi surorile şi sunt gata să lupte şi să moară alături pentru a ne atinge cauza comună şi scopurile bilaterale. Aceasta este măsura unei alianţe”, a spus ambasadorul.
Diplomatul a povestit că a fost ‘martorul’ curajului militarilor români care luptă în misiunile NATO, precizând că ei se bucură de respectul soldaţilor americani, transmite Agerpres.
“Statele Unite au lucrat foarte strâns cu Guvernul României dinainte de aderarea la NATO. Militarii români şi cei americani au luptat împreună, sub auspiciile NATO şi vreau să spun că militarii americani îi respectă foarte mult pe cei români. Am fost martor al curajului militarilor români în Afganistan, unde am fost de trei ori (…) şi de fiecare dată am fost impresionat nu numai de competenţa şi angajamentul trupelor române, dar şi de cât de bine lucrează împreună cu ale noastre”, a spus Gitenstein.
România marchează, miercuri, 21 noiembrie, zece ani de când a primit oficial invitaţia de a deveni membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Summitul NATO de la Praga, desfăşurat pe 21 şi 22 noiembrie 2002, a însemnat un pas important în evoluţia celei mai puternice organizaţii de apărare colectivă din istorie.

Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/top-secret/armata-2/gitenstein-militarii-romani-si-americani-sunt-ca-fratii-si-surorile-133866.html

Vocea Rusiei, supărată foc pe Titus Corlăţean

Scris de : M.A. 

Vocea Rusiei este supărată foc pe Titus Corlăţean, din cauza declaraţiilor acestuia referitoare la “nervosul” Dmitri Rogozin.
Deschiderea consulatului Federaţiei Ruse la Tiraspol a devenit un veritabil măr al discordiei în relaţiile româno-ruse (…) Ministrul de externe al României, Titus Corlăţean, a făcut câteva declaraţii neinspirate referitoare la vicepremierul guvernului rus Dmitri Rogozin. „Diplomatul” român s-a referit l-a „nervozitatea tradiţională” a oficialului rus şi a menţionat că acesta „are probleme cu dreptul internaţional”. În realitate, ministrul român de externe este cel ce are o maximă problemă în privinţa logicii elementare şi normelor diplomatice”, scrie Vocea Rusiei.
“Existenţa unui consulat la Tiraspol este perfect justificată prin faptul că în regiunea transnistreană locuiesc peste 170 de mii de cetăţeni ruşi. Dacă Moscova era interesată de orice altceva decât oferirea unui sprijin consular cetăţenilor ruşi din Transnistria, exista opţiunea dură şi directă de a deschide un consulat fără acordul Chişinăului, ceea ce nu s-a întâmplat anume din cauza faptului că Moscova a respectat integritatea teritorială a Republicii Moldova”, arată sursa citată.
“Revenind la escapada nefericită a ministrului român de externe, se poate demonstra foarte uşor că acţiunile sale frizează penibilul. Cum ar reacţiona autorităţile din România (sau orice altă ţară) dacă un ministru de externe al Rusiei ar începe să lanseze în public ordine referitoare la locurile unde România este îndreptăţită sau nu să-şi deschidă reprezentanţe diplomatice? Vicepremierul rus a reacţionat în acelaşi stil în care ar fi reacţionat orice reprezentant al unei ţări care se respectă. Probabil, după experienţa traumatică din această vară, rezultantă din comunicarea cu diplomaţii occidentali care l-au tratat ca pe un umil reprezentant al unei colonii, Titus Corlăţean a ajuns la concluzia că diplomaţia se face prin mesaje dure şi imixtiuni impardonabile în afacerile interne ale altor ţări. În fond, Corlăţean încearcă să se comporte cu Rusia în stilul în care Mark Gitenstein s-a comportat cu autorităţile din România. Este uşor de înţeles că o asemenea „strategie de comunicare” nu va îmbunătăţi cu nimic relaţiile româno-ruse. Încercarea de a transforma probleme tehnice într-un prilej de „box diplomatic” este inutilă şi este improbabil că va impresiona pe cineva la Moscova”, consideră Vocea Rusiei.

Sursa:
 http://www.ziuaveche.ro/international/externe/vocea-rusiei-suparata-foc-pe-titus-corlatean-133882.html
La câteva zile după ce Traian Băsescu le-a dat instrucţiuni procurorilor în direct la TV
Operaţiunea "Referendumul" continuă

Coincidenţele se ţin lanţ când vine vorba de Traian Băsescu şi de procurori.
Procurorii de la Parchetul General au anunţat miercuri printr-un comunicat că au început urmărirea penală a cinci persoane "membri ai biroului electoral al Secţiei de votare nr. 360 din Ovidiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducere în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale".
Anunţul de miercuri al Parchetului General vine în contextul în care nu mai târziu de săptămâna trecută Traian Băsescu, în dispreţul a 7,4 milioane de români care au votat împotriva lui în vară, a reclamat "fraude masive" la referendum şi le-a cerut procurorilor să treacă la treabă.
Până acum procurorii lui Morar au reuşit să trimită în judecată doar trei persoane după ce au răscolit satele româneşti şi au confiscat listele electorale de la referendum.
Ordin de la Băsescu în direct la TV
"Ce vă pot spune este că fraudele de la referendum vor trebui investigate până la capăt, pentru că votul este fundamentul democraţiei. Am auzit politicieni spunând „Da, dacă în trei secţii de votare au fost doar 500 de voturi furate nu e mult”. Da, dar în România sunt 18.000 de secţii de votare. Dacă avem o medie de 500 la fiecare trei secţii de votare, lucrurile nu sunt în regulă. La aceste secţii de votare media este circa 12%, da? Sunt trei secţii de votare rurale. Un partid intră în Parlament cu 5%. Nivelul fraudei este uriaş şi instituţiile statului trebuie să-şi facă treaba până la capăt în numele democraţiei. Pentru mine nu mai au valoare, pentru mine personal, investigaţiile, pentru că ele nu mai pot schimba rezultatul referendumului. În schimb, pentru democraţia din România este fundamental ca toate suspiciunile de fraudă să fie clarificate, dintr-un motiv simplu, cel pe care vi l-am spus. Votul este fundamentul democraţiei, dacă şi acolo furăm, putem spune că nu mai avem nicio speranţă în ceea ce priveşte funcţionarea statului de drept", a declarat Băsescu la începutul săptămânii trecute la Palatul Cotroceni.

Marieta Vişan

Sursa:
http://www.cotidianul.ro/operatiunea-referendumul-continua-200295/
 

duminică, 18 noiembrie 2012




Românii încep să se trezească
Sondaj CSCI: Elena Udrea, MRU şi Anastase nu intră în Parlament


Un sondaj CSCI efectuat între 9 şi 12 noiembrie arată că o serie de lideri proeminenţi ai ARD/PDL nu vor câştiga colegiile şi s-ar putea să nu intre în Parlament. La localele din 10 iunie, cercetările CSCI au fost corecte în proporţie covârşitoare
Udrea, Anastase, Blaga, MRU şi Preda stau prost la opţiunea de vot
 Cinci lideri proeminenţi ai ARD, consideraţi apriori mari favoriţi în colegiile lor, stau destul de rău într-un prim sondaj efectuat în prima săptămână de campanie. Conform sondajului CSCI, în colegiul 4 Neamţ, Elena Udrea (ARD/PDL) era cotată cu 34% din preferinţele electoratului, în timp ce istoricul Liviu Brătescu (USL/PNL) avea o intenţie de vot de 51%.
Fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase (ARD/PDL) a fost şi ea depăşită la procente de contracandiatul ei, Paul Dumbrăveanu (USL/PNL) în colegiul 11 Deputaţi, care acoperă o parte din municipiul Ploieşti. Liberalul era cotat cu 52%, în timp ce Anastase cu 30%.  
Sondajul CSCI prevesteşte un dezastru pentru Mihai Răzvan Ungureanu (ARD/FC). În colegiul 1 Senat (municipiul Arad), senatorul în funcţie, Ovidiu Marian (USL/PNL) era cotat cu 50%, în timp ce MRU doar cu 29%. Ceva mai „bine” stă colegul său, Vasile Blaga (USL/PDL), în colegiul 3 Senat (Sânnicolau Mare – Jibolia – Deta – Gătaia), unde era cotat cu 35%, dar adversrul său, Matei Suciu (USL/PSD), avea 51%.
Se pare că un adevărat dezastru îl aşteaptă şi pe un alt lider al PDL(ARD). Este vorba de deputatul Cezar Preda, care, în colegiu 7 Deputaţi Buzău (care acoperă o parte din municipiul capitală de judeţ şi 4 comune) era cotat cu 31%, dar contracandidatul său, marcel Ciolacu (USL/PSD) avea 54%.
 CSCI nu a greşit nici la locale
 Evident vor exista comentarii privind sondajul CSCI referitor la situaţia „vedetelor” ARD/PDL. Se va invoca probabil faptul că CSCI reprezintă un proiect al Fundaţiei Multimedia, care este condusă de sociologul Bogdan Teodorescu, un apropiat al USL. Dar analizând şi alte sondaje ale CSCI, rezultatele nu au vreo legătură cu afinităţile politice ale autorilor. Înainte de alegerile locale, mai precis în perioada 27 mai – 3 iunie 2012, tot aşa, CSCI a efectuat cîteva cercetări în zone în care candidaţii PDL erau superfavoriţi. Cu o singură exepţie. Este vorba de bătălia pentru şefia CJ Suceava, unde „scorul” din sondaj era foarte strâns, două procente în favoarea lui Gheorghe Flutur (PDL), iar la urne s-a înregistrat unalt rezultat tot foarte strâns (sub două procente diferenţă), dar în favoarea candidatului USL.
Rezultate CSCI şi rezultate la vot – 10 iunie
 Robert Negoiţă (USL) – Liviu Negoiţă (PDL) – primăria Bucureşti sector 3
55% -  39% (sondaj); 56,47% - 29,26%  (rezultat vot)
Olguţa Vasilecu (USL) – Antonie Solomon (UNPR) – primăria Craiova
45% - 42% (sondaj); 45,60% - 40,89% (rezultat vot)
 Iulian Bădescu (USL) – Andrei Volosevici (PDL) – primăria Ploieşti
49% - 43% (sondaj); 45,13% - 43,63% (rezultat vot)
Adrian Ţuţuianu (USL) – Florin Popescu (PDL) – preşedinţia CJ Dâmboviţa
51% - 35% (sondaj); 52,78% - 35,81% (rezultat vot)
 Gheorghe Flutur (PDL) – Cătălin Nechifor (USL) – preşedinţia CJ Suceava
44% - 42% (sondaj); 42,46% - 44,22% (rezultat vot)
Ce se va întâmpla pe 9 decembrie în cele 5 colegii cercetate
După cum se poate observa, sondajul de la locale prezentat mai sus a fost efectuat cu o săptămână înainte de scrutin. Sondajul privind alegerile parlamentare a fost efectuat cu aproape o lună înainte scrutinului din 9 decembrie. Evident, pe parcursul campaniei electorale mai pot apărea schimbări în ceea ce priveşte procentele candidaţilor. Foarte rar s-au întâlnit inversări de situaţii, când a fost vorba de diferenţe între 15 şi 20 de procente. O strângere a „scorului”, da, s-a mai întâlnit. Dar şi în situaţia în care se apropie procentele celor din ARD/PDL de procentele USL, sunt discutabile şansele „vedetelor” PDL de a prinde la redistribuire un fotoliu de parlamentar.
 Udrea reabilitată printr-un sondaj fantomă
 Cum se pare că staff-ul de campanie a Elenei Udrea a simţit că lucrurile nu stau pe roze cu candidata paraşutată de la „centru”, toate publicaţiile locale, au rezentat un sondaj efectuat de „voluntari” ai Asociației pentru Demnitate și Valoare Umană din care reieşea că Elena Udrea ar avea 56%, iar Liviu Brătescu, 30%. Acest sondaj ridică uriaşe semne de întrebare. Respectiva asociaţie este una fantomă – nu are nici email, nici adresă pe net – a fost înfiinţată în Piatra Neamţ în 2002 şi de atunci a intrat în „adormire”, ultima menţiune la Registrul Comerţului datând din decembrie 2002. A fost scoasă de la naftalină acum înainte de alegeri şi, culmea, a obţinut de la Autoritatea Electorală permanentă şi adeverinţă pentru a trimite observatori pe 9 decembrie. Şi pentru ca „sondajul” să fie cât de cât credibil, publicaţiile „Ziarul de Roman” şi „Ceahlăul” după ce publică rezulatele „voluntarilor”, mai vin cu un bonus: preiau o dezinformare din EVZ din care reieşea că Liviu Brătescu nici n-ar fi intenţionat să candideze în Roman, ci doar la Iaşi. Evident, niciodată nu s-a pus problema ca Brătescu să candideze la Iaşi, dar s-a pus problema – mai ales la presiunile din media independentă – ca modestul candidat (Nicu Stan), aruncat iniţial în luptă contra Elenei Udrea să fie schimbat cu unul mai puternic. Evident, niciunul dintre cele două articole nu sunt semnate şi nici nu au însemnul de publicitate electorală.
Notă:
Toate datele din sondajul CSCI au fost prezentate în cel puţin trei buletine de ştiri la Romania TV. Surprinzător, de pe site RTV.net, ştirea a dispărut, duminică după orele 22.00

Sursa:
 http://www.cotidianul.ro/sondaj-csci-elena-udrea-mru-si-anastase-nu-intra-in-parlament-200056/

Băsescu, din garajul Cotrocenilor

 
Arendașul din Deal cuvântează iar. Acum, la două seri o dată, în curând, seară de seară, când cetățeanul, întors de la serviciu sau din șomajul stradal în șomajul de acasă, apasă butonul telecomenzii. În ecran, simbol al unei sfidări supreme și al unei bășcălii nemărginite, îl găsește pe Traian Băsescu. Ce-a făcut vineri seara? A făcut pe deșteptul. El, doar el e „prea inteligent” pentru a nu ști cum rezolvăm criza, Europa, găurile din buzunar și petele de pe lună. El, doar el, nu-i prost ca, mergând la Bruxelles, să utilizeze imbecilitatea dreptului de veto dacă ăia ne taie fondurile. Cum să ceară el ceva pentru România celor care l-au pus îndărăt pentru obediență? El va utiliza bărbăția de a-i pupa condurul plușat doamnei Merkel și curajul de a-l pupa în dosul ăla lat pe Barroso. El va utiliza diplomația subțire de a nu pretinde nimic pentru țara lui, ajunsă cea mai săracă din Europa în timpul mandatelor sale. Băsescu s-a grozăvit ca un curcan pe balegă și a debitat obrăznicii plate. A mințit și a readus în discuție un partid care-a dispărut, PDL, criticându-l, vezi Doamne, în egală măsură cu criticile față de USL. Păi USL e, pe când partidul tău a dispărut în tufișuri onomastice și a fost șters din intențiile de vot. E, firește, o șmecherie, altă șmecherie electorală. O șmecherie puturoasă. Mugur Ciuvică zicea într-o emisiune unde am fost invitat și eu că astfel Băsescu încearcă să-și mențină nucleul de 15 la sută, pe cale de dizolvare și ăla. Cred că așa stau lucrurile. Numai că Băsescu iese în peisaj și rașchetează  spinările noastre care se acoperă cu piele de găină. E greu să decizi între spaimă, revoltă și scârbă.

Are rușine Băsescu? Nu, n-a avut niciodată. Poate ieși public, pe rețeta garajului din Piața Galați, dintr-un Cotroceni transformat și el în garaj? Iată, o face. N-are nici-un junghi sufletesc, nici-o crampă de conștiință. Încrederea lui că românii sunt proști și poate trece din nou la prostirea proștilor n-are granițe. Merge la UE să ne reprezinte. N-are mandat de la Parlament, nu are dezlegare să voteze într-un fel sau altul, cum ar cere-o interesul național. Și ce dacă? Și-a dat singur mandat așa cum ne anunță senin că s-a automandatat să pună premier pe cine „vrea mușchii lui”. Votul? Când l-a pus pe el votul ceea ce e și se încăpățânează, nerușinat, să rămână? Mă, m-a întrebat telefonic, un amic plecat de mulți ani din țară, voi sunteți proști sau vă faceți că sunteți? Nu ne facem.


Sursa:
 http://jurnalul.ro/editorial/basescu-din-garajul-cotrocenilor-629234.html

vineri, 16 noiembrie 2012


Atacul lui Băsescu la Guvern, politrucii şi reacţia lui Ponta

Scris de : A.H. 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că “şi Guvernul Ponta face aceleaşi greşeli ca şi Guvernul Boc“, spunând că peste tot sunt “numai politruci” şi dând ca exemplu Portul Constanţa, Transgaz şi Compet.
Băsescu a declarat vineri, la Palatul Cotroceni, că el este pregătit să utilizeze dreptul de veto al României la Consiliul European doar dacă se încalcă Tratatul, însă, a arătat că misiunea liderilor europeni este aceea de a găsi soluţii. “De la anunţul de ieri, toate statele contributoare, şefii lor de stat s-au băgat sub birouri. Sunt într-o alertă că România pune veto. Cred că sesizaţi ironia! Nu poţi să mergi în halul acesta la Bruxelles. Şi eu sunt pregătit să utilizez dreptul de veto dacă se încalcă Tratatul”, a spus Băsescu, întrebat cu privire la declaraţia premierului Victor Ponta privind exercitarea dreptului de veto de către România la Consiliul European. El a precizat că de opt ani nu a văzut niciun stat utilizând dreptul de veto în Consiliul European atunci când nu s-a încălcat Tratatul, punctând că misiunea liderilor europeni este să negocieze până găsesc soluţii.
Propunerea preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, vizând reducerea alocărilor pentru Politica Agricolă Comună şi politica de coeziune este inacceptabilă pentru România, ţara noastră opunându-se cu fermitate şi fiind gata să uziteze de dreptul de veto, a declarat joi premierul Victor Ponta.
Traian Băsescu a declarat vineri că dacă România nu face ceea ce trebuie, scăderea economică se poate croniciza. “Nu trebuie să disperăm pentru acest – 0,5%, dar trebuie să avem în vedere că dacă nu facem ce trebuie, scăderea economică, creşterea negativă se poate croniciza şi atunci ne rupem şi fragilele echilibrele macroeconomice care s-au făcut cu atâtea sacrificii şi ajungem să plătim nişte costuri care se datorează strict politicienilor, de data aceasta, nu crizei”, a spus Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Băsescu si şoricelul de la Oltchim
Preşedintele Traian Băsescu a caracterizat recenta încercare de privatizare a companiei Oltchim drept “un joc”, “cu intenţia de a prinde un şoricel mic într-o capcană mare”.
“Nu putem imagina că am putea să mai repetăm circul de la Oltchim, în care a fost un joc de-a privatizarea cu intenţia de a prinde un şoricel mic într-o capcană mare. Păcat că un Guvern s-a pretat la asemenea jocuri. Modificarea caietului de sarcini, să laşi să participe persoană fizică, numai n-a spus în caietul de sarcini “persoană fizică – Dan Diaconescu”. Este clar că i-a fost dedicată, ca să nu-l poată întreba nimeni nici de datoriile firmelor lui, nici de nimic, numai să vină la privatizare”, a spus Băsescu, vineri, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni. El a adăugat că un combinat “de talia” Oltchimului poate fi privatizat numai cu un partener strategic, nu cu o persoană fizică. “Asta înţelege oricine. De-asta, după ce a văzut declanşarea procedurii, şi Fondul (FMI – n.r.) a spus în timpul licitaţiei cu strigare – “puteţi s-o opriţi”“, a completat Băsescu. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că este esenţială introducerea managementului privat care să decăpuşeze companiile de stat de clientela politică transpartinică.
Greşelile Guvernului Ponta

Şi Guvernul Ponta face aceleaşi greşeli ca şi Guvernul Boc – peste tot numai politruci”, a spus Băsescu, la Palatul Cotroceni. El a amintit că introducerea managementului privat la companiile de stat reprezenta una dintre cerinţele pe care România trebuie să le respecte ca urmare a programului cu FMI.
“Este esenţială introducerea managementului privat care să decăpuşeze companiile de stat de clientela politică transpartinică, bineînţeles. Acolo se înţeleg (politicienii – n.r.), nu se înjură, doar iau bani”, a adăugat Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, la Palatul Cotroceni, că a venit momentul ca România să reînceapă exploatarea minieră de suprafaţă, fie că este vorba de resursele de aur sau de cele de cupru.
Aurul şi cuprul preşedintelui
A venit timpul să reîncepem exploatarea minieră de suprafaţă, fie că vorbim de aur, fie că vorbim de cupru, preţurile de pe piaţa mondială au făcut rentabile nişte activităţi care acum 10-15 ani, când au fost oprite, nu mai erau profitabile”, a spus Băsescu. El a menţionat că nu a reuşit să convingă pe acest subiect nici fosta guvernare şi nici pe cea actuală. “Eu nu pledez pentru o soluţie sau alta, dacă va hotărî Guvernul să exploateze aurul şi cuprul făcând el însuşi investiţii, să le facă. Dacă va hotărî că e mai bună soluţia unui parteneriat cu un investitor străin, să o facă. Dar nu mai putem sta fără să creăm şi noi locuri de muncă, pentru că deficitul de la fondul de pensii nu se poate acoperi cu nimic altceva decât prin creare de locuri de muncă”, a conchis Băsescu.

Tandemul Ponta-Băsescu la Bruxelles
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, vineri, că ar fi încercat să găsească soluţii pentru ca premierul Victor Ponta să-l poată însoţi la lucrările Consiliului European de săptămâna viitoare, adăugând că este păcat că şeful Executivului a făcut public respectivul subiect.
‘N-aş vrea s-o lungim, oferta a fost respinsă. Subiectul – păcat că l-a făcut public. Aş fi încercat să găsesc soluţii, poate. Dar dacă a fost refuzată, este subiect închis pentru mine‘, a declarat Băsescu, la Palatul Cotroceni, întrebat cu privire la invitaţia pe care i-a făcut-o premierului pentru a-l însoţi la Bruxelles.
Reacţia lui Ponta la atacul lui Băsescu
Premierul Victor Ponta a declarat presei, vineri seară, la Târgu Mureş, că este uimit de preocupările preşedintelui Traian Băsescu, inclusiv în privinţa intenţiei Guvernului de achiziţionare a unor maşini noi, arătând că preşedintele îl confundă cu foştii premieri Boc şi Ungureanu.
‘Sincer, mă uimesc preocupările domnului preşedinte Băsescu. Eu credeam că preşedintele ţării trebuie să se ocupe de reprezentarea în afacerile externe şi militare. Îmi pare rău, dar chiar mă confundă cu domnul Boc sau cu domnul Ungureanu. De guvernare mă ocup eu. Dânsul se ocupă de ce are dânsul de făcut, că deocamdată mă bazez pe faptul că, atunci când domnul Băsescu s-a ocupat de guvernare, inima României a fost oprită. Şi inima economică şi cea socială’, a arătat Victor Ponta. Primul ministru a subliniat că inclusiv la Târgu Mureş ‘guvernele conduse de domnul Traian Băsescu au făcut foarte mult rău’, în sensul că alături de inima economică şi ‘inima socială a fost supusă de asemenea unei distrugeri fără precedent’.

‘Cred că preşedintele Băsescu este principalul responsabil pentru ce s-a întâmplat în aceşti ani în România, motiv pentru care românii au vrut în număr atât de mare să-l demită în vară şi cred că este datoria mea, a USL, pe baza votului dat de români, să scoatem România din acest genocid social şi catastrofă economică în care preşedintele Băsescu şi guvernele pe care domnia sa le-a impus şi le-a sprijinit ne-au adus’, a susţinut Ponta.

Sursa:
 http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/politica-interna/atacul-lui-basescu-la-guvern-politrucii-si-reactia-lui-ponta-133021.html